Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 491/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 170D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie, întrucât, în această materie, este competentă o instanţă de judecată, urmare a legiferării, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie. Observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată înainte de modificarea textului de lege criticat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin care s-a prevăzut expres că judecata unei astfel de proceduri are loc cu citarea părţilor şi a procurorului, însă reţine că excepţia a fost invocată după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională şi că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă "fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională. Aşa încât apreciază că, de la data publicării deciziei precitate şi până la modificarea textelor de lege declarate ca fiind neconstituţionale, judecătorul avea obligaţia de a aplica direct dispoziţiile constituţionale şi convenţionale identificate prin decizia de admitere a instanţei de control constituţional a fi încălcate, în aceste condiţii autorul excepţiei beneficiind de o procedură contradictorie, orală, având posibilitatea de a-şi face toate apărările pe care le consideră necesare pentru dovedirea situaţiei de fapt pe care o pretinde. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 491/46/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Piteşti cu ocazia soluţionării sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 75/P.2014 - în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) şi ale art. 549^1 din Codul de procedură penală - în vederea desfiinţării unor contracte de vânzare-cumpărare, precum şi a unor acte adiţionale şi a unui certificat de atestare fiscală emis de Primăria Piteşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că normele procesual penale criticate îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât stabilesc în favoarea judecătorului de cameră preliminară competenţa de a dispune asupra desfiinţării unor înscrisuri, într-o procedură simplificată, fără o analiză temeinică şi fără o investigaţie efectivă, în ipoteza în care cauza penală s-a finalizat fără trimiterea în judecată, prin clasare sau renunţare la urmărirea penală. Face referire la situaţia de fapt din cauză şi arată că, raportat la contractele şi actele adiţionale încheiate, sintagma folosită - "desfiinţarea" - nu este adecvată, câtă vreme asupra acestora nu planează nici măcar suspiciunea de fals, în ceea ce priveşte aceste înscrisuri fiind vorba despre sancţiuni precum anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea, aşadar sancţiuni cu caracter civil, de natură a fi pronunţate de o instanţă civilă sau de către o instanţă penală în rezolvarea laturii civile a procesului penal. Totodată, susţine autoarea excepţiei că există un paralelism legislativ între normele procesual penale criticate şi dispoziţiile art. 304 şi art. 308 din Codul de procedură civilă. 6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, normele procesual penale criticate nefiind afectate de vicii de neconstituţionalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Opţiunea legiuitorului de a atribui judecătorului de cameră preliminară competenţa de a decide cu privire la confiscarea specială sau la desfiinţarea unui înscris, soluţie diferită de cea reglementată de Codul de procedură penală din 1968, nu este de natură să încalce prevederile constituţionale atât timp cât, în cadrul acestei proceduri, există posibilitatea administrării de probe, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, în care s-a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ şi în care Curtea a observat că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, "În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă". Or, clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, ipoteze în care devin incidente dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, reprezintă situaţii în care "acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua", conform art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi care atrag astfel şi incidenţa art. 308 din Codul de procedură civilă. Într-o atare împrejurare, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul nu şi-a respectat obligaţia de a adopta norme clare, predictibile şi neechivoce, care să elimine orice confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a acestora. Însă, instanţa de control constituţional a considerat, prin aceeaşi decizie, că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate, instanţa de judecată achiesând la această soluţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens reţine că niciuna dintre criticile formulate de autoare nu este fondată. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." În temeiul acestor dispoziţii ale Legii fundamentale, legiuitorul Codului de procedură penală a stabilit competenţa judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona propunerea procurorului de desfiinţare a înscrisului - obiect material al unei infracţiuni, în acele cazuri în care instanţa fondului nu s-ar putea pronunţa pe acest aspect, întrucât acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu mai poate fi exercitată. Soluţionarea propunerii procurorului de desfiinţare a unor înscrisuri se realizează după o procedură ce garantează exercitarea efectivă a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Astfel, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, general obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, toate instanţele de judecată sunt ţinute să asigure, în cadrul procedurii reglementate de art. 549^1 din Codul de procedură penală, atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac a contestaţiei, posibilitatea administrării de probe în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Apreciază că între normele procesual penale criticate şi dispoziţiile art. 308 din Codul de procedură civilă nu există paralelism legislativ, întrucât acestea au în vedere ipoteze normative diferite. Astfel, în cazul art. 308 din Codul de procedură civilă, cercetarea falsului de către instanţa civilă constituie o chestiune incidentală în cadrul unui proces civil pendinte şi are loc atunci când procurorul - sesizat de instanţă conform art. 307 din Codul de procedură civilă, pentru cercetarea falsului unui înscris propus ca probă în procesul civil - dispune clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, constatând că, în cauză, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu mai poate fi exercitată. Aşadar, în cazul în care sesizarea cu privire la cercetarea falsului a fost înaintată parchetului de către instanţa civilă, procurorul - constatând incidenţa unuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 din Codul procedură penală - nu va putea apela la procedura reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală, propunând judecătorului de cameră preliminară desfiinţarea înscrisului, ci va comunica instanţei civile soluţia de clasare/renunţare la urmărirea penală, iar aceasta va proceda conform art. 308 din Codul de procedură civilă, cercetând falsul prin orice mijloace de probă. Face referire la Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, în care Curtea Constituţională a apreciat că prevederile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (1) al art. 549^1 din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 128 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Ca efect al aceluiaşi act normativ, soluţia legislativă cuprinsă în alin. (4) al art. 549^1 din Codul de procedură penală, nemodificată, se regăseşte în prezent în alin. (6) al art. 549^1 din Codul de procedură penală. Având în vedere că, în cauză, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 75/P.2014 a fost soluţionată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea nr. 15 din 10 februarie 2016, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 549^1 din Codul de procedură penală, în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: "(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea fost respinsă. [...] (4) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (2) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă." 12. Autoarea excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, art. 15 alin. (1) - "Universalitatea", art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele deciziei precitate, paragrafele 28-33, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează procedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării, atribuţie conferită de către legiuitor judecătorului de cameră preliminară tocmai în considerarea art. 54 lit. d) din Codul de procedură penală şi în completarea dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. c) şi d) din Codul de procedură penală. 14. Dintr-o perspectivă istorică, Curtea a observat că în Codul de procedură penală anterior, art. 245 alin. 1 lit. c1) şi art. 249 alin. 2 cu raportare la art. 245 alin. 1 lit. c1) stabileau faptul că prin ordonanţele de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală se dispune şi asupra "sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris." Cu privire la aceste dispoziţii, prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011 pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că "art. 245 alin. 1 lit. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală statuează cu valoare de principiu asupra dreptului procurorului de a sesiza instanţa civilă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, fără a face vreo distincţie cu privire la motivele pentru care se solicită desfiinţarea înscrisului." De asemenea s-a statuat că această reglementare reprezintă "un caz expres prevăzut de lege", în înţelesul art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, în care procurorului i se recunoaşte legitimare procesuală pentru a formula acţiune civilă. 15. Tot în legătură cu acest aspect a fost citată şi Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii cu privire la organul judiciar competent să dispună desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, prin care instanţa supremă a statuat că, "pentru cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanţa penală nefiind deci sesizată cu soluţionarea acţiunii penale, nicio formă de procedură penală nu prevede competenţa acestei instanţe de a se pronunţa cu privire la acţiunea civilă şi de a dispune repararea pagubei în natură prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare. Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competenţa instanţei penale de a soluţiona acţiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată şi în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă, competenţa de a dispune desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparţine instanţei civile." 16. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în legislaţia anterioară, în procedura desfiinţării totale sau parţiale a unui înscris, instanţa civilă soluţiona cauza în baza principiilor care guvernează un proces echitabil, în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea dreptului la apărare, prin administrarea probaţiunii, a invocării de cereri şi excepţii, fiind respectate pe deplin prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Curtea a observat, de asemenea, că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, procedura desfiinţării unui înscris nu mai este atribuită instanţei civile, ci instanţei penale, respectiv judecătorului de cameră preliminară, conform art. 549^1, aceasta fiind una dintre procedurile speciale reglementate expres de titlul IV din noul cod. S-a făcut trimitere la doctrina recentă care a arătat că, în reglementarea actuală, instanţa sesizată este cea penală şi nu cea civilă, cauza neavând natura unei acţiuni civile nici în situaţia în care obiectul sesizării îl constituie desfiinţarea unui înscris. 18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa judecătorului de cameră preliminară de a soluţiona sesizările având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, respectiv cu privire la depunerea contestaţiei împotriva soluţiei date, Curtea a constatat, în paragrafele 53 şi 54 ale Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, că acestea nu sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate, constituind expresia aplicării prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". 19. În altă ordine de idei, Curtea a considerat că opţiunea legiuitorului de a atribui judecătorului de cameră preliminară competenţa de a decide cu privire la confiscarea specială sau la desfiinţarea unui înscris, soluţie diferită de cea reglementată de Codul de procedură penală din 1968, nu este de natură să încalce prevederile constituţionale atât timp cât, în cadrul acestei proceduri, există posibilitatea administrării de probe, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Or, Curtea, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 549^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională şi, totodată, că soluţia legislativă cuprinsă în art. 549^1 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanţa ierarhic superioară ori completul competent se pronunţă "fără participarea procurorului şi a persoanelor prevăzute la alin. (2)", este neconstituţională, reţinând că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, potrivit cărora procurorul şi părţile din proces au dreptul de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului şi de a-şi putea expune susţinerile în faţa acestuia (paragraful 45) şi că persoanele vătămate în interesele lor şi procurorul nu au dreptul de a solicita administrarea unor mijloace de probă, de a folosi aceste mijloace de probă şi de a invoca excepţii pentru a-şi argumenta poziţia. Astfel, instanţa de contencios constituţional a stabilit că, din perspectiva dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituţie, o atare situaţie este inacceptabilă. Curtea a reţinut că dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces şi indiferent de natura acestuia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu de muncă) posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea, incluzând şi participarea la şedinţele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a solicita administrarea unor probe şi de a invoca excepţii procedurale ce îi pot sprijini poziţia (paragraful 49). Aşa încât, Curtea a constatat că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, nu întruneşte garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei europene. 20. Ulterior publicării Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, prin care a fost modificat art. 549^1 din Codul de procedură penală, în sensul că, pentru termenul de soluţionare de către judecătorul de cameră preliminară a sesizării în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate [alin. (3)], iar judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente, dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata, care nu sunt contrare dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, aplicându-se în mod corespunzător [alin. (4)], şi, totodată, contestaţia formulată cu privire la încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererea este soluţionată cu citarea persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate şi încunoştinţarea procurorului [alin. (7)]. 21. De asemenea, în Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, Curtea, observând că, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă, "În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă", clasarea sau renunţarea la urmărirea penală fiind ipoteze în care devin incidente dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, aşadar situaţii în care "acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua", conform art. 16 şi art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi care atrag astfel şi incidenţa art. 308 din Codul de procedură civilă, a reţinut că legiuitorul are obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ (paragraful 54), această situaţie nefiind constatată ca un viciu de neconstituţionalitate care să afecteze dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală. 22. Considerentele Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015 au fost preluate şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 444 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii cu privire la art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile precitate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 24. Totodată, Curtea reţine că prevederile art. 549^1 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt criticate şi prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie. În motivarea excepţiei însă nu sunt evidenţiate aspecte de natură să circumscrie această critică de neconstituţionalitate şi nu sunt aduse argumente care să facă posibilă compararea reală a textului de lege criticat cu reperul constituţional invocat. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de HR Eden 2007 - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 491/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) şi alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
