Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 74 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 din Codul de procedura civila din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 10 aprilie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanela Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.393/98/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.555D/2012.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocaţi cu delegaţie la dosar, dl Valeriu Călin Toma şi dl. Adrian Luţu din cadrul Baroului Bucureşti, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură A.P.I.A. Bucureşti a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autorului excepţiei, care pun concluzii de admitere a acesteia. Se arată că dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, reluate prin art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare, au fost, de fapt, abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Constituţiei României, întrucât aparţin unei reglementări mult mai vechi, respectiv unei legi preconstituţionale, care nu respectă exigenţele asigurării accesului liberia justiţie şi a dreptului la apărare al persoanei. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 293 din 1 iulie 2004. Se susţine, de asemenea, că, odată admisă cererea de intervenţie, intervenientul dobândeşte deplinătatea drepturilor procesuale garantate de normele procesual civile şi este ocrotit de prevederile art. 21 din Constituţie. Prin urmare, este firesc ca intervenientul să aibă dreptul de a promova căile de atac pe care le are la dispoziţie partea în favoarea căreia a intervenit, chiar dacă aceasta din urmă nu înţelege să se prevaleze de respectivele căi de atac.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă reia şi întăreşte soluţia legislativă potrivit căreia cererea de intervenţie este una accesorie, motiv pentru care situaţia intervenientului este una ce urmează celei a părţii în favoarea căreia intervine, chiar şi în privinţa căilor de atac pe care le poate formula. Se subliniază faptul că în acelaşi sens este şi practica Curţii Constituţionale, făcându-se trimitere la Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3.443 din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.393/98/2011, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 - S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că în cazul intervenţiei accesorii, ce urmăreşte apărarea unui interes propriu, care, de altfel, este necesar pentru admiterea cererii de intervenţie, art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865 îngrădeşte autonomia procesuală şi încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare, prin suprimarea dreptului de a formula orice cale de atac de către intervenient, în măsura în care partea în favoarea căreia intervine nu promovează, ea însăşi, acea cale de atac. Se arată că, în acest fel, intervenienţilor nu le sunt asigurate efecliv drepturile prevăzute la art. 21 şi 24 din Constituţie, aceste persoane nebeneficiind, astfel, de autonomie procesuală şi de posibilitatea de a-şi apăra, după cum cred de cuviinţă, drepturile, libertăţile şi interesele legitime.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că principiul liberului acces la justiţie, aşa cum este reglementat la nivel constituţional şi european, presupune posibilitatea supunerii cererilor, respectiv a apărărilor, judecăţii instanţelor competente, fără să garanteze, însă, existenţa unor căi de atac împotriva hotărârilor astfel pronunţate. Se arată, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, procedura de judecată este stabilită prin lege, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţile legale criticate sunt constituţionale, arătând că intervenţia în interesul unei alte persoane este menită să sprijine drepturile părţii în litigiu în favoarea căreia se intervine, dar nu presupune îndeplinirea de acte şi fapte în locul acesteia. Se arată că, pentru acest motiv, intervenientul nu poate promova căi de atac, dacă partea pentru care intervine nu formulează, ea însăşi, acele căi de atac. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 394 din 26 aprilie 2012.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit dejudecătorul-raportul, concluziile autorului excepţiei, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 din vechiul Cod de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Apelul sau recursul făcut de cel care Intervine în Interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a Intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs."
Curtea reţine că prevederile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate supuse analizei, se regăsesc la art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării prezentei decizii, într-o formulare similară.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dar şi că litigiul în cadrul căruia această excepţie a fost invocată a fost soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri definitive, cu aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 56 din vechiul Cod de procedură civilă, reţine că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepţii.
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
I. Dispoziţiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt norme preconstituţionale ce au fost preluate de către legiuitor la art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare. Prin urmare, Curtea constată că textele criticate nu pot fi considerate abrogate implicit prin dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Constituţie, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la inaplicabilitatea acestora.
De altfel, prin Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 428 din 28 iunie 2012, Curtea a statuat că, întrucât dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei, se ridică problema abrogării acestora, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţie, dar că această funcţie abrogativă a Constituţiei nu se impune prin ea însăşi, ci presupune confruntarea dintre Constituţie şi dispoziţia legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori şi a asigura supremaţia Constituţiei asupra actelor inferioare. Astfel, Curtea a arătat că această confruntare nu reprezintă altceva decât o formă a controlului de constituţionalitate, dar că, fiind vorba şi de o problemă a aplicării legii în timp, această formă a controlului de constituţionalitate, şi numai ea, este şi la îndemâna organelor care aplică legea, respectiv a instanţelor judecătoreşti.
II. Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, şi Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, reţinând că, prin dispoziţiile criticate, nu se limitează drepturile părţilor şi nici ale intervenienţilor, deoarece nimic nu îi împiedică pe aceştia să se adreseze instanţelor judecătoreşti, să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege şi să beneficieze de garanţiile procesului echitabil.
Curtea a mai reţinut că intervenţia în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenţia), permite unei persoane să se alăture şi să susţină interesele unei părţi aflate într-un litigiu pentru a întări poziţia acesteia din urmă. Prin urmare, intervenţia în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea şi realizarea drepturilor unei părţi din litigiu, dar nu să îndeplinească acte şi fapte în locul titularului parte în proces, din moment ce intervenientul nu poate invoca un interes propriu. Din acest motiv, textul criticat stabileşte cu rigoare că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia şi introdus în locul apelului sau al recursului celui pentru care s-a făcut intervenţia.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
În numele legi
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 -S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.395/98/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
