Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52^7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Iuliana Marilena Ciolcă în Dosarul nr. 4.116/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că textul de lege criticat a mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, Curtea respingând excepţia prin Decizia nr. 172 din 20 martie 2014. În cauză este invocată şi o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, or, acest articol, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi privit individual, ci numai în legătură cu alte articole din Convenţie, iar în cauză este aplicabil art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin deciziile nr. 480 din 20 aprilie 2010 şi nr. 172 din 20 martie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 6 paragraful 1 din Convenţie, făcând referire la considerentele cuprinse în Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, şi în decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.116/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52^7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost invocată de Iuliana Marilena Ciolcă într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost validate rezultatele concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care permite să fie interpretat în sensul că prin Regulamentul aprobat de Consiliului Superior al Magistraturii este suprimată exercitarea unei căi de atac împotriva rezultatelor uneia dintre etapele pe care le parcurge concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv interviul şi, în esenţă, dreptul la un recurs efectiv. În cadrul respectivei probe ar trebui evaluate aspecte privind integritatea, iar asemenea aspecte nu pot fi separate în mod obiectiv de cariera de magistrat şi de drepturile ce decurg din aceasta. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, deoarece contestatoarea are deschisă calea de atac prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva hotărârii de validare a rezultatelor concursului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, făcând referire la considerentele de principiu pe care s-au întemeiat deciziile Curţii Constituţionale nr. 340 din 5 decembrie 2002 şi nr. 480 din 20 aprilie 2010. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 52^7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, introduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 300/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, introduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 300/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, care au următorul conţinut: "(2) Procedura de desfăşurare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Deşi autorul invocă art. 13 din Convenţie în realitate este vorba despre art. 13 corelat cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Aşadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce priveşte controlul legalităţii procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv (a se vedea Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, şi Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014). 14. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunţată în Cauza Eisenberg împotriva Franţei, şi prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunţată în Cauza Nowicky împotriva Austriei (paragraful 34), a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie. 15. Din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale invocate în prezenta cauză şi nici ale dispoziţiilor art. 13 din Convenţie, care, în acest caz, trebuie corelat cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. 16. De asemenea, Curtea observă că procedura de desfăşurare a concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi modalitatea de contestare a rezultatelor acestuia au fost stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 74/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2012, prin care a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prevederile Regulamentului nu pot fi însă supuse examenului instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se pronunţă cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege ori dintr-o ordonanţă. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a aprobat Regulamentul ar putea fi supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ cu caracter normativ, acţiune reglementată de art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliana Marilena Ciolcă în Dosarul nr. 4.116/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 52^7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu ---
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.