Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Emilia Băleanu şi Renate Lyttle în Dosarul nr. 12.314/325/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 255D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Emilia Băleanu a depus o notă prin care învederează Curţii cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care arată, în esenţă, că autorii excepţiei îşi raportează critica la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, din perspectiva unei privări continue de proprietate, sens în care invocă mai multe decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Criteriile după care Curtea a analizat privarea continuă de proprietate sunt două: preluarea proprietăţii să nu fie validă, să fie vorba despre o preluare în fapt, astfel cum sunt preluările de la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, iar fostul proprietar să fie recunoscut ca atare în sensul că dreptul său de proprietate să nu fie contestat. În acest sens reglementa art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 înainte de abrogarea prin Legea nr. 1/2009. În prezenta cauză este însă incidentă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care se pune problema ocrotirii drepturilor actuale şi de speranţa de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, în acest sens fiind Hotărârea de inadmisibilitate din 16 ianuarie 1998, pronunţată în Cauza Peter Gratzinger şi Eva Gratzingerova împotriva Republicii Cehe, precum şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Autorii solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi critică indirect deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din 9 iunie 2008 şi nr. 27 din 14 noiembrie 2011. În cauză se impune însă păstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv considerentele care au stat la baza Deciziilor nr. 720 din 1 iunie 2010 şi nr. 1.020 din 14 septembrie 2010, şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 19 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 12.314/325/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost invocată de Emilia Băleanu şi Renate Lyttle într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva acţiunii prin care s-au solicitat despăgubiri constând în contravaloarea unui imobil naţionalizat, întemeiată pe prevederile art. 480 din Codul civil din 1864 şi art. 563 din Codul civil, acţiune respinsă ca inadmisibilă, motivat de faptul că există legislaţie specială ce reglementează cu privire la imobilele naţionalizate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în caz de inexistenţă sau nevalabilitate a naţionalizării, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aplicabil rationae temporis, chiar dacă deposedarea a avut loc anterior ratificării respectivului Protocol. Statul are obligaţia de a proceda la restitutio in integrum şi de a plăti daune pentru lipsa de folosinţă. În acest sens, autorii invocă considerentele pe care se întemeiază hotărârile din 24 iunie 1993 şi din 30 octombrie 2003, pronunţate în cauzele Papamichaloupoulos şi alţii împotriva Greciei şi Belvedere Alberghiera SRL împotriva Italiei, şi Hotărârea din 14 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Chiragov şi alţii împotriva Armeniei. De asemenea se arată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost reţinută încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional sub aspectul cerinţei proporţionalităţii, prin aceea că statul a întârziat punerea în posesie a reclamantului fără să prevadă posibilitatea obţinerii unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă suportată ulterior constatării nevalabilităţii naţionalizării. Sunt indicate, cu titlu de exemplu, hotărârile din 21 iulie 2005 şi din 4 noiembrie 2008, pronunţate în cauzele Străin şi alţii împotriva României şi Jantea împotriva României. Prevederile art. 566 alin. (1) din Codul civil şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în caz de expropriere în fapt converg spre ideea că statul are obligaţia de a plăti daune pentru lipsa de folosinţă. Prevederile art. 998 şi următoarele din Codul civil din 1864 şi cele ale art. 1.357 din Codul civil sunt de principiu aplicabile şi deposedărilor ilegale comise de stat în perioada comunistă. Faţă de cele menţionate, pretenţia unui proprietar de imobil naţionalizat fără titlu valabil de a fi despăgubit la nivelul valorii comerciale actuale a bunului său, precum şi pentru lipsa de folosinţă este suficient de bine caracterizată atât din perspectiva Codului civil, cât şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene. 7. Or, legea reparatorie specială la care face trimitere art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (în prezent capitolul III din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România) nu corespunde nici jurisprudenţei Curţii Europene şi nici Codului civil, deoarece nu prevede un cuantum al despăgubirii egal cu valoarea comercială de la data emiterii deciziei de despăgubire, ci egal cu valoarea orientativă din grila notarială pe anul 2013. De asemenea, în cazul cesionarilor de drepturi litigioase s-a introdus retroactiv plafonarea cuantumului despăgubirii şi nu este prevăzută plata de daune pentru lipsa de folosinţă suportată de proprietar, iar despăgubirile băneşti sunt eşalonate pe o perioadă de 7 ani, fără dobânzi şi fără actualizarea despăgubirii cu indicele inflaţiei. 8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în condiţiile în care potrivit legilor speciale accesul liber la justiţie este garantat, nu se poate reţine că art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care prevede posibilitatea aplicării legilor speciale faţă de dreptul comun, încalcă dreptul persoanelor la proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, că statelor trebuie să li se lase o marjă de apreciere în alegerea măsurilor destinate respectării drepturilor patrimoniale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dreptului de proprietate, deoarece legiuitorul este îndreptăţit să impună o reglementare specială într-un anumit domeniu, aplicând astfel principiul specialia generalibus derogant. În acest sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33 din 9 iunie 2008 prin care s-a statuat că posibilitatea de a opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, şi anume Codul civil, ar însemna să se încalce principiul specialia generalibus derogant. Sunt invocate, de asemenea, şi considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.020 din 14 septembrie 2010. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, introduse prin art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, având următorul cuprins: "(4) Persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate." 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, prin raportare la art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este raportată la dispoziţiile art. 11 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din perspectiva cuantumului despăgubirilor stabilit prin legi speciale, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 165/2013. În opinia autorilor excepţiei, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statul are obligaţia de a proceda la restitutio in integrum şi de a plăti daune pentru lipsa de folosinţă a bunului imobil. 16. Curtea observă, din analiza textului de lege criticat, că acesta reglementează cu privire la obligaţia persoanei îndreptăţite de a urma procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, ale cărei prevederi se aplică cu prioritate. Din această perspectivă, simpla invocare generică a textului de lege criticat, fără identificarea şi a celorlalte texte din Legea nr. 10/2001, la care se raportează autorii prin excepţia ridicată, referitoare la cuantumul despăgubirilor, şi care nu ar fi conforme cu principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, echivalează cu lipsa de motivare a excepţiei. 17. De asemenea, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate care să cuprindă indicarea prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată. Aceasta ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", iar "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 670 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2015). 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Emilia Băleanu şi Renate Lyttle în Dosarul nr. 12.314/325/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
