Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 739 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului si ale art. 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 29 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activitãţii de cercetare medicalã în sectorul sanitar şi ale <>art. 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Anda Mariela Gheorghiţã în Dosarul nr. 3.774/89/2007 al Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 3.774/89/2007, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activitãţii de cercetare medicalã în sectorul sanitar şi ale <>art. 195 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii. Excepţia a fost ridicatã de Anda Mariela Gheorghiţã în cadrul unui litigiu de muncã.
În motivarea excepţiei de constituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 259/2000 şi art. 195 din Codul muncii sunt contrare art. 41 din Constituţie. În acest sens, aratã cã, prin obligaţiile ce le impun, aceste texte de lege îngrãdesc dreptul medicilor şi farmaciştilor rezidenţi de a-şi alege ulterior terminãrii rezidenţiatului un alt loc de muncã. În plus, aratã cã fondurile din care sunt remuneraţi rezidenţii provin de la Ministerul Sãnãtãţii Publice, iar nu din fondurile spitalului. Mai mult, postul pe care l-a ocupat dupã absolvirea examenului de rezidenţiat a fost tot în cadrul unui spital ce ţine de Ministerul Sãnãtãţii Publice. Aşa fiind, considerã cã ministerul nu a suferit niciun fel de prejudicii ca urmare a schimbãrii postului de muncã. În sfârşit, mai aratã cã în cauzã ar trebui sã se facã mai degrabã aplicarea art. 194 din Codul muncii, iar nu a art. 195 din acelaşi cod.
Tribunalul Vaslui aratã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 259/2000 este inadmisibilã, întrucât aceste prevederi de lege au fost abrogate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2001 , care, la rândul sãu, a fost abrogatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 . În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 195 din Codul muncii, aratã cã acestea sunt constituţionale, sens în care aminteşte considerentele <>Deciziei nr. 271/2004 a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 259/2000 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activitãţii de cercetare medicalã în sectorul sanitar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 15 decembrie 2000.
Acest text de lege avea urmãtoarea redactare:
- Art. 3: "(1) Medicii şi farmaciştii rezidenţi care ocupã prin concurs posturile pentru care se organizeazã rezidenţiat în condiţiile art. 2 alin. (2) încheie contract individual de muncã pe perioadã nedeterminatã cu unitatea sanitarã care a solicitat postul respectiv.
(2) Dupã obţinerea diplomei de medic, de stomatolog sau de farmacist specialist aceştia sunt obligaţi sã lucreze cel puţin 5 ani la unitatea sanitarã cu care au încheiat contractul individual de muncã.
(3) Contractul individual de muncã încheiat între rezident şi unitatea sanitarã în condiţiile alin. (1) va cuprinde o clauzã conform cãreia nerespectarea obligaţiei prevãzute la alin. (2) atrage rãspunderea materialã a rezidentului, în sensul obligãrii acestuia la plata unei sume echivalente cu cel puţin 36 de salarii medii pe economie, sumã calculatã la data încetãrii contractului individual de muncã din iniţiativa rezidentului.
(4) Nerespectarea obligaţiei prevãzute la alin. (2) poate atrage şi sancţiunea retragerii autorizaţiei de liberã practicã a medicului sau a farmacistului în culpã. Retragerea autorizaţiei de liberã practicã se dispune pe perioadã determinatã de Ministerul Sãnãtãţii, la propunerea colegiului judeţean al medicilor."
Curtea constatã cã, anterior sesizãrii sale, Ordonanţa Guvernului nr. 259/2000 a fost abrogatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activitãţii de cercetare medicalã în sectorul sanitar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 26 aprilie 2001. La rândul sãu, acest act normativ a fost abrogat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2008. Prin acest din urmã act normativ a fost preluatã, în esenţã, şi soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei. Astfel, <>art. 6 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 prevede cã "Specialiştii formaţi în urma promovãrii concursului de rezidenţiat pe post sunt obligaţi sã lucreze la unitatea sanitarã publicã cu care au încheiat contractul individual de muncã cel puţin un numãr de ani egal cu durata corespunzãtoare pregãtirii în rezidenţiat. Obligaţia se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncã, în baza prevederilor <>art. 193 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Nerespectarea de cãtre salariat a obligaţiei asumate îl obligã pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregãtirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã, conform actului adiţional la contractul individual de muncã".
Prin urmare, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra acestor din urmã dispoziţii de lege.
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile <>art. 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cãrora: "(1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionalã mai mare de 60 de zile în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) nu pot avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã o perioadã de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionalã.
(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncã în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionalã, precum şi orice alte aspecte în legãturã cu obligaţiile salariatului, ulterioare formãrii profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncã.
(3) Nerespectarea de cãtre salariat a dispoziţiei prevãzute la alin. (1) determinã obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea sa profesionalã, proporţional cu perioada nelucratã din perioada stabilitã conform actului adiţional la contractul individual de muncã.
(4) Obligaţia prevãzutã la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilitã prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al cãror contract individual de muncã a încetat ca urmare a arestãrii preventive pentru o perioadã mai mare de 60 de zile, a condamnãrii printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pentru o infracţiune în legãturã cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penalã a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv."
Autorul excepţiei considerã cã aceste prevederi de lege sunt contrare dispoziţiilor art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în esenţã, motivele de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei privesc interdicţia ce se adreseazã salariaţilor, respectiv specialiştilor formaţi în urma promovãrii concursului de rezidenţiat pe post, de a iniţia încetarea contractului de muncã mai devreme de perioada prevãzutã de lege, interdicţie ce atrage sancţiunea restituirii tuturor cheltuielilor ocazionate de pregãtirea profesionalã. De asemenea, autorul excepţiei aratã cã, în cazul sãu, dat fiind cã pregãtirea profesionalã a fost susţinutã din fondurile Ministerului Sãnãtãţii Publice, iar nu ale spitalului, acesta din urmã nu poate invoca un prejudiciu, astfel încât nu poate pretinde restituirea acestor sume. Aceasta, cu atât mai mult cu cât postul pe care l-a ocupat dupã absolvirea examenului de rezidenţiat a fost tot în cadrul unui spital ce ţine de Ministerul Sãnãtãţii Publice.
Faţã de acestea, Curtea reţine cã, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Semnificaţia acestui drept este aceea cã orice persoanã este liberã sã aleagã locul de muncã pe care îl doreşte, fãrã nicio discriminare, din momentul în care condiţiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite. Prin urmare, textul constituţional amintit nu interzice stabilirea unor condiţii în legãturã cu exercitarea dreptului la muncã atât timp cât orice persoanã care doreşte sã aleagã o profesie sau un loc de muncã este chematã sã întruneascã aceste condiţii legale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în speţã, condiţiile stabilite de textele de lege criticate se întemeiazã atât pe o justificare moralã, cât şi juridicã temeinicã, ce impune celui care a beneficiat de formarea profesionalã pe cheltuiala angajatorului sã lucreze pentru acesta un numãr de ani, ca urmare fireascã a efortului depus de angajator în vederea pregãtirii sale, ori sã restituie suma astfel investitã în cazul în care iniţiazã încetarea contractului individual de muncã înainte de scurgerea acestei perioade de timp, pentru a-l despãgubi astfel pe angajator.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei cum cã nu datoreazã unitãţii sanitare publice în care a desfãşurat rezidenţiatul sumele pentru pregãtirea sa profesionalã, întrucât acestea au fost suportate de fapt de Ministerul Sãnãtãţii Publice, iar nu de cãtre unitate, Curtea constatã cã ministerul suportã aceste cheltuieli pentru posturile solicitate în mod expres de cãtre unitãţile sanitare publice, iar prin încetarea contractului de muncã înainte de termenul prevãzut de lege la iniţiativa celui care s-a format profesional, unitatea sanitarã publicã pierde practic personalul solicitat, pentru care au fost alocate fonduri şi pentru care a investit experienţã, nu în ultimul rând în ideea de a forma un personal pregãtit, de calitate, în cadrul unitãţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE :
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului şi ale <>art. 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Anda Mariela Gheorghiţã în Dosarul nr. 3.774/89/2007 al Tribunalului Vaslui.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
