Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 735 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 17 februarie 2017
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 336 alin. 1 din Codul penal, în forma în care acesta este edictat după decizia CCR nr. 732/2014 şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal", excepţie ridicată de Nicolae-Vasile Cherecheşiu, în Dosarul nr. 3.287/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.296D/2016.
2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, întrucât autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, având în vedere jurisprudenţa anterioară a Curţii în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 1 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.287/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 336 alin. 1 din Codul penal, în forma în care acesta este edictat după decizia CCR nr. 732/2014 şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal". Excepţia a fost ridicată de Nicolae-Vasile Cherecheşiu în cauza penală în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) din Codul penal şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) din Codul penal. Conform fişei de cazier judiciar, autorul excepţiei are antecedente penale, fiind condamnat anterior, la data de 3 mai 2012, la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani de Judecătoria Jibou, infracţiunile anterior menţionate fiind săvârşite în data de 1 februarie 2016.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cât priveşte prevederile art. 336 alin. (1) din Codul penal, autorul arată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. Reţine că, potrivit art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Observă că dispoziţiile constituţionale precitate se referă la "dispoziţii din legi şi ordonanţe" şi susţine că această formulare priveşte norma juridică în integralitatea ei, iar nu "sintagme", întrucât acestea nu constituie prin ele însele norme penale. Susţine că neconstituţionalitatea unei sintagme din corpul normei juridice nu poate duce doar la îndepărtarea respectivei sintagme, întrucât textul constituţional sancţionează norma juridică în integralitatea ei, "neexistând ca procedeu constituţional sau legiferativ dispariţia unei sintagme din norma de incriminare". Observă că, în cauza în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin decizia menţionată anterior, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate a fost norma juridică în întregul ei, iar nu o sintagmă, în condiţiile în care, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Pe de altă parte, observă că, în Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, instanţa de contencios constituţional a apreciat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât lipseşte de previzibilitate norma de incriminare. În concluzie susţine că, în condiţiile în care, după publicarea deciziei menţionate nu au avut loc schimbările legislative prevăzute în decizia de admitere, în prezent art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţional, întrucât aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 20.
6. În ceea ce priveşte prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, autorul susţine că acestea creează o situaţie inechitabilă şi discriminatorie pentru persoanele aflate în cursul judecăţii, faţă de persoanele condamnate definitiv anterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Apreciază că discriminarea nu este proporţională şi justificată în condiţiile în care persoane care au fost pedepsite mai drastic - prin închisoare cu executare sub supraveghere - pot beneficia de prevederile noului Cod penal, respectiv art. 96 alin. (4), care prevede că "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei". Astfel, dacă o persoană ar fi condamnată la pedeapsa închisorii cu executarea sub supraveghere, suspendată, iar, ulterior, ar fi condamnată la pedeapsa amenzii pentru o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu ar fi revocată. Face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia discriminării.
7. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Reţine că art. 336 alin. (1) din Codul penal a fost supus controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a declarat neconstituţională doar o parte din norma juridică criticată, respectiv sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice", soluţie ce nu contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală care delimitează doar obiectul controlului de constituţionalitate, însă nu impune declararea neconstituţionalităţii unei norme juridice sau dispoziţii în integralitatea lor. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată, întrucât, fără ca diferenţa de tratament să urmărească un scop legitim şi fără proporţionalitatea diferenţei de cauză, acest text legal creează o situaţie discriminatorie şi inechitabilă pentru persoane aflate în cursul judecăţii, faţă de persoanele condamnate definitiv anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 94 alin. (4) din noul Cod penal, reiese că în cazul aplicării pedepsei amenzii pentru infracţiunea comisă pe parcursul termenului de supraveghere, suspendarea n-ar fi revocată, în timp ce, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 şi respectiv art. 86^4 din Codul penal din 1969, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată/sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Or, din interpretarea acestui text legal reiese că suspendarea se revocă inclusiv în cazul aplicării pedepsei amenzii pentru infracţiunea comisă pe parcursul termenului de supraveghere.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 336 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Reţine, în acest sens, că dispoziţiile legale criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, Guvernul apreciază că aceasta este neîntemeiată. Reţine că menţinerea regimului legal în vigoare la data la care s-a aplicat o hotărâre definitivă de condamnare apare ca o soluţie logică având în vedere faptul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se mai regăseşte în legea actuală, astfel încât trebuia identificat de către legiuitor un regim aplicabil de la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Observă că operează o prezumţie legală în sensul că vechea modalitate de individualizare a pedepsei este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispoziţiilor privind amânarea aplicării pedepsei. Arată că, în contextul consacrării explicite în Constituţie a principiului separaţiei puterilor în stat, a fost stabilită relaţia între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive şi face referire, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 365/2014. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, în mod constant, s-a pronunţat în sensul că egalitatea în faţa legii înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic pentru persoanele aflate în situaţii similare, şi nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situaţii diferite. Apreciază că art. 16 din Constituţie trebuie interpretat în corelare cu art. 4 din Legea fundamentală, care stabileşte criteriile generale de discriminare, şi reţine că nicio astfel de diferenţiere nu se face în cadrul textului de lege criticat. Apreciază că prevederile criticate nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, aplicându-se în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.
10. Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 în dosarele Curţii Constituţionale nr. 357D/2016, nr. 247D/2016 şi nr. 1.450D/2015, în sensul constituţionalităţii acestora, şi că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. Apreciază, totodată, că nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, neexistând deosebiri de esenţă între noţiunea de "sintagmă" întâlnită în cuprinsul Deciziei nr. 732/2014 şi cea de "dispoziţie" la care face referire legiuitorul. Reţine, ca o consecinţă a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în baza art. 146 lit. d) din Constituţie, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, faptul că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, încetându-şi efectele pentru viitor, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României. Faptul că Parlamentul sau Guvernul nu au intervenit în sensul modificării textului declarat neconstituţional nu înseamnă că decizia Curţii Constituţionale şi-ar înceta efectele. Efectele deciziei Curţii Constituţionale se produc în continuare în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 336 alin. 1 din Codul penal, în forma în care acesta este edictat după decizia CCR nr. 732/2014 şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal". Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 336 alin. (1) din Codul penal: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.";
- Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012: "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."
14. Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 336 alin. (1) din Codul penal contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, susţine că prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul acestor norme penale este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în condiţiile în care sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare (paragraful 24).
16. Faţă de susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că, potrivit art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata termenului prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, instanţele judecătoreşti neputându-le aplica (a se vedea Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012).
17. Totodată, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a statuat că "dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie disting - cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de-o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţe ale acestuia, pe de altă parte [...]". În consecinţă, Curtea reţine că, în urma constatării neconstituţionalităţii unei legi, revine Parlamentului obligaţia corelativă de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar, în cazul constatării ca neconstituţionale a unei ordonanţe, Guvernul este cel competent să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, în acest ultim caz, şi Parlamentul putând interveni, acesta fiind legiuitorul originar, întrucât qui potest plus, potest minus. Totodată, Curtea reţine că legiuitorul nu poate reglementa din nou soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, întrucât prevederile art. 147 alin. (1) şi (2) din Constituţie impun, în mod expres, obligaţia legiuitorului de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).
18. De asemenea, Curtea a reţinut în deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, şi nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000, că "o consecinţă a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate în baza art. 144 lit. c) [după revizuire art. 146 lit. d)] din Constituţie, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept (cu atât mai puţin de autorităţile şi instituţiile publice), încetându-şi de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (1) [după revizuire art. 147 alin. (1)] din Constituţie. Fără îndoială că, în urma pronunţării unei decizii prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, Parlamentul sau, după caz, Guvernul are obligaţia de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstituţional. Dar aceasta nu înseamnă că, în situaţia în care o asemenea intervenţie nu s-ar produce ori ar întârzia, decizia Curţii Constituţionale şi-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei, potrivit art. 51 din aceasta."
19. Având în vedere cele arătate în precedent, Curtea constată că - ca urmare a publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul acestor norme penale este neconstituţională - potrivit art. 147 alin. (1) teza întâi din Constituţie, aceste dispoziţii şi-au încetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei, iar, pe durata termenului prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale au fost suspendate de drept, efectele deciziei de admitere a Curţii producându-se indiferent dacă Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Aşa încât Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei, potrivit cărora art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţional, întrucât aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 20, în condiţiile în care, după publicarea deciziei menţionate, nu au avut loc schimbările legislative prevăzute în decizia de admitere.
20. De altfel, Curtea reţine că, ulterior publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 24 din 8 octombrie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin încheierea din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la "conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal". În considerentele deciziei precitate instanţa supremă a reţinut că "identificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii nu comportă o veritabilă dificultate, dacă este rezultatul unei interpretări a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal în lumina cunoştinţelor de specialitate juridică şi a experienţei profesionale a magistratului, dar şi în contextul considerentelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale. Aceasta deoarece, la paragrafele 25-27 ale deciziei menţionate, elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunii analizate sunt descrise cu o claritate ce nu lasă loc unui minim echivoc. [...] În al doilea rând, pornind de la premisa că, în pofida formulării ambigue a problemei de drept, neclaritatea instanţei de trimitere poartă, în mod esenţial, doar asupra momentului consumării infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, se constată că o atare chestiune de drept a cunoscut o interpretare coerentă în practica instanţelor şi, cu excepţii izolate, nu a generat divergenţe jurisprudenţiale veritabile. [...] În practica naţională, subsecventă datei de 27 ianuarie 2015, problema «momentului consumării infracţiunii» prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal a fost soluţionată unitar, într-o manieră ce reflectă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014. În majoritatea hotărârilor, momentul depistării în trafic a fost reţinut ca moment al săvârşirii (mai exact al epuizării) infracţiunii continue analizate, neconstatându-se controverse reale sub acest aspect. [...] Efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele «sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor». În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, dar şi considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări. Cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârşirii infracţiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte Curtea Constituţională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituţională lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, fără a formula o concluzie similară şi cu privire la celelalte componente ale normei penale criticate, examinate detaliat. În acest context argumentativ neechivoc a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la momentul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică superioară limitei legale echivalează, pe de o parte, cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate. Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii, demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă."
21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, Curtea constată că acestea au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, instanţa de control constituţional reţinând că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.
22. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 86^1, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.
23. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16, 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.
24. Curtea reţine, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că "în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior".
25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae-Vasile Cherecheşiu, în Dosarul nr. 3.287/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
