Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu, în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 778D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a comunicat o adresă prin care precizează că nu doreşte să fie prezent la termenul de judecată, şi, totodată, partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013, întrucât cauza în care a fost ridicată excepţia are ca obiect apelurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 355 din 18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6.020/63/2013, aşadar împotriva unei sentinţe pronunţate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel încât textele de lege criticate nu au incidenţă în cauză. Totodată, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, acestea enunţând principiul aplicării imediate a legii procesual penale noi, susţinerea neconstituţionalităţii fiind neîntemeiată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 5 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. 6.020/63/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Adrian Dragomirescu într-o cauză având ca obiect judecarea apelurilor declarate, printre alţii, şi de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 355 din 18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6.020/63/2013, având ca obiect acţiunea penală pornită împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, autorul susţine că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în măsura în care lipsesc inculpatul de calea de atac a recursului reglementată de lege la data începerii judecăţii, dar suprimată ulterior, pe parcursul judecării cauzei, prin dispoziţiile criticate. Susţine că textele de lege criticate sunt în contradicţie cu principiul aplicării imediate a legii procesual penale, în măsura în care legea procesual penală este numai activă şi niciodată extraactivă, aşadar aceasta nu se aplică în trecut, actelor şi raporturilor trecute. Astfel, legalitatea procesului penal ce impune reglementarea în condiţii de accesibilitate şi previzibilitate a desfăşurării procedurii judiciare penale, inclusiv în domeniul căilor de atac, reclamă ca procesul început sub imperiul unei legi să fie guvernat de regulile cunoscute la începutul acestuia, căci orice modificare ar lipsi de predictibilitate, de accesibilitate procedura penală astfel începută. Apreciază că modificările în materia căilor de atac nu sunt previzibile, pe de o parte, în măsura în care nu oferă posibilitatea persoanelor cărora li se adresează de a avea reprezentarea consecinţelor ce derivă din încălcarea, respectiv ignorarea lor, iar, pe de altă parte, nu sunt predictibile, întrucât nu oferă posibilitatea destinatarului normei de a prevedea, în mod rezonabil, evoluţia reglementării, securitatea juridică fiind astfel afectată. Mai mult, consideră că normele criticate nu sunt accesibile, cerinţă impusă de principiul legalităţii. Susţine că exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii, reprezintă o componentă a dreptului subiectiv al oricărei părţi la un proces echitabil, aşa încât modificarea regulilor de procedură prin suprimarea unei căi de atac este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi art. 129 referitoare la accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac. Arată că imperativul procesului echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, este o reflectare, în plan intern, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel încât se impune asigurarea caracterului efectiv al garanţiilor ce definesc procesul echitabil, pe tot parcursul derulării sale, deci inclusiv în căile de atac. Apreciază că exercitarea căilor de atac este parte a dreptului la apărare, astfel încât dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1), în aceeaşi măsură fiind încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 16, întrucât se creează o situaţie discriminatorie a părţilor aflate în procesul penal. 7. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Observă că prevederile legale criticate fac parte din categoria normelor ce reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este stabilită de lege. În lumina acestui text constituţional, legiuitorul are libertatea de a reglementa în domeniile menţionate, asigurând respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, a tuturor principiilor fundamentale prevăzute de lege. Or, prin edictarea normelor tranzitorii de procedură penală, legiuitorul şi-a exercitat dreptul său de a legifera un domeniu al relaţiilor sociale prevăzut expres de norma constituţională, odată cu adoptarea noilor coduri în materie penală, norme tranzitorii ce nu fac distincţie decât în funcţie de momentul procesual al cauzei, independent de calitatea părţii sau alte criterii stabilite în mod discriminatoriu, cu respectarea garanţiilor ce asigură libertatea de legiferare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul exprimându-şi punctul de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că prin art. 3 din Legea nr. 255/2013 a fost stabilită, cu titlu de principiu, aplicarea imediată a legii procesuale noi tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu unele excepţii, de la data intrării în vigoare a legii. În aplicarea acestui principiu, dar şi având în vedere că apelul a devenit singura cale ordinară de atac ce poate fi exercitată într-un proces penal, Legea nr. 255/2013 a stabilit condiţiile şi modul în care se va desfăşura judecata în căile ordinare de atac. Reţine că reglementarea din art. 8 din Legea nr. 255/2013 nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Apreciază că dispoziţiile art. 8 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 nu aduc atingere dreptului la apărare, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Reţine că textele de lege criticate reprezintă o consacrare a principiului privind aplicarea imediată a legii procesuale noi şi, totodată, acestea conţin norme clare şi previzibile. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 8 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale. Arată că, în cauză, este vorba despre norme de procedură penală care sunt de imediată aplicare, astfel încât nu se aduce atingere prevederilor constituţionale care stabilesc că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Reţine că, deşi legea penală, prin excepţie, poate retroactiva - fiind cazul legii penale mai favorabile - în prezenta cauză este invocată o lege procesual penală care este caracterizată de principiul activităţii legii. Normele de procedură sunt considerate, în general, aplicabile tuturor litigiilor în curs la momentul intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept material, care sunt, în mod obişnuit, interpretate ca nefiind aplicabile unor situaţii existente anterior intrării lor în vigoare. Observă, totodată, că textele criticate reprezintă norme tranzitorii menite să dea eficienţă aplicării în timp a noilor proceduri, realizând o conciliere între principiul activităţii legii, pe de o parte, şi ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, pe de altă parte. Reţine că, prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să se realizeze în funcţie de un anume moment procesual, în speţă încheierea fazei procesuale a apelului prin pronunţarea unei decizii. Criteriul ales este unul obiectiv şi rezonabil, constituind o garanţie în privinţa previzibilităţii normelor procedural penale, aplicabil în cazul proceselor penale pendinte. Persoanele aflate în situaţia descrisă în ipoteza normei au avut posibilitatea să îşi facă apărările atât cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cât şi în calea ordinară de atac a apelului, astfel că nu se poate vorbi de o suprimare a dreptului la un recurs efectiv. Aşa încât, apreciază că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Observă că deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, pot fi atacate cu recurs în casaţie şi, totodată, reţine că părţile beneficiază de un proces echitabil, fiind asigurat şi dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi în apel). Arată că legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, gradele de jurisdicţie pe care le consideră necesare, în condiţiile în care nici reglementările internaţionale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este pe deplin respectat. Reglementarea unei singure căi ordinare de atac nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiţie, iar persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de apel, cu orice cerere procedurală prevăzută de lege. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 724 din 5 iulie 2012. În final, reţine că reglementările criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 8: "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."; - Art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013: "(1) Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.[...] (3) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) şi (2) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală.". Curtea reţine că art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că: "Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel." 14. Autorul excepţiei susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Curtea observă că autorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 în soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, şi de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 355 din 18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 6.020/63/2013, aşadar împotriva unei sentinţe pronunţate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Curtea va analiza, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate invocată, în condiţiile în care condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. În acest sens, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legătura cu soluţionarea cauzei", potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Aşa încât având în vedere obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013, respectiv soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe pronunţate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, Curtea constată că prevederile criticate care reglementează, pe de o parte, cu privire la legea aplicabilă apelurilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, iar, pe de altă parte, care stabilesc caracterul definitiv al deciziilor pronunţate în apel, potrivit legii procesual penale noi, nu au "legătură cu soluţionarea cauzei". În aceste condiţii, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013, Curtea reţine că normele criticate consacră principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (în acelaşi sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014), astfel încât aplicarea textului de lege criticat în cazul hotărârilor pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală nu echivalează cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legilor. Curtea apreciază că autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită, în realitate, ca, prin declararea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate, să se permită o ultraactivitate a legii procesuale vechi. Or, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Sunt şi excepţii de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea şi ultraactivitatea legii penale şi contravenţionale mai favorabile (Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Totodată, prin Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, care are efecte şi asupra raporturilor juridice penale sau contravenţionale născute anterior intrării sale în vigoare. 17. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al legii procesual penale, Curtea reţine că a fost consacrat principiul activităţii acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând şi cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Curtea reţine că, în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze principiul aplicării imediate a legii noi în materie procesual penală, stabilind prin textul de lege criticat că hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă. În această împrejurare, Curtea observă că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004). 18. În ceea ce priveşte invocarea principiului previzibilităţii legii, Curtea observă că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cazul Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). Totodată, Curtea a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Din analiza textului de lege supus controlului de constituţionalitate Curtea constată că acesta îndeplineşte cerinţele mai sus menţionate, nefiind lipsit de previzibilitate. 19. Cât priveşte invocarea dreptului la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, Curtea reţine că dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile de lege criticate, reglementând cu privire la principiul aplicării imediate a legii procesual penale noi, nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la apărare. 20. Totodată, cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei, şi cum din formularea excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea nu poate reţine excepţia de neconstituţionalitate raportată la aceste prevederi constituţionale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu, în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
