Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 70 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 22 aprilie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Paula Bazacopol în Dosarul nr. 31.460/3/2012*) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 541D/2013 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin avocatul Matei Petre, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi, personal, partea Corina Ivan. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Carmen Drăguş a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei, deoarece, contrar dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, textul de lege criticat creează un dezechilibru în modul în care sunt protejate drepturile coproprietarilor la ieşirea din indiviziune. Simplul refuz al unuia dintre coproprietari cu privire la modul de realizare a ieşirii din indiviziune determină instanţa să dispună vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, ceea ce aduce atingere dreptului de proprietate al celorlalţi coproprietari.
Partea Corina Ivan susţine concluziile avocatului autorului excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 138 din 23 aprilie 2002, arată că fiecare coproprietar beneficiază de drepturi egale asupra cotei ideale din drept. Arată că prevederile art. 673^11 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 au fost preluate în cuprinsul art. 990 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 31.460/3/2012*), Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865.
Excepţia a fost ridicată de Paula Bazacopol cu prilejul soluţionării apelului împotriva Încheierii din 27 iunie 2012, pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, într-o cauză având ca obiect un partaj judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate permit instanţei judecătoreşti să dispună direct vânzarea silită a bunului, prin executorul judecătoresc, în eventualitatea în care nu există învoiala părţilor cu privire la vânzarea bunului de către acestea. Or criteriul de bună învoială trebuie să prezinte anumite garanţii, altfel este neviabil. În absenţa acestora, unul dintre coproprietari poate refuza, din considerente pur subiective, realizarea vânzării prin bună învoială, ceea ce poate prejudicia cealaltă parte. Se consideră că, în acest fel, prevederile de lege criticate nu protejează în mod egal dreptul de proprietate al coindivizarilor.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă opinează că prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate, întrucât legea permite instanţei judecătoreşti să dispună vânzarea silită, prin executorul judecătoresc, numai în cazul în care se dovedeşte că părţile aflate în indiviziune nu au fost de acord cu altă cale de ieşire din indiviziune şi nici cu atribuirea bunului supus partajului către una din părţi. Aşadar, este alegerea coproprietarului bunului respectiv ca acesta să facă obiectul unei vânzări silite prin executorul judecătoresc.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Precizează că art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 nu lezează dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deţinut în indiviziune. Prevederile criticate, coroborate cu celelalte texte ale cap. VII^1 "Procedura împărţelii judiciare", au ca scop să înlesnească, într-un mod cât mai echitabil, încetarea stării de indiviziune. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 884/2011 şi nr. 138/2002. Reţine că, în prezent, sunt în vigoare dispoziţiile art. 990 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au preluat soluţia legislativă criticată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Carmen Drăguş, susţinerile avocatului autorului excepţiei şi ale părţii Corina Ivan, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, cu următorul cuprins: "În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială, ori de către executorul judecătoresc."
În prezent, prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, iar soluţia legislativă criticată se regăseşte la art. 990 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.
De asemenea, prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, stabilesc că "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", iar prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Având în vedere că în cauza dedusă judecăţii îşi produc efectele prevederile art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a constatat că acestea nu contravin dispoziţiilor Legii fundamentale. În acest sens, sunt Decizia nr. 138 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, şi Decizia nr. 884 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 august 2011.
Cu acel prilej, Curtea a statuat că prevederile art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 instituie un tratament juridic egal pentru toţi coproprietarii, stabilind aceleaşi drepturi pentru toţi. De asemenea, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale din bunul deţinut în coproprietate.
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că unul dintre atributele dreptului de proprietate este dreptul de dispoziţie, iar în virtutea acestui drept fiecare coproprietar poate hotărî, în mod liber, dacă doreşte sau nu să rămână în indiviziune, iar ceilalţi coproprietari nu se pot opune hotărârii celui care solicită încetarea stării de indiviziune. Încetarea acestei stări se poate realiza prin mai multe modalităţi: conform acordului de voinţă al coindivizarilor; pe baza unei hotărâri judecătoreşti, prin împărţirea în natură a bunului, când natura acestuia permite divizarea; prin atribuirea bunului în natură unuia sau unora dintre coproprietari ori prin vânzarea bunului şi împărţirea preţului obţinut. În cazul în care bunul este atribuit în natură unuia dintre coproprietari, dacă nu s-ar prevedea obligaţia acestuia de a achita celorlalţi, într-un termen rezonabil, valoarea cotei ce le revine, în mod evident şi direct ar fi lezat dreptul lor de proprietate.
Vânzarea bunului prin buna învoială a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivă echitabilă pentru toţi. Nerealizarea vânzării prin bună învoială nu poate împiedica finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune, ci, dimpotrivă, constituie un motiv ce justifică aplicarea procedurii partajului judecătoresc.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paula Bazacopol în Dosarul nr. 31.460/3/2012*) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile art. 673^11 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
