Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 727 din 9 iulie 2012 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale*)
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 12 iulie 2012
-------
*) Conţinutul prevederilor articolului unic din Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este identic cu cel al prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cu Adresa nr. 51/2.853 din 27 iunie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulatã de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt: Mircea-Nicu Toader, Cãtãlin Ovidiu Buhãianu-Obuf, Adrian Gurzãu, Dãnuţ Liga, Maria Stavrositu, Sulfina Barbu, Ştefan Daniel Pirpiliu, Dan-Radu Zãtreanu, Gabriel Andronache, Gabriel-Dan Gospodaru, Adrian Florescu, Raluca Turcan, Vasile-Silviu Prigoanã, Stelicã Iacob Strugaru, Constantin Dascãlu, Costicã Canacheu, Mihai Stroe, Marius Rogin, Petru Cãlian, Carmen Axenie, Cornel Ştirbeţ, Daniel Buda, Claudia Boghicevici, Gheorghe Albu, Cezar-Florin Preda, Monica Maria Iacob-Ridzi, Mihai Cristian Apostolache, Sanda-Maria Ardeleanu, Valerian Vreme, Adrian Henorel Niţu, Ioan Oltean, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Mihai Doru Oprişcan, Adrian Bãdulescu, Mircea Lubanovici, Florian Daniel Geantã, Gelu Vişan, Elena Gabriela Udrea, Valeriu Tabãrã, Victor Boiangiu, Alin Silviu Trãşculescu, Sever Voinescu-Cotoi, Mihaela Stoica, Cristian-Ion Burlacu, Valeriu Alecu, Clement Negruţ, George Ionescu, Doru Braşoan Leşe, Lucian Nicolae Bode, Stelian Ghiţã-Eftemie, Vasile Gherasim, Iosif Veniamin Blaga, Constantin Severus Militaru, Florin Postolachi, Gheorghe Ialomiţianu, Viorel Cãrare, Ştefan Seremi, Ioan Holdiş, Teodor-Marius Spînu, Cristina Elena Dobre, Bogdan Cantaragiu, Stelian Fuia, Iosif Ştefan Drãgulescu, Doiniţa-Mariana Chircu, Alin Augustin Florin Popoviciu şi Rãzvan Mustea-Şerban.
La sesizare a fost anexatã, în copie, Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.331 din 27 iunie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.155A/2012.
Prin sesizarea de neconstituţionalitate, autorii acesteia solicitã Curţii sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciind cã legea criticatã este neconstituţionalã, deoarece eliminã din competenţa Curţii Constituţionale controlul de constituţionalitate asupra hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului. Astfel, se ajunge în situaţia în care un act juridic (hotãrârile menţionate) emis de o autoritate publicã sã nu mai poatã fi controlat nici sub aspectul legalitãţii şi nici al constituţionalitãţii sale. Ca urmare, Parlamentul ar putea decide orice, inclusiv contrar Constituţiei, ceea ce este de neconceput.
Precizeazã cã practica în materie constituţionalã din alte state nu poate fi invocatã, de vreme ce condiţiile sociale, politice, juridice şi economice nu sunt identice.
Autorii sesizãrii susţin cã sunt încãlcate principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi trãsãtura de stat democratic a statului român. Deoarece Constituţia nu prevede ca actele juridice ale Parlamentului sã poatã fi controlate de cãtre celelalte puteri, a fost instituitã o autoritate publicã politico-jurisdicţionalã care sã aibã aceastã competenţã, iar în lipsa unui astfel de control de constituţionalitate se poate ajunge la crearea unui dezechilibru între puterile statului şi la alunecarea societãţii româneşti spre dictaturã, tiranie sau despotism. Menţioneazã cã, din punct de vedere istoric, ideea controlului de constituţionalitate îşi are sorgintea în Revoluţia Francezã din anul 1789, acest control având ca scop verificarea îndeplinirii, de cãtre adunãrile populare, a îndatoririlor prevãzute de Constituţie.
De asemenea, nu poate fi invocat faptul cã, prin instituirea unui asemenea control, s-ar ajunge la încãlcarea rolului Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, pentru cã este posibil ca şi acest organ suprem sã încalce Constituţia.
Totodatã, aratã cã, spre deosebire de sistemul de drept din Marea Britanie, unde Parlamentul deţine suveranitatea, în sistemul de drept românesc, puterea (suveranitatea) este deţinutã de popor, şi nu de Parlament.
Pe de altã parte, susţin cã argumente similare cu cele prezentate mai sus au fost invocate, în anul 2010, de cãtre parlamentarii Partidului Social Democrat, atunci când au iniţiat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României (devenitã Legea nr. 177/2010), prin care a fost introdus controlul de constituţionalitate asupra hotãrârilor Parlamentului, înlãturat prin legea supusã, în prezent, controlului de constituţionalitate.
În fine, autorii sesizãrii considerã cã argumentele cuprinse în expunerea de motive la legea supusã controlului de constituţionalitate, în sensul cã legea în cauzã ar veni în sprijinul Curţii Constituţionale, prin reducerea numãrului de cauze de soluţionat, nu pot subzista, deoarece, începând din anul 2010, la Curtea Constituţionalã au fost înregistrate foarte puţine cauze având ca obiect examinarea constituţionalitãţii unor hotãrâri ale plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului sau ale plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 408 din 5 iulie 2012, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.648 din 5 iulie 2012, punctul de vedere, potrivit cãruia sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã legea supusã controlului de constituţionalitate este în deplinã concordanţã cu art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. Invocând dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, potrivit cãrora Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, susţine cã, în mãsura în care legiuitorul constituant ar fi dorit sã consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al altor hotãrâri ale Parlamentului decât regulamentele parlamentare, acesta ar fi reglementat-o expres şi distinct. Din acest punct de vedere, considerã cã legiuitorul constituant a optat pentru excluderea din sfera controlului de constituţionalitate a hotãrârilor parlamentare, deoarece acestea sunt emise întotdeauna în temeiul legii şi cu respectarea regulamentelor parlamentare, fiind incluse în cadrul acestui control. În consecinţã, opţiunea legiuitorului de a pãstra în sfera reglementãrii competenţei Curţii Constituţionale numai atribuţiile prevãzute în Constituţie nu poate fi consideratã o încãlcare a acesteia, ci doar o chestiune de oportunitate legislativã, pentru care Parlamentul are deplinã competenţã.
De asemenea, Preşedintele Senatului aratã cã legea în discuţie este în deplinã concordanţã şi cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei. Precizeazã cã prin modificarea adusã Legii nr. 47/1992 de Legea nr. 177/2010 s-a încãrcat în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, ceea ce a dãunat bunului mers al activitãţii acesteia, îngreunând şi posibilitatea exercitãrii rolului sãu de garant al supremaţiei Constituţiei.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.929 din 3 iulie 2012, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.481 din 3 iulie 2012, punctul de vedere, în care susţine admiterea sesizãrii formulate şi constatarea neconstituţionalitãţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în raport cu art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. În acest sens, aratã cã, în absenţa oricãrei alte autoritãţi sau instituţii publice cu atribuţii în materie, doar Curtea Constituţionalã poate verifica modul în care Parlamentul îşi îndeplineşte menirea constituţionalã. Instituirea unui control de constituţionalitate nu prejudiciazã rolul Parlamentului de organ suprem al poporului român, tocmai pentru cã acest caracter suprem nu trebuie sã conducã spre încãlcarea îndatoririlor sale constituţionale.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul doar exercitã suveranitatea, fãrã sã fie deţinãtorul ei. De asemenea, precizeazã cã motivul adoptãrii legii în discuţie, în sensul cã pronunţarea asupra constituţionalitãţii hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului încarcã în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, nu poate fi reţinut, având în vedere cã, din anul 2010 pânã în prezent, au fost înregistrate la Curtea Constituţionalã un numãr infim de cauze de acest fel.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.660/2012 din 5 iulie 2012, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.615 din 5 iulie 2012, punctul de vedere, potrivit cãruia sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã finalitatea controlului de constituţionalitate este de a face inaplicabilã orice lege care intrã în conflict cu Legea fundamentalã, sancţionându-se încãlcarea de cãtre Parlament a limitelor legiferãrii impuse de puterea constituantã. Astfel, Curtea Constituţionalã poate constata încãlcarea normelor constituţionale privind competenţa sau procedura de adoptare a legii - neconstituţionalitatea extrinsecã sau neconstituţionalitatea intrinsecã, în sensul cã, prin conţinutul sãu, legea supusã controlului încalcã dispoziţii sau principii constituţionale.
Faţã de aspectele de neconstituţionalitate invocate în sesizarea de faţã, Guvernul subliniazã cã, potrivit art. 146 lit. l) din Constituţie, Curtea îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii. Astfel, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 s-a realizat modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul conferirii Curţii Constituţionale a unei noi atribuţii, şi anume aceea de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor plenului Senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului. Legea privind completarea competenţei Curţii în sensul menţionat a fost verificatã sub aspectul constituţionalitãţii, iar prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 Curtea a constatat constituţionalitatea acesteia. Reiterând considerentele reţinute de Curte cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, Guvernul considerã cã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, adãugarea sau eliminarea unor competenţe pentru aceasta, prin legea sa organicã, reprezintã o chestiune de oportunitate lãsatã la latitudinea legiuitorului ordinar.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile legii criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de 67 de deputaţi.
Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul cãreia se regãseşte articolul unic, cu urmãtorul cuprins:
"Articol unic. - Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«(1) Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.»"
Autorii sesizãrii de neconstituţionalitate susţin cã prevederile legii criticate încalcã urmãtoarele dispoziţii din Constituţie : art. 1 alin. (3) referitor la caracterele statului român şi art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prin Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, supusã controlului de constituţionalitate, este eliminatã atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii hotãrârilor Parlamentului.
De asemenea, Curtea reţine cã, dupã sesizarea sa cu neconstituţionalitatea legii sus-menţionate şi înainte ca instanţa de contencios constituţional sã se pronunţe asupra acesteia, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţã nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 38/2012 are în structura sa articolul unic potrivit cãruia: "Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«Art. 27. - (1) Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.»"
Din examinarea prevederilor articolului unic din legea criticatã şi a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 38/2012, Curtea constatã cã acestea consacrã o soluţie legislativã identicã, având exact acelaşi conţinut normativ.
În aceste condiţii, Curtea subliniazã cã soluţia aleasã de Guvern, de a adopta, cu puţin timp înainte ca instanţa de contencios constituţional sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, o ordonanţã de urgenţã, care preia integral conţinutul normativ al legii criticate, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţã de Curtea Constituţionalã.
Sub acest aspect, Curtea constatã cã, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primarã ulterioare nu pot pãstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi sã se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).
II. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine cã soluţia legislativã criticatã eliminã din sfera actelor asupra cãrora Curtea exercitã controlul de constituţionalitate hotãrârile plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârile plenului Senatului şi hotãrârile plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului.
Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor plenului Senatului şi hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului a fost instituitã prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.
Examinând, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României (devenitã Legea nr. 177/2010) în raport cu art. 146 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 142 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România. În virtutea acestor prevederi, Curtea asigurã controlul de constituţionalitate al actelor, procedurilor sau împrejurãrilor cu privire la care a fost sesizatã, constatând conformitatea sau neconformitatea acestora cu Legea fundamentalã.
Prin urmare, Curtea a constatat cã, modificând Legea nr. 47/1992, reglementarea în discuţie consacrã o atribuţie nouã Curţii, respectiv controlul de constituţionalitate al hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, al hotãrârilor plenului Senatului şi al hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, atribuţie care se circumscrie, în mod evident, cadrului constituţional consacrat de art. 146 (a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
Pe de altã parte, în jurisprudenţa sa, referitoare la atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor plenului Senatului şi hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, Curtea şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalitãţii hotãrârilor Parlamentului, instituitã ca urmare a modificãrii şi completãrii art. 27 din Legea nr. 47/1992, precizând cã pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile Parlamentului adoptate dupã conferirea noii competenţe, hotãrâri care afecteazã valori, reguli şi principii constituţionale sau, dupã caz, organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, şi Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012).
De asemenea, Curtea a statuat cã art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotãrârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnã cã toate aceste hotãrâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (a se vedea Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).
În aceste condiţii, Curtea constatã cã instituirea atribuţiei sale de a exercita un asemenea control de constituţionalitate reprezintã expresia diversificãrii şi consolidãrii competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã din România, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fãrã a putea fi consideratã o acţiune conjuncturalã sau justificatã pe criterii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridicã, politicã şi socialã dovedeşte actualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul cã instanţa de contencios constituţional a fost chematã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor hotãrâri ale Parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.
În continuare, Curtea reţine cã, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate." În acelaşi timp, art. 1 alin. (4) din Legea fundamentalã consacrã expres principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.
Aşa fiind, Curtea constatã cã o dimensiune a statului român o reprezintã justiţia constituţionalã, înfãptuitã de Curtea Constituţionalã, autoritate publicã politico-jurisdicţionalã care se situeazã în afara sferei puterii legislative, executive sau judecãtoreşti, rolul sãu fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentalã a statului de drept. Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţia României: "Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei." Supremaţia Legii fundamentale este aşadar de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentând totodatã o realitate juridicã ce implicã consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se enumerã deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regãseşte controlul constituţionalitãţii.
Controlul de constituţionalitate, în ansamblul sãu, şi, integrat acestuia, controlul de constituţionalitate al hotãrârilor Parlamentului care pun în discuţie valori şi principii constituţionale, nu este numai o garanţie juridicã fundamentalã a supremaţiei Constituţiei. El reprezintã un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţionalã cu o capacitate coerentã de expresie, de naturã sã asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic.
De altfel, Comisia europeanã pentru democraţie prin drept - Comisia de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei în probleme de drept constituţional, a subliniat cã limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a Ungariei în privinţa chestiunilor bugetare ar trebui înlãturatã (a se vedea, în acest sens, Opinia nr. 665/2012 a Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea privind Curtea Constituţionalã a Ungariei, adoptatã în cadrul celei de-a 91-a sesiuni plenare, 15-16 iunie 2012, paragraful 54 pct. 10).
În consecinţã, modificarea legislativã, în sensul eliminãrii atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor plenului Senatului şi hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, fãrã nicio distincţie, nu face decât sã ştirbeascã autoritatea Curţii Constituţionale, instituţie fundamentalã a statului, şi sã înfrângã astfel principiile statului de drept, conducând la dificultãţi deloc imprevizibile în realizarea unei politici de stat adecvate consolidãrii şi dezvoltãrii unui stat democratic, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. În aceste condiţii, Curtea subliniazã cã statul de drept, democratic şi social nu trebuie sã rãmânã un principiu fundamental, cu valenţe pur teoretice, fãrã urmãri practice, ci o realitate, corect receptatã, atât de autoritãţile publice, cât şi de cetãţeni.
Curtea constatã, de asemenea, cã excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârilor plenului Senatului şi hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului nu se fondeazã pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrarul.
Or, justiţia constituţionalã se fundamenteazã pe statul de drept, nu pe oportunitate. Aşa fiind, aceastã atribuţie nu poate avea semnificaţia unei sarcini "excesive" pentru Curtea Constituţionalã, astfel cum este menţionat în expunerea de motive la legea supusã controlului, susţinere fãrã semnificaţie juridicã, ci se integreazã, în mod indisolubil, odatã ce a fost legitim acordatã, unui mecanism juridic de naturã sã contribuie la realizarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor într-un stat de drept, democratic şi social. A aprecia şi a decide asupra activitãţii Curţii Constituţionale, cu precãdere prin prisma unor standarde de ordin cantitativ, înseamnã incorecta sa receptare şi mai mult, ignorarea substanţei rolului sãu fundamental. De aceea, nu se poate reţine nici argumentul preşedintelui Senatului, exprimat în punctul sãu de vedere, în sensul cã prin modificarea adusã Legii nr. 47/1992, prin Legea nr. 177/2010, sar încãrca în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, ceea ce a dãunat bunului mers al activitãţii acesteia.
Argumentul Guvernului în sensul cã dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie permit legiuitorului sã modifice atribuţiile Curţii în sensul adãugãrii sau eliminãrii acestora prin legea sa organicã nu poate fi reţinut, din urmãtoarele motive:
Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 146 din Constituţie enumerã atribuţiile Curţii Constituţionale, dar cã enumerarea expresã prevãzutã de lit. a)-k) ale articolului nu este limitativã, de vreme ce acelaşi articol la lit. l) prevede cã instanţa de contencios constituţional "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii" (a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
De asemenea, examinând proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, înaintat de Preşedintele României, Curtea a considerat oportunã completarea dispoziţiilor lit. c) a art. 146 în sensul urmãtor: "c) se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentului şi a hotãrârilor cu caracter normativ ale Parlamentului, la sesizarea preşedintelui Parlamentului, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 40 de parlamentari;". Aceastã propunere a vizat constituţionalizarea expresã a normelor cuprinse în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reglementând la rang de Constituţie atribuţiile Curţii reglementate în cuprinsul art. 27 alin. (1) din legea sa organicã.
În aceste condiţii, Curtea a recomandat abrogarea lit. l), potrivit cãreia "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii". Propunerea a fost justificatã de împrejurarea cã, în virtutea acestei dispoziţii, Curtea, alãturi de atribuţiile "de rang constituţional" prevãzute la art. 146 lit. a)-k), poate dobândi şi alte atribuţii instituite de legiuitorul ordinar prin legea ei de organizare şi funcţionare, atribuţii "de rang" legal.
Totodatã, Curtea a reţinut cã, în temeiul textului constituţional propus spre abrogare - art. 146 lit. l), atribuţiile Curţii Constituţionale pot fi multiplicate ori de câte ori interese ale forţelor politice impun modificarea sau completarea legii de organizare a Curţii. Curtea a apreciat cã, prin eliminarea dispoziţiei constituţionale, este garantatã independenţa instanţei constituţionale şi se pãstreazã voinţa puterii constituţionale originare cu privire la atribuţiile Curţii limitativ prevãzute numai în cuprinsul Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 440 din 23 iunie 2011).
În lumina jurisprudenţei enunţate, Curtea reţine cã sensul normei de trimitere cuprinse în art. 146 lit. l) din Constituţie, astfel cum rezultã din modul sãu de redactare - "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii", este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional. De aceea, a interpreta norma fundamentalã menţionatã, în sensul cã legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, elimina sau reduce aceste atribuţii, în detrimentul altor dispoziţii fundamentale, echivaleazã cu golirea sa de conţinut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfecţionãrii democraţiei constituţionale, urmãrit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil. Ca urmare, nicio modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentalã nu poate fi fãcutã dacã are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încãlcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii.
Sub acest aspect, chiar dacã atribuţia privind controlul constituţionalitãţii hotãrârilor Parlamentului a fost acordatã Curţii Constituţionale prin legea sa organicã, aceasta a dobândit valenţã constituţionalã în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie.
De altfel, îndeplinirea şi a altor atribuţii de cãtre Curtea Constituţionalã presupune, fãrã îndoialã, existenţa, şi nu inexistenţa acestora în legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Acelaşi este şi sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc cã "atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţie şi de prezenta lege", şi al art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cãruia Curtea Constituţionalã poate fi sesizatã în cazurile expres prevãzute de art. 146 din Constituţie, republicatã, sau de legea sa organicã.
Ca urmare, Curtea constatã cã legitimitatea atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotãrârilor Parlamentului care afecteazã valori şi principii constituţionale decurge din Legea fundamentalã a cãrei supremaţie Curtea este chematã sã o garanteze, în timp ce soluţia legislativã criticatã de eliminare a acestei atribuţii nu îşi aflã temeiul în Constituţie, ci, aşa cum s-a arãtat, rezultã din încãlcarea acesteia.
De aceea, Curtea subliniazã importanţa controlului de constituţionalitate a hotãrârilor Parlamentului pentru buna funcţionare a statului de drept şi pentru respectarea separaţiei şi echilibrului dintre puterile statului, astfel încât, atunci când în discuţie se pune problema afectãrii valorilor şi principiilor constituţionale pe calea unor hotãrâri ale Parlamentului, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, Curtea sã poatã fi chematã sã vegheze la respectarea acestor valori şi principii, intrinseci democraţiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentalã.
Curtea considerã cã în cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale, fiind vorba de o atribuţie distinctã ce i-a fost conferitã Curţii, aceasta ar trebui sã fie reglementatã într-o secţiune distinctã, dupã Secţiunea privind controlul constituţionalitãţii regulamentelor, care sã cuprindã procedurile ce urmeazã a fi aplicate, specifice noii reglementãri, efectele deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constatã neconstituţionalitatea hotãrârilor Parlamentului, corelarea cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992.
În fine, Curtea reaminteşte cã puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţã tuturor subiectelor de drept.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constatã cã soluţia legislativã care exclude de la controlul de constituţionalitate hotãrârile Parlamentului care afecteazã valori şi principii constituţionale este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 9 iulie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
