Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 717 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 92 alin. 4 si art. 94 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 5 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Jane Reason şi David Morley în Dosarul nr. 504/112/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 504/112/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Jane Reason şi David Morley într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui recurs.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia considerã cã reglementãrile criticate sunt neconstituţionale, întrucât modul de comunicare a actelor de procedurã de cãtre agentul procedural, fãrã a exista un control asupra modului concret în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile, încalcã dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, justiţiabilii pierzându-şi uneori posibilitatea de valorificare a drepturilor substanţiale, întrucât nu iau cunoştinţã de termenele de judecatã. În condiţiile în care afişarea actelor de procedurã se face pe un spaţiu public, la care are acces orice trecãtor, fie el interesat sau nu, şansele ca actele comunicate sã parvinã destinatarului sunt relativ mici, mai ales în situaţia în care clãdirea pe care se face afişarea este în reconstrucţie totalã, cum este cazul şi în speţa dedusã judecãţii.
De asemenea, prin faptul cã terţe persoane au acces la actul de procedurã, şi implicit, la cunoaşterea conţinutului acestuia, se încalcã dreptul la viaţã intimã, familialã şi privatã, precum şi secretul corespondenţei. Întrucât citarea unei persoane sau comunicarea actelor de procedurã se face fãrã a se ţine seama de posibilitãţile concrete ale acesteia de a lua la cunoştinţã despre cele comunicate, se încalcã dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare. Mai mult, se încalcã şi principiul egalitãţii în drepturi, având în vedere cã existã pãrţi care iau cunoştinţã personal de cele dispuse de instanţele de judecatã.
În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 94 din Codul de procedurã civilã încalcã dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la apãrare şi dreptul de proprietate, prin formularea echivocã a situaţiilor în care agentul procedural este obligat sã depunã citaţia sau comunicarea la grefa instanţei, precum şi enumerarea lor exemplificativã, textul legal neîndeplinind nici criteriul de claritate prevãzut de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în înţelesul dat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în sprijinul susţinerilor lor, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã hotãrârile instanţei de la Strasbourg pronunţate în cauzele Silver şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii din 1983, Mendel contra Suediei din 2009 şi Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii din 1975.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Astfel, prevederile art. 94 alin. 4 din Codul de procedurã civilã constituie excepţii de la regula generalã a înmânãrii direct şi personal a citaţiei sau a oricãrui alt act de procedurã, prevãzutã de art. 92 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, comunicarea prin afişare fiind operantã numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea sã primeascã citaţia, ori, primind-o, nu voieşte sã semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care negãsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptãţite sã primeascã actul procedural refuzã sau ele însele sunt lipsã.
Prevederile art. 94 din Codul de procedurã civilã reglementeazã şi enumerã, de asemenea, situaţiile excepţionale în care actul de procedurã, respectiv citaţia, se poate depune la grefa instanţei, aceastã modalitate fiind operantã numai pe baza celor constatate personal de cãtre agentul procedural.
Mai mult, textele criticate au în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmãresc sã previnã şi sã limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de naturã sã determine tergiversarea soluţionãrii cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţã a unei permanente lipse de procedurã, o atare concluzie rezultând din economia întregului art. 92 din Codul de procedurã civilã, care prevede suficiente garanţii de naturã sã asigure respectarea dreptului la apãrare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.
Totodatã, prevederile legale criticate nu sunt de naturã a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintã modalitãţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferitã a persoanelor citate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedurã civilã, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 92 alin. 4: "Dacã persoanele arãtate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot sã semneze adeverinţa de primire, agentul va încheia proces-verbal, lãsând citaţia în mâna lor; dacã cei arãtaţi nu voiesc sã primeascã citaţia sau sunt lipsã, agentul va afişa citaţia, fie pe uşa locuinţei celui citat, fie, dacã nu are indicaţia apartamentului sau camerei locuite, pe uşa principalã a clãdirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.";
- Art. 94: "Când comunicarea actelor de procedurã nu se poate face din cauzã cã s-a dãrâmat clãdirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemãnãtor, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre aceastã împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzãtor."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 28 privind secretul corespondenţei, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ca şi art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând cã sunt constituţionale.
Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 92 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 455 din 2 decembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, Curtea a statuat cã dispoziţiile legale criticate constituie excepţii de la regula generalã a înmânãrii în mod direct şi personal a citaţiei sau a oricãrui alt act de procedurã, prevãzutã de art. 92 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, comunicarea prin afişare fiind operantã numai în situaţiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea sã primeascã citaţia, ori, primind-o, nu voieşte sã semneze adeverinţa de primire sau, în cazul în care, negãsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptãţite sã primeascã actul procedural refuzã sau ele însele sunt lipsã.
Aşa fiind, Curtea a considerat cã aceste excepţii nu sunt de naturã a afecta vreun drept constituţional, ci reprezintã modalitãţi derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferitã a persoanelor citate.
Mai mult, Curtea a constatat cã este neîntemeiatã critica autorului excepţiei referitoare la faptul cã afişarea citaţiei, pe de o parte, creeazã o incertitudine asupra primirii citaţiei de cãtre persoana respectivã, care, în necunoştinţã de cauzã, nu îşi poate exercita dreptul la apãrare, iar pe de altã parte nesocoteşte viaţa privatã a persoanei, precum şi secretul corespondenţei. Astfel, Curtea a reţinut cã textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmãreşte sã previnã şi sã limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de naturã sã determine tergiversarea soluţionãrii cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţã a unei permanente lipse de procedurã. O atare concluzie rezultã din economia întregului articol 92 din Codul de procedurã civilã, care prevede suficiente garanţii de naturã sã asigure respectarea dreptului la apãrare sau ocrotirea vieţii private a persoanei.
Totodatã, obligaţia pãrţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu respectarea dispoziţiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedurã, reprezintã expresia aplicãrii principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului sãu în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instituirea unor reglementãri care sã previnã abuzurile servind unei bune administrãri a justiţiei, precum şi necesitãţii aplicãrii şi respectãrii drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor.
Aceeaşi concluzie reiese şi din Decizia nr. 234 din 9 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, inclusiv în privinţa art. 94 din Codul de procedurã civilã.
De altfel, partea care are suspiciuni cu privire la siguranţa comunicãrii actelor de procedurã ori în legãturã cu confidenţialitatea îndeplinirii respectivei proceduri poate solicita - în scris - instanţei sã nu i se comunice niciun act în formele reglementate de textele criticate, angajându-se sã depunã diligenţele necesare pentru luarea la cunoştinţã a termenelor de judecatã ori a altor acte de procedurã; în cazul în care partea este asistatã sau reprezentatã de un avocat ori are domiciliul ales la sediul biroului avocaţial (ca în cauza de faţã), temerile pãrţii (formulate în motivarea excepţiei) pot fi înlãturate prin solicitarea - adresatã, de asemenea, instanţei - de a se comunica actele de procedurã la domiciliul ales. În acest fel ar putea fi uşor evitatã atât o eventualã incertitudine cu privire la primirea citaţiei, cât şi realizarea unei publicitãţi care i-ar putea dãuna pãrţii. În condiţiile existenţei unor asemenea posibilitãţi (care pun în evidenţã şi valorificã principiul disponibilitãţii în procesul civil) nu se mai poate invoca încãlcarea prevederilor constituţionale la care sunt raportate dispoziţiile legale criticate.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. 4 şi art. 94 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Jane Reason şi David Morley în Dosarul nr. 504/112/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 31 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
