Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 731 din 7 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, raportate la art. 116^1 alin. (1) si art. 116^2 alin. (1) din Legea invatamantului nr. 84/1995
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 395 din 11 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicatã de Manuela Mândru, Constantin-Iulian Negulescu, Marta Iuliana Vicol, Emil Luchian şi Daniela Rusu în dosarele nr. 1.612/99/2007, nr. 1.613/99/2007, nr. 1.621/99/2007, nr. 1.624/99/2007 şi nr. 1.619/99/2007 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 2 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 7 mai 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 9 şi 12 decembrie 2008, pronunţate în dosarele nr. 1.612/99/2007, nr. 1.613/99/2007, nr. 1.621/99/2007, nr. 1.624/99/2007 şi nr. 1.619/99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Excepţia a fost ridicatã de Manuela Mândru, Constantin-Iulian Negulescu, Marta Iuliana Vicol, Emil Luchian şi Daniela Rusu cu prilejul soluţionãrii contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de concediere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 şi 32 din Constituţie. Astfel, aratã cã, în condiţiile în care dreptul la învãţãturã este garantat de stat, apare normal ca acesta sã poatã verifica modalitatea în care sunt organizate, ca structurã şi atribuţii, instituţiile care realizeazã procesul de învãţãmânt, fie ele de stat, fie private. Un control al acestei activitãţi desfãşurate în cadrul unei universitãţi particulare nu poate fi realizat decât prin implicarea ministerului de resort, care poate şi este obligat sã acorde girul unei organizãri corecte a instituţiei de învãţãmânt. Liberul arbitru pe care îl instituie dispoziţiile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 este evident, în condiţiile în care formularea acestui text lasã deplinã latitudine cartei universitare în organizarea structurilor de conducere, precum şi cu privire la controlul modalitãţii de administrare sau de stabilire a politicilor de cadre pe care fiecare facultate le poate face, în temeiul aceleiaşi legi. Aşa fiind, se realizeazã o încãlcare a principiului egalitãţii în drepturi, atât din punctul de vedere al modalitãţilor în care se pot alege organele de conducere ale unei astfel de instituţii de învãţãmânt superior, cât şi sub aspectul cã dreptul la muncã şi perioada pe care legi organice o stabilesc pentru aceastã activitate sunt ignorate. Prin urmare, se instituie un monopol pe care îl deţine universitatea cu privire la organizare şi funcţionare, monopol ce nu poate fi desfiinţat şi intrã în contradicţie cu normele stabilite prin legi organice prin care rectorul este confirmat de ministerul de resort. În final, aratã cã textul de lege criticat contravine şi prevederilor <>art. 69 din Legea nr. 128/1997 .
Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale considerã cã textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, aratã cã autonomia universitarã este consacratã de art. 32 alin. (6) din Constituţie, fãrã ca aceastã noţiune sã fie însã definitã. Rezultã cã legiuitorul constituant a lãsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili elementele autonomiei universitare şi condiţiile în care aceasta se exercitã, inclusiv în alegerea organelor de conducere. Autonomia universitarã a fost definitã prin <>art. 89 din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , iar formele de realizare a acesteia - între care şi regulile de alegere a organelor de conducere ale instituţiilor de învãţãmânt superior - au fost stabilite prin art. 92-96 din aceeaşi lege. Aşadar, întrucât autonomia universitarã a fost definitã chiar de legiuitor, în virtutea competenţei sale atribuite prin Constituţie, nu se poate primi susţinerea autorului excepţiei în sensul cã dispoziţiile legale atacate contravin principiului constituţional al autonomiei universitare. De asemenea, nu poate fi primitã susţinerea privind încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece procedura de alegere a organelor de conducere este aceeaşi pentru toate instituţiile de învãţãmânt superior şi pentru toţi candidaţii. Cât priveşte faptul cã dispoziţiile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 ar intra în contradicţie cu dispoziţiile art. 69 din aceeaşi lege, aratã cã aceasta reprezintã o problemã de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã principiul egalitãţii în drepturi în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, presupune aplicarea unui tratament de egalitate cetãţenilor aflaţi în situaţii identice, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, însã, faţã de conţinutul prevederilor de lege criticate, considerã cã acest principiu nu este incident. De asemenea, aratã cã <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 nu face decât sã reglementeze, în baza principiului autonomiei universitare, posibilitatea ca fiecare instituţie de învãţãmânt superior sã stabileascã, în condiţiile legii, prin propria cartã universitarã, atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învãţãmântul superior, respectiv modalitatea de vot pentru hotãrârile senatelor universitare, ale consiliilor facultãţilor şi ale departamentelor.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, întrucât se aplicã tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Astfel, procedura de alegere a organelor de conducere este aceeaşi pentru toate instituţiile de învãţãmânt superior de stat, particulare şi confesionale. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate a <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 faţã de art. 32 din Constituţie, aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului la învãţãturã, ci sunt în concordanţã cu regula constituţionalã potrivit cãreia învãţãmântul de toate gradele se desfãşoarã în unitãţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziţii potrivit cãrora: "Atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învãţãmântul superior sunt stabilite prin Carta universitarã a instituţiei, potrivit legii. Hotãrârile senatelor universitare, ale consiliilor facultãţilor şi ale departamentelor, cu excepţia prevederilor de la art. 74 alin. (3), se iau cu votul majoritãţii membrilor prezenţi, dacã numãrul lor reprezintã cel puţin 2/3 din numãrul total al membrilor. Membrii acestor structuri de conducere au drept de vot deliberativ egal."
Autorii excepţiei considerã cã acest text de lege este contrar dispoziţiilor art. 16 şi 32 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul la învãţãturã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în esenţã, critica autorilor acesteia are în vedere faptul cã <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 lasã o libertate deplinã universitãţilor ca prin carta universitarã sã stabileascã atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învãţãmântul superior, fãrã o intervenţie a statului, care ar trebui sã acorde girul unei organizãri corecte a instituţiei de învãţãmânt. Astfel, autorii susţin cã nu mai este vorba de realizarea unei adevãrate autonomii universitare, ci a unui monopol pe care ajung sã îl deţinã universitãţile cu privire la organizarea şi funcţionarea acestora. În plus, considerã cã, efect al prevederilor de lege criticate, persoanele din funcţiile de conducere a universitãţilor vor fi supuse unor reglementãri diferite, încãlcându-se principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor.
Faţã de aceste susţineri, Curtea observã cã, potrivit <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 , atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învãţãmântul superior sunt stabilite prin Carta universitarã a instituţiei "potrivit legii". Astfel, textul de lege criticat face trimitere la conceptul de autonomie universitarã, atunci când este vorba de învãţãmântul superior de stat, respectiv la autonomia academicã, aşa cum prevede <>Legea nr. 480/2006 care modificã <>Legea nr. 84/1995 , în cazul învãţãmântului superior particular.
În acest context, trebuie amintit faptul cã, dând expresie dispoziţiilor <>art. 32 alin. (6) din Legea fundamentalã, Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, reglementeazã în cuprinsul cap. IX secţiunea a 7-a, art. 89-96, conţinutul conceptului de autonomie universitarã, constând în "dreptul comunitãţii universitare de a se conduce, de a-şi exercita libertãţile academice fãrã niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţã cu opţiunile şi orientãrile strategice naţionale ale dezvoltãrii învãţãmântului superior, stabilite prin lege".
Or, atât timp cât textul de lege criticat nu face decât sã dea expresie autonomiei universitare, care conferã anumite drepturi şi libertãţi instituţiilor de învãţãmânt superior, Curtea reţine cã situaţiile diferite ce ar putea rezulta din aplicarea acestui principiu nu pot fi interpretate ca aducând atingere principiului egalitãţii în drepturi.
În acelaşi timp însã Curtea nu poate ignora faptul cã, în egalã mãsurã, în ceea ce priveşte universitãţile particulare, <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 face aplicabil conceptul de "autonomie academicã", concept introdus în Legea învãţãmântului prin <>Legea nr. 480/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 22 decembrie 2006. Plecând de la premisa proprietãţii private, ca fundament economic al învãţãmântului superior particular, autonomia academicã acordã acestora drepturi şi libertãţi diferite de cele care se circumscriu autonomiei universitare, inclusiv sub aspectul statutului cadrelor didactice, aşa cum sunt limita de vârstã, promovarea în funcţii etc.
Fãrã a nega fundamentul economic al universitãţilor particulare, proprietatea privatã a acestora, înfiinţate prin lege, fãrã scop patrimonial şi cu afectaţiune specialã, Curtea constatã cã acest fundament nu poate constitui şi fundamentul instituirii unei forme de autonomie diferite de cea consacratã de art. 32 alin. (6) din Constituţie, aşa cum este autonomia academicã.
În acest sens, Curtea observã cã prevederile constituţionale consacrã şi garanteazã o singurã formã de autonomie, şi anume cea universitarã, indiferent cã este vorba de învãţãmântul superior de stat sau de învãţãmântul superior particular, autonomie al cãrei conţinut trebuie sã fie identic în ambele cazuri.
Potrivit art. 116^1 alin. (1) din Legea învãţãmântului, "Universitãţile particulare sunt instituţii de învãţãmânt superior libere, deschise, autonome atât din punct de vedere academic, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privatã, garantatã de Constituţie", iar potrivit prevederilor art. 116^2 alin. (1) din aceeaşi lege, "Structurile şi funcţiile de conducere ale universitãţilor particulare, atribuţiile, modul de constituire, durata mandatelor şi limitele de vârstã ale cadrelor didactice sunt stabilite de Carta universitãţii. Deciziile definitive, în acest sens, revin universitãţii".
În aceste condiţii şi având în vedere faptul cã aceste instituţii fac parte din sistemul naţional de învãţãmânt, Curtea constatã cã principiul constituţional al autonomiei universitare trebuie sã îşi gãseascã reflectarea, în egalã mãsurã, asupra organizãrii şi funcţionãrii procesului de învãţãmânt, a statutului cadrelor didactice, a promovãrii în funcţie a acestora, a normei didactice etc.
Faţã de cele expuse, Curtea reţine cã prevederile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 contravin art. 32 alin. (6) din Constituţie, în mãsura în care fac trimitere la art. 116^1 alin. (1) şi <>art. 116^2 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , introduse prin <>Legea nr. 480/2006 , texte care la rândul lor sunt neconstituţionale, deoarece, prin derogare de la prevederile constituţionale, consacrã un nou tip de autonomie pentru învãţãmântul superior particular, şi anume autonomia academicã.
În sfârşit, Curtea constatã cã nu este competentã a analiza critica autorilor excepţiei privind neconcordanţa dintre <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 şi art. 69 din aceeaşi lege, întrucât controlul de constituţionalitate vizeazã conformitatea dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar nu conformitatea unor texte de lege între ele.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Manuela Mândru, Constantin-Iulian Negulescu, Marta Iuliana Vicol, Emil Luchian şi Daniela Rusu în dosarele nr. 1.612/99/2007, nr. 1.613/99/2007, nr. 1.621/99/2007, nr. 1.624/99/2007 şi nr. 1.619/99/2007 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncã şi asigurãri sociale şi constatã cã dispoziţiile <>art. 72 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic sunt neconstituţionale, în mãsura în care fac trimitere la dispoziţiile art. 116^1 alin. (1) şi <>art. 116^2 alin. (1) din Legea învãţãmântului nr. 84/1995 , care la rândul lor sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
