Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 74 din 20 februarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 7 decembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 15.132/2001, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România. Excepţia a fost ridicatã de Chen Biping din China, contestator într-o cauza civilã ce are ca obiect plângerea formulatã impotriva unei hotãrâri a Oficiului Naţional pentru Refugiati prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prin modificãrile pe care <>Legea nr. 323/2001 le aduce <>art. 20 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , în sensul eliminãrii caii de atac a recursului impotriva hotãrârii instanţei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat de cãtre Oficiul Naţional pentru Refugiati, se incalca art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor. Astfel, arata ca, în sistemul judiciar roman actele administrativ-jurisdicţionale, asa cum este şi hotãrârea Oficiului Naţional pentru Refugiati, sunt, de regula, supuse controlului de legalitate cu un dublu grad de jurisdicţie, recursul fiind "o garanţie a dreptului de apãrare", care "da pãrţilor certitudinea ca, dacã totuşi hotãrârea pronunţatã e gresita, va putea fi desfiintata şi dreptul pãrţilor nu este compromis prin pronunţarea unei hotãrâri nelegale şi netemeinice". Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã. În acest sens, considera ca garanţiile generale şi speciale instituite de art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu presupun şi nu au legatura cu dreptul la recurs. În acelaşi sens este invocat şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţia mai sus amintita, care consacra, cu caracter de excepţie, dreptul la dublul grad de jurisdicţie doar în materie penalã, astfel încât acesta nu este aplicabil şi altor ramuri de drept decât în mãsura prevederii sale de cãtre legiuitor, în conformitate cu art. 128 din Constituţie. De asemenea, considera ca prevederile art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951 nu sunt incidente în cauza. Instanta mai retine ca, deşi este îndepãrtatã calea de atac a recursului, dreptul de apãrare se poate exercita pe tot parcursul procedurii accelerate, prin dreptul petentului de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, de a i se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale, de a fi informat cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã ca fiind neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, susţine ca, în conformitate cu principiul consacrat de art. 125 alin. (3) din Constituţie, plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecata nu poate fi apreciatã decât în limitele stabilite prin lege şi, în consecinta, aceasta nu poate fi abilitata sa acorde ea însãşi statutul de refugiat, substituindu-se autoritãţii administrative, fãrã a se incalca astfel unul dintre principiile statului de drept, şi anume cel al separaţiei puterilor. În susţinerea acestei opinii este invocatã şi Decizia nr. 261/2000 a Curţii Constituţionale, precum şi acquisul comunitar, prin Rezoluţia Consiliului de Miniştri din 30 noiembrie 1992 şi 1 decembrie 1992 şi Rezoluţia Consiliului de Miniştri al statelor membre ale Comunitãţii Europene privind cererile vadit nefondate de acordare a statutului de azilant. Guvernul mai retine ca textele legale criticate nu infrang dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate şi nu au legatura cu art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. În conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, Curtea Constituţionalã a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului. Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Apreciazã ca înlãturarea caii de atac a recursului prin textele legale criticate nu infrange dreptul la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie, atâta vreme cat strainul are dreptul, pe intreaga durata a procedurii accelerate, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat. De asemenea, arata ca nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care nu au legatura cu dreptul la recurs, şi nici cele ale art. 33 alin. 1 din Convenţia de la Geneva din 1951, acestea din urma nefiind incidente în cauza. În acelaşi sens este exprimatã opinia şi cu privire la presupusa încãlcare a art. 20 din Constituţie, care nu poate fi reţinutã, deoarece acesta nu consacra vreun drept sau vreo libertate, ci stabileşte, în materia drepturilor omului, prioritatea reglementãrilor internaţionale, la care România este parte, fata de legislaţia interna.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din <>Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Dispoziţiile legale criticate au urmãtoarea redactare: "Articol unic. - Se aproba <>Ordonanta Guvernului nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, adoptatã în temeiul <>art. 1 lit. G pct. 2 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, cu urmãtoarele modificãri: 1. Alineatul (5) al articolului 20 va avea urmãtorul cuprins: <<(5) Hotãrârea instanţei este definitiva şi irevocabilã.>> 2. Alineatul (6) al articolului 20 se abroga. 3. Alineatul (6) al articolului 21 va avea urmãtorul cuprins: <<(6) În cazul prevãzut la alin. (5) lit. a) hotãrârea instanţei este definitiva şi irevocabilã.>>" În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 24, potrivit cãrora: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, mai sunt invocate urmãtoarele prevederi din reglementãri internaţionale: Art. 6. pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice, ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei. [...] 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...] c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;" Art. 33. alin. 1 din Convenţia privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, referitor la: "Interdicţia de expulzare şi returnare. 1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice." Examinând excepţia, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, a constatat ca sunt constituţionale. Astfel, Curtea a reţinut ca modificãrile aduse art. 20 alin. (5) şi <>art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , prin pct. 1 şi 3 ale articolului unic din <>Legea nr. 323/2001 , nu au nici o legatura cu dreptul la apãrare şi nu ingradesc în nici un fel exercitarea acestui drept. Faptul ca hotãrârea instanţei de judecata este definitiva şi irevocabilã nu înseamnã ca autorul exceptiei este lipsit de dreptul la apãrare. Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 128, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, cãile de atac pot fi exercitate de partea interesatã şi de Ministerul Public numai în condiţiile legii, legiuitorul putând institui reguli speciale de procedura în considerarea unor situaţii deosebite, asa cum, de altfel, este situaţia refugiatilor în România. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 261/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001. Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi anume cele care privesc procesul echitabil şi dreptul persoanei de a se plange unei instanţe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul exceptiei nu opresc, în realitate, pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale caracteristice unei societãţi democratice şi unui proces echitabil. În sfârşit, dispoziţiile legale ce fac obiectul exceptiei de neconstituţionalitate sunt în deplina concordanta şi cu prevederile din Convenţia privind statutul refugiatilor, încheiatã la Geneva în 1951, referitoare la interdicţia de expulzare şi returnare. Statutul de refugiat se acorda numai în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 20 februarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
