Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 708 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 19 ianuarie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Florica Pascariu în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 756D/2014.
2. La apelul nominal se prezintă părţile Ioana Lăzărescu şi Gheorghe Gheorghe, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente care lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 28 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Florica Pascariu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul în care acestea dau posibilitatea judecătorilor de a impune orice fel de obligaţii în sarcina reclamantului, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată. Se arată că instanţa a interpretat textul de lege în sensul în care a impus reclamantului şi alte cerinţe decât cele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, sancţiune care a şi fost aplicată.
7. De asemenea, autoarea arată că dispoziţiile alin. (4)-(6) al art. 200 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât încalcă posibilitatea părţii de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea unei hotărâri nelegale de către o instanţă superioară. În situaţia creată de aceste dispoziţii, instanţa chemată să reexamineze încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată are posibilitatea să revină asupra măsurii anulării numai în două situaţii: dacă măsura anulării a fost dispusă eronat şi dacă neregularităţile au fost înlăturate potrivit art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, însă limitele acestei verificări sunt vagi, textul de lege fiind neclar şi lipsit de precizie, condiţie esenţială a calităţii şi constituţionalităţii unei norme juridice. Astfel, sintagma "dacă aceasta a fost dispusă eronat" contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar lipsa de claritate şi de previzibilitate a acestui text încalcă accesul liber la justiţie.
8. În cadrul motivelor de nelegalitate, pot fi incluse şi acele motive de aplicare greşită a legii, respectiv când judecătorul a dispus măsura anulării cererii de chemare în judecată interpretând greşit legea, în sensul în care a adăugat la cerinţele legale prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă şi alte obligaţii în sarcina reclamantei.
9. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că textele legale criticate constituie opţiunea legiuitorului, având drept scop complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată, situaţie de natură a determina - la momentul declanşării procedurii judiciare de fixare a primului termen de judecată - o formă a acţiunii introductive care să fie în acord cu dispoziţiile art. 194 din Codul de procedură civilă. În aceste condiţii, pârâtul poate formula întâmpinarea în condiţiile art. 205 din Codul de procedură civilă, iar, totodată, în cadrul cercetării procesului, pot fi înlăturate impedimentele referitoare la caracterul inform al cererii, de natură să conducă la prelungirea judecăţii. Toate acestea, cu consecinţa determinării disciplinării părţilor, a respectării principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil.
10. Normele legale criticate reglementează o procedură privind administrarea justiţiei şi nicidecum judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată (procedură distinctă, în cadrul căreia pot fi invocate şi aplicate alte sancţiuni prevăzute de normele de procedură civilă) - părţile putând introduce o nouă cerere având acelaşi obiect, părţi şi cauză, cerere care să cuprindă elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.
11. Totodată, instanţa apreciază că soluţionarea cererii de reexaminare de către un alt complet decât cel căruia i-a fost repartizată cauza, cu citarea reclamantului, precum şi cu posibilitatea de a se reveni asupra încheierii de anulare - cu consecinţa trimiterii cauzei la completul iniţial - implică analizarea legalităţii măsurii anulării din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de formă ale cererii promovate. Prin urmare, nu se poate reţine că textele indicate de reclamantă limitează posibilitatea justiţiabililor de a supune spre verificare legalitatea hotărârilor date la instanţa de fond, cererea de reexaminare având caracterul unei căi efective de atac.
12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu pot fi considerate de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţe nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă.
14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă, dispoziţii ce au următoarea redactare: "(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2)."
17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor în componenta sa privitoare la claritatea şi previzibilitatea legii şi în art. 21 privind liberul acces la justiţie.
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.
19. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reţinut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei.
20. Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanţa urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii; instanţa nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.
21. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Curtea a apreciat, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă.
22. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, "drepturi civile" şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).
23. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.
24. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."
25. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispun că, în situaţia în care se constată neconformitatea cererii de chemare în judecată cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) cuprins în art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
26. În ceea ce priveşte aspectele privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 şi 197 din Codul de procedură civilă şi care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părţilor, "în măsura în care acestea sunt cunoscute", astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilităţii complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.
27. Curtea a mai reţinut că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 şi 21).
28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florica Pascariu în Dosarul nr. 24.571/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
