Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 712 din 24 octombrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 712 din 24 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 970 din 5 decembrie 2006

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Banca Popularã Românã, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti - Agenţia Tulcea, în Dosarul nr. 1.848/2006 al Judecãtoriei Tulcea.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.848/2006, Judecãtoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Banca Popularã Românã, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti - Agenţia Tulcea, într-o cauzã ce are ca obiect suspendarea executãrii silite.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã alineatul 4 al art. 403 din Codul de procedurã civilã contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 129, deoarece judecata se face fãrã citarea pãrţilor, împiedicând creditorul sã-şi facã apãrãrile necesare şi permiţând debitorului sã tergiverseze executarea silitã. De asemenea, se încalcã şi dreptul la apãrare, deoarece hotãrârea prin care instanţa se pronunţã în astfel de cauze nu este supusã nici unei cãi de atac. În continuare, se aratã cã textul de lege criticat încalcã şi prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Tulcea apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã. Alineatul 4 al <>art. 403 a fost modificat prin pct. 71 din Legea nr. 219/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din data de 14 iulie 2005.
Textul criticat are urmãtorul conţinut: "În cazuri urgente, dacã s-a plãtit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã. Încheierea nu este supusã nici unei cãi de atac. Cauţiunea care trebuie depusã este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusã este deductibilã din cauţiunea stabilitã de instanţã, dacã este cazul."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare, precum şi ale art. 129 referitoare la folosirea cãilor de atac. De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 236 din 9 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, a statuat cã dispoziţiile art. 403 alin. 4 prevãd posibilitatea ca preşedintele instanţei sã dispunã, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare, care se judecã potrivit regulilor de procedurã din dreptul comun. Aşadar, suspendarea provizorie se dispune ca o mãsurã vremelnicã, în scopul pãstrãrii unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Împrejurarea cã împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus o asemenea suspendare provizorie nu se poate promova nici o cale de atac nu este de naturã sã înfrângã dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea cãilor de atac şi la înfãptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedurã diferite, adecvate fiecãrei situaţii juridice, iar pe de altã parte, prevederile constituţionale nu garanteazã folosirea tuturor cãilor de atac.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia dispoziţiile art. 403 alin. 4 contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, a statuat cã aceasta este neîntemeiatã, având în vedere, pe de-o parte, urgenţa care impune suspendarea provizorie a executãrii silite - urgenţã care nu îngãduie întârzieri generate de exercitarea vreunei cãi de atac împotriva încheierii instanţei -, iar pe de altã parte, faptul cã mãsura provizorie dispusã de preşedintele instanţei nu îl prejudiciazã pe creditor în valorificarea pretenţiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale, fiind apãrat prin instituirea unei cauţiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiune menitã sã acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendarea provizorie a executãrii silite.
Raţiunile care au stat la baza adoptãrii soluţiei anterioare îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinutã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Banca Popularã Românã, prin lichidator judiciar Societatea Comercialã "Real Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. din Bucureşti - Agenţia Tulcea, în Dosarul nr. 1.848/2006 al Judecãtoriei Tulcea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016