Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 710 din 6 mai 2009 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 28 mai 2009
Cu Adresa nr. 51/1.735 din 25 martie 2009, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, formulatã de un numãr de 81 de deputaţi, aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-Ion Burlacu, Mihãiţã Calimente, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Gheorghe Coroamã, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Dan Pãsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Ion Tabugan, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Antal Istvan, Beres Ştefan Vasile, Derzsi Akos, Erdei Doloczki Istvan, Farago Petru, Farkas Anna-Lili, Kelemen Hunor, Kerekes Karoly, Korodi Attila, Koto Iosif, Lakatos Petru, Marton Arpad-Francisc, Mate Andras-Levente, Olosz Gergely, Palfi Mozes Zoltan, Peto Csilla-Maria, Seres Denes şi Varga Attila.
Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 4.783 din 25 martie 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.012A/2009.
Înainte de expunerea motivelor de neconstituţionalitate extrinsecã şi, respectiv, intrinsecã a legii criticate, autorii sesizãrii prezintã situaţia de fapt specificã derulãrii procesului legislativ de adoptare a acesteia, aşa cum rezultã din stenogramele şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi alte anexe depuse la dosar. Se aratã, în acest sens, cã propunerea legislativã, iniţiatã de 2 deputaţi, a fost adoptatã de Senat, în calitate de Camerã de reflecţie, în data de 9 martie 2009 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, în data de 17 martie 2009. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat cu proiectul de lege adoptat de Senat la data de 11 martie 2009. Deşi iniţiatorii au solicitat adoptarea legii în procedurã de urgenţã, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a respins aceastã cerere, iar Biroul Permanent a stabilit, ca termen de depunere a amendamentelor Comisiei pentru administraţie publicã, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic, data de 16 martie 2009, iar pentru depunerea raportului, data de 20 martie 2009. Cu toate acestea, ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din ziua de 17 martie 2009 avea înscris, în procedurã de urgenţã, proiectul de lege în cauzã. Raportul Comisiei pentru administraţie publicã, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic a fost distribuit deputaţilor în data de 16 martie 2009.
Motivarea sesizãrii este structuratã pe douã pãrţi, prima vizând aspecte de ordin procedural, iar a doua aspecte de fond privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã:
1. Autorii obiecţiei susţin, mai întâi, încãlcarea art. 76 alin. (3) din Constituţie, deoarece procedura adoptãrii legii criticate nu a respectat prevederile art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Contrar acestor dispoziţii, potrivit cãrora "Raportul comisiei va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înaintea datei stabilite pentru dezbaterea proiectului de lege sau propunerii legislative, în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul proiectelor de lege sau al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima camerã sesizatã şi cu cel puţin 5 zile în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este camera decizionalã", propunerea legislativã, însoţitã de raportul comisei, a fost depusã la casetele deputaţilor în noaptea zilei de 16 spre 17 martie 2009, iar raportul suplimentar al comisiei sesizate în fond a fost întocmit şi transmis pe data de 17 martie 2009, ziua adoptãrii proiectului de lege în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor. Se mai aratã cã proiectul de lege nu îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea în procedurã de urgenţã, însã, datoritã aplicãrii intempestive a "procedurii de urgenţã", asupra cãreia nu au fost sesizate, Comisia pentru muncã şi protecţie socialã şi Comisia juridicã, de disciplinã şi imunitãţi nu au trimis, fiecare, pânã la data adoptãrii proiectului de lege, avizele necesare solicitate de Biroul Permanent. Se mai aratã cã Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat în ziua de 11 martie 2009 asupra iniţiativei legislative venite de la Senat şi cã solicitarea iniţiatorilor privind procedura de urgenţã nu s-a aprobat de cãtre Biroul Permanent.
2. În argumentarea neconstituţionalitãţii extrinseci se susţine şi încãlcarea principiului bicameralismului, prevãzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se aratã cã propunerea legislativã a fost adoptatã de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, însã cu un conţinut diferit faţã de conţinutul proiectului iniţial de lege, adoptat de Senat în calitate de primã Camerã sesizatã. Astfel, Senatul a modificat statutul juridic al conducãtorilor serviciilor publice deconcentrate, transformaţi din funcţionari publici în personal angajat în baza unui contract de management, fãrã a fi luatã în discuţie desfiinţarea efectivã a unor funcţii publice, la nivel central sau local. Camera Deputaţilor, menţinând aceastã modificare, a introdus însã o prevedere ce depãşeşte cu mult sfera de aplicabilitate stabilitã de prima Camerã sesizatã, dispunând, la art. III alin. (1)-(4), desfiinţarea, de la intrarea în vigoare a legii, a "funcţiilor publice, funcţiilor publice specifice, precum şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferã calitatea de ordonator de credite, cu excepţia funcţiilor publice cu statut special şi a funcţiei de prefect." În locul acestora, se înfiinţeazã, în schimb, "funcţia de director coordonator al serviciului public deconcentrat din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale." Se susţine cã, practic, unei largi categorii de funcţii publice din administraţia publicã centralã şi localã i se substituie o categorie restrânsã, formatã exclusiv din coordonatorii serviciilor publice deconcentrate. Apreciazã autorii sesizãrii cã norma juridicã nou-introdusã are un caracter imprecis, ce poate genera arbitrariu în aplicarea legii, conturând un regim juridic ambiguu al funcţiilor nou-înfiinţate; ca atare, respectarea principiului bicameralismului necesita analiza prevederilor nou-introduse şi de cãtre Senatul României, Camera de reflecţie.
II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã:
1. Autorii obiecţiei susţin cã dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici îngrãdesc dreptul la muncã, reglementat de art. 41 alin. (1) din Constituţie, dar şi de art. 2, art. 7 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi contravin, totodatã, prevederilor Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, sub aspectul dreptului la muncã şi ale Directivei nr. 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncã, acte normative internaţionale invocate prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã.
Se aratã, în acest sens, cã desfiinţarea posturilor deţinute de funcţionari publici, respectiv directori executivi şi directori executivi adjuncţi, şi crearea în locul acestora a unei funcţii de demnitate publicã, cea de director coordonator şi adjuncţi ai acestora, constituie o discriminare nepermisã, pe criterii politice, având în vedere cã funcţionarii publici se subordoneazã doar legii şi nu programelor politice ale partidelor. Consecinţa practicã a aplicãrii legii criticate este înfiinţarea la nivelul întregii ţãri a aproape 1000 de posturi de directori coordonatori, dar şi retrogradarea a altor aproximativ 1000 de foşti directori executivi, şefi ai serviciilor publice deconcentrate. Discriminarea este vãditã şi opereazã doar pe criteriul apartenenţei directorilor executivi la categoria funcţionarilor publici, fiind justificatã, potrivit expunerii de motive a iniţiativei legislative, de pretinsa imposibilitate de implementare la nivelul judeţului a politicilor Guvernului, reprezentat prin "organele ierarhic superioare, în speţã ministerele şi alte organe ale administraţiei centrale de resort." Or, art. 16 alin. (1) din Constituţie garanteazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, iar combaterea discriminãrii constituie un principiu al statului de drept şi stã la baza acestuia, aşa cum se aratã în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã. Legea criticatã creeazã, de asemenea, o incompatibilitate între calitatea de funcţionar public şi cea de director coordonator al serviciului deconcentrat, deoarece acest din urmã post poate fi ocupat abia dupã renunţarea la calitatea de funcţionar public. Discriminarea invocatã conduce, totodatã, şi la situaţii anacronice şi lipsite de simetrie, deoarece funcţia de director coordonator este una de demnitate publicã, asimilatã celei de secretar de stat, în timp ce prefectul, care conduce serviciile publice deconcentrate la nivelul judeţului, nu are un asemenea rang. Aşadar, se ajunge la situaţia ca un demnitar al României sã fie subordonat direct şi nemijlocit unui înalt funcţionar public. Având în vedere şi prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, prin care secretarul general al Guvernului a trecut, din categoria înalţilor funcţionari publici, în cea a demnitarilor, lipsa de consecvenţã a legiuitorului este evidentã, creând haos şi incoerenţã la nivelul administraţiei publice.
2. Legea trimisã spre promulgare încalcã, de asemenea, şi prevederile art. 11 din Constituţie, în sensul cã nu corespunde exigenţelor privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice, stabilite de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Şi Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, a constatat caracterul imprecis al unei norme legale şi a declarat-o ca fiind neconstituţionalã. Definiţia serviciilor publice deconcentrate, introdusã prin art. II din Legea criticatã, conţine reglementãri imprecise, de naturã sã genereze arbitrariul în procesul de aplicare a legii şi sã afecteze securitatea raporturilor juridice. Confuzia vizeazã folosirea noţiunilor de "descentralizare" şi "deconcentrare", serviciile publice deconcentrate fiind identificate prin "toate structurile de la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale, care nu sunt descentralizate administrativ şi financiar şi sunt subordonate ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, (...) cu excepţia instituţiei prefectului." De altfel, menţiunea cu privire la exceptarea instituţiei prefectului din definiţia de mai sus este lipsitã de sens, raportul dintre instituţia prefectului şi serviciile publice deconcentrate fiind stabilit prin art. 123 din Constituţie. Tot astfel, serviciile publice deconcentrate sunt distincte de serviciile publice comunitare (de evidenţã a persoanelor, pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor etc.), acestea fiind organizate în subordinea consiliilor locale şi judeţene, însã organele de specialitate ale administraţiei publice centrale asigurã coordonarea şi controlul activitãţii lor.
3. În opinia autorilor sesizãrii, legea criticatã contravine, totodatã, prevederilor art. 54 alin. (2) şi art. 120 alin. (1) din Constituţie. În ipoteza legii, care prevede expres eliminarea conducãtorilor serviciilor deconcentrate din categoria funcţionarilor publici, funcţia de "director coordonator al serviciului public deconcentrat" nu este o funcţie publicã. Însã, coordonarea unui serviciu public deconcentrat, deci a unui serviciu public de interes naţional la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale, este prin definiţie o activitate ce presupune exercitarea unor atribuţii şi responsabilitãţi în realizarea unor prerogative de putere publicã. Prin urmare, legea criticatã încredinţeazã persoanei care ocupã funcţia de coordonator al acelui serviciu public o funcţie publicã, fãrã respectarea imperativului de fidelitate stabilit de art. 54 alin. (1) din Constituţie, exprimat prin depunerea jurãmântului. Totodatã, rãspunderea acestei persoane este una contractualã, şi nu legalã, aşa cum impune textul constituţional invocat.
Art. 120 alin. (1) din Legea fundamentalã, care stabileşte principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi al deconcentrãrii serviciilor publice ca principii de bazã ale administraţiei publice locale, este, de asemenea, nesocotit, întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de cãtre o persoanã privatã, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public. Totodatã, a susţine cã activitatea de conducere a unui serviciu public deconcentrat nu este o funcţie publicã echivaleazã cu transferul acelei activitãţi din sfera dreptului public în cea a dreptului privat, situaţie care nu poate fi conceputã în cadrul constituţional actual.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu adresa nr. 5/2.399/E.B. din 3 aprilie 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentrumodificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neîntemeiatã, dupã cum urmeazã:
Apreciazã cã susţinerile expuse cu privire la încãlcarea art. 76 alin. (3) din Legea fundamentalã se referã, de fapt, la nerespectarea Regulamentului Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte adoptarea în procedurã de urgenţã a iniţiativelor legislative şi în niciun caz la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legii analizate, în raport cu textul invocat din Constituţie.
Nu poate fi admisã nici susţinerea potrivit cãreia legea criticatã a fost adoptatã cu încãlcarea principiului bicameralismului Parlamentului României, consacrat de <>art. 61 alin. (2) din Constituţie. Prin Decizia nr. 1.093/2008 , invocatã, de altfel, de autorii sesizãrii, Curtea Constituţionalã a reţinut considerente ce, dimpotrivã, sprijinã teza constituţionalitãţii legii criticate, sub aspectul procedurii de legiferare utilizate, de vreme ce fiecare dintre cele douã Camere ale Parlamentului s-au exprimat cu privire la aceeaşi iniţiativã legislativã, potrivit competenţelor constituţionale şi celor stabilite în regulamentele de organizare şi funcţionare, iar aceasta a fost supusã spre dezbatere şi adoptare în Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã.
Cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, Guvernul considerã cã "dreptul la muncã nu limiteazã exercitarea acestuia doar în cazurile în care o persoanã desfãşoarã o activitate pe baza unor raporturi de serviciu, ci vizeazã şi acele situaţii în care aceasta este angajatã cu contract individual de muncã, astfel cã schimbarea naturii juridice a unui post nu poate fi echivalatã cu încãlcarea dreptului la muncã." Este invocatã, în sensul celor susţinute, <>Decizia nr. 739/2008 , în care Curtea Constituţionalã a arãtat cã art. 41 din Legea fundamentalã nu interzice stabilirea unor condiţii în legãturã cu exercitarea dreptului la muncã, atât timp cât orice persoanã care doreşte sã aleagã o profesie sau un loc de muncã este chematã sã întruneascã condiţiile legale. Totodatã, condiţiile prevãzute de lege se aplicã, în egalã mãsurã, tuturor celor vizaţi de ipoteza normei criticate, astfel cã nu se poate susţine nici încãlcarea principiului nediscriminãrii, consacrat de art. 2 şi 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, dupã cum nu se poate reţine nici critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 21 pct. 2 din aceasta, de vreme ce prevederile legale criticate reglementeazã un alt statut juridic al postului respectiv decât cel de funcţie publicã.
Referitor la criticile privind lipsa de simetrie generatã de faptul cã funcţia de director coordonator este una de demnitate publicã, asimilatã celei de secretar de stat, în timp ce prefectul nu are un asemenea rang, deşi, conform <>Legii nr. 340/2004 , acesta conduce serviciile publice deconcentrate la nivel judeţean, Guvernul precizeazã cã, potrivit propunerii legislative, funcţia de director coordonator nu este o funcţie de demnitate publicã, ci, în conformitate cu dispoziţiile art. III alin. (1) şi (6) din proiect, un post de naturã contractualã exercitat în baza unui contract de management.
Decizia legiuitorului de a desfiinţa o categorie de funcţii publice şi înlocuirea acesteia cu o alta de altã naturã nu încalcã cu nimic dreptul la muncã al unei persoane, respectiv libertatea acesteia de a-şi alege profesia, meseria sau ocupaţia, precum şi locul de muncã. În funcţie de realitãţile relevate de practicã, de dificultãţile întâlnite în aplicarea dispoziţiilor legale, legiuitorul poate sã modifice, prin lege organicã, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, statutul funcţionarilor publici, argumentând soluţiile alese. Persoanele care ocupã funcţiile desfiinţate vor beneficia de prevederile legale în vigoare care se referã la situaţia de faţã, fiind libere sã îşi schimbe locul de muncã, profesia etc., aspecte ce ţin de aplicarea legii, atribut al instanţei judecãtoreşti şi nu al celei de contencios constituţional. De altfel, toate susţinerile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, formulate în sensul argumentãrii încãlcãrii art. 41 din Constituţie, se referã, în fapt, la interpretarea şi aplicarea soluţiilor legale propuse şi nu la neconstituţionalitatea acestora.
Guvernul mai aratã, în punctul sãu de vedere, cã dispoziţiile art. 54 alin. (2) şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie, invocate, nu sunt incidente în cauzã. Textul art. 54 alin. (2) are în vedere o obligaţie instituitã anumitor categorii de persoane, care exercitã funcţii publice, precum şi militarilor, ceea ce nu exclude de la obligaţia de fidelitate faţã de ţarã ceilalţi cetãţeni ai României, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol. Dispoziţiile art. 120 dispun asupra principiilor de organizare a administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale şi nu asupra naturii juridice a funcţiilor prin intermediul cãrora se realizeazã conducerea instituţiilor/autoritãţilor din unitãţile administrative teritoriale.
În sfârşit, cu privire la dispoziţiile art. II din legea examinatã, care stabilesc cã sunt servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurile subordonate acestora, de la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale, care nu sunt descentralizate administrativ şi financiar, Guvernul apreciazã cã acestea îndeplinesc cerinţele de previzibilitate şi accesibilitate specifice normei juridice.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu adresa nr. 51/1953 din 6 aprilie 2009, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este constituţionalã, iar sesizarea de neconstituţionalitate ar trebui respinsã, pentru urmãtoarele motive:
Cât priveşte pretinsa încãlcare a prevederilor art. 76 alin. (3) din Constituţie şi a art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se precizeazã cã, potrivit aprobãrii date de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în şedinţa sa din 16 martie 2009, proiectul legii criticate pentru neconstituţionalitate a fost înscris cu prioritate, în procedurã de urgenţã, pe Ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 17 martie 2009, datã la care acesta a fost dezbãtut şi adoptat. Or, în cazul unei proceduri de urgenţã nu se aplicã dispoziţiile art. 69 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cã, sub acest aspect, nu se poate susţine încãlcarea vreunei dispoziţii din Constituţie.
Referitor la criticile privind nesocotirea principiului bicameralismului prin aceea cã prevederile art. III alin. (1)-(4) din legea criticatã, nou-introduse de Camera Deputaţilor, trebuia sã fie analizate şi de Senat, în calitate de Camerã de reflecţie, se aratã cã, în realitate, aceste texte se regãsesc în propunerea legislativã a celor doi iniţiatori ai legii, la pct. 3, şi nu pct. III. Din analiza comparatã a textului iniţiatorilor, a celui adoptat de Senat şi a celui adoptat de Camera Deputaţilor, rezultã cã doar Camera Deputaţilor, în exercitarea dreptului sãu propriu de a adopta iniţiativa legislativã în cauzã, s-a conformat <>deciziilor nr. 472/2008 şi nr. 1.093/2008 ale Curţii Constituţionale, invocate, şi astfel a respectat principiul bicameralismului, prevãzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã, în argumentarea sesizãrii, autorii acesteia se limiteazã doar la a indica prevederile art. 20 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1) din Constituţie, precum şi alte dispoziţii din unele instrumente juridice internaţionale, fãrã însã a explica şi motivele pentru care acestea au fost încãlcate. Apreciazã, în plus, cã legea criticatã nu contravine niciunuia dintre aceste texte invocate.
În ceea ce priveşte pretinsa discriminare pe care o opereazã legea examinatã, motivatã de autorii sesizãrii prin faptul cã aceasta prevede desfiinţarea unei funcţii publice de funcţionar public şi crearea, în locul ei, a unei funcţii de demnitate publicã, se aratã cã nicio dispoziţie din Constituţie nu interzice Parlamentului, care este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii, sã ia astfel de mãsuri prin lege. Pe fond, nu se poate pune problema încãlcãrii prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât desfiinţarea unor posturi, prin lege, nu poate echivala cu o discriminare, care ar putea exista în cu totul alte condiţii. În plus, argumentele invocate de autorii sesizãrii pot fi utilizate doar în procesul de aplicare a legii, şi nu în cel de adoptare a sa.
În legãturã cu pretinsa încãlcare a prevederilor art. 11 din Constituţie, prin raportare la "principiul securitãţii juridice", consacrat într-o hotãrâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, se susţine cã jurisprudenţa instanţei europene de contencios în materia drepturilor omului nu are nicio legãturã cu reglementãrile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale, hotãrârea având caracter obligatoriu în procesul de aplicare a legii şi a Constituţiei. Pe fond, nu se poate vorbi de nerespectarea principiului invocat, atât timp cât nicio reglementare internaţionalã sau europeanã nu interzice Parlamentului sã ia mãsurile prevãzute de legea criticatã. În plus, dispoziţiile art. III alin. (1)-(4) dispun foarte precis desfiinţarea unor funcţii publice şi înfiinţarea unor demnitãţi publice, cu consecinţa aplicãrii statutului şi a rãspunderii corespunzãtoare funcţiei sau demnitãţii publice înfiinţate, astfel cã nu se poate susţine nerespectarea cerinţelor de accesibilitate şi previzibilitate specifice normelor juridice.
Referitor la prevederile art. 54 alin. (2) din Constituţie, invocate, care reglementeazã îndatorirea de fidelitate faţã de ţarã, se aratã cã legea criticatã nu presupune, prin conţinutul sãu, nerespectarea unei asemenea îndatoriri fundamentale. Totodatã, în legãturã cu invocarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, se mai susţine, pe de o parte, cã niciun text al legii criticate nu presupune preluarea conducerii serviciilor publice deconcentrate de cãtre o persoanã privatã, iar, pe de altã parte, cã nicio dispoziţie din Legea fundamentalã nu interzice ca aceste servicii "sã fie conduse doar de funcţionari publici şi nu de demnitari publici".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere.
Potrivit <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost dezbãtutã la data de 8 aprilie 2009, pe baza raportului prezentat de judecãtorul-raportor şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 6 mai 2009.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, documentele privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, raportatã la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt, în ordinea invocãrii lor, cele ale art. 76 alin. (3) referitoare la adoptarea legilor cu procedurã de urgenţã, art. 61 alin. (2) care consacrã principiul bicameralismului, art. 41 alin. (1) potrivit cãrora dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit, art. 20 alin. (1) referitor la principiul interpretãrii şi aplicãrii dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, art. 1 alin. (3) şi (5) privind Statul român, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 54 alin. (2) cu referire la cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarilor, care rãspund de îndeplinirea cu credinţã a obligaţiilor ce le revin, scop în care depun jurãmântul cerut de lege, şi ale art. 120 alin. (1) care consacrã principiile de bazã ale administraţiei publice locale.
De asemenea, sunt invocate Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi, în special, art. 2, art. 7 şi art. 21 pct. 2 din aceasta, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã:
A. Autorii obiecţiei susţin încãlcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "(...)Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedurã de urgenţã, stabilitã potrivit regulamentului fiecãrei Camere", arãtând, în acest sens, cã, deşi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a respins cererea de examinare şi adoptare a legii cu procedurã de urgenţã, totuşi, atât examinarea proiectului de lege în cadrul comisiei sesizate în fond, cât şi dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor s-au fãcut dupã reguli specifice procedurii de urgenţã, în loc sã se recurgã la procedura regulamentarã obişnuitã, încãlcându-se astfel şi art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Faţã de aceste susţineri, Curtea Constituţionalã observã, mai întâi, cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu contestã constituţionalitatea prevederilor regulamentare privind procedura de urgenţã, cuprinse în art. 115-120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ci doar modul de aplicare a regulilor acestei proceduri în cadrul procesului legislativ de dezbatere a legii. Or, potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dacã, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi pe cele ale <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai cã ar pronunţa soluţii fãrã temei constituţional, dar ar încãlca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind cãile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupã cum şi desfãşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotãrâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie sã concorde cu normele şi principiile fundamentale.
Ca atare, competenţa conferitã Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentalã nu poate privi decât controlul conformitãţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţionalã nu este competentã a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor. În sensul celor arãtate a statuat Curtea Constituţionalã în <>deciziile sale nr. 44/1993 , nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005.
Oricum, urmãrind fişa referitoare la derularea procesului legislativ de adoptare a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Curtea observã cã, în şedinţa Biroului Permanent din data de 16 martie 2009, la care au participat şi liderii grupurilor parlamentare, discutându-se proiectul ordinii de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 17 martie 2009, s-a aprobat (în sensul cã nu au existat obiecţii) ca proiectul de lege menţionat, care figura la poziţia 31 pct. IV, sã fie înscris la poziţia 3 din cadrul pct. I "Procedurã de urgenţã". Prin urmare, în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 17 martie 2009, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat cã proiectul de Lege pentru modificarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, înscris la poziţia 3 de pe ordinea de zi, "urmeazã a fi dezbãtut în procedurã de urgenţã".
Faţã de cele arãtate, Curtea constatã cã nu pot fi primite criticile de neconstituţionalitate extrinsecã ce vizeazã încãlcarea prevederilor art. 76 alin. (3) din Constituţie, aşa cum acestea au fost formulate de autorii obiecţiei, şi anume prin referire la modul de aplicare a dispoziţiilor din Regulamentul Camerei Deputaţilor privind procedura de urgenţã.
B. O altã criticã de neconstituţionalitate extrinsecã a legii se referã la încãlcarea principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie.
Din analiza comparatã a documentelor privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ în cauzã, respectiv a propunerii legislative depuse de iniţiatori, a formei adoptate de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, Curtea constatã cã sunt deosebiri majore de conţinut juridic, modificãrile şi completãrile adoptate de Camera Deputaţilor dând o configuraţie deosebitã, semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de Senat.
Astfel, Legea care face obiectul controlului de constituţionalitate provine dintr-o propunere legislativã intitulatã "Proiect de lege privind unele mãsuri pentru organizarea administraţiei publice", iniţiatã de domnul Petru Cãlian, deputat aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi de domnul Mircea Duşa, deputat al Grupului parlamentar al Alianţei Politice P.S.D. + P.C. Aceastã propunere legislativã are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor dispoziţii ale <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, republicatã. Prin aceastã propunere legislativã se urmãreşte adoptarea unor mãsuri pentru îmbunãtãţirea cadrului legislativ aplicabil ocupanţilor funcţiilor de conducere de la nivelul administraţiei locale, "în sensul delimitãrii clare a funcţiilor politice", respectiv "funcţiile de prefect şi subprefect, care sunt reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu şi conduc serviciile publice deconcentrate", de "funcţiile administrative". În opinia iniţiatorilor acestei propuneri legislative parlamentare, "separarea celor douã categorii de funcţionari ar contribui la o mai bunã funcţionare a instituţiilor statului, în aceastã perioadã complexã din punct de vedere economic şi social". În esenţã, prin aceastã propunere legislativã se preconizeazã trecerea funcţiilor de prefect şi subprefect din categoria funcţiilor corespunzãtoare înalţilor funcţionari publici în categoria funcţiilor de demnitate publicã, numiţi de Guvern pentru un mandat de 4 ani. Se mai urmãreşte modificarea reglementãrilor referitoare la conducãtorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ai serviciilor deconcentrate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, propunerea legislativã a fost înregistratã la Senat la 16 februarie 2009, în calitate de primã Camerã sesizatã, fiind adoptatã în şedinţa din 9 martie 2009, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentalã, ca proiect de Lege pentru modificarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Senatul a eliminat din propunerea legislativã cu care a fost sesizat toate dispoziţiile referitoare la modificarea <>Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului şi, de asemenea, a eliminat, respectiv a modificat o serie de dispoziţii referitoare la categoria înalţilor funcţionari publici şi la categoria funcţionarilor publici de conducere.
Proiectul de lege a fost transmis în data de 10 martie 2009 Camerei Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, spre dezbatere şi adoptare, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În şedinţa din 17 martie 2009, Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
Faţã de forma adoptatã de Senat, ca primã Camerã sesizatã, Legea adoptatã de Camera Deputaţilor conţine o serie de modificãri şi completãri esenţiale, cum ar fi:
- desfiinţarea funcţiilor publice, funcţiilor publice specifice, precum şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferã calitatea de ordonator de credite, cu excepţia funcţiilor publice cu statut special şi a funcţiilor publice de prefect - art. III alin. (1) şi (2); în locul primelor funcţii se înfiinţeazã funcţia de director coordonator al serviciului public deconcentrat - art. III alin. (4);
- funcţiile care conferã calitatea de conducãtor al organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale se stabilesc ca funcţii de demnitate publicã, asimilate celor de secretar de stat; adjuncţii acestora sunt asimilaţi cu funcţiile de subsecretar de stat - art. III alin. (3);
- stabilirea unor autoritãţi diferite cãrora le revine competenţa sã aprobe modelul-cadru al contractului de management: "prin hotãrâre a Guvernului", în varianta Senatului, respectiv prin "actul administrativ al persoanei care are competenţa legalã de numire", în varianta Camerei Deputaţilor;
- introducerea alin. 9 şi 10 la art. III.
Potrivit art. 61 din Constituţia României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii, iar structura sa este bicameralã, fiind alcãtuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectã însã nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentalã stabileşte competenţe de legiferare potrivit cãrora fiecare dintre cele douã Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primã Camerã sesizatã, fie de Camerã decizionalã. Totodatã, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţãrii, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de cãtre o singurã Camerã, fãrã ca proiectul de lege sã fi fost dezbãtut şi de cealaltã Camerã. Art. 75 din Legea fundamentalã a introdus, dupã revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativitãţii sesizãrii, în anumite materii, ca primã Camerã, de reflecţie, a Senatului, sau, dupã caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţã, reglementarea rolului de Camerã decizionalã, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu a exclude o Camerã sau alta din mecanismul legiferãrii.
Totodatã, alin. (4) şi (5) ale art. 75 din Constituţie prevãd modul de rezolvare a posibilelor "conflicte de competenţã" între prima Camerã sesizatã şi Camera decizionalã, dar nu existã un text în Constituţie care sã permitã Camerei decizionale sã se îndepãrteze de la "limitele sesizãrii" date de soluţia adoptatã de cãtre prima Camerã sesizatã.
Aşa cum s-a arãtat deja, diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, sunt de naturã sã încalce principiul bicameralismului, în sensul cã forma finalã a legii, în redactarea adoptatã de Camera decizionalã, se îndepãrteazã în mod substanţial de forma adoptatã de Camera de reflecţie, ceea ce echivaleazã practic cu excluderea acesteia din urmã de la procesul de legiferare. Or, legea trebuie sã fie rezultanta manifestãrii de voinţã concordante a ambelor Camere ale Parlamentului.
În jurisprudenţa sa în materie, de pildã <>Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, Curtea Constituţionalã, luând în considerare normele şi principiile fundamentale mai sus menţionate, a statuat cã "dezbaterea parlamentarã a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor douã Camere ale Parlamentului nostru bicameral". Este adevãrat - aşa cum a reţinut Curtea cu alt prilej (<>Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 20 octombrie 2008) - cã în dezbaterea unei iniţiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, dar principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbãtut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formã ale iniţiativei legislative.
Faţã de cele menţionate, Curtea constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţionalã, sub aspectul încãlcãrii principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 din Legea fundamentalã.
II. Având în vedere cele arãtate, Curtea considerã cã examinarea criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a Legii pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a rãmas fãrã obiect, de vreme ce procedura formalã de adoptare a legii constituie un aspect prealabil şi preliminar în analiza constituţionalitãţii reglementãrilor unei legi înainte de promulgare.
III. În continuare, Curtea nu poate sã nu observe, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, aşa cum statueazã art. 142 alin. (1) din Legea fundamentalã, cã în procesul de legiferare în cauzã au existat unele deficienţe care au tangenţã cu unele prevederi ale Constituţiei şi care ar fi putut fi evitate printr-o atenţie sporitã în examinarea proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor permanente, cât şi în cadrul plenului Camerei Deputaţilor.
1. Astfel, art. 111 din Constituţie, intitulat "Informarea Parlamentului", prevede la alin. (1) teza finalã: "(...) În cazul în care o iniţiativã legislativã implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurãrilor sociale de stat, solicitarea informãrii este obligatorie."
Aşa fiind, Camera Deputaţilor - Comisia pentru admini straţie publicã, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic -, sesizatã în fond, avea obligaţia sã constate cã reglementãrile supuse examinãrii impun modificarea prevederilor bugetului de stat şi, conformându-se dispoziţiilor art. 92 alin. (4) şi (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sã solicite o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României.
- Art. 92. - "Procedura legislativã" din Regulamentul Camerei Deputaţilor:
"(4) În cazul propunerilor legislative depuse în condiţiile alin. (1), care implicã modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurãrilor sociale de stat, preşedintele Camerei Deputaţilor va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicatã, în acelaşi termen de 15 zile. (...)
(6) Dacã în cursul dezbaterii, în comisia sesizatã în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurãrilor sociale de stat, preşedintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicatã, într-un termen care sã se încadreze în termenul de predare al raportului."
2. Pe aceeaşi linie, trebuia observat dacã, prin obiectul sãu de reglementare, proiectul de lege este concordant cu Programul de guvernare acceptat de Parlament, potrivit art. 102 alin. (1) din Constituţie, care prevede cã: "Guvernul, potrivit programului sãu de guvernare acceptat de Parlament, asigurã realizarea politicii interne şi externe a ţãrii şi exercitã conducerea generalã a administraţiei publice."
3. Art. 79 din Constituţie, reglementând instituţia Consiliului Legislativ, prevede, la alin. (1), urmãtoarele: "(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeazã proiectele de acte normative în vederea sistematizãrii, unificãrii şi coordonãrii întregii legislaţii."
Totodatã, potrivit art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, "Preşedintele comisiei sesizate în fond poate solicita punctul de vedere al Consiliului Legislativ cu privire la unele amendamente, punct de vedere care va fi trimis în termenul stabilit de comisie."
Este de observat, aşadar, cã avizul dat de Consiliul Legislativ se referea la propunerea legislativã privind unele mãsuri pentru organizarea administraţiei publice şi cã proiectul de lege adoptat de Senat a cãpãtat o formã deosebitã de cea avizatã iniţial de Consiliu. În aceastã situaţie, era de apreciat dacã nu ar fi fost cazul ca pentru amendamentele formulate în cadrul comisiei sã se fi solicitat punctul de vedere al Consiliului Legislativ, având suportul constituţional în art. 79 alin. (1) din Legea fundamentalã şi cel regulamentar în art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
4. În ceea ce priveşte cuprinsul expunerii de motive instrumentul de prezentare şi motivare, avem în vedere prevederile art. 74 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora "Deputaţii, senatorii şi cetãţenii care exercitã dreptul la iniţiativã legislativã pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerutã pentru proiectele de legi", ale <>art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative (referitoare la motivarea proiectelor de acte normative, sub aspectul instrumentelor de prezentare şi motivare, precum şi al cuprinsului şi redactãrii motivãrii) şi, desigur, ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, conform cãrora "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Analizând expunerea de motive ce însoţeşte propunerea legislativã, Curtea constatã cã aceasta este extrem de sumarã, cuprinzând numai câteva menţiuni generice. În expunerea de motive nu se regãseşte motivarea asupra niciuneia dintre soluţiile preconizate, ceea ce este contrar prevederilor constituţionale şi legale mai sus indicate.
IV. În final, Curtea observã cã legea examinatã, prin modul deficitar de redactare, nu corespunde exigenţelor de tehnicã legislativã specifice normelor juridice, aşa cum prevede <>Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative. Din acest punct de vedere dispoziţiile art. III sunt elocvente. Or, referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, cã "o normã este "previzibilã" numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie, în aşa fel încât sã permitã oricãrei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţã de specialitate - sã îşi corecteze conduita" (cazul Rotaru împotriva României, 2000), iar "cetãţeanul trebuie sã dispunã de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sã fie, în acelaşi timp, accesibilã şi previzibilã" (cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.a), ale art. 15 şi ale <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã Legea pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţionalã, sub aspectul încãlcãrii principiului constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 din Legea fundamentalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi primuluiministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la datele de 8 aprilie 2009 şi 6 mai 2009 şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
