Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 705 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) si art. 259 alin. (7) lit. b) si alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, precum si ale art. 91 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Ion Tiucã - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi <>art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, precum şi ale <>art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ileana Butar în Dosarul nr. 1.179/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 756D/2007, având obiect identic, excepţie ridicatã de Maria Benceu în Dosarul nr. 1.237/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, deliberând, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 756D/2007 la Dosarul nr. 715D/2007, care este primul înregistrat. Cauza este în stare de judecatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, considerând cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele: Prin încheierile din 24 aprilie 2007 şi 8 mai 2007, pronunţate în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr. 1.237/108/2007, Tribunalul Arad - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi <>art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, precum şi ale <>art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Excepţia a fost ridicatã de Ileana Butar şi Maria Benceu, cu prilejul soluţionãrii cererilor de anulare a deciziilor Casei Judeţene de Asigurãri de Sãnãtate Arad privind plata contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. În motivarea excepţiei, autorii acesteia susţin cã <>art. 208 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 este contrar dispoziţiilor constituţionale care garanteazã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, întrucât condiţioneazã accesul la serviciile medicale de dobândirea calitãţii de asigurat. Alin. (3) lit. e) al aceluiaşi articol, care prevede obligativitatea contribuţiei la asigurãrile sociale, este neconstituţional faţã de dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie care consacrã dreptul cetãţenilor de a beneficia de mãsuri de asistenţã socialã. În acelaşi timp, alin. (6) al art. 208 încalcã principiul constituţional al libertãţii individuale, întrucât, deşi permite funcţionarea unui sistem alternativ de asigurare medicalã, nu lasã posibilitatea cetãţenilor de a alege doar pe cel considerat mai convenabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 , autorii excepţiei susţin cã acesta este contrar principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, deoarece obligã persoanele care realizeazã venituri din activitãţi independente sã contribuie la asigurãrile sociale de sãnãtate cu cel puţin contribuţia corespunzãtoare salariului minim pe ţarã, deşi veniturile realizate ar putea fi mai mici decât acest prag. În acelaşi timp, acest text de lege este inechitabil şi pentru cã, dat fiind specificul activitãţilor independente, contribuţia lunarã are un cuantum diferit, însã pachetul de servicii medicale asigurat este acelaşi. Referindu-se la dispoziţiile <>art. 259 din Legea nr. 95/2006 şi <>art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , autorii excepţiei aratã cã aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, considerã cã statul se aflã într-o poziţie privilegiatã faţã de contribuabili, întrucât drepturile sale de creanţã se prescriu într-un termen mai lung, respectiv de 5 ani. În sfârşit, în opina lor, este încãlcat şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în cazul în care acţiunea s-ar judeca în fond şi s-ar stabili cã termenul pentru care casa judeţeanã de asigurãri de sãnãtate poate sã calculeze retroactiv contribuţia este de doar 3 ani, corespunzãtor termenului de prescripţie aplicabil drepturilor de creanţã ale contribuabililor, atunci s-ar schimba şi suma datoratã cãtre Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. Tribunalul Arad - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, deoarece textele de lege criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale, fapt confirmat şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, referindu-se la art. 322 din Codul de procedurã civilã, aratã cã stabilirea unor motive expres şi limitativ prevãzute de lege în care o cale de atac extraordinarã se poate exercita, precum şi limitarea admisibilitãţii ei numai la anumite hotãrâri judecãtoreşti nu îngrãdesc liberul acces la justiţie, prevederile criticate fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a competenţelor instanţelor judecãtoreşti, şi cu cele ale art. 129 referitoare la folosirea cãilor de atac. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate de autorul excepţiei, Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, aratã cã acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Avocatul Poporului considerã cã toate textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea nu contravin, ci, din contrã, exprimã preocuparea statului pentru ocrotirea igienei şi sãnãtãţii publice, fãrã a institui mãsuri discriminatorii şi fãrã a aduce atingere dreptului la libertate individualã ori siguranţei persoanei. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi <>art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constatã cã ulterior sesizãrii sale prevederile <>art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin <>art. I pct. 20 din Legea nr. 264/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, iar, în noua redactare, soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei se regãseşte în alin. (7) lit. b) al art. 259 din lege. În ceea ce priveşte alin. (8) al aceluiaşi articol, Curtea constatã cã, în mod asemãnãtor redactãrii anterioare, şi acesta face trimitere la termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale, pãstrându-se astfel soluţia legislativã criticatã de autorii excepţiei. De asemenea, autorii excepţiei criticã şi prevederile <>art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, text de lege care, în urma republicãrii acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, a devenit art. 91. Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - <>Art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 : "(1) Asigurãrile sociale de sãnãtate reprezintã principalul sistem de finanţare a ocrotirii sãnãtãţii populaţiei care asigurã accesul la un pachet de servicii de bazã pentru asiguraţi.[...] (3) Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate; [...] (6) Asigurarea voluntarã de sãnãtate nu exclude obligaţia de a plãti contribuţia pentru asigurarea socialã de sãnãtate."; - Art. 257 alin. (2) lit. b): "(2) Contribuţia lunarã a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplicã asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfãşoarã activitãţi independente care se supun impozitului pe venit; dacã acest venit este singurul asupra cãruia se calculeazã contribuţia, aceasta nu poate fi mai micã decât cea calculatã la un salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar;"; - Art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...] b) sã achite pe întreaga perioadã a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legalã lunarã calculatã asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de platã prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dacã au realizat venituri impozabile pe toatã aceastã perioadã; [...] (8) Pentru situaţiile prevãzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculeazã începând cu data primei solicitãri de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurãri de sãnãtate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calitãţii de asigurat, dupã caz."; - Art. 91 din Codul de procedurã fiscalã: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanţa fiscalã potrivit art. 23, dacã legea nu dispune altfel. (3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã. (4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã." În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate încalcã urmãtoarele prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii; art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri; art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei; art. 34 alin. (1) privind garantarea dreptului la ocrotirea sãnãtãţii; art. 47 alin. (2) privind dreptul cetãţenilor la asigurãri sociale şi la mãsuri de asistenţã socialã; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi; şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), precum şi cele ale <>art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi sub aspectul aceloraşi critici ca şi în prezenta cauzã. Astfel, prin <>Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat cã aceste texte de lege nu contravin art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie şi a respins, în consecinţã, excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal datoritã solidaritãţii celor care contribuie, astfel cã <>art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintã de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementeazã ocrotirea sãnãtãţii şi a celor care consacrã obligaţia statului de a asigura protecţia socialã a cetãţenilor. În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat cã "respectarea obligaţiilor ce revin cetãţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privitã ca o violare a libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei". Referindu-se la constituţionalitate <>art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 , prin aceeaşi decizie Curtea a arãtat cã "este firesc ca valoarea contribuţiei sã difere de la persoanã la persoanã, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Aceastã diferenţã este rezonabilã şi justificatã de situaţia obiectiv deosebitã în care se aflã persoanele care realizeazã venituri mai mari faţã de cele ale cãror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidaritãţii şi subsidiaritãţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurãrilor sociale de sãnãtate". De asemenea, Curtea a reţinut cã "principiul constituţional al aşezãrii juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizeazã venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimatã procentual, este unicã, neavând caracter progresiv, astfel cã diferenţa valoricã a contribuţiei este determinatã de nivelul diferit al venitului". În sfârşit, Curtea a reţinut cã "legiuitorul, având în vedere situaţia specificã a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles sã stabileascã un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunarã" şi a constatat cã "nu doar în cazul persoanelor care obţin venituri din activitãţi independente minimul veniturilor faţã de care se calculeazã contribuţia îl reprezintã salariul de bazã minim brut pe ţarã, ci şi persoanele prevãzute la <>art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se aflã în aceeaşi situaţie". Având în vedere cã în cauzã nu au intervenit elemente noi, care sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusã dispoziţiilor <>art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale <>art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 , Curtea constatã cã autorii excepţiei au în vedere diferenţa dintre termenele de prescripţie a drepturilor contribuabililor şi a celor ale instituţiilor publice. În ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţã ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţã ale celorlalte persoane, Curtea apreciazã cã sunt relevante considerentele <>Deciziei nr. 158 din 10 noiembrie 1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reţinut, în esenţã, cã respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se sprijinã pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale cetãţenilor, justificã poziţia privilegiatã a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate drepturilor de creanţã. În speţã, Curtea observã cã instituţiile publice care asigurã colectarea contribuţiilor cãtre Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate urmãresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sãnãtatea publicã, ceea ce justificã de asemenea protecţia deosebitã acordatã drepturilor de creanţã ale acestor instituţii. În sfârşit, analizând susţinerile autorilor excepţiei, referitoare la încãlcarea principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate prevãd obligaţia plãţii contribuţiei de asigurãri de sãnãtate pentru o perioadã anterioarã în sarcina celor care aveau aceastã obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea reţine cã obligarea la plata contribuţiei prevãzute de lege şi anterior nu poate fi privitã ca având un caracter retroactiv.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi <>art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, precum şi ale <>art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Ileana Butar şi Maria Benceu în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr. 1.237/108/2007 ale Tribunalului Arad - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 septembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
