Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 721 din 24 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 269 alin. (1) si (2) din Codul muncii si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 30 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Andreea Dragne în Dosarul nr. 39.042/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se prezintã avocatul autoarei excepţiei, Dan Dascãlu, precum şi reprezentantul Societãţii Comerciale "Whirpool Romania" - S.R.L., avocat Cristiana Stoica.
Cauza fiind în stare de judecatã, apãrãtorul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate susţine temeinicia criticii formulate, arãtând cã, deşi <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 proclamã protejarea tuturor persoanelor în faţa oricãror forme de discriminare, prin interpretarea şi aplicarea art. 269 din Codul muncii se restricţioneazã dreptul acelei persoane, care are calitatea de salariat şi este discriminatã la locul de muncã, de a solicita instanţei judecãtoreşti daune morale pentru prejudiciul cauzat de angajator.
Se mai susţine cã, în prezent, potrivit <>Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi, acest drept îl au doar persoanele discriminate pe criterii sexuale, fapt ce determinã o vãditã inegalitate de tratament între aceastã categorie de persoane şi toate celelalte categorii pe care le are în vedere <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 . Coroborarea celor douã acte normative trebuie reţinutã în cadrul controlului de constituţionalitate, fiind un procedeu pe care Curtea Constituţionalã l-a mai utilizat.
Pentru motivele arãtate, apãrãtorul autoarei excepţiei solicitã Curţii admiterea criticii şi constatarea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , întrucât acestea încalcã prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie.
Avocatul Societãţii Comerciale "Whirpool Romania" S.R.L. aratã cã salariatul este îndreptãţit la despãgubiri pentru prejudiciul material suferit, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, şi la despãgubiri pentru prejudiciile morale, potrivit <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile delictuale. Într-un atare context, apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã, întrucât scopul criticii îl reprezintã completarea dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii cu prevederea dreptului la despãgubire şi pentru prejudiciile morale, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
În subsidiar, avocatul Societãţii Comerciale "Whirpool Romania" - S.R.L. considerã excepţia neîntemeiatã. Astfel, legiuitorul nu a pus la dispoziţia unei categorii sociale, respectiv salariaţilor, o acţiune în daune morale întemeiatã pe contractul individual de muncã, întrucât ar discrimina celelalte categorii de persoane care ar putea solicita repararea prejudiciului moral numai în temeiul rãspunderii civile delictuale. Nu se poate invoca nici încãlcarea accesului liber la justiţie, atât timp cât existã o cale proceduralã de realizare a drepturilor pretins încãlcate, prevãzutã de dreptul comun.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, întrucât critica vizeazã completarea art. 269 din Codul muncii cu prevederea expresã a dreptului de a solicita daune morale în temeiul rãspunderii civile contractuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 39.042/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Andreea Dragne.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã prin modul de redactare a dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii şi ale <>art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , raportate la prevederile cuprinse în <>Legea nr. 202/2002 , legiuitorul a creat o evidentã inegalitate între persoanele discriminate pe criterii de sex, pe de o parte, şi toate celelalte persoane discriminate sau hãrţuite, pe de altã parte. Astfel, din interpretarea textelor de lege criticate rezultã cã ori de câte ori au fost încãlcate prevederile contractului individual de muncã prin acte de discriminare, salariatul nu are dreptul de a solicita instanţei decât repararea prejudiciilor materiale suferite, în vreme ce dispoziţiile <>art. 43 din Legea nr. 202/2002 instituie posibilitatea categoriei de persoane discriminate pe criterii de sex de a obţine şi repararea prejudiciilor nepatrimoniale.
De asemenea, prevederile legale criticate sunt neconstituţionale şi prisma accesului liber la justiţie, care, în mod vãdit, este îngrãdit prin excluderea posibilitãţii salariaţilor de a se adresa justiţiei în vederea reparãrii prejudiciilor morale suferite prin încãlcarea dreptului persoanei la demnitate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Astfel, art. 269 din Codul muncii nu contravine principiului constituţional al egalitãţii în drepturi şi nici celui al liberului acces la justiţie, angajaţii care se considerã discriminaţi la locul de muncã având posibilitatea de a se adresa justiţiei pe calea dreptului comun pentru repararea prejudiciilor nepatrimoniale suferite. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , acestea au un cuprins clar şi explicit, conform prevederilor constituţionale invocate, la care în mod exclusiv trebuie raportate. Or, autorul excepţiei a procedat în mod greşit raportând critica la alte prevederi cuprinse în alt act normativ, respectiv <>Legea nr. 202/2002 , cu un obiect de reglementare diferit, o asemenea criticã neconstituind excepţie de neconstituţionalitate, potrivit legii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii şi ale <>art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , salariatul care a suferit prejudicii morale din culpa angajatorului are posibilitatea sã solicite despãgubiri în temeiul normelor de drept comun referitoare la rãspunderea civilã delictualã, astfel încât nu poate fi reţinutã critica sub acest aspect.
Pe de altã parte, argumentele autorului în susţinerea excepţiei vizeazã completarea unei presupuse omisiuni a textelor de lege criticate, ceea ce, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, prevederi care au urmãtorul cuprins: "(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, sã îl despãgubeascã pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul.
(2) În cazul în care angajatorul refuzã sã îl despãgubeascã pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecãtoreşti competente."
De asemenea, critica vizeazã şi <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 48/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002, dispoziţii modificate prin <>art. I pct. 9 din Legea nr. 324/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006. Textul de lege are urmãtorul cuprins: "Persoana care se considerã discriminatã poate formula, în faţa instanţei de judecatã, o cerere pentru acordarea de despãgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutitã de taxã judiciarã de timbru şi nu este condiţionatã de sesizarea Consiliului."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi ale art. 21 privind liberul acces la justiţie.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia reglementarea criticatã încalcã principiul egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice, Curtea reţine cã, în conformitate cu jurisprudenţa sa şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele "Engel şi alţii împotriva Olandei", 1976, "Marckx împotriva Belgiei", 1979, "Moustaquim împotriva Belgiei", 1991), egalitatea nu înseamnã uniformitate, fiind posibilã stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justificã în mod raţional şi obiectiv.
În acest sens, Curtea reţine cã, potrivit art. 269 din Codul muncii, angajaţii care au suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul au posibilitatea de a se adresa justiţiei, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru repararea prejudiciilor patrimoniale suferite.
Or, Curtea observã cã reglementarea legalã criticatã este aplicabilã în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume tuturor persoanelor fizice care au calitatea de salariat şi au suferit un prejudiciu material de care este culpabil angajatorul.
Pe de altã parte, Curtea constatã cã art. 269 din Codul muncii nu constituie un impediment pentru salariaţii care se considerã discriminaţi la locul de muncã de a se adresa instanţei judecãtoreşti, pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciilor morale, nepatrimoniale suferite în legãturã cu serviciul, aşa cum reglementeazã <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 . Astfel, art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) din ordonanţã prevede cã "Principiul egalitãţii între cetãţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminãrii sunt garantate în special în exercitarea urmãtoarelor drepturi:[...] e) drepturile economice, sociale şi culturale, în special: (i) dreptul la muncã, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncã echitabile şi satisfãcãtoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncã egalã, la o remuneraţie echitabilã şi satisfãcãtoare." În aplicarea acestor dispoziţii, instanţa judecãtoreascã este chematã sã aprecieze dacã aspectele probate de salariat întrunesc condiţiile discriminãrii şi, în caz afirmativ, sã acorde persoanei discriminate despãgubiri şi sã dispunã restabilirea situaţiei anterioare discriminãrii sau anularea situaţiei create prin discriminare.
A interpreta textele de lege criticate în sensul limitãrii despãgubirilor datorate persoanei discriminate care are calitatea de salariat, la valoarea prejudiciului material cauzat de angajator, echivaleazã cu o restrângere nepermisã a dreptului la repararea integralã a prejudiciului suferit. Or, tocmai aceastã împrejurare ar determina aplicarea unui tratament diferenţiat, deci discriminatoriu, unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridicã, general reglementatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , care prin însuşi titlu îşi propune prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Aşa fiind, întrucât ordonanţa menţionatã nu face nicio distincţie în privinţa subiectelor cãrora se adreseazã sau a formelor de discriminare existente, iar potrivit principiului "ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus", calitatea de salariat nu pune persoana discriminatã într-o situaţie deosebitã care sã justifice aplicarea unui tratament juridic diferit. Prin urmare, salariatul este îndreptãţit la despãgubiri pentru prejudiciile morale, potrivit <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 , în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile delictuale cuprinse în art. 998 şi 999 din Codul civil.
Curtea mai observã cã, dincolo de raţiunile înfãţişate, întrucât neconstituţionalitatea nu este dedusã din contrarietatea art. 269 din Codul muncii şi a <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 cu prevederile Legii fundamentale, ci dintr-o pretinsã lacunã a celui dintâi, iar restabilirea concordanţei dintre Constituţie şi lege, într-o atare situaţie, ar presupune înlãturarea acesteia prin completarea reglementãrii, critica cu un atare obiect excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale <>art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicatã de Andreea Dragne în Dosarul nr. 39.042/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
