Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 70 din 5 martie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 8 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 26 februarie 2002, în prezenta pãrţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise de cãtre autorul exceptiei, pentru data de 5 martie 2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.569/2001, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia a fost invocatã de Elod Kincses, reclamant în cadrul unui litigiu civil privind plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat acestuia de cãtre statul roman.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care prevãd pentru candidaţii la alegerile parlamentare condiţia de a avea numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara, sunt neconstituţionale fata de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie. Textul constituţional impune aceasta condiţie numai pentru persoanele care ocupa deja funcţii sau demnitati publice, iar nu şi pentru candidaţi, aceştia având posibilitatea, pana la data validãrii mandatului, de a renunţa la cetãţenia strãinã. Chiar dacã s-ar accepta ca prevederile art. 35 din Constituţie extind cerinta cetateniei romane exclusive şi pentru candidaţii la alegerile parlamentare, autorul exceptiei apreciazã ca dispoziţiile legale criticate, restrangand dreptul fundamental de a fi ales, incalca prevederile constituţionale ale art. 20 şi, implicit, numeroase acte internaţionale. Se invoca în acest sens prevederile art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 şi 2 şi ale art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ale art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederile art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ale pct. 12 şi ale pct. 13.1 şi 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena, precum şi ale pct. 5.7 şi 5.9, ale pct. 6 tezele 1 şi 2 şi ale pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. Autorul exceptiei afirma ca prin aceste dispoziţii, ulterioare adoptãrii Constituţiei, prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie au fost implicit modificate, în sensul eliminãrii interdicţiei pentru persoanele cu dubla cetãţenie de a candida şi de a ocupa funcţii sau demnitati publice. Aceasta modificare implicita a Constituţiei constituie o alta posibilitate, pe lângã modificarea expresã reglementatã prin prevederile art. 146 şi urmãtoarele din Legea fundamentalã.
De asemenea, se invoca, pe de o parte, reglementãrile constituţionale ale altor state, care nu interzic sau chiar prevãd expres posibilitatea de a candida pentru persoanele cu dubla cetãţenie, iar pe de alta parte, practica autoritãţilor romane care, în unele cazuri, au permis candidatura şi chiar ocuparea unor funcţii sau demnitati publice de cãtre persoane cu dubla cetãţenie.
În timpul şedinţei de judecata, precum şi în concluziile scrise, depuse la dosarul Curţii Constituţionale, autorul exceptiei a reluat, în esenta, motivele de neconstituţionalitate invocate în fata instanţei de judecata, invocand în plus prevederile art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 2 pct. 1 şi art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, a mai arãtat ca Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu este numai un document politic, ci şi unul juridic, fiind inclus în tratatele bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Ungaria şi Ucraina. Admiţând ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptatã anterior Constituţiei, iar cele doua pacte invocate au fost, de asemenea, ratificate de România înainte de adoptarea Constituţiei din 1991, autorul exceptiei a considerat ca ar fi inadmisibil ca printr-o constituţie democratica sa se restrângã drepturi recunoscute prin acte normative adoptate în timpul unui regim totalitar.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate, deşi admisibilã, este neîntemeiatã, fãrã însã a motiva aceasta sustinere.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În primul rând se apreciazã ca ocuparea unei funcţii sau demnitati publice de cãtre o persoana cu dubla cetãţenie nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), acestea fiind justificate de natura şi importanta acestor funcţii sau demnitati. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 50 din Constituţie privind fidelitatea fata de ţara, în cazul persoanelor cu dubla cetãţenie care ar ocupa funcţii sau demnitati publice, cumulul de fidelitati nefiind posibil. În ceea ce priveşte argumentul privind posibilitatea renunţãrii la cetãţenia strãinã pana la data validãrii mandatului, se apreciazã ca acesta "nu poate fi luat în considerare, o asemenea situaţie nefiind prevãzutã în Constituţie sau de un alt act normativ".
În al doilea rând se considera ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor din actele normative internaţionale invocate de autorul exceptiei. Prevederile art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu sunt incalcate, întrucât prin cuvintele "ale tarii sale" se exprima "fidelitatea sacrã fata de ţara, care nu poate fi exercitatã în cumul cu o alta fidelitate, fata de o alta ţara". Sunt invocate şi dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care reglementeazã limitarea exerciţiului unor drepturi în anumite împrejurãri ce ţin de apãrarea ordinii publice şi a securitãţii naţionale.
Cu privire la susţinerea autorului exceptiei privind modificarea implicita a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, se considera ca aceasta este inadmisibila, întrucât se solicita Curţii Constituţionale sa declare o dispoziţie din Constituţie ca fiind contrarã actelor internaţionale privind drepturile omului. În sprijinul argumentelor sale Guvernul invoca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 226/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001. Pentru toate aceste argumente se solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12, şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii având urmãtorul cuprins: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese."
Dispoziţiile constituţionale invocate de autorul exceptiei în susţinerea acesteia sunt urmãtoarele:
- art. 11 alin. (1): "Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";
- art. 16 alin. (3): "Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara.";
- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."
În susţinerea exceptiei autorul acesteia a invocat şi urmãtoarele dispoziţii din acte internaţionale:
- art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Fiecare persoana se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertãţile proclamate în prezenta Declaraţie, fãrã nici un fel de deosebire de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau orice alta împrejurare.";
- art. 21 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoana are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale.";
- art. 2 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: 1. Fiecare stat parte la prezentul Pact se angajeazã sa acţioneze, atât prin propriul sau efort, cat şi prin asistenta şi cooperare internationala, în special pe plan economic şi tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute în prezentul pact sa fie asigurata progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de mãsuri legislative.
2. Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fãrã nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau pe orice alta împrejurare.";
- art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice ţara în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsura mai mica.";
- art. 2 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se gãsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenta lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fãrã nici o deosebire, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.";
- art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul Pact prin aplicarea legilor, convenţiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsura mai mica.";
- art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Orice cetãţean are dreptul şi posibilitatea, fãrã nici una din discriminarile la care se referã art. 2 şi fãrã restrictii nerezonabile: [...]
c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa.";
- art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin <>Legea nr. 64/1993 : "Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea cãruia fiecare persoana aflatã sub jurisdicţia sa trebuie sa se bucure de drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului.";
- pct. 12, 13.1 şi 13.7 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi pct. 5.7. 5.9, pct. 6 tezele 1 şi 2 şi pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., texte al cãror conţinut nu este publicat în traduceri oficiale.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata, în primul rând, ca prevederile art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 2 pct. 1 şi ale art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi argumentul conform cãruia Documentul Reuniunii de la Copenhaga este un document juridic, datoritã includerii sale în cuprinsul tratatelor bilaterale încheiate de România cu Republica Federala Germania, Republica Ungara şi Ucraina, au fost invocate de cãtre autorul exceptiei pentru prima data în timpul şedinţei de judecata şi, ulterior, în concluziile scrise. Având în vedere ca aceste motive nu sunt unele noi, ci reprezintã o dezvoltare a celor invocate în fata instanţei de judecata, Curtea urmeazã sa analizeze şi aceste sustineri ale autorului exceptiei.
Pe fond, autorul exceptiei de neconstituţionalitate invoca, pe de o parte, neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 fata de prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie, pe motivul ca textul constituţional prevede condiţia cetateniei romane exclusive pentru persoanele care ocupa funcţii sau demnitati publice, în timp ce dispoziţiile legale extind aceasta cerinta şi pentru candidaţi, iar pe de alta parte, contrarietatea dintre dispoziţiile criticate şi art. 20 din Constituţie, raportat la anumite prevederi din actele internaţionale, pe motivul ca acestea din urma nu interzic persoanelor cu dubla cetãţenie sa ocupe funcţii sau demnitati publice.
I. În ceea ce priveşte primul motiv de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) din Constituţie, "Au dreptul de a fi aleşi cetãţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevãzute în articolul 16 alineatul (3), dacã nu le este interzisã asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3)". Din formularea acestui text constituţional rezulta ca aceste condiţii, ce privesc cetãţenia romana exclusiva şi domiciliul în ţara, sunt condiţii de eligibilitate a unei persoane într-o anumitã funcţie sau demnitate publica, iar nu condiţii de compatibilitate. În cadrul procedurii electorale verificarea respectãrii acestor condiţii se face la momentul depunerii candidaturilor. Declaraţia de acceptare a candidaturii reprezintã manifestarea de vointa a persoanei de a-şi exercita dreptul de a fi ales şi, de aceea, la acest moment trebuie verificata îndeplinirea acestor condiţii. De asemenea, este necesarã o perioada pana la data alegerilor şi pentru a da posibilitatea instanţelor de a se pronunţa asupra contestaţiilor privind candidaţii care se considera ca nu îndeplinesc condiţiile constituţionale şi legale pentru a fi aleşi. De altfel, când legiuitorul constituant a dorit sa stabileascã o alta data la care sa fie îndeplinite anumite condiţii, a prevãzut prin alin. (2) al art. 35 ca data alegerilor sa fie momentul când trebuie îndeplinitã condiţia de varsta din partea unei persoane pentru a putea fi aleasã.
II. În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de sustineri ale autorului exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie intemeiata, în esenta, pe aceleaşi argumente, iar prin Decizia nr. 350 din 19 decembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 13 februarie 2002, s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate privind chiar dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, respingând-o.
În considerentele deciziilor menţionate Curtea a reţinut ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice reglementeazã drepturile electorale, ţinând seama de apartenenţa persoanei la un anumit stat. Astfel Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, atunci când are în vedere accesul unei persoane la funcţiile publice, la art. 21 pct. 2, stabileşte ca este vorba de funcţiile publice "ale tarii sale". La fel Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la art. 25 lit. c) prevede ca este vorba de dreptul persoanei "de a avea acces [...] la funcţiile publice din ţara sa". Pe de alta parte, deşi art. 2 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului stabileşte ca exerciţiul drepturilor este aparat impotriva oricãrei discriminãri, totuşi art. 29 pct. 2 prevede ca, "În exerciţiul drepturilor şi libertãţilor sale, fiecare persoana este supusã numai ingradirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertãţilor celorlalţi, precum şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica". De asemenea, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice la art. 19 pct. 3 stabileşte ca exerciţiul drepturilor şi libertãţilor poate fi supus unor limitãri stabilite prin lege, care sunt necesare apãrãrii securitãţii naţionale şi ordinii publice. Mai mult, prevederile art. 25 din acelaşi pact, referindu-se în mod expres la dreptul de a alege şi de a fi ales, precizeazã ca aceste drepturi trebuie sa fie exercitate "fãrã restrictii nerezonabile", fapt ce implica posibilitatea unor restrictii privind exercitarea acestor drepturi.
Rezulta de aici ca, pe de o parte, fiecare cetãţean are dreptul de a fi ales în organele de conducere ale tarii sale, iar, pe de alta parte, acest drept poate fi supus anumitor restrictii rezonabile. Legiuitorul roman, având în vedere aceste prevederi, a stabilit, ca o astfel de restrictie, ca doar persoanele care deţin numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara pot ocupa funcţii sau demnitati publice. Prin aceleaşi decizii Curtea a mai constatat ca dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 dau astfel expresie principiului constituţional al fidelitatii fata de ţara, consacrat la art. 50 din Constituţie, fidelitate ce nu poate fi asigurata în cazul persoanelor cu dubla cetãţenie, fiind, de asemenea, justificate de prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie privind apãrarea siguranţei naţionale.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei ca prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie ar fi fost modificate implicit prin ratificarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi a Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Curtea a constatat ca este neîntemeiatã. Declaraţia Universala a Drepturilor Omului a fost adoptatã la data de 10 decembrie 1948, conferindu-i-se forta juridicã prin prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, iar cele doua pacte au fost ratificate de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, în consecinta neputându-se susţine ca aceste acte internaţionale au fost ratificate ulterior adoptãrii Constituţiei, modificând prevederile acesteia. Având în vedere ca nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate sunt pe deplin valabile şi în prezenta cauza.
În ceea ce priveşte susţinerea ulterioara a autorului exceptiei, conform cãreia ar fi inadmisibil ca prin adoptarea Constituţiei sa se restrângã exerciţiul unor drepturi garantate anterior prin acte internaţionale, şi aceasta este neîntemeiatã, întrucât, dupã cum s-a arãtat mai sus, actele internaţionale invocate nu recunosc dreptul de a fi ales în mod absolut, permitand anumite restrictii.
În alta ordine de idei Curtea retine ca susţinerea potrivit cãreia un act normativ internaţional ar putea modifica implicit prevederile constituţionale este neîntemeiatã. Modificarea prevederilor constituţionale se realizeazã doar prin procedura revizuirii Constituţiei, reglementatã de dispoziţiile art. 146 şi urmãtoarele. Prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie stabilesc o modalitate de interpretare a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor în acord cu actele internaţionale, iar nu preeminenta dreptului internaţional asupra prevederilor constituţionale, în cazul contrarietatii acestora. Pe de alta parte referirea din art. 20 alin. (2) la "legile interne" trebuie inteleasa ca excluzând Constituţia. Aceasta deoarece tratatele internaţionale sunt ratificate prin legi organice sau ordinare, în funcţie de obiectul acestora, legile de ratificare a tratatelor internaţionale prevaland asupra celorlalte legi interne de aceeaşi natura. Ar fi inadmisibil ca o lege de ratificare a unui tratat, adoptatã în conformitate cu regulile procedurale privind adoptarea legilor ordinare sau organice, sa prevaleze asupra Constituţiei, suprematia acesteia în cadrul sistemului juridic naţional fiind asigurata prin prevederile art. 51. De asemenea, pentru revizuirea Constituţiei se prevede o procedura specialã, menita sa asigure o mai mare stabilitate normelor constituţionale şi o mai mare siguranta în sistemul legislativ al tarii.
În final Curtea constata ca Documentul final al Reuniunii de la Viena şi Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. nu sunt acte internaţionale ratificate de România şi deci nu pot fi luate în considerare în examinarea exceptiei de neconstituţionalitate. Chiar dacã în Tratatul dintre România şi Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca şi parteneriatul în Europa, ratificat prin <>Legea nr. 95/1992 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 24 septembrie 1992, în Tratatul de înţelegere, cooperare şi buna vecinãtate dintre România şi Republica Ungara, ratificat prin <>Legea nr. 113/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 octombrie 1996, şi în Tratatul cu privire la relaţiile de buna vecinãtate şi cooperare dintre România şi Ucraina, ratificat prin <>Legea nr. 129/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 16 iulie 1997, se fac referiri la Documentul Reuniunii de la Copenhaga, acest lucru nu conferã acestui din urma act un alt caracter. Documentul rãmâne, în individualitatea sa, unul politic, la care statele semnatare fac trimitere pentru a-şi reafirma vointa politica ce a dus la semnarea lui. Asa fiind, şi aceasta sustinere urmeazã sa fie respinsã.
Nici invocarea Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale nu este relevanta, întrucât dreptul de a fi ales nu intra în obiectul de reglementare al pactului. În ceea ce priveşte textul art. 3 alin. 1 din Statutul Consiliului Europei, acesta nu se referã la exercitarea dreptului de a fi ales de cãtre persoanele cu dubla cetãţenie, şi ca atare dispoziţiile legale criticate nu contravin acestuia.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Elod Kincses în Dosarul nr. 5.569/2001 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 martie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Vlad Mihai Cercel
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
