Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 712 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 17 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, excepţie ridicatã de Confederaţia Naţionalã Sindicalã "Cartel ALFA" în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Nãstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde, în Dosarul nr. 3.907D/2010, pentru Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Elena Blebea, consilier juridic cu delegaţie depusã la dosar. Se constatã lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010.
Reprezentantul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Elena Blebea, şi reprezentantul Ministerului Public aratã cã sunt de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul doamnei Elena Blebea, consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând cã instituirea anumitor condiţii pentru valorificarea unor drepturi de naturã salarialã este de competenţa legiuitorului, care prin reglementarea mãsurilor prevãzute în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 nu afecteazã în niciun fel drepturile pãrţilor.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 1 septembrie 2010, 12 mai 2010 şi 10 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 2.267/55/2010, nr. 9.867/2/2009 şi nr. 7.507/2/2009, Tribunalul Arad - Secţia civilã şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã, de Confederaţia Naţionalã Sindicalã "Cartel ALFA" în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Nãstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã textele criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului. ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privatã şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativã, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), se susţine cã prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 creeazã un sistem paralel de executare a hotãrârilor judecãtoreşti, domeniu ce aparţine competenţei exclusive a instanţelor, motiv pentru care se produce o imixiune a puterii executive în atribuţiile puterii judecãtoreşti, de naturã a încãlca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, se aratã cã statul este obligat sã asigure respectarea hotãrârilor judecãtoreşti, iar amânarea punerii în executare într-un termen rezonabil a titlurilor executorii pe care le deţine este de naturã a încãlca atât prevederile constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, cât şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Sunt invocate, în acest sens, hotãrârile din 19 iunie 2001 şi 1 decembrie 2005, pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Zwierzynski împotriva Poloniei şi Cauza Pãduraru împotriva României.
Se susţine, totodatã, cã autoritãţile publice, chiar dacã dispun de o anumitã marjã în aprecierea existenţei unei probleme de interes public ce justificã anumite mãsuri în alegerea politicilor economice şi sociale, atunci când se aflã în joc o chestiune de interes general, trebuie sã reacţioneze în timp util, într-o manierã corectã şi cu cea mai mare coerenţã. Este invocatã în acest sens hotãrârea din 11 ianuarie 2005 pronunţatã în Cauza Blucher împotriva Republicii Cehe.
De asemenea, se apreciazã cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 nu asigurã un echilibru just între interesul public avut în vedere de legiuitor şi imperativele protejãrii dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale, drept afirmat prin Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motiv pentru care sunt încãlcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, şi invocã în acest sens hotãrârea pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României.
În Dosarul nr. 3.907D/2010 se mai aratã cã textele criticate încalcã şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român şi se susţine cã adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 reprezintã un abuz de drept sãvârşit de puterea executivã, prin legiferarea unei proceduri speciale de executare şi prin refuzul de a executa de bunãvoie hotãrârile judecãtoreşti rãmase definitive, potrivit art. 371^1 din Codul de procedurã civilã.
În dosarele nr. 3.795D/2010 şi nr. 3.907D/2010 se susţine încãlcarea prin dispoziţiile criticate a prevederilor art. 16 din Constituţie şi se aratã cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 creeazã discriminare între creditorii drepturilor de naturã salarialã constatate prin hotãrâri judecãtoreşti devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009 şi creditorii ale cãror titluri executorii au fost obţinute dupã aceastã datã.
În dosarele nr. 3.791D/2010 şi nr. 3.907D/72010se susţine cã textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 şi, totodatã, prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, arãtându-se cã acestea creeazã o situaţie de inegalitate între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executãrii silite a obligaţiilor bãneşti.
În Dosarul nr. 3.795D/2010 se mai susţine cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), întrucât nu a fost motivatã de existenţa unei situaţii extraordinare a cãrei reglementare nu putea fi amânatã, ci de situaţii de naturã financiarã ce vizeazã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, aspecte care ţin de oportunitatea reglementãrii şi care nu pot fi soluţionate prin modificare actelor normative din materia executãrii hotãrârilor judecãtoreşti.
Tribunalul Arad - Secţia civilã, în Dosarul nr. 3.791D/2010, apreciazã cã prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã dispoziţiile art. 11, art. 20, 21, 44 şi 53 din Constituţie, deoarece suspendarea executãrii hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintã o imixiune a Guvernului în sfera atribuţiilor puterii judecãtoreşti, aceasta din urmã fiind singura care are competenţa sã suspende executarea hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Instanţa susţine, de asemenea, cã dispoziţiile criticate împiedicã valorificarea drepturilor de naturã salarialã recunoscute prin hotãrâri judecãtoreşti de cãtre creditori, fapt ce constituie o încãlcare a dreptului la un proces echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.759D/2010, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.907D/2010, apreciazã excepţia ridicatã de reclamanţi ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 realizeazã o eşalonare, cu termene precise, a sumelor aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009, demers ce nu constituie o imixiune a puterii executive în atributele puterii judecãtoreşti, ci doar o amânare a unor plãţi, determinatã de situaţia economicã existentã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în dosarele nr. 3.791D/2010 şi nr. 3.795D/2010, aratã cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiilor şi face trimitere în acest sens la Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010 şi Decizia nr. 713 din 25 mai 2010. În Dosarul nr. 3.907D/2010, Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.
În opinia autorilor excepţiei textele criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privatã şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativã, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Susţinerea potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenţa unei situaţii extraordinare, însã, privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţionalã a ajuns la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât a considerat cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român. De asemenea, Curtea a arãtat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
În consecinţã, Curtea a stabilit cã, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţã, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care asemenea mãsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apãrarea stabilitãţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinarã, în mod evident, are un caracter temporar, regula în aceastã materie fiind executarea hotãrârilor judecãtoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedurã civilã sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, dupã caz, chiar dacã debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru executarea conformã a hotãrârilor judecãtoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabã, s-ar pune în evidenţã elemente de oportunitate legislativã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele reţinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, ce vor fi expuse mai jos:
Pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat nu poate fi reţinutã din moment ce Guvernul nu refuzã aplicarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci, din contrã, le recunoaşte şi îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constatã cã ordonanţa de urgenţã nu este o mãsurã prin care se interzice nici mãcar temporar executarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi, în consecinţã, nu reprezintã o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei.
Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).
În cauza de faţã, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
Cu privire la invocarea art. 21 privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 - "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Hotãrârea pronunţatã în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica modalitate posibilã de executare pe care Guvernul o poate aplica.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţie; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cu privire la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã acestea nu au incidenţã în cauzã, întrucât norma criticatã nu încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 şi 44.
Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constatã cã textele criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 11 şi art. 20 prin raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Claudiu Şianţiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã, de Confederaţia Naţionalã Sindicalã "Cartel ALFA" în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Nãstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu şi alţii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 31 mai 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
