Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Eugen Brădean în Dosarul nr. 3.810/3/2014 (număr în format vechi 986/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 649D/2014. 2. La apelul nominal, pentru autorul excepţiei, răspunde apărătorul ales Alice Drăghici, cu împuternicire avocaţială la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură, care sunt de imediată aplicare. Impunerea legii noi de procedură este justificată de un interes general, fiind asigurată şi proporţionalitatea ingerinţei. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume la decizia pronunţată în Cauza Martelli împotriva Italiei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Decizia penală nr. 145/C din 16 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.810/3/2014 (număr în format vechi 986/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Eugen Brădean cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, precum şi condiţiile şi limitele privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât înlătură calea ordinară de atac a recursului, astfel cum era reglementată prin art. 385^1 şi următoarele din vechiul Cod de procedură penală, noul Cod prevăzând o singură cale ordinară de atac, cea a apelului, şi trei căi extraordinare de atac, contestaţia în anulare, recursul în casaţie şi revizuirea. Consideră că soluţia adoptată de legiuitor prin dispoziţiile de lege criticate nu este echitabilă şi conformă cu principiul previzibilităţii legii penale, deoarece, în speţă, ar trebui să fie incidentă, în materia căilor de atac, legea în vigoare la data soluţionării apelului. Arată că recursul declarat la 31 ianuarie 2014 a fost, în mod greşit, considerat, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, ca fiind un recurs în casaţie, şi nu un recurs ca şi cale ordinară de atac - prevăzută de art. 385^1 din Codul de procedură penală din 1968 -, care era suspensiv de executare, conform art. 385^5 din Codul de procedură penală din 1968. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu este vorba de o discriminare, de o situare pe poziţii de inegalitate între participaţii la procesul penal în funcţie de data declarării căii de atac a recursului. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale. Cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, arată că situaţia prezentată de autorul excepţiei nu poate fi echivalată cu transformarea recursului în casaţie într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele, cum este apelul. Potrivit art. 433 din Codul de procedură penală, "Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Recursul în casaţie are caracterul de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate - definite lato sensu ca încălcări ale legii - ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate, legalitate care va fi validată doar ca urmare a aprecierii probelor deja existente la dosar. Mai mult decât atât, recursul în casaţie, ca şi cale de atac, implică eo ipso posibilitatea de a repara ilegalităţile strecurate în apel, neavând drept consecinţă rezolvarea unei cauze penale. Cu alte cuvinte, cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii, şi nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. În acest context, consideră că instituirea unor reguli speciale, în ceea ce priveşte deciziile pronunţate în apel şi cererile de recurs (supuse căii extraordinare de atac a recursului în casaţie/considerate recurs în casaţie), nu este contrară principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituţie, atât timp cât acestea asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. În speţă, normele legale criticate se aplică deciziilor pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, precum şi cererilor de recurs formulate împotriva deciziilor prevăzute mai sus, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, care, potrivit textului legal criticat, se vor considera cereri de recurs în casaţie. Faţă de cele prezentate mai sus, apreciază că dispoziţiile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie. Pe de altă parte, aşa cum a mai statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Faţă de cele de mai sus, consideră că prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: "(1) Deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie. [...] (3) Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casaţie. [...] (5) Deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală." 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate constituie norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situaţia reglementată de dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 este una tranzitorie şi priveşte cauzele penale aflate la 1 februarie 2014 - data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală - în termenul de declarare a recursului, drept cale ordinară de atac reglementată de Codul de procedură penală din 1968. Deciziile pronunţate în apel în aceste cauze devin definitive la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, legiuitorul instituind posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care cererile de recurs împotriva acestor decizii, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se consideră a fi cereri de recurs în casaţie. Între aceste dispoziţii de lege şi principiile privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută nicio contradicţie, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dispoziţiile de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală - judecata în primă instanţă şi judecata în apel -, drept consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reţinut cu mai multe prilejuri, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege". 16. Referitor la presupusa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, de exemplu prin Decizia nr. 460/2004 mai sus menţionată. 17. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia din 12 aprilie 2007 cu privire la Cererea nr. 20402/03 - Martelli împotriva Italiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reţinut că tratamentul diferit rezultat din aplicarea dispoziţiilor în cauză are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi răspunde unui criteriu de proporţionalitate, diferenţa de tratament bazându-se pe cerinţa reglementării punerii în aplicare a unei noi legi procedurale în scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei. 18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, aceste prevederi sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu poate fi, însă, reţinută. 19. În plus, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (1), potrivit cărora "Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", prevederi care nu sunt, însă, incidente în cauza de faţă. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Brădean în Dosarul nr. 3.810/3/2014 (număr în format vechi 986/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
