Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 701 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedura civila, art. 86 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului si ale art. II pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2001 privind unele masuri pentru privatizarea Societatii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galati si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Ion Tiucã - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului şi ale <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2001 privind unele mãsuri pentru privatizarea Societãţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicatã de Oros Lepa în Dosarul nr. 6.297/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercialã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 27 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 6.297/108/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului şi ale <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2001 privind unele mãsuri pentru privatizarea Societãţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. Excepţia a fost ridicatã de Oros Lepa cu prilejul soluţionãrii recursului formulat împotriva Încheierii nr. 3.178 din 7 decembrie 2006, pronunţatã de Tribunalul Arad - Secţia comercialã şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 6.297/2006. În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã restrâng nejustificat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare şi dreptul de proprietate, întrucât permit instituirea mãsurilor asiguratorii fãrã ca în prealabil aceastã mãsurã sã fie pusã în discuţia persoanei urmãrite, conform <>art. 138 din Legea nr. 85/2006 , şi fãrã a i se asigura posibilitatea de a se apãra. De asemenea, aratã cã, deşi partea interesatã poate formula recurs, pânã la soluţionarea acestuia, dreptul de proprietate este totuşi restrâns, ceea ce aduce prejudicii ce nu pot fi reparate integral în faţa instanţei de recurs. În sfârşit, aratã cã aceste mãsuri nu pot fi considerate ca fiind necesare într-o societate democraticã şi nu urmãresc ocrotirea unui "interes de utilitate publicã". În ceea ce priveşte <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 , aratã cã acesta este contrar dreptului la un proces echitabil, în care se asigurã egalitatea de arme a pãrţilor, întrucât doar AVAS beneficiazã de scutiri de taxe de timbru, timbru judiciar, cauţiuni şi alte taxe, iar nu şi partea adversã. Referindu-se la <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 , susţine cã este contrar art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. În acest sens, aratã cã, aşa cum reiese din expunerea de motive care au stat la baza emiterii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 , mãsura scutirii AVAS de la plata taxei de timbru şi a cauţiunii trebuia sã fie una temporarã, iar nu permanentã. Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercialã apreciazã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, având în vedere cã dispoziţiile legale criticate constituie normele unei proceduri speciale, caracterizate prin celeritate, putând sã deroge de la normele dreptului comun. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, considerã cã textele de lege criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil şi nu aduc atingere dreptului de proprietate. În acest sens, aratã cã legiuitorul a instituit în materia mãsurilor asigurãtorii o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, prin care nu se soluţioneazã fondul dreptului, ci se urmãreşte asigurarea valorificãrii acestuia în sensul preîntâmpinãrii riscului ca cel cãruia i-a fost recunoscut printr-o hotãrâre definitivã şi irevocabilã sã nu îl poatã realiza din cauza manoperelor dolosive ale debitorului. Aceastã procedurã este guvernatã de imperativul celeritãţii. Partea interesatã are la dispoziţie calea de atac a recursului, astfel cã îşi poate exercita dreptul la apãrare. De asemenea, depunerea unei cauţiuni de cãtre partea care solicitã instituirea sechestrului asigurãtor reprezintã o garanţie constituitã în scopul dezdãunãrii debitorului pentru eventualele pagube produse de o indisponibilizare nejustificatã a bunurilor sale. În ceea ce priveşte scutirile de care beneficiazã AVAS, aratã cã legiuitorul este abilitat sã instituie scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe, având în vedere interesul general pe care îl prezintã aceste instituţii publice, precum şi strânsa legãturã cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare) a acţiunilor în justiţie promovate de acestea în interes public. Avocatul Poporului considerã cã toate dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale întrucât nu aduc atingere dreptului pãrţilor de a beneficia de toate garanţiile ce le presupune un proces echitabil şi sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale privind proprietatea privatã. De asemenea, considerã cã scutirea AVAS de la plata taxelor judiciare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, iar îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului a fost justificatã şi corespunzãtor motivatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 218 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. De asemenea, autorul excepţiei criticã şi <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, aşa cum a fost modificat prin <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2001 privind unele mãsuri pentru privatizarea Societãţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 2 iunie 2005 şi aprobatã prin <>Legea nr. 294/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005. În sfârşit, autorul excepţiei criticã şi separat, pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecã, dispoziţiile <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 . Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - <>Art. 141 din Legea nr. 85/2006 : "(1) Odatã cu cererea formulatã conform art. 138 alin. (1) sau, dupã caz, art. 138 alin. (3), administratorul judiciar sau lichidatorul ori, dupã caz, comitetul creditorilor va putea cere judecãtorului-sindic sã instituie mãsuri asigurãtorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmãrite conform art. 138. Fixarea unei cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor este obligatorie. (2) Cererea de mãsuri asigurãtorii poate fi formulatã şi ulterior introducerii acţiunii prevãzute la art. 138."; - Art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã: " Instanţa va decide de urgenţã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, prin încheiere executorie, fixând totodatã, dacã este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înãuntrul cãruia urmeazã sã fie depusã aceasta. Încheierea este supusã numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecã de urgenţã şi cu precãdere, cu citarea în termen scurt a pãrţilor."; - <>Art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 : "Cererile formulate de A.V.A.S. şi orice alte acte procedurale efectuate de şi pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxe de timbru, timbru judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe." În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale: art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul pãrţilor la un proces echitabil; art. 24 privind dreptul la apãrare; art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate, garantarea şi ocrotirea proprietãţii private; art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi; art. 115 alin. (4) referitor la dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţã; art. 124 referitor la înfãptuirea justiţiei; şi art. 136 alin. (6) privind inviolabilitatea proprietãţii private. Totodatã, susţine şi încãlcarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind dreptul de proprietate. Examinând criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã aceste texte de lege, care reglementeazã posibilitatea şi condiţiile instituirii mãsurilor asigurãtorii asupra bunurilor membrilor organelor de supraveghere din cadrul societãţii sau de conducere, precum şi ale oricãrei persoane care a cauzat starea de insolvenţã a debitorului, constituie reguli de procedurã a cãror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Aceste norme corespund cerinţelor unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, aşa cum este procedura insolvenţei sau, la modul general, luarea mãsurilor asigurãtorii. În cadrul procedurii de instituire a mãsurilor asigurãtorii nu este soluţionat fondul dreptului, finalitatea fiind doar aceea de a asigura pentru viitor valorificarea acestuia. Astfel, legiuitorul a urmãrit preîntâmpinarea riscului la care este expus titularul dreptului, şi anume situaţia în care, deşi dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotãrâre definitivã sau irevocabilã, aşadar susceptibilã de punere în executare, sã se vadã pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale debitorului. Aşa fiind, o asemenea procedurã este guvernatã de imperativul celeritãţii, fapt ce justificã soluţionarea "de urgenţã, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor". Cu toate acestea, partea interesatã îşi poate exercita dreptul la apãrare prin formularea cãii de atac a recursului împotriva încheierii de soluţionare a cererii de sechestru asigurãtor. Prin urmare, Curtea apreciazã cã dispoziţiile <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 şi art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu încalcã dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apãrare în sensul consacrat de Constituţie sau de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De asemenea, Curtea apreciazã cã nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate vizând restrângerea nejustificatã a dreptului de proprietate. Astfel, constatã cã instituirea vremelnicã a mãsurilor asigurãtorii îşi gãseşte fundamentul în necesitatea de a ocroti proprietatea privatã a altor titulari. De asemenea, observã cã art. 136 alin. (5) din Constituţie prevede inviolabilitatea proprietãţii private numai în condiţiile legii. Mai mult, reglementarea obligaţiei de a depune o cauţiune pentru aceia care solicitã instituirea mãsurilor asigurãtorii reprezintã o piedicã a exercitãrii acestui drept cu rea-credinţã, cât şi o garanţie pentru cel cãruia i se adreseazã aceste mãsuri cã îşi va putea recupera eventualele prejudicii suferite. De altfel, asupra unora dintre aceste aspecte, Curtea s-a mai pronunţat şi prin <>Decizia nr. 166 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 mai 2005, când a respins ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate împotriva art. 592 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã civilã. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 , Curtea constatã cã acestea au constituit în mai multe rânduri obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi critici formulate ca şi în prezenta cauzã. În acest sens, poate fi amintitã <>Decizia nr. 853 din 28 noiembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, în care Curtea, invocând dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, a arãtat cã "este atributul exclusiv al legiuitorului sã prevadã inclusiv scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe, având în vedere interesul general pe care-l prezintã aceste instituţii publice. În plus, aceastã scutire îşi are justificarea în strânsa legãturã cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare) a acţiunilor în justiţie promovate de acestea în interes public". Cu acelaşi prilej Curtea a reţinut şi cã "scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe nu este de naturã sã contravinã niciunuia din principiile statuate în art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie [...], întrucât, în cadrul procesului, ambele pãrţi beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil, judecat într-un termen rezonabil de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege". Întrucât în cauzã nu au intervenit elemente noi, de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecã pe care autorul excepţiei o formuleazã referitor la dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 , Curtea reţine cã acest act normativ a fost emis pentru reglementarea unei situaţii extraordinare ce nu putea fi amânatã, în legãturã cu procesul de privatizare, problemã în legãturã cu care România şi-a asumat numeroase obligaţii pe parcursul negocierii aderãrii la Uniunea Europeanã. Curtea constatã cã autorul excepţiei criticã ordonanţa de urgenţã pentru neîndeplinirea cerinţelor constituţionale de emitere numai în privinţa art. II pct. 2, prin care s-a prevãzut modificarea <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 . Faţã de acestea Curtea reţine, în principiu, cã, în mãsura în care pentru domeniul principal de reglementare sunt întrunite condiţiile de stare extraordinarã şi de urgenţã a reglementãrii, faptul cã actul normativ cuprinde şi o normã adiacentã ce putea fi elaboratã şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare nu poate afecta constituţionalitatea ordonanţei de urgenţã. În speţã însã trebuie observat cã modificarea <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 constã în înlocuirea sintagmei "în legãturã cu valorificarea activelor bancare" cu sintagma "în orice fel de cauze". Aceastã modificare a fost necesarã şi urgentã pentru cã în urma transformãrii Agenţiei pentru Valorificarea Activelor Bancare în Agenţia pentru Valorificarea unor Active ale Statului s-au lãrgit şi diversificat atribuţiile sale, ca şi procesele în care este implicatã, impunându-se extinderea sferei scutirilor. În sfârşit, Curtea reţine cã urgenţa ce se impune la adoptarea unei ordonanţe potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie nu presupune şi ca dispoziţiile actului normativ sã aibã o aplicabilitate limitatã în timp, aşa cum susţine autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 592 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, <>art. 86 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului şi ale <>art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 119/2001 privind unele mãsuri pentru privatizarea Societãţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepţie ridicatã de Oros Lepa în Dosarul nr. 6.297/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercialã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 septembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
