Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 713 din 25 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 28 iunie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi ale articolului unic pct. 2 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã, Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã şi Judecãtoriei Vaslui, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 6 mai 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 20 mai 2010. La termenul din 20 mai 2010, Curtea, constatând imposibilitatea constituirii legale a completului de judecatã, a amânat pronunţarea pentru termenul din 25 mai 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 16 iulie 2009, 30 iulie 2009, 7 iulie 2009 şi 28 august 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã şi Judecãtoria Vaslui au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.
În temeiul art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie şi <>art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 , Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã suspendarea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar şi eşalonarea plãţii acestora pânã în 2012 încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4). Se aratã cã la momentul emiterii ordonanţei de urgenţã nu exista situaţie extraordinarã şi cã ordonanţa de urgenţã criticatã consacrã o discriminare vãditã între creditorii unor drepturi de naturã salarialã din sistemul bugetar şi ceilalţi creditori.
În fine, se apreciazã cã perioada de 3 ani pe care se întinde executarea hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã încalcã cerinţa termenului rezonabil în care trebuie soluţionate cauzele aflate în faţa instanţelor judecãtoreşti. Prin urmare, se încalcã şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, se aratã cã suspendarea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintã o imixtiune a Guvernului în înfãptuirea justiţiei, putând avea drept consecinţã ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autoritãţi. În acest sens, se invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>deciziile nr. 6 din 11 noiembrie 1992 , nr. 50 din 21 martie 2000 şi nr. 1.055 din 9 octombrie 2008. Se mai aratã cã numai autoritatea judecãtoreascã are competenţa de a suspenda executarea unei hotãrâri judecãtoreşti, în acest sens, fiind menţionat cu titlu exemplificativ art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Se apreciazã cã ordonanţa de urgenţã criticatã încalcã art. 21 şi art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât creditorii nu mai pot proceda la valorificarea drepturilor de naturã salarialã care le-au fost recunoscute prin hotãrâri judecãtoreşti. În acest mod, este încãlcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum aceastã noţiune a fost evidenţiatã în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sunt invocate considerentele de principiu reţinute de Curtea de la Strasbourg în hotãrârile pronunţate în cauzele Di Pede împotriva Italiei, 1996, Sabin Popescu împotriva României, 2004, şi Dragne şi alţii împotriva României, 2005.
În fine, este invocatã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 388 din 16 octombrie 2003 , prin care s-a stabilit cã suspendarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, ca şi a executãrii silite "apare ca fiind neconstituţionalã în mãsura în care nu rezultã dintr-o decizie a instanţei judecãtoreşti, ci opereazã de drept, iar termenele sunt imprecise şi lungi".
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã şi Judecãtoria Vaslui apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este întemeiatã. Se aratã cã ordonanţa de urgenţã criticatã încalcã art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodatã, se creeazã o inegalitate în faţa legii între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executãrii silite asupra fondurilor bãneşti, invocându-se în acest sens hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României, 2005.
În fine, se susţine cã, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã, creditorul se vede pus într-o situaţie evidentã de inechitate faţã de debitorul stat, cãci creditorul, la rândul sãu, nu poate impune creditorilor sãi un termen de 3 ani pentru valorificarea creanţelor lor.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 6.224D/2009, apreciazã cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. În dosarele nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, acesta nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Guvernul, în Dosarul nr. 721D/2010, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, iar în dosarele nr. 6.224D/2009, nr. 6.402D/2009, nr. 6.403D/2009 şi nr. 7.057D/2009, Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, sesizarea Avocatului Poporului, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierile de sesizare pronunţate de instanţele judecãtoreşti, îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale prin aceste încheieri, a fost adoptatã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, act normativ ce introduce un nou alineat, alin. (1^1), şi modificã alin. (2) şi (3) ale <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 .
Ca urmare a adoptãrii acestei din urmã ordonanţe de urgenţã, Avocatul Poporului a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Având în vedere cele expuse, Curtea mai întâi urmeazã sã stabileascã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând seama de prevederile <>art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cãrora "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporeazã, de la data intrãrii lor în vigoare, în actul de bazã, identificându-se cu acesta". Din interpretarea sistematicã a acestui text legal, Curtea constatã cã dispoziţiile actului modificator sau completator devin parte integrantã a actului de bazã. O atare operaţiune juridicã nu presupune doar o integrare formalã, ci şi una materialã. Astfel, actul modificator sau completator, fiind indisolubil legat de actul de bazã, se identificã atât formal, cât şi material cu acesta, devenind parte componentã a acestuia.
În acest sens, în cauza de faţã, Curtea observã cã modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a fost realizatã printr-un act de acelaşi nivel - <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 - care conservã tale quale soluţia legislativã a actului de bazã, şi anume eşalonarea unilateralã de cãtre stat a plãţii sumelor rezultate din anumite titluri executorii.
În aceastã situaţie, Curtea constatã cã referirea pe care o fac instanţele de judecatã şi Avocatul Poporului la obiectul sesizãrii, şi anume <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 , respectiv articolul unic pct. 2 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 , trebuie înţeleasã ca fiind fãcutã cu privire la <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 , astfel cum aceasta a fost modificatã şi completatã pânã la data pronunţãrii Curţii Constituţionale asupra prezentei cauze.
Ulterior sesizãrii Curţii, prin dispoziţiile <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, au fost modificate din nou prevederile <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 şi abrogat alin. (1^1) al art. 1, alineat ce reglementa plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010. Totodatã, prin <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 , s-a reglementat plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã devenite executorii dupã 1 ianuarie 2010 şi pânã la data intrãrii în vigoare a acestei ordonanţe, şi anume 20 mai 2010.
Prin urmare, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 şi prin <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 , având, în prezent, urmãtorul cuprins:
"Art. 1 - (1) Plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pânã la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupã o procedurã de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plãteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenelor prevãzute la alin. (1) şi (1^1) orice procedurã de executare silitã se suspendã de drept.
(3) Sumele prevãzute la alin. (1) şi (1^1), plãtite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţã, se actualizeazã cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statisticã.
(4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin sectorul bugetar se înţelege autoritãţile şi instituţiile publice a cãror finanţare se asigurã astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupã caz;
c) integral din venituri proprii.
Art. 2 - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilitã procedura de efectuare a plãţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevãzute la art. 1.
Art. 3 - Plãţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 76/2009 , şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plãţii sumelor prevãzute în titlurile executorii emise pânã la intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se executã cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2."
Ca urmare a abrogãrii alin. (1^1) al <>art. 1 prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 18/2010 , referirile alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol la acest alineat au rãmas fãrã obiect.
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertãţi, precum şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativã. Totodatã, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 - în forma anterioarã modificãrii aduse prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 - s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele invocate în prezenta cauzã, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut - referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã - cã susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" (<>Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
Curtea a mai arãtat, prin <>Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însã asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodatã, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat cã nu se constituie într-o situaţie extraordinarã cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptãrii reglementãrii" (<>Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi <>Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
Raportat la cauza de faţã, Curtea a observat cã Guvernul a motivat situaţia extraordinarã ca fiind determinatã de:
- dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;
- influenţa substanţialã asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analizã este necesarã pentru a stabili dacã un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţã fiind vorba de <>Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi <>Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 , este aplicabil fãrã nicio circumstanţiere sau, din contrã, în funcţie de circumstanţele speţei sã îi poatã fi adãugat un corectiv şi sã poatã fi consideratã ca fiind o situaţie extraordinarã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea urmeazã sã analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin <>Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , Curtea Constituţionalã ajunge la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a <>Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât considerã cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constatã cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea a constatat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În consecinţã, Curtea a constatat cã, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţã, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care asemenea mãsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apãrarea stabilitãţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinarã, în mod evident, are un caracter temporar, regula în aceastã materie fiind executarea hotãrârilor judecãtoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedurã civilã sau <>Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 , dupã caz, chiar dacã debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru executarea conformã a hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabã, s-ar pune în evidenţã elemente de oportunitate legislativã.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru urmãtoarele motive:
Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Or, în cauza de faţã, astfel cum s-a arãtat şi mai sus, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
Toate acestea duc la concluzia cã ordonanţa de urgenţã criticatã este conformã art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - <>Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, - "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, aşa cum s-a arãtat şi mai sus, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica posibilã modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Totodatã, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, "ordonatorii principali de credite efectueazã plata titlurilor executorii, conform <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»", ceea ce echivaleazã cu impunerea unei obligaţii de rezultat în sarcina acestora. Totodatã, astfel cum prevede art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege, "prin hotãrâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lunã a fiecãrui trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal» în bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata titlurilor executorii prevãzute de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 , în mod eşalonat pe parcursul anului 2010, din suma globalã prevãzutã cu aceastã destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - «Acţiuni generale»". Acest aspect relevã grija pe care legiuitorul delegat o acordã executãrii întru totul a hotãrârilor judecãtoreşti ce cad sub incidenţa <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 .
Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de împrejurarea cã, deşi ulterior pronunţãrii <>Deciziei nr. 188/2010 , dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 în sensul reeşalonãrii plãţii sumelor respective în perioada 2012-2014, Curtea constatã cã atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Curtea mai constatã cã, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2010, Guvernul a adoptat <>Hotãrârea nr. 422 din 28 aprilie 2010 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii, la titlul "Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevãzute de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, hotãrâre publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 3 mai 2010.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea <>art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Marian Rolf Sîntion şi Liliana Cocuz în dosarele nr. 1.244/302/2009, nr. 6.973/302/2009, nr. 6.974/302/2009 şi nr. 4.243/333/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilã, Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã şi Judecãtoriei Vaslui, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã, în mod direct, de Avocatul Poporului.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 mai 2010.
În temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. 1 din Hotãrârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 8 din 8 iunie 2010 , semneazã
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
