Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 728 din 24 iunie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila si ale   Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 728 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 7 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de George Adrian Tofan în Dosarul nr. 6.255/200/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilã, deoarece, prin criticile formulate, autorul acesteia urmãreşte, în realitate, modificarea textului de lege criticat, operaţiune ce nu aparţine însã competenţei Curţii Constituţionale. În subsidiar, apreciazã cã prevederile art. 2 pct. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu contravin normelor constituţionale invocate.

CURTEA ,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 februarie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 6.255/200/2007, Tribunalul Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de George Adrian Tofan într-o cauzã având ca obiect anularea unui procesverbal de contravenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale întrucât exclud posibilitatea ca recursul sã fie judecat în toate cazurile de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce este de naturã sã încalce dreptul pãrţilor la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv la o instanţã naţionalã, principiul egalitãţii, principiul universalitãţii, principiul statului de drept şi dreptul la apãrare.
Tribunalul Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ opineazã în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2.733 din 7 aprilie 2008, punctul sãu de vedere în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele legale atacate nu contravin Constituţiei şi nici Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA ,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, modificate şi completate prin <>art. I pct. 2, respectiv pct. 45 din Legea nr. 219/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, precum şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 25 iulie 2001, aprobatã prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 2 pct. 3 din Codul de procedurã civilã: "Tribunalul judecã: (...)
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.";
- Art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârile date fãrã drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevãzute de lege, hotãrârile altor organe cu activitate jurisdicţionalã sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
Recursul se soluţioneazã de instanţa imediat superioarã celei care a pronunţat hotãrârea în apel."
Excepţia de neconstituţionalitate se întemeiazã pe prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, potrivit legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) care garanteazã dreptul la apãrare, art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", art. 126 - "Instanţele judecãtoreşti" şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) referitoare la principiile economiei de piaţã şi obligaţiile corespunzãtoare ale statului român. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei criticã, în esenţã, modalitatea prin care legiuitorul a reglementat competenţa materialã a instanţelor de judecatã, considerând cã astfel sunt încãlcate dreptul pãrţilor la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv la o instanţã naţionalã, principiul egalitãţii, principiul universalitãţii, principiul statului de drept şi dreptul la apãrare. În plus, autorul excepţiei apreciazã cã, "pentru o unitarã aplicare a legii, recursul trebuie sã fie judecat de cãtre o instanţã naţionalã, în cazul nostru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Or, Curtea constatã cã asemenea susţineri, care vizeazã, practic, modificarea unor soluţii legislative în sensul dorit de autorul excepţiei, nu pot avea caracterul unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Totodatã, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţã numai cu privire la constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În plus, deşi autorul excepţiei menţioneazã ca obiect al acesteia şi prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Curtea constatã cã nu existã formulate critici de neconstituţionalitate care sã evidenţieze pretinsa relaţie de contrarietate dintre acest act normativ şi prevederile Constituţiei. Întrucât, potrivit <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate", rezultã cã şi sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate are caracter inadmisibil.
În consecinţã, Curtea urmeazã sã respingã excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 şi art. 299 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de George Adrian Tofan în Dosarul nr. 6.255/200/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016