Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă legea nu prevede altfel" şi ale art. 247 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Basaraba în Dosarul nr. 601/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.603d/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în principal, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, critica vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a textelor legale criticate. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 601/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă legea nu prevede altfel" şi ale art. 247 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Maria Basaraba într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici în care a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a instanţei judecătoreşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, respectând prevederile art. 126 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, legiuitorul a stabilit, prin titlul III din cartea I a Codului de procedură civilă, competenţa instanţelor după materie şi valoare, precum şi competenţa teritorială, dispoziţiile privitoare la competenţă fiind cuprinse şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acelaşi timp, prin dispoziţiile cap. IV din titlul III, respectiv prin art. 129 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a clarificat competenţa instanţelor ca fiind de ordine publică sau de ordine privată, definind necompetenţa de ordine publică prin raportare la criteriul competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, şi a stabilit, prin art. 130, obligaţia instanţei ca la primul termen de judecată să verifice competenţa. Cu toate că legiuitorul a calificat, prin art. 129 din Codul de procedură civilă, competenţa generală, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă ca fiind de ordine publică şi, în pofida faptului că prin art. 174 se prevede sancţiunea nulităţii absolute atunci când un act de procedură este efectuat cu nerespectarea cerinţelor stabilite printr-o normă ce ocroteşte un interes public, iar art. 176 prevede nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări pentru anumite situaţii expres prevăzute, printre care şi cea a competenţei instanţei, prin art. 130 alin. (2) este înlăturată, practic, sancţiunea nulităţii exprese reglementate de textele indicate, întrucât, dacă părţile sau instanţa de judecată nu invocă necompetenţa la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, nici măcar în faţa instanţei de control judiciar. Or, dacă s-a stabilit caracterul de ordine publică al competenţei materiale prin art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi, totodată, instanţa de control judiciar, respectiv cea de recurs în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod poate anula ori, respectiv, casa hotărârea primei instanţe pentru încălcarea competenţei de ordine publică, atunci invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine publică doar în faţa primei instanţe şi doar la primul termen de judecată este neconstituţională. Or, instanţa de control judiciar are dreptul de a verifica, din proprie iniţiativă sau la cererea unei părţi, competenţa de ordine publică stabilită de instanţa de fond şi dreptul acesteia de a anula sau casa hotărârea primei instanţe, dacă aceasta a încălcat competenţa de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin legea procedurală i s-a dat dreptul instanţei de control judiciar să verifice, în mod necondiţionat, şi alte încălcări ale dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, cerinţe încadrabile în aceeaşi categorie, a acelora de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută şi necondiţionată, astfel că invocarea nerespectării lor priveşte o chestiune de ordine publică, şi nu privată, care trebuie şi poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar. Astfel, s-ar putea ajunge la situaţia în care, pentru nerespectarea cerinţei de compunere a instanţei ori de reprezentare procesuală, să se poată aplica sancţiunea nulităţii absolute, întrucât cerinţele respective sunt de ordine publică, în schimb, pentru aceeaşi cerinţă de ordine publică, dar care priveşte competenţa instanţei, sancţiunea nulităţii să nu mai poată fi aplicată pentru simplul motiv că este limitată posibilitatea invocării ei doar la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe. Această situaţie poate privi şi încălcarea competenţei instanţelor specializate în anumite materii, situaţie în care se încalcă şi dispoziţiile constituţionale prevăzute la art. 126 alin. (5), sau a instanţelor de contencios administrativ, caz în care sunt încălcate, de asemenea, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie. 6. Dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 16 din Constituţie în sensul că dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la competenţa materială nu sunt corelate din punctul de vedere al naturii juridice şi al efectelor produse ca urmare a încălcării acestor dispoziţii similar cu excepţia de necompetenţă funcţională sau excepţia de necompetenţă generală, care şi acestea sunt excepţii de ordine publică, dar care pot fi invocate în condiţii procedurale mult mai favorabile decât excepţia de necompetenţă materială. 7. În acest sens este şi Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, conform căreia necompetenţa materială/procesuală a completului este de ordine publică. 8. Se menţionează definiţii doctrinare şi jurisprudenţiale ale principiului constituţional al egalităţii în funcţie de semnificaţia şi particularităţile acestuia. 9. Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 130 alin. (2), precum şi a celor ale art. 178 alin. (1) şi ale art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagma "dacă legea nu prevede altfel", din conţinutul art. 178 alin. (1), şi, respectiv, sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel", cuprinsă în art. 247 alin. (1), se referă la competenţa de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 10. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă legea nu prevede altfel" şi ale art. 247 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: - Art. 130 alin. (2) - Invocarea excepţiei: "(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."; – Art. 178 alin. (1) - Invocarea nulităţii: "(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel."; – Art. 247 alin. (1) - Invocare: "(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi." 15. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 126 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, alin. (5) privind înfiinţarea instanţelor specializate în anumite materii şi alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, Curtea a reţinut că art. 129 din Codul de procedură civilă reglementează cazurile care atrag necompetenţa de ordine publică ori privată a instanţei. 17. Condiţiile invocării excepţiei de necompetenţă sunt reglementate de art. 130 din Codul de procedură civilă. Cât priveşte necompetenţa de ordine publică, textul legal menţionat stabileşte condiţii diferite de invocare, în funcţie de motivul de necompetenţă de ordine publică. Astfel, dacă este vorba despre necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, aceasta poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii. Dacă este vorba despre necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică, aceasta trebuie invocată de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Această din urmă regulă, cuprinsă în art. 130 alin. (2), este criticată de autoarea excepţiei pe motiv că ar încălca art. 126 alin. (2), (5) şi (6) din Constituţie, considerente pentru care apreciază deopotrivă neconstituţionale şi art. 178 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagmele "dacă legea nu prevede altfel", cuprinsă în art. 178 alin. (1), şi, respectiv, "dacă prin lege nu se prevede altfel", cuprinsă în art. 247 alin. (1), se referă la competenţa de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 18. Contrar acestor susţineri, Curtea a reţinut că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituţie, care îndrituieşte legiuitorul să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerinţă a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituţională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau niciun principiu ce ar fi încălcată/încălcat prin stabilirea condiţiilor de invocare a necompetenţei de ordine publică. Este vorba strict despre o opţiune a legiuitorului, menită, astfel cum doctrina a subliniat, să responsabilizeze atât judecătorul, cât şi părţile, în sensul că aceştia sunt obligaţi să îşi pună problema competenţei de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetenţa de ordine publică se putea invoca oricând), să "descopere" necompetenţa şi să invoce excepţia corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, aşadar, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă, precum şi a aspectelor necesare pentru determinarea instanţei de fond competente, iar apoi fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanţa să îşi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu art. 126 alin. (2) şi care, de fapt, relevă doar preferinţa pentru o altă soluţie legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituţională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate. 19. Cât priveşte dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie, care interzic "înfiinţarea de instanţe extraordinare", respectiv care permit înfiinţarea, prin lege organică, a unor "instanţe specializate în anumite materii", Curtea a reţinut că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât dispoziţiile supuse controlului Curţii Constituţionale nu cuprind norme care să reglementeze înfiinţarea unor asemenea instanţe. 20. Tot astfel nu sunt incidente în cauză prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie, ce constituie sediul materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, întrucât, în cauză, nu sunt în discuţie astfel de acte. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele menţionate, Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 16 din Constituţie, întrucât modul de reglementare a condiţiilor de invocare a excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică este resortul exclusiv al legiuitorului în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie şi se aplică în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza normei. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Basaraba în Dosarul nr. 601/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă legea nu prevede altfel"şi ale art. 247 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
