Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 mai 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 1.674/2004, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cristofor Ştefan Maftei în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã infracţiunea de înşelãciune prevãzutã de textul art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unicã complexã, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stãtãtoare şi pedepsit în concurs cu infracţiunea calificatã. Reţinând cã mijlocul fraudulos se pedepseşte în concurs cu infracţiunea calificatã, art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcã, în opinia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de douã ori, prin aceea cã reglementeazã o dublã incriminare şi, drept consecinţã, o dublã sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentã a laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune. Alineatele 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal încalcã, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãruia nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã. Se aratã în acest sens cã simpla neexecutare a unei obligaţii asumate într-o convenţie nu are caracter penal atât timp "cât nu s-a uzat de mijloace amãgitoare pentru a convinge partea adversã". Referitor la alin. 5 al art. 215 din Codul penal, se susţine cã încalcã egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece condiţioneazã încadrarea juridicã a faptei şi stabileşte rãspunderea penalã în funcţie de întinderea prejudiciului. Se aratã cã repararea prejudiciului cauzat persoanei vãtãmate prin infracţiune, care constituie obiectul acţiunii civile, alãturatã acţiunii penale în cadrul procesului penal, se înfãptuieşte pe baza regulilor de drept civil şi nu poate influenţa rãspunderea penalã a autorului prejudiciului.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale şi nici actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, având urmãtorul cuprins:
- Art. 215 (Înşelãciunea) alin. 2-5: "[...] Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind cã pentru valorificarea lui nu existã provizia sau acoperirea necesarã, precum şi fapta de a retrage, dupã emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plãti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arãtat în alin. 1, dacã s-a pricinuit o pagubã posesorului cecului, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alin. 2.
Înşelãciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile egalitãţii în drepturi, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. Se invocã, de asemenea, art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de douã ori, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãruia nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã, precum şi Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 215 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal, în raport de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentalã şi din actele internaţionale invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare.
Astfel, prin <>Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, respingând ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, Curtea a statuat cã acest text de lege nu încalcã prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi nici prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la aceastã convenţie. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantã agravantã a infracţiunii de înşelãciune, care se realizeazã atunci când înşelãciunea se sãvârşeşte prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit cãreia dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionãri a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţã a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai asprã. Faptul cã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminãrii. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însã nu semnificã o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţã, întrucât este vorba despre douã infracţiuni, este firesc sã se aplice infractorului douã pedepse, dupã regulile prevãzute pentru concursul de infracţiuni, fãrã ca prin aceasta dreptul sãu la un proces echitabil sã fie afectat şi fãrã sã fie încãlcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte critica în sensul cã alin. 3 şi 4 ale art. 215 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede cã "Nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã", Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, Curtea a reţinut cã înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o gravã infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelãciunea sau escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privitoare la interzicerea sancţionãrii penale a neexecutãrii unei obligaţii contractuale este total nepertinentã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Nu pot fi reţinute, de asemenea, criticile art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport de dispoziţiile constituţionale care consacrã egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. Incriminarea mai severã a infracţiunii de înşelãciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, "o pagubã materialã mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dã expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalitãţii în drepturi sau dreptului pãrţilor la un proces echitabil. Astfel, acest text de lege nu consacrã niciun privilegiu sau discriminare şi totodatã nu cuprinde nicio normã de naturã a împiedica pe cel în cauzã sã îşi angajeze ori sã i se desemneze din oficiu un apãrãtor, sã administreze orice probe în apãrarea sa, inclusiv în circumstanţiere, sã exercite cãile de atac prevãzute de lege şi sã formuleze cereri în faţa instanţelor judecãtoreşti şi, în general, sã se prevaleze de toate garanţiile ce caracterizeazã un proces echitabil.
Pentru considerentele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2-5 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cristofor Ştefan Maftei în Dosarul nr. 1.674/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
