Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 720 din 1 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1^1) si (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) si (2), art. 45 alin. (2) si (2^1), art. 46 alin. (4) si art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si ale art. I pct. 2 si 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 7 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Dana Margareta Valeria Pop în Dosarul nr. 7.363/306/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocatul Dan C. Stegãroiu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii faptul cã partea Zoia Ghiţã a depus la dosarul cauzei note scrise pentru respingerea excepţiei.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului autorului. Acesta susţine excepţia astfel cum a fost ridicatã în faţa instanţei de judecatã şi depune concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 7.363/306/2006, Tribunalul Sibiu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Dana Margareta Valeria Pop într-o cauzã civilã ce are ca obiect <>Legea nr. 10/2001 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece textele criticate se aflã în contradicţie cu art. 481 şi art. 948 alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9 şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , invocând <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.
Apreciazã cã prevederile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 încalcã şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la Carta Naţiunilor Unite şi la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, fãrã a motiva în ce fel dispoziţiile criticate contravin reglementãrilor internaţionale amintite.
De asemenea, autorul considerã cã textele de lege criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea au fost introduse ulterior litigiului, dar sunt aplicabile acestuia.
Aratã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, deoarece restituirea ar trebui sã fie condiţionatã numai de natura preluãrii, iar nu de împrejurãri ulterioare, precum cuprinderea imobilului în patrimoniul unei societãţi sau vânzarea acestuia cãtre un terţ. Invocã în acest sens <>Decizia nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale.
Considerã cã textele de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât restituirea în naturã "este condiţionatã nu de specificul stãrii de drept, ci de interese colaterale, precum cele ale grupului de putere, fiind vorba de o aparenţã în justiţie, o mimare a actului de justiţie, întemeind un drept pe o ilegalitate". Invocã ignorarea <>Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/2005 şi nr. 425/2008 şi îşi exprimã nemulţumirea cu privire la activitãţile statului şi Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietãţii, aducând diverse acuze acestora.
În acelaşi timp, considerã cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 35 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul persoanei la un mediu sãnãtos, invocând diverse situaţii de aplicare frauduloasã a legii la nivelul statului, fãrã a motiva în vreun fel excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la acest text constituţional.
Aratã cã prevederile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 contravin şi art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Legea fundamentalã, neasigurând o dreaptã şi prealabilã despãgubire, deoarece prevãd o despãgubire în condiţiile legilor speciale, acuzând "aranjamentul deliberat al unui soft care distribuie preferenţial şi amânã sine die despãgubirea persoanelor îndreptãţite, care nu au intrat în graţiile puterii". Aduce diverse acuze sistemului statal românesc, fãrã a motiva în ce fel dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 44 din Constituţie şi invocã ignorarea <>Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.
Autorul excepţiei aratã, de asemenea, cã dispoziţiile <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând culpa entitãţilor responsabile pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la nesoluţionarea notificãrilor depuse în intervalul legal. Precizeazã cã textele criticate schimbã regimul normativ al unor raporturi juridice constituite înainte de adoptarea <>Legii nr. 1/2009 , precum şi cã acestea introduc excepţii ce nu sunt incluse în cuprinsul <>Legii nr. 10/2001 . De asemenea, considerã cã dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu prevãd posibilitatea de a formula alte notificãri în afara celor introduse în temeiul <>Legii nr. 10/2001 .
Apreciazã cã textele <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 încalcã art. 16 din Constituţie, deoarece determinã modificãri sau aduc inovaţii care înãspresc regimul juridic, astfel cã persoanelor cãrora le-au fost soluţionate notificãrile anterior adoptãrii <>Legii nr. 1/2009 li s-a aplicat un tratament juridic mai favorabil decât cel restrictiv şi arbitrar instituit prin conţinutul noii reglementãri.
Considerã cã dispoziţiile art. I pct. 2 contravin art. 1 alin. 5 din Constituţie, deoarece abrogã prevederile <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , astfel încât, prin omisiune, se încalcã dispoziţiile <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 73/1995 , devenind posibilã şi legalã aplicarea unui tratament unic persoanelor ale cãror imobile au fost preluate fãrã niciun titlu sau fãrã titlu valabil şi celor ale cãror imobile au fost preluate cu titlu, prin înlãturarea tratamentului diferenţiat aplicabil celor douã categorii de persoane şi cã, prin abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , se încalcã prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind asigurarea unui proces echitabil şi, implicit, a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, considerã cã se încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece textul faciliteazã abuzul la lege şi înlãturã norme esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectãrii prevederilor constituţionale. Apreciazã cã sunt încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Legea fundamentalã, în sensul cã nimeni nu poate dobândi o ameliorare a condiţiilor sale sau un profit din propria culpã, datoritã faptului cã, prin abrogarea <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , mãsura preluãrii forţate este admisã prin lege.
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4, coroborate cu <>art. I pct. 5 din Legea nr. 1/2009 , autorul susţine cã acestea încalcã prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, întrucât fac inoperantã regula restituirii în naturã, prevãzutã în cuprinsul <>art. 7 din Legea nr. 10/2001 , chiar dacã este vorba despre preluãri ilegale, fãrã titlu sau fãrã titlu valabil, confiscãrile ilicite fiind consfinţite, asigurându-li-se o legalitate imposibilã. Considerã cã cele douã texte contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, deoarece prevãd posibilitatea întemeierii unor drepturi pe o ilegalitate, prin ignorarea naturii preluãrii imobilelor, lãsând deschisã calea abuzului la lege. Considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. I din primul Protocol la Convenţie, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie. Considerã cã cele douã texte din <>Legea nr. 1/2009 încalcã art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã, deoarece acestea sunt contradictorii şi demonstreazã confuzia deliberat promovatã de legiuitor, pentru a deschide calea arbitrariului, promovãrii privilegiilor şi a judecãrii speţelor conform poziţiei sociale, de putere a pãrţilor, iar nu în raport cu temeiul de drept şi specificul cauzei.
Autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile <>art. I pct. 6 din Legea nr. 1/2009 contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece modificã în esenţa sa <>art. 18 din Legea nr. 10/2001 , instituind un tratament diferenţiat între persoane care au formulat notificãri, apelând la procedura administrativã instituitã prin <>Legea nr. 10/2001 în condiţii legale şi care, ulterior adoptãrii <>Legii nr. 1/2009 , nu mai pot beneficia de restituirea în naturã a imobilelor care au fost înstrãinate prin <>Legea nr. 112/1995 , condiţia impusã de noua reglementare fiind mult mai restrictivã faţã de cea iniţialã, deşi împrejurarea cã notificãrile lor nu au fost soluţionate în termen nu le este imputabilã, ci constituie culpa entitãţilor abilitate cu îndeplinirea procedurii administrative. Aratã cã nu se poate institui un drept pe o ilegalitate, or, indiferent de natura preluãrii, prin dispoziţiile <>Legii nr. 112/1995 , devine imposibilã restituirea în naturã, chiar dacã preluarea imobilului, ab initio, a fost ilegalã. Considerã cã dispoziţiile <>art. I pct. 6 din Legea nr. 1/2009 contravin şi art. 44 alin. (8) din Constituţie, deoarece anihileazã regula generalã a instituirii în naturã, consfinţitã prin prevederile <>art. 7 din Legea nr. 10/2001 .
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 10 din Legea nr. 1/2009 , autorul apreciazã cã acestea încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, fãcând inoperante în totalitate prevederile din <>Legea nr. 10/2001 pe care le modificã, deoarece natura preluãrii se stabileşte pe cale litigioasã, înainte sau dupã intrarea în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 , prevãzutã în cuprinsul normei modificatoare discriminatorie. Evaluarea preluãrii fãrã titlu sau fãrã titlu valabil nu mai este relevantã dacã nu s-a stabilit pânã la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 , apãrând astfel o inechitate între cetãţenii aflaţi în situaţii similare, ale cãror notificãri au fost sau nu soluţionate din culpa entitãţilor învestite cu îndeplinirea procedurilor administrative. Aratã cã, prin modificarea adusã alineatului (2) al <>art. 45 din Legea nr. 10/2001 , constatarea naturii preluãrii devine limitatã, deci prescriptibilã, deşi <>Legea nr. 213/1998 instituia imprescriptibilitatea. Considerã cã textul criticat încalcã şi prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, deoarece instituie posibilitatea ca imobile confiscate, deşi au fost dobândite licit, sã rãmânã bun confiscate.
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile <>art. I pct. 11 din Legea nr. 1/2009 încalcã prevederile <>art. 73/1995, deoarece acestea ignorã Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, conform cãreia imobilele preluate fãrã titlu sau fãrã titlu valabil nu cad sub incidenţa legilor speciale, cu excepţia celor care dispun restitutio in integrum. Aratã cã textul de lege criticat încalcã prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 11 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acesta ignorã supremaţia legii, ilegalitãţile devenind temeiuri pentru constituirea drepturilor. Considerã, de asemenea, cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, prevederile <>art. I pct. 11 din Legea nr. 1/2009 fãcând posibilã pronunţarea unor hotãrâri care conferã legalitate preluãrii prin forţã a unor imobile ce fac obiectul unor contracte de vânzare-cumpãrare ce nu mai pot fi anulate, deşi statul, în calitate de vânzãtor, nu era proprietar. Aratã cã modificarea prevãzutã în cuprinsul noii reglementãri înlãturã norme esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectãrii art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, apreciazã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Legea fundamentalã, deoarece înlãturã tratamentul diferenţiat prevãzut în reglementarea <>Legii nr. 10/2001 , anterior modificãrii, tratament ce asigura restituirea imobilelor preluate fãrã titlu sau fãrã titlu valabil, şi instituie o discriminare ce ignorã legalitatea, ideea de drept şi dreptate, ideea de umanitate şi care promoveazã viziunea privilegiilor de grup.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009 , autorul apreciazã cã acestea contravin art. 15 alin. (1) din Constituţie, întrucât impun aplicabilitatea unor legi speciale, fãrã a se îndeplini condiţia de a dispune restitutio in integrum, ignorându-se astfel <>Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale. Aratã cã este încãlcat şi principiul disponibilitãţii, întrucât impune pãrţilor interesate calea pe care acestea trebuie sã o urmeze, respectiv prevederile <>Legii nr. 10/2001 , cale imposibil de urmat în lipsa notificãrii. Aratã cã, prin impunerea unei cãi de acţiune, se încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã. Considerã cã dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea ignorã <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008, precum şi supremaţia legii, ilegalitãţile devenind temeiuri pentru constituirea drepturilor.
Autorul apreciazã cã textul <>art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009 încalcã şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece acesta conţine dispoziţii contrare Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile <>art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009 , încalcã art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã, deoarece exclude ideea de echitate din cuprinsul <>Legii nr. 10/2001 , consacrând "principiul legalitãţii furtului cu legea în mânã". Apreciazã cã se instituie imposibilitatea existenţei unui proces echitabil, precum şi o inechitate privind persoane ce au depus în termen notificãrile, însã nu li s-au soluţionat petiţiile, spre deosebire de persoanele cãrora acestea li s-au soluţionat. Aratã cã modificarea <>Legii nr. 10/2001 înlãturã norme esenţiale care asigurau şi instituiau garanţii indubitabile ale respectãrii prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, considerã cã textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece, dacã restituirea va fi condiţionatã de achitarea preţului pentru chiriaşii care au adus modificãri sau îmbunãtãţiri, la valoarea pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fãrã titlu sau fãrã titlu valabil, înseamnã cã de fapt proprietarul mai este obligat a plãti o rãscumpãrare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de fructele proprietãţii lor sã achite preţul pentru pretinse despãgubiri. Autorul considerã cã dispoziţiile <>art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009 , contravin prevederilor <>art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, invocând ignorarea deciziilor nr. 73/1995 şi nr. 425/2008 ale Curţii Constituţionale.
În finalul motivãrii excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la <>Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis neconstituţionalitatea <>art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, raportat la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocând similitudinea dintre raţiunile logice şi juridice aflate în prezenta excepţie şi în cea care face obiectul deciziei mai sus amintite.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând în acest sens cã dispoziţiile de lege criticate au ca obiect o problemã de corelare legislativã, iar susţinerile autorului privind modul de interpretare şi aplicare a unor texte de lege intrã în competenţa exclusivã a instanţelor de judecatã. Aratã cã, prin adoptarea <>Legii nr. 10/2001 şi a <>Legii nr. 247/2005 , modificate prin <>Legea nr. 1/2009 , s-a urmãrit clarificarea regimului juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã. Legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea acestui drept, instituind limitãri rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu încalcã prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât persoanele ale cãror bunuri au fost preluate în mod abuziv de cãtre stat beneficiazã, potrivit legii, de mãsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor criticate. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, apreciazã cã legiuitorul este liber sã opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte mãsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi modalitãţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretã a respectivelor bunuri, fãrã ca prin aceasta sã se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetãţeni aflate în situaţii identice. Invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 830/2008 . Considerã cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (8), art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Curtea constatã cã în realitate autorul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 .
Referitor la <>art. I din Legea nr. 1/2009 , autorul criticã textele prevãzute în cuprinsul pct. 2 şi 15, care abrogã anumite prevederi ale <>Legii nr. 10/2001 , precum şi pe cele cuprinse în pct. 4, 5, 6, 10, 11, 13 şi 14, care modificã unele texte din <>Legea nr. 10/2001 sau introduc noi reglementãri în cadrul acesteia. În privinţa acestora din urmã, critica priveşte în realitate dispoziţiile art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 1/2009 . Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie astfel dispoziţiile art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, precum şi a celor ale <>art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, având urmãtorul conţinut:
I. <>Legea nr. 10/2001 :
- Art. 7 alin. (1^1): "Nu se restituie în naturã, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrãinate în baza <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificãrile ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege."
- Art. 7 alin. (5): "Nu se restituie în naturã terenurile aferente imobilelor care au fost înstrãinate în temeiul dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare."
- Art. 18: "Mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în urmãtoarele cazuri: [...] c) imobilul a fost înstrãinat cu respectarea dispoziţiilor <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare."
- Art. 29 alin. (1): "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societãţi comerciale privatizate, altele decât cele prevãzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptãţite au dreptul la despãgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi platã a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzãtoare valorii de piaţã a imobilelor solicitate."
- Art. 29 alin. (2): "Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrãinate."
- Art. 45 alin. (2): "Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, considerate astfel anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 213/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
- Art. 45 alin. 2^1: "Contractele de vânzare-cumpãrare încheiate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , cu modificãrile ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."
- Art. 46 alin. (4): "Persoana îndreptãţitã are obligaţia de a urma calea prevãzutã de prezenta lege, dupã intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplicã cu prioritate."
- Art. 48 alin. (2): "Indiferent dacã imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fãrã titlu, obligaţia despãgubirii prevãzutã la alin. (1) revine persoanei îndreptãţite."
II. <>Art. I din Legea nr. 1/2009 : "<>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: [...]
2. La articolul 2, alineatul (2) se abrogã. [...]
15. La articolul 48, alineatul (3) se abrogã."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul român, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 35 alin. (1) referitor la dreptul la mediu sãnãtos, art. 44 alin. (3), (4) şi (8) privind dreptul de proprietate privatã şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeanã. De asemenea, autorul considerã cã textele de lege criticate încalcã şi prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la protecţia proprietãţii, precum şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în integralitatea ei.
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , astfel cum aceasta a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 1/2009 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 270 din 16 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 11 mai 2010, şi prin Decizia nr. 1.085 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009. De asemenea, Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea <>Legii nr. 1/2009 prin controlul a priori, apreciind cã aceasta este constituţionalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia aratã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , precum şi cele ale art. <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece textele criticate se aflã în contradicţie cu art. 481 şi art. 948 alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9 şi <>art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi conţin reglementãri mult mai restrictive faţã de cele iniţiale, înlãturând norme esenţiale ce asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectãrii art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea constatã cã eventualele contradicţii între legi nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci numai neconformitatea textelor de lege prin raportare la dispoziţiile din Constituţie, potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât aceastã criticã nu poate fi reţinutã.
Autorul apreciazã cã art. 29 alin. (1) şi (2) încalcã art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la Carta Naţiunilor Unite şi la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, precum şi pe cele ale art. 21, art. 35 alin. (1) şi art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie, invocând diverse situaţii de aplicare frauduloasã a legii la nivelul statului, fãrã a motiva în vreun fel excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la aceste texte constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea trebuie fãcutã în formã scrisã şi motivatã, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
De asemenea, invocarea culpei entitãţilor responsabile pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la nesoluţionarea notificãrilor depuse în intervalul legal, nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare şi interpretare a legii de cãtre instanţele de judecatã şi de cãtre instituţiile abilitate sã soluţioneze cererile de notificare depuse în termenul legal, astfel încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Curtea constatã cã nici nemulţumirea unei persoane cu privire la instituţiile statului, precum şi pretinsa ignorare a Deciziilor Curţii Constituţionale nu constituie cauze de neconstituţionalitate, astfel încât şi în aceste situaţii excepţia apare ca fiind inadmisibilã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei considerã cã prevederile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , precum şi <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 au fost introduse ulterior litigiului şi schimbã regimul normativ al unor raporturi juridice constituite înainte de adoptarea <>Legii nr. 1/2009 , precum şi cã acestea introduc excepţii ce nu sunt incluse în cuprinsul <>Legii nr. 10/2001 şi nu prevãd posibilitatea de a formula alte notificãri în afara celor introduse în temeiul acesteia. Curtea apreciazã cã textele de lege criticate dispun pentru viitor şi se aplicã, de la data intrãrii lor în vigoare, unor situaţii juridice în curs de derulare, astfel încât nu poate fi reţinutã încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã "o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul propriu de reglementare". Curtea constatã cã persoanele ale cãror bunuri au fost preluate în mod abuziv de cãtre stat beneficiazã, în condiţiile legii, de mãsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor de lege criticate. În cadrul controlului a priori, Curtea a statuat cã "instituţia nulitãţii este o sancţiune civilã ce se aplicã în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale sau sunt încãlcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã, nu se poate susţine cã norma juridicã ce instituie sancţiunea nulitãţii contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie".
Autorul excepţiei aratã cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , precum şi ale <>art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 , încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã. Curtea apreciazã cã în realitate critica priveşte aplicarea legii de cãtre instanţele de judecatã, precum şi aplicarea în timp a normelor de lege, dispoziţiile de lege criticate necontravenind în niciun fel principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, astfel încât nu poate fi reţinutã pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizeazã repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea Constituţionalã a statuat, în jurisprudenţa sa, cã legiuitorul este liber sã opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte mãsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalitãţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretã a respectivelor bunuri, fãrã ca prin aceasta sã se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetãţeni aflate în situaţii identice.
În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009 , motivatã pe baza faptului cã acestea încalcã principiul disponibilitãţii, impunând pãrţilor interesate calea pe care acestea trebuie sã o urmeze, respectiv prevederile <>Legii nr. 10/2001 , cale imposibil de urmat în lipsa notificãrii, autorul considerã cã prin impunerea unei cãi de acţiune se încalcã prevederile art. 21 din Legea fundamentalã. Curtea constatã cã prevederea în cuprinsul legii a cãii de urmat constituie opţiunea exclusivã a legiuitorului, care este îndreptãţit sã stabileascã normele de procedurã aplicabile într-un anumit domeniu de reglementare, astfel încât dispoziţiile criticate nu îngrãdesc dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, în <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.351 din 2008 , aceasta a statuat cã "legea nu obstrucţioneazã accesul la justiţie al celor îndreptãţiţi la mãsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativã, calea legalã pentru acordarea de reparaţii în naturã sau prin echivalent. <>Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede cã decizia sau dispoziţia de respingere a notificãrii sau a cererii de restituire în naturã poate fi atacatã de persoana care se pretinde îndreptãţitã la instanţa de judecatã, iar <>art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede cã deciziile adoptate de cãtre Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 . De altfel, Curtea observã cã atât <>Legea nr. 10/2001 , cât şi legea criticatã sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat cã, «în cazul concursului dintre legea specialã şi legea generalã, se aplicã legea specialã, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacã aceasta nu este prevãzutã în legea specialã»".
Autorul considerã cã dispoziţiile <>art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009 , contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, deoarece, dacã restituirea va fi condiţionatã de achitarea preţului pentru chiriaşii care au adus modificãri sau îmbunãtãţiri, la valoarea pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fãrã titlu sau fãrã titlu valabil, înseamnã cã de fapt proprietarul mai este obligat a plãti o rãscumpãrare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de fructele proprietãţii lor sã achite preţul pentru pretinse despãgubiri. Curtea apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate, prin prevederea în cuprinsul legii a obligaţiei despãgubirii cãtre chiriaşi pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţe prin îmbunãtãţirile necesare şi utile nu îngrãdesc în niciun fel accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor legitime ale acestora.
Prin adoptarea <>Legii nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 1/2009 , s-a urmãrit clarificarea regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate privatã. Legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã un cadru juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitãri rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, astfel încât nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a prevederilor art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1^1) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (2) şi (2^1), art. 46 alin. (4) şi <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale <>art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Dana Margareta Valeria Pop în Dosarul nr. 7.363/306/2009 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
