Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 72 din 26 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (4) si art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , excepţie ridicatã de Ionuţ Mircea Caloian şi Mihaela Alina Caloian în Dosarul nr. 12.794/2002 al Judecãtoriei Buzãu. La apelul nominal se prezintã partea Societatea Comercialã "Electrica" - S.A. - Sucursala Buzãu, prin avocat, lipsind autorii excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Avocatul pãrţii prezente susţine respingerea excepţiei, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, în speţã fiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finalã, potrivit cãrora conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite prin lege. Întrucât operaţiunile de realizare şi retehnologizare a capacitãţilor energetice care se executã asupra terenurilor proprietate privatã a persoanelor fizice nu au caracterul unei exproprieri sau naţionalizãri, invocarea art. 44 alin. (3) nu are relevanţã în soluţionarea excepţiei. În ceea ce priveşte raportarea la art. 53 din Constituţie, se apreciazã cã restrângerea adusã dreptului de proprietate privatã întruneşte cerinţele impuse de norma constituţionalã, respectiv este prevãzutã de lege, este necesarã pentru realizarea activitãţilor în domeniul electric şi termoelectric, este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu are caracter discriminatoriu, respectând art. 16 din Constituţie. În acest sens se invocã jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, care subliniazã necesitatea unui echilibru just între cerinţele interesului general al comunitãţii şi imperativele apãrãrii drepturilor fundamentale ale individului, exemplu fiind cauza "Sporrong şi L'f6nnroth împotriva Suediei", 1982. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privatã, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 44 alin. (1), a stabilit nişte limite rezonabile ale exerciţiului acestui drept în considerarea interesului public general, restrângeri care nu afecteazã însãşi existenţa dreptului.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 12.794/2002, Judecãtoria Buzãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , excepţie ridicatã de Ionuţ Mircea Caloian şi Mihaela Alina Caloian. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã prevederile <>art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 reglementeazã exproprierea gratuitã a terenului proprietate privatã, în speţã, proprietatea reclamanţilor, dobânditã licit, urmând a deveni proprietatea statului, deoarece este traversatã de un cablu subteran ce face parte din instalaţia de distribuţie a energiei electrice. În ceea ce priveşte reglementarea prevãzutã în <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 , se apreciazã cã, pe de-o parte, dreptul de uz şi servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrãdeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privatã, restrângerea exercitãrii unor drepturi şi egalitatea cetãţenilor în faţa legii, iar pe de altã parte, folosinţa gratuitã a unei proprietãţi private înlãturã obligaţia constituţionalã la despãgubirea integralã şi justã a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Judecãtoria Buzãu apreciazã cã, potrivit <>art. 20 din Legea nr. 318/2003 , terenurile necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacitãţii energetice pot fi proprietatea privatã a unui terţ, a titularului autorizaţiei sau proprietate publicã. În scopul evitãrii unor litigii între terţul titular al dreptului de proprietate privatã asupra terenului şi titularul autorizaţiei, alin. (2) al aceluiaşi articol oferã douã posibilitãţi acestuia din urmã, fie de a iniţia procedura legalã de expropriere a terenului, dacã se invocã o cauzã de utilitate publicã, şi apoi sã solicite concesionarea acestuia, în condiţiile legii, pe durata existenţei capacitãţii energetice, fie sã cumpere terenul. Instanţa aratã cã prevederile art. 37 alin. (4) reiau reglementãrile din acte normative anterioare, referitoare la terenurile ocupate de instalaţiile de distribuţie şi transport al energiei electrice, statuând în mod unitar cu privire la situaţiile deja existente la data apariţiei legii. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 , se aratã cã acestea sunt în spiritul şi litera Legii fundamentale, care ocroteşte proprietatea privatã, indiferent de titular. În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 ca fiind nefondatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate fac parte din reglementãrile privind regimul juridic al terenurilor pe care sunt amplasate reţelele de distribuţie a energiei electrice, regim juridic instituit în scopul asigurãrii funcţionãrii serviciului de interes public naţional de furnizare a energiei electrice, în conformitate cu prevederile Constituţiei. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 44 şi 53 din Constituţie, deoarece din reglementãrile cuprinse în <>art. 16 din Legea nr. 318/2003 rezultã cã lucrãrile de realizare a capacitãţilor energetice sunt de interes public, iar drepturile de uz şi de servitute sunt justificate de o cauzã de utilitate publicã. De altfel, art. 44 alin. (5) din Legea fundamentalã prevede în mod expres dreptul autoritãţilor de a folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare pentru lucrãri de interes general, în condiţiile acordãrii de despãgubiri proprietarului pentru "daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii", aceste prevederi regãsindu-se în <>art. 16 al Legii nr. 318/2003 . Se apreciazã cã, având în vedere conţinutul reglementãrilor legale criticate, dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi cele ale art. 16 alin. (2) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã. Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile <>art. 16 alin. (4) şi art 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, operaţiunile de realizare şi retehnologizare a capacitãţilor energetice care se executã asupra terenurilor proprietate privatã a persoanelor fizice nu au caracterul unei exproprieri, naţionalizãri sau unei treceri silite în proprietatea publicã a acestor terenuri, procedura exproprierii, precum şi situaţiile în care solicitantul autorizaţiei pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacitãţii energetice poate sã cumpere terenul aflat în proprietatea privatã a persoanelor fizice fiind expres prevãzute de <>art. 20 din Legea nr. 318/2003 . Pe de altã parte, restrângerea exercitãrii dreptului de proprietate privatã, reglementatã în textele de lege criticate, îndeplineşte condiţiile prevãzute în art. 53 alin. (1) din Constituţie, respectiv este prevãzutã de lege, se impune datoritã condiţiilor în care se realizeazã desfãşurarea activitãţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice, este necesarã într-o societate democraticã, este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, nu are caracter discriminatoriu şi nu aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii cetãţenilor. Se mai aratã cã dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu încalcã nici principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivã, obligaţiile şi restricţiile prevãzute sunt aplicabile tuturor proprietarilor, persoane fizice. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003. Textele legale criticate au urmãtorul conţinut: - Art. 16 alin. (4): "Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietãţilor afectate de capacitãţile energetice se realizeazã cu titlu gratuit pe toatã durata existenţei acestora. Dacã cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizãri, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinãtatea capacitãţilor energetice, titularii de licenţã au obligaţia sã plãteascã despãgubiri în condiţiile prezentei legi."; - Art. 37 alin. (4): "Terenurile pe care se situeazã reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rãmân în proprietatea publicã a statului." Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (2), (3) şi (4), art. 49 alin. (1) şi art. 51 din Constituţie, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textele constituţionale invocate au urmãtoarea numerotare şi conţinut: - Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 44 alin. (2), (3) şi (5): "(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...] (5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii."; - Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 16 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 instituie o sarcinã gratuitã care greveazã proprietãţile afectate de capacitãţi energetice, pe toatã durata existenţei acestora. Aceastã sarcinã constã în obligaţia deţinãtorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite intervenţia titularilor de licenţã pentru retehnologizãri, reparaţii, revizii sau remedierea avariilor, în baza drepturilor de uz şi servitute a acestora din urmã asupra proprietãţilor respective. Aceste drepturi, stabilite potrivit art. 16 alin. (2) lit. a)-e) din lege, au ca obiect utilitatea publicã, au caracter legal şi se exercitã pe toatã durata existenţei capacitãţii energetice sau temporar, cu ocazia lucrãrilor de intervenţie. Curtea constatã cã, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacã de la o premisã greşitã constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului sãu de proprietate, fãcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacrã caracterul inviolabil al proprietãţii private "în condiţiile legii organice". Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principialã conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constatã cã, prin reglementarea dedusã controlului, legiuitorul nu a fãcut decât sã dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. Chiar dacã prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferã o îngrãdire în exercitarea atributelor dreptului sãu, având în vedere cã pe aceastã cale se asigurã valorificarea fondului energetic - bun public de interes naţional -, reglementarea legalã în sine nu relevã nici o contradicţie cu art. 44 alin. (3) din Constituţie referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietãţilor afectate de capacitãţile energetice, cu titlu gratuit pe toatã durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formalã şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauza "Mellacher şi alţii împotriva Austriei",1989, o speţã referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza "Sporrong şi L'f6nnroth împotriva Suediei", 1982, aceeaşi Curte a arãtat cã, întrucât autoritãţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau sã-şi foloseascã bunurile, sã le vândã, sã le lase moştenire, sã le doneze sau sã le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat cã nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacã dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispãrut. În ceea ce priveşte <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , Curtea constatã cã acesta nu consacrã trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se aflã reţele electrice de distribuţie, ci prevede cã acestea sunt şi rãmân în proprietatea publicã a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa fiind, reglementarea legalã în cauzã nu relevã nici o contradicţie cu alin. (3) al art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivã, este în deplinã concordanţã cu art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, potrivit cãrora proprietatea publicã aparţine statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilã. În ceea ce priveşte situaţia în care terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacitãţii energetice este proprietatea privatã a unui terţ, Curtea reţine cã, potrivit art. 20 din lege, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare poate sã iniţieze procedura legalã de expropriere a terenului, dacã se invocã o cauzã de utilitate publicã, şi sã obţinã concesiunea acestuia, în condiţiile legii. Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, Curtea Constituţionalã observã cã se lasã statului o marjã mare de apreciere, în funcţie de nevoia realã a comunitãţii în adoptarea mãsurii de privare de proprietate. În cauza "James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei", 1986, Curtea Europeanã a statuat cã nu poate fi vorba despre o încãlcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dacã privarea de proprietate a fost fãcutã într-un anumit context politic, economic sau social, dacã rãspunde unei "utilitãţi publice", aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizeazã sau nu profitã ea însãşi de bun. În vederea realizãrii scopului ei legitim, mãsura privativã de proprietate trebuie însã sã pãstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunitãţii şi apãrarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, ea trebuie sã aibã loc în condiţiile prevãzute de legea internã, care este necesar sã fie accesibilã, publicã şi previzibilã, şi sã cuprindã o procedurã clarã de aplicare. Or, în aceastã materie, legea românã respectã exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiatã. Curtea constatã cã textele de lege deduse controlului nu contravin nici art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la respectarea supremaţiei Legii fundamentale şi a legilor, în mãsura în care sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale de referinţã, şi nici art. 53 alin. (1), dacã se are în vedere cã restricţiile impuse în valorificarea dreptului de proprietate au ca finalitate ocrotirea unui interes general.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi <>art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 , excepţie ridicatã de Ionuţ Mircea Caloian şi Mihaela Alina Caloian în Dosarul nr. 12.794/2002 al Judecãtoriei Buzãu. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
__________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
