Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu, în Dosarul nr. 4.874/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 218D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei şi partea Meliton Toma. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autoarea excepţiei a comunicat cerere de acordare a unui nou termen de judecată pentru ca instanţa de control constituţional să solicite instanţei de fond dosarul cauzei şi înregistrarea şedinţei de judecată din 21 ianuarie 2016, dată la care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, să solicite Administraţiei Naţionale de Meteorologie Bucureşti să comunice o listă oficială cu privire la temperatura minimă din Braşov pentru fiecare zi din sezonul rece, începând cu luna noiembrie 2012 şi până în prezent, să solicite Frontului Salvării Naţionale, Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Asociaţiei Revoluţionarilor să precizeze dacă între idealurile Revoluţiei din 1989 se află şi sistarea instalaţiei de încălzire pentru locuinţele persoanelor cu venit mic, să solicite Comisiei Europene şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene un punct de vedere cu privire la sistemul juridic al celorlalte state din Uniunea Europeană referitor la sistarea instalaţiei de încălzire a locuinţei şi posibilitatea blocării judecăţii pe fond a cauzelor referitoare la sistarea instalaţiei de încălzire a locuinţelor consumatorilor vulnerabili financiar. De asemenea, la dosar, autoarea a depus fotografii ale instalaţiei de încălzire şi copii ale dispoziţiilor primarului municipiului Braşov, din anii 2011-2013, prin care ia fost aprobat ajutorul lunar pentru încălzirea locuinţei. 4. Având cuvântul cu privire la cererea de amânare formulată de autoare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia. De asemenea, partea prezentă solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată. Autoarea excepţiei formulează obiecţiuni cu privire la referatul magistratului-asistent, având în vedere că acesta a dat citire, în mod sintetic, cererii sale de amânare. 5. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de autoarea excepţiei. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei care reiterează motivele de neconstituţionalitate reţinute în actul de sesizare a instanţei de control constituţional, face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond şi, totodată, invocă, în plus faţă de criticile reţinute în actul de sesizare, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 7. Partea Meliton Toma face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond şi apreciază că sesizarea instanţei de control constituţional este neavenită. 8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât niciun argument invocat de către autoare nu susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat. Apreciază că, în cauză, sunt incidente soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. 9. Autoarea excepţiei formulează cerere de amânare a pronunţării cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare a pronunţării. 10. Curtea respinge cererea de amânare a pronunţării cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 11. Prin Sentinţa penală nr. 6/S din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.874/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Filofteia Ciobanu în cadrul cauzei penale având ca obiect cererea de revizuire formulată de autoare cu privire la încheierile de şedinţă nr. 95 din 15 mai 2014 şi nr. 160 din 1 august 2014, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul penal nr. 1.646/62/2014 al Tribunalului Braşov. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de judecată în încheierea de sesizare, autoarea susţine că dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit formularea cererii de revizuire împotriva unor încheieri de cameră preliminară. Arată că termenul de "hotărâre" cuprinde toate hotărârile date de instanţa penală, deci şi încheierile pronunţate de instanţă în cameră preliminară, acestea din urmă fiind de asemenea "hotărâri", întrucât sunt definitive, prin urmare întrunesc condiţiile de hotărâre definitivă. Susţine că prevederile art. 452 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi sunt în contradicţie cu o serie de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală privind protecţia drepturilor fundamentale, acestea din urmă nefiind precizate de către autoare. 13. Tribunalul Braşov - Secţia penală îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinerea acestei soluţii arată că limitarea, reglementată de norma procesual penală criticată, la hotărârile care privesc fondul cauzei ţine de însăşi calea de atac a revizuirii care este extraordinară şi de retractare, ca atare trebuie să poată fi exercitată numai împotriva hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei. Apreciază că, prin aceasta, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil şi nici liberul acces la justiţie. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens reţine că normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Potrivit art. 129 alin. (2) din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile legii. Reaminteşte că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale este în sensul că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie. Acest drept poate fi supus unor condiţionări de fond şi formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21, câtă vreme acestea nu împiedică părţile interesate să apeleze la o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul acestora de a fi apărate, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. Consideră că motivele invocate de autoarea excepţiei - respectiv pretinsa invocare de către reprezentantul Ministerului Public a împrejurării că doar hotărârile definitive care evocă fondul ar fi supuse revizuirii -, sunt aspecte ce ţin de aplicarea legii, astfel încât acestea nu constituie motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate. 16. Avocatul Poporului îşi exprimă punctul de vedere în sensul că dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Face referire la Decizia Curţii nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, şi invocă considerentele din paragrafele 43, 44 ale deciziei precitate, potrivit cărora revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. În plus, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse de autoare în timpul deliberării asupra cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: "(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. (2) Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori." 20. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală, autoarea excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Curtea observă că Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală prin Sentinţa penală nr. 6/S din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.874/62/2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, revizuirea formulată de autoarea excepţiei cu privire la încheierile de şedinţă nr. 95 din 15 mai 2014 şi nr. 160 din 1 august 2014, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul penal nr. 1.646/62/2014 al Tribunalului Braşov. Curtea reţine că prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, a statuat că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia." Aceasta, deoarece indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. 22. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, în cauza de faţă, dispoziţiile legale care determină soluţia de inadmisibilitate în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia sunt cele ale art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă". În aceste condiţii, Curtea constată că doar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea putându-şi exercita controlul de constituţionalitate. 23. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (2) din Codul de procedură penală potrivit cărora "Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori", având în vedere cauza în care a fost invocată excepţia, în care încheierile din camera preliminară atacate prin formularea cererii de revizuire nu privesc mai multe infracţiuni şi mai multe persoane şi, ţinând cont de susţinerile autoarei excepţiei, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că aceste prevederi au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici identice, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, reţinând în paragrafele 42-45, că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionat fondul cauzei, iar nu şi încheierile prin care s-a dispus cu privire la măsuri preventive privative de libertate - în prezenta cauză încheierile atacate sunt pronunţate de judecătorul de cameră preliminară. Cu privire la această critică, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii. Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). Curtea a reţinut că în acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile care pot fi supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417). 25. Curtea a reţinut, totodată, că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reţinut că, la acestea, se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. 26. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, Curtea a observat că, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare. 27. Având în vedere cele arătate, faţă de critica autorului excepţiei, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiţii, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 29. În final, Curtea constată că, în concluziile orale, la termenul prezent, autoarea excepţiei a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, aşadar alte temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părţile trebuie să îşi motiveze, în scris sau oral, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, adică să indice prevederile şi/sau principiile din Constituţie pretins a fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. Astfel invocată în faţa instanţei de judecată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de judecată trebuie să îşi formuleze opinia cu privire la temeinicia excepţiei, toate acestea fiind menţionate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 234 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, "Actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţă în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare". De asemenea, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004, Curtea a reţinut că "litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi." Astfel, Curtea reţine că este necesar a se distinge între situaţia în care, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, autorul excepţiei invocă şi alte temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată (în scris sau oral), adică se invocă şi alte dispoziţii sau principii din Constituţie pretins a fi încălcate de textele de lege criticate, ceea ce este inadmisibil, şi, pe de altă parte, situaţia în care autorul excepţiei îşi expune argumentele pentru care susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fără a indica temeiuri de drept noi, păstrând limitele sesizării - limite referitoare, pe de-o parte, la dispoziţiile de lege criticate, şi, pe de altă parte, la temeiurile constituţionale invocate, însă putând aduce argumente noi celor deja arătate în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, ceea ce este în concordanţă cu prevederile Legii nr. 47/1992. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu, în Dosarul nr. 4.874/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
