Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 74 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 1 martie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionel Ovidiu Gãlan în Dosarul nr. 3.073/200/2009 al Judecãtoriei Buzãu - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 3.073/200/2009, Judecãtoria Buzãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionel Ovidiu Gãlan.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate încalcã prezumţia de nevinovãţie şi principiul statului de drept, deoarece organul constatator este liber sã constate contravenţiile, sã stabileascã vinovãţia şi sã aplice sancţiunile potrivit unei competenţe foarte largi, fiind scutit apoi de orice sarcinã a probãrii acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului. Însuşi contravenientul trebuie sã îşi probeze în faţa instanţei nevinovãţia, deşi constituţional ar fi ca organul constatator sã facã acest lucru.
Judecãtoria Buzãu - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii Camerelor Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 15 şi <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins:
- Art. 15: "(1) Contravenţia se constatã printr-un procesverbal încheiat de persoanele anume prevãzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazã contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducãtori ai autoritãţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevãzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor constatã contravenţii privind: apãrarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigãrilor şi bãuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 21 alin. (1): "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplicã şi sancţiunea."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã în jurisprudenţa sa a mai examinat constituţionalitatea aceloraşi texte de lege, în raport cu critici similare. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 1.451 din 4 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau <>Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând cã, pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, contravenientul poate sã îşi exercite neîngrãdit dreptul la apãrare. Tot astfel, prin <>Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a reţinut, în esenţã, cã alin. (1) al art. 34 din ordonanţã "stabileşte, fãrã distincţii, cã instanţa competentã sã soluţioneze plângerea verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, îl ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţã, şi organul care a aplicat sancţiunea, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţã prevãd cã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs, fãrã ca motivarea acestuia sã fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare".
Cât priveşte sarcina probei în procedura reglementatã de <>Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, cã "procesulverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã <>art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 şi <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Ionel Ovidiu Gãlan în Dosarul nr. 3.073/200/2009 al Judecãtoriei Buzãu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
