Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 717 din 24 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 936 din 20 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) şi a <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Mehawed Mahrous Abdel Hamid în Dosarul nr. 7.734/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Se prezintã domnul Dalati Bassam, interpret autorizat de limba arabã, desemnat în vederea asigurãrii traducerii pe parcursul soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.221D/2006, nr. 1.393D/2006, nr. 1.395D/2006, nr. 1.397D/2006, nr. 1.701D/2006, 1.704D/2006 şi nr. 1.988D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicatã de Ali Abdullah Saleh şi Gabrael Deo în dosarele nr. 11.381/302/2005 (11.049/2005) şi, respectiv, nr. 12.495/302/2005 (11.921/2005) ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti, şi de Kaiser Sd Bahat Yousif, Kalipos Favour, Imad Rifat Mohamed Salem, Adam Yagob şi Ismail Mahmoud Salem Ahmed Salem în dosarele nr. 47.521/3/RF/2005, nr. 277/3/RF/2006, nr. 47.430/3/RF/2005, 279/3/RF/2006 şi, respectiv, nr. 2.913/3/RF/2006 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Se prezintã domnul Dalati Bassam şi doamna Elena Andrei, interpreţi autorizaţi de limba arabã şi, respectiv, englezã, desemnaţi în vederea asigurãrii traducerii pe parcursul soluţionãrii excepţiilor de neconstituţionalitate.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 1.221D/2006, nr. 1.393D/2006, nr. 1.395D/2006, nr. 1.397D/2006, nr. 1.701D/2006, 1.704D/2006 şi nr. 1.988D/2006 la Dosarul nr. 1.190D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta precizeazã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogatã expres prin <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Aratã însã cã soluţia legislativã conţinutã în textul ce constituie obiectul excepţiei a fost preluatã de noua reglementare, la art. 26 alin. (1) şi (2). Considerã cã jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 îşi menţine valabilitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile menţionate din <>Legea nr. 122/2006 , motiv pentru care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 122/2006 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 16 februarie 2006, 13 aprilie 2006, 11 mai 2006, 18 mai 2006 şi 1 iunie 2006, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 7.734/RF/2005, nr. 47.521/3/RF/2005, nr. 277/3/RF/2006, nr. 47.430/3/RF/2005, nr. 279/3/RF/2006 şi nr. 2.913/3/RF/2006, şi prin încheierile din 5 mai 2006 şi 15 mai 2006, pronunţate de Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarele nr. 11.381/302/2005 (11.049/2005) şi nr. 12.495/302/2005 (11.921/2005), Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 5 lit. b) şi <>art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã. Excepţiile au fost ridicate de Mehawed Mahrous Abdel Hamid, Kaiser Sd Bahat Yousif, Kalipos Favour, Imad Rifat Mohamed Salem, Adam Yagob, Ismail Mahmoud Salem Ahmed Salem, Ali Abdullah Saleh şi Gabrael Deo în cauze în materia acordãrii statutului de refugiat.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar se susţine, în esenţã, cã textele criticate din <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 încalcã prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Autorii excepţiilor criticã lipsa de claritate a dispoziţiilor de lege a cãror neconstituţionalitate a fost invocatã. Se aratã cã acestea permit limitarea arbitrarã a condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiatã de persecuţie pentru unul din cele 5 motive ale definiţiei Convenţiei de la Geneva: rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, dispoziţiile de lege criticate fiind suficient de clare în ceea ce priveşte stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate nu sunt întemeiate. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale la care îşi raporteazã critica autorii excepţiilor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 5 alin. (1), ale art. 5 lit. b) şi ale <>art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. În realitate, din cuprinsul încheierilor de sesizare rezultã cã instanţele au avut în vedere acele dispoziţii din ordonanţã care, în urma republicãrii şi renumerotãrii, au devenit art. 5 pct. 2, având urmãtorul cuprins:
- Art. 5 pct. 2: "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în: [...]
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;"
În opinia autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante.
Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale cu soluţionarea acestora, a intrat în vigoare <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Potrivit art. 152 alin. (2) din legea menţionatã, la aceeaşi datã a fost abrogatã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
Textul din <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , criticat de autorii excepţiilor, reglementa condiţiile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate. <>Art. 26 din Legea nr. 122/2006 preia esenţa conţinutului normativ al <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 . Astfel, art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din lege prevede o formã de protecţie a strãinilor şi apatrizilor denumitã protecţie subsidiarã. Redactarea acestui articol este urmãtoarea:
- Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 - "Protecţia subsidiarã: (1) Protecţia subsidiarã se poate acorda cetãţeanului strãin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive temeinice sã se creadã cã, în cazul returnãrii în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuitã, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datoritã acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţãri.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [...]
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;"
Textul <>art. 26 din Legea nr. 122/2006 nu oferã o nouã soluţie legislativã, întrucât din examinarea comparativã a celor douã texte normative se observã cã, atât în cazul protecţiei umanitare condiţionate, reglementatã de <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , cât şi în cazul protecţiei subsidiare prevãzute de <>art. 26 din Legea nr. 122/2006 , condiţiile ce trebuie îndeplinite de strãin sau apatrid sunt identice.
Prin urmare, Curtea urmeazã sã ia în discuţie, ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.
Ţinând cont de identitatea de principiu a conţinutului textului criticat de autorii excepţiilor şi cel amintit din <>Legea nr. 122/2006 , precum şi având în vedere cã prevederile <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, se impune menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Aceasta, deoarece argumentele şi soluţiile pronunţate în deciziile referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 îşi menţin valabilitatea şi în cauzele de faţã. În acest sens, pot fi menţionate, cu titlu de exemplu, <>Decizia nr. 288 din 28 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 18 aprilie 2006, şi <>Decizia nr. 468 din 6 iunie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iunie 2006.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Mehawed Mahrous Abdel Hamid, Kaiser Sd Bahat Yousif, Kalipos Favour, Imad Rifat Mohamed Salem, Adam Yagob şi Ismail Mahmoud Salem Ahmed Salem în dosarele nr. 7.734/RF/2005, nr. 47.521/3/RF/2005, nr. 277/3/RF/2006, nr. 47.430/3/RF/2005, nr. 279/3/RF/2006 şi nr. 2.913/3/RF/2006 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, şi de Ali Abdullah Saleh şi Gabrael Deo în dosarele nr. 11.381/302/2005 (11.049/2005) şi, respectiv, nr. 12.495/302/2005 (11.921/2005) ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: