Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 71 din 26 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 18 martie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, excepţie ridicatã de Sindicatul Liber Sanitar din Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi în Dosarul nr. 1.357/c/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privatã, întrucât obligaţia de protecţie a mediului nu aduce atingere acestui drept.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.357/c/2003, Tribunalul Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, excepţie ridicatã de Sindicatul Liber Sanitar din Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 , republicatã, prevede cã negocierea colectivã este obligatorie numai la nivel de unitate, deci, per a contrario, la celelalte niveluri, respectiv la nivel de grup de unitãţi, la nivel de ramurã şi la nivel naţional, negocierea colectivã nu este obligatorie. În acest fel, se apreciazã cã stabilitatea ierarhiei contractelor colective de muncã nu este asiguratã.
Se aratã, în acelaşi timp, cã art. 3 nu conţine prevederi concrete care sã garanteze efectiv desfãşurarea negocierii, respectiv perioada de timp, pe sãptãmâni, zile şi ore, în care sã se desfãşoare negocierea.
Astfel, se aratã cã reprezentanţii salariaţilor sau sindicatele nu au nici o cale de a obliga patronatul sã participe efectiv la negocieri, acesta având posibilitatea de a simula desfãşurarea negocierilor pe o perioadã scurtã de timp, fãrã a se putea considera, sub acest aspect, cã este vorba de o încãlcare a legii.
Se propune, de lege ferenda, stabilirea unor prevederi concrete, spre exemplu, negocierea a câte 3 ore în fiecare zi lucrãtoare din intervalul de 60 de zile, prevederi de la care pãrţile sã poatã deroga numai de comun acord.
Tribunalul Galaţi - Secţia civilã apreciazã cã organizaţiile sindicale pot iniţia încheierea unor contracte colective de muncã şi la nivel de grup de unitãţi, la nivel de ramurã sau la nivel naţional, iar în situaţia în care patronatul ar refuza încheierea unor asemenea contracte, legea prevede procedura de mediere, garantând astfel dreptul la negocieri colective.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul cã <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 , republicatã, nu stabileşte perioada de timp în care se desfãşoarã negocierea, se apreciazã cã aceasta este o problemã de fapt, de interpretare şi aplicare a legii, care excedeazã controlului Curţii Constituţionale.
Se aratã, în acelaşi timp, cã propunerea de lege ferenda a autorului excepţiei nu poate face obiectul procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate.
În consecinţã, instanţa de judecatã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 , republicatã, ca fiind neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul apreciazã cã reglementarea modalitãţilor concrete prin care se asigurã garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncã, încheiate în baza negocierii colective, reprezintã atributul exclusiv al legiuitorului.
Se aratã cã garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncã presupune, în mod esenţial, libertatea şi egalitatea partenerilor sociali la negocierea clauzelor şi încheierea contractelor colective, astfel cum rezultã din dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 , republicatã.
Se mai apreciazã cã dreptul la negocieri colective în materie de muncã nu este încãlcat prin prevederea obligativitãţii negocierii colective la nivelul unitãţii, prevãzutã în alin. (1) al <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 , republicatã, de vreme ce, potrivit art. 10 din aceeaşi lege, partenerii sociali pot încheia contracte colective şi la nivelul grupurilor de unitãţi, ramurilor de activitate, precum şi la nivel naţional.
În consecinţã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, este consideratã ca fiind neîntemeiatã, iar, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege, aceasta este inadmisibilã, deoarece, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã are competenţa de a se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului.
Avocatul Poporului apreciazã cã, potrivit prevederilor art. 236 alin. (2) din Codul muncii, cu care se completeazã dispoziţiile <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 , "negocierile colective sunt obligatorii, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi". Pe cale de consecinţã, se aratã cã negocierile colective sunt obligatorii la toate nivelurile, respectiv la nivel de angajator, grup de angajatori, ramuri de activitate şi la nivel naţional. Mai mult decât atât, se constatã cã, în conformitate cu art. 238 din Codul muncii, contractele colective de muncã nu pot conţine clauze care sã stabileascã drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncã încheiate la nivel superior. Astfel, drepturile prevãzute în contractul colectiv de muncã la nivel naţional sunt considerate minime şi constituie baza de la care porneşte negocierea contractelor colective de muncã la celelalte niveluri. Ca urmare, în situaţiile în care nu se încheie contracte colective de muncã pe ramurã sau grupuri de angajatori, negocierea contractelor colective de muncã la nivel de angajator începe de la prevederile contractului colectiv de muncã la nivel naţional.
Se aratã cã, în ceea ce priveşte durata negocierii colective şi modul de desfãşurare a acesteia, Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã, potrivit competenţei sale, nu poate modifica şi completa prevederea legalã supusã controlului.
În concluzie, se considerã cã dispoziţiile <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 3: "(1) Negocierea colectivã, la nivel de unitate, este obligatorie, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de salariaţi.
(2) Negocierea colectivã are loc în fiecare an, dupã cum urmeazã:
a) dupã cel puţin 12 luni de la data negocierii precedente, neurmatã de încheierea contractului colectiv de muncã, sau de la data intrãrii în vigoare a contractului colectiv de muncã, dupã caz;
b) cu cel puţin 30 de zile anterior expirãrii contractelor colective de muncã încheiate pe un an.
(3) Durata negocierii colective nu poate depãşi 60 de zile.
(4) Negocierea colectivã va avea ca obiect, cel puţin: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncã.
(5) Iniţiativa negocierii aparţine patronului.
(6) În cazul în care patronul nu angajeazã negocierea, aceasta are loc la cererea organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor, dupã caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 38 alin. (5) din Constituţie, care, ulterior sesizãrii, a fost modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouã numerotare. Dupã republicare, textul constituţional invocat are urmãtoarea numerotare şi conţinut:
- Art. 41 alin. (5): "Dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit prevederilor legale, contractul colectiv de muncã reprezintã convenţia încheiatã între patron sau organizaţia patronalã, pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevãzut de lege, de cealaltã parte, şi are ca scop promovarea unor relaţii de muncã echitabile de naturã sã asigure protecţia socialã a salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncã.
În argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacã de la formula utilizatã în alin. (1) al <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 , republicatã, potrivit cãreia negocierea colectivã a contractelor de muncã este obligatorie numai la nivel de unitate, ceea ce impune concluzia per a contrario ca la celelalte niveluri - grup de unitãţi, ramurã, naţional aceasta nu ar fi obligatorie, încãlcându-se astfel textul constituţional de referinţã.
O atare susţinere nu poate fi reţinutã, întrucât neconstituţionalitatea unei reglementãri constituie o stare intrinsecã a acesteia şi nu poate fi dedusã pe calea unei interpretãri per a contrario, operaţie care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevãzut in terminis.
Curtea considerã cã prin consacrarea obligativitãţii negocierilor colective la nivelul celei mai mici entitãţi organizatorice care are calitatea de angajator se dã pe deplin expresie reglementãrii de principiu din Constituţie, obligativitatea acestora la nivel de unitate având semnificaţia unei obligativitãţi generale, chiar dacã, potrivit art. 10 din aceeaşi lege, la nivelurile superioare, respectiv al grupurilor de unitãţi, al ramurilor sau la nivel naţional, asemenea negocieri au doar un caracter facultativ.
De altfel, critica adusã de autorul excepţiei nu poate fi reţinutã şi datoritã faptului cã neconstituţionalitatea nu este dedusã din contrarietatea textului legal criticat cu anumite prevederi din Legea fundamentalã, ci din pretinse lacune ale celui dintâi. Restabilirea concordanţei dintre Constituţie şi lege, într-o atare situaţie, ar presupune înlãturarea lacunei prin completarea reglementãrii, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "se pronunţã numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã, excepţie ridicatã de Sindicatul Liber Sanitar din Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi în Dosarul nr. 1.357/c/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 februarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
