Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 713 din 27 octombrie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 713 din 27 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 955 din 23 decembrie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Liana Radu în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1 al Judecătoriei Târgovişte şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 841D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată ca autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă şi prin care învederează şi anumite aspecte referitoare la aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele de judecată în ceea ce priveşte acordarea sau respingerea ajutorului public judiciar.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 24 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Liana Radu cu ocazia soluţionării unei cererii privind reexaminarea acordării ajutorului public judiciar.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 îngrădesc accesul liber la justiţie pentru persoanele cu venituri între 300 şi 950 lei - salariul minim pe economie, prin limita instituită de legiuitor în ceea ce priveşte acordarea ajutorului public judiciar, prin necorelarea acestora cu salariul minim pe economie.
    7. Judecătoria Târgovişte opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 permit acordarea ajutorului public judiciar şi în alte situaţii în afara celor prevăzute de dispoziţiile criticate, proporţional cu nevoile solicitantului.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 8: "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
    (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%."
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate conţin elementele necesare identificării practice a situaţiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă. Astfel, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcţie de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporţie de 50%. De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol are în vedere şi alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporţional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută şi situaţia în care există diferenţe de cost al vieţii dintre statul membru în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită şi cel din România, diferenţe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.610 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 de 12 ianuarie 2010).
    15. De asemenea, prin Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 (paragraful 15-17), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, menţionând jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a observat că prevederile art. 7 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege acelor persoane care îndeplinesc condiţiile legale, reţinând că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, care stabileşte, astfel, sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului, în acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiţionat de a obţine un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă şi nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.
    16. De altfel, asupra prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, prin numeroase alte decizii, spre exemplu, prin Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015, Decizia nr. 123 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 9 mai 2014, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, prilej cu care a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, cât şi ordonanţa de urgenţă în întregul ei constituie o garanţie suplimentară a accesului efectiv la justiţie, fiind adoptată pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi pentru a se acorda sprijin din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu şi se află într-o dificultate materială.
    17. În ceea ce priveşte nemulţumirea autoarei prezentei excepţii de neconstituţionalitate faţă de limita instituită de legiuitor în ceea ce priveşte acordarea ajutorului public judiciar, respectiv de faptul că aceasta nu este corelată cu salariul minim pe economie, Curtea observă că aceste aspecte ţin de opţiunea legiuitorului, care stabileşte sfera persoanelor îndreptăţite să solicite sprijinul statului, cât şi criteriile în funcţie de care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă.
    18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

    19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liana Radu în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1 al Judecătoriei Târgovişte şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Târgovişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Ioniţa Cochinţu

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016