Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 7 din 14 ianuarie 2003 referitoare exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele Ministerului Finantelor Publice si, in subsidiar, a dispozitiilor art. 10 alin. (1^1) si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 506/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 26 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continent Marine Enterprise" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 497/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde avocatul Doru Bajan pentru autorul exceptiei, lipsind cealaltã parte, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului exceptiei solicita constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor <>Legii nr. 506/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 . Se arata ca asupra exceptiei de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 266/2002, aceasta fiind respinsã ca neîntemeiatã. Aceasta practica a Curţii ar trebui însã, în opinia autorului exceptiei, schimbatã, deoarece în decizie sunt recunoscute efectele <>Deciziei nr. 1/1995 , inaplicabile în materia contenciosului administrativ. Totodatã, se considera ca, în condiţiile în care <>Legea nr. 29/1990 este lege organicã, <>Legea nr. 506/2001 , fiind adoptatã ca lege ordinarã, este neconstitutionala în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se arata în subsidiar ca art. 10 alin. (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 sunt neconstituţionale, deoarece prevãd ca judecata reglementatã de aceste texte sa se facã cu participarea procurorului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca <>Legea nr. 506/2001 este un act normativ care excede domeniului contenciosului administrativ. Totodatã, se arata ca prin participarea procurorului la judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ promovate în baza <>Legii nr. 506/2001 nu se ajunge la "o inegalitate a armelor". Procurorul apara legalitatea, interesul public, iar nu interesele unei anumite pãrţi. Se invoca şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, care a statuat ca dispoziţiile <>Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 şi ale art. 10 alin. (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 sunt constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 mai 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 497/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 506/2001 şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi a celor ale <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 506/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continent Marine Enterprise" - S.A. din Bucureşti.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>Legea nr. 506/2001 "a fost adoptatã cu violarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 72 lit. j) din Constituţie", întrucât, prin introducerea participãrii procurorului la soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, având ca obiect plângerile formulate în materie de impozite şi taxe, a fost modificatã o lege organicã, <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , deşi <>Legea nr. 506/2001 a fost adoptatã cu procedura prevãzutã de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare.
În subsidiar, autorul exceptiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , referitoare la participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea unor cauze, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 506/2001 . În legatura cu acest aspect, se considera ca prin regimul derogatoriu instituit în cazul litigiilor de contencios fiscal prevãzute de cele doua texte criticate, fata de celelalte cauze de contencios administrativ, se incalca dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deşi nu exista o justificare obiectivã şi rezonabila pentru aceasta diferentiere. Se apreciazã totodatã ca "procurorul nu se afla în situaţia obiectivã care sa-i permitã exercitarea funcţiei sale sub condiţia absolutã de impartialitate, pe care o impune art. 131 din Constituţie, întrucât el este un organ al puterii executive, respectiv al Ministerului Justiţiei, asa cum, de altfel, a fost confirmat şi de Curtea Constituţionalã, în Deciziile nr. 73 din 4 iunie 1996, nr. 96 din 24 septembrie 1996 şi nr. 339 din 18 iulie 1997". În aceste condiţii, considera autorul exceptiei, este justificatã "temerea rezonabila ca reprezentantul Ministerului Public se va alãturã poziţiei organului executiv care este parte în proces". În legatura cu sintagma "temere rezonabila", autorul exceptiei face referire la sensul conferit de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, "de temere care poate fi justificatã în mod obiectiv cu privire la lipsa imparţialitãţii" (Hotãrârea din 25 iunie 1992, Cauza Thorgeirson contra Islandei, şi Hotãrârea din 24 mai 1989, Cauza Hanschild contra Danemarcei).
De asemenea, autorul exceptiei susţine ca "prin normele de la <>art. 10 şi 12 ale Ordonanţei de urgenta nr. 13/2001 se ajunge practic la riscul unei suprareprezentari <<de facto>> a statului (a executivului) în proces, mai întâi de cãtre organul emitent al actului atacat, iar apoi de cãtre procuror, la fel membru al executivului", ceea ce este de natura sa aducã atingere flagrantã "principiului echilibrului (egalitãţii) armelor prevãzut de art. 6 alin. 1 al Convenţiei privind apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale". În acelaşi timp, în conceptia autorului exceptiei, "suprareprezentarea statului în procesele în care acesta are un interes (este parte) este de natura sa sugereze judecãtorilor sa incline balanţa în favoarea acestuia sau este, în orice caz, de natura sa trezeasca justitiabililor temerea rezonabila ca un asemenea fapt s-a produs".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât <>Legea nr. 506/2001 "nu influenţeazã caracterul de lege organicã al Legii privind contenciosul administrativ, fiind respectate prevederile art. 74 alin. (1) şi art. 72 lit. j) din Constituţie". Referitor la dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , acestea privesc "soluţionarea contestaţiilor formulate impotriva mãsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, dispuse în cadrul competentelor legale ale acestora, contestaţiile fiind cai administrative de atac al actelor de control sau impunere".
În legatura cu dispoziţiile <>art. 10 şi 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 506/2001 , prin care s-a stabilit participarea reprezentantului Ministerului Public la judecarea de cãtre instanta de judecata a caii de atac impotriva deciziilor de suspendare a soluţionãrii cauzei de cãtre organul financiar, atunci când exista indiciile sãvârşirii unei infracţiuni, la judecarea cãilor de atac impotriva deciziilor direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi impotriva deciziilor Ministerului Finanţelor Publice, instanta apreciazã ca acestea nu incalca principiul independentei judecãtorilor, prevãzut la art. 123 alin. (2) din Constituţie. Totodatã, instanta arata ca, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, în activitatea judiciarã Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. Or, participarea procurorului în cauzele respective reprezintã "o garanţie şi un suport legal real în apãrarea interesului public".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca "prevederile <>art. 3 din Legea nr. 29/1990 exclud din competenta instanţelor de contencios administrativ soluţionarea cererilor referitoare la impozite şi taxe, acestea neintrând în domeniul de reglementare al <>Legii contenciosului administrativ. Astfel, Legea nr. 506/2001 apare ca lege specialã în raport cu Legea contenciosului administrativ, stabilind o procedura specialã de rezolvare a contestaţiilor în materia impozitelor şi taxelor, în raport cu cea stabilitã de <>Legea nr. 29/1990 ". În consecinta, opineaza Guvernul, aprobarea <>Legii nr. 506/2001 conform procedurii legislative prevãzute de art. 74 alin. (2) din Constituţie nu incalca aceste prevederi constituţionale.
În legatura cu invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi ale <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind participarea reprezentantului Ministerului Public la soluţionarea cauzelor prevãzute în cele doua texte ale ordonanţei, Guvernul considera, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Constituţie, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. Ca atare, "este firesc ca acest rol sa se concretizeze sub forma participãrii procurorului la judecarea proceselor". Guvernul face referire, în acest sens, şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 4 ianuarie 1995 privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Codul de procedura civilã, prin care s-a stabilit ca "rolul instanţei de a soluţiona procesul în care a fost sesizatã, precum şi independenta judecãtorilor şi supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil şi prin punerea de concluzii", întrucât prevederile art. 130 alin. (1) din Constituţie nu au în vedere "transformarea procurorului într-un avocat al uneia dintre pãrţi".
În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei ca raporturile dintre Ministerul Public şi executiv, prevãzute la art. 131 din Constituţie, ar afecta imparţialitatea procurorului, Guvernul apreciazã ca "ratiunea participãrii procurorului la soluţionarea contestaţiilor impotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice este tocmai reprezentarea intereselor generale ale societãţii".
Referindu-se la invocarea încãlcãrii prevederilor art. 6 alin. (1) şi a celor ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul o considera neîntemeiatã, având în vedere ca "procedura specialã instituitã prin dispoziţiile legale criticate este justificatã de interesul public".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor impotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.
În subsidiar, autorul exceptiei a invocat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului 13/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin pct. 3 şi, respectiv, 5 ale articolului unic al <>Legii nr. 506/2001 , texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 10 alin (1^1): "Decizia de suspendare poate fi atacatã la instanta de contencios administrativ competenta. Judecata se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitiva şi irevocabilã.";
- Art. 12 alin. (1): "Deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanta de contencios administrativ competenta. Judecarea se face în regim de urgenta, cu participarea reprezentantului Ministerului Public."
1. Critica de neconstituţionalitate a <>Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 vizeazã încãlcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie privind adoptarea legilor organice, considerându-se, de cãtre autorul exceptiei, ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 a modificat <>Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În aceasta situaţie, potrivit susţinerilor autorului exceptiei, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenta trebuia sa fie adoptatã conform procedurii prevãzute pentru legile organice, iar nu conform procedurii prevãzute de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare, asa cum rezulta din menţiunea cuprinsã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001.
Analizând aceasta critica de neconstituţionalitate, Curtea observa ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 are ca obiect reglementarea procedurii de soluţionare a contestaţiilor impotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Nici o prevedere a ordonanţei de urgenta nu dispune modificarea <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 . În ceea ce priveşte referirea pe care <>Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 o face la instanta de contencios administrativ, aceasta este o dispoziţie procedurala, cu caracter special, care nu are alta semnificatie decât aceea de precizare a instanţei competente sa soluţioneze categoria de litigii pe care cele doua acte normative o reglementeazã şi nicidecum de modificare a Legii contenciosului administrativ. Legiuitorul constituant a prevãzut ca domeniul contenciosului administrativ va fi reglementat prin lege organicã, iar, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Rezulta deci ca dispoziţiile din <>Legea nr. 506/2001 , potrivit cãrora decizia de suspendare a procedurii prealabile, precum şi deciziile direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti şi deciziile Ministerului Finanţelor Publice pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, nu au caracter organic. De altfel, din intreaga sa reglementare rezulta ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 506/2001 , are ca obiect o procedura paralela, dar diferita de procedura contenciosului administrativ. Aceasta diferenţa este evidenta, având în vedere şi natura specialã a actelor la care se referã, termenele diferite de contestare a actelor, scutirea de taxa de timbru s.a.
În consecinta, Curtea nu poate retine susţinerea autorului exceptiei potrivit cãreia cele doua acte normative criticate pentru neconstituţionalitate ar fi adus modificãri <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , pentru a fi necesarã respectarea procedurii de adoptare a legilor organice prevãzute la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
Curtea retine, de asemenea, ca, potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ, "Cererile privitoare la stabilirea şi scãderea impozitelor şi a taxelor, precum şi a amenzilor prevãzute în legile de impozite şi taxe, se rezolva de cãtre organele prevãzute de legea specialã şi în condiţiile stabilite de acestea". Or, din însãşi aceasta formulare a legii contenciosului administrativ rezulta ca materia contenciosului financiar-fiscal este o materie separatã, reglementatã prin lege specialã.
Întrucât, pe de o parte, potrivit art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, numai contenciosul administrativ formeazã obiect de reglementare prin lege organicã, iar nu şi rezolvarea litigiilor în materie financiarã şi fiscalã, care, în lipsa unei alte prevederi constituţionale contrare, rãmâne obiect al legii ordinare, iar, pe de alta parte, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenta (inclusiv stabilirea cãilor de atac) şi procedura de judecata se stabilesc prin lege ordinarã, Curtea constata ca sub acest aspect <>Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 este constituţionalã.
2. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate, formulatã în subsidiar de autorul exceptiei, vizeazã dispoziţiile art. 10 alin. (1^1) şi ale <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 506/2001 , în ceea ce priveşte participarea reprezentantului Ministerului Public la soluţionarea cauzelor prevãzute în cele doua texte legale. Autorul exceptiei considera ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 123 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30 din 18 mai 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) din Constituţie: "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 16 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."
Toate aceste dispoziţii sunt invocate de autorul exceptiei în legatura cu susţinerea ca participarea procurorului la judecarea cauzelor respective ar fi de natura sa ducã la o suprareprezentare a statului, la o inegalitate a armelor între pãrţile procesului, întrucât procurorii îşi desfãşoarã activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Autorul exceptiei invoca, în acest context, jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile constituţionale ale art. 130 şi cele ale art. 131 din Constituţie, texte care au urmãtorul conţinut:
- Art. 130: "(1) În activitatea juridiciara, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercita atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.";
- Art. 131: "(1) Procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilã cu orice alta funcţie publica sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior."
Analizând, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca cele doua texte criticate nu conţin dispoziţii de natura sa instituie un tratament juridic inegal, discriminatoriu, pentru anumite categorii de persoane. Dimpotriva, din examinarea textelor criticate rezulta ca, în toate cazurile, judecata se face în aceleaşi condiţii, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, ceea ce da expresie concretã rolului sau în activitatea judiciarã, consacrat de art. 130 din Constituţie.
Pe de alta parte, dispoziţiile criticate sunt corelate cu cele ale art. 45 alin. 4 din Codul de procedura civilã, conform cãrora, "În cazurile anume prevãzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de cãtre procuror sunt obligatorii".
Aceasta dispoziţie din Codul de procedura civilã este conformã jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a stabilit ca "Procurorul nu este adversarul instanţei şi nici al vreuneia din pãrţi, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii" (în acest sens este şi Decizia nr. 1/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995).
În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţionalã retine ca aceasta este nerelevanta, în condiţiile în care nici una din hotãrârile pronunţate cu privire la soluţionarea exceptiei de fata, menţionate de autorul exceptiei, nu se referã la participarea procurorului în anumite procese, ci la imparţialitatea judecãtorilor. De altfel, Curtea observa ca textul art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se referã la dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanta independenta şi impartiala, într-un termen rezonabil. Or, participarea procurorului la judecarea unor procese nu poate influenta, sub nici o forma, asupra imparţialitãţii instanţei de judecata. Pentru aceleaşi motive, este nerelevanta şi invocarea, în susţinerea exceptiei, a dispoziţiilor art. 123 din Constituţie.
De asemenea, Curtea nu poate retine ca temeinica nici argumentarea, în sprijinul sustinerii exceptiei de neconstituţionalitate, a deosebirilor dintre <>Legea nr. 29/1990 şi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobatã, cu privire la participarea procurorului la judecarea cauzelor. Fiind doua legi diferite, cu deosebiri de conţinut în ceea ce priveşte procedura, nu se poate considera ca participarea procurorului în cadrul uneia dintre proceduri ar fi de natura sa creeze o anumitã discriminare sau sa afecteze imparţialitatea instanţei. În ceea ce priveşte raporturile constituţionale dintre procuror şi ministrul justiţiei, acestea, în orice caz, nu pot fi considerate de natura sa afecteze imparţialitatea instanţei, întrucât procurorul nu intra în compunerea completului de judecata. Singurii care "spun dreptul", care decid în cauza, transeaza litigiul, sunt judecãtorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfãşurarea procesului, şi anume acela prevãzut de art. 130 alin. (1) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, prin Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, aceasta fiind respinsã ca neîntemeiatã. Referitor la critica potrivit cãreia <>Legea nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 ar incalca dispoziţiile art. 74 alin. (1), raportat la art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie privind adoptarea legilor organice, Curtea a reţinut ca "Nici o dispoziţie constituţionalã nu impiedica, însã, legiuitorul sa adopte, pe calea unei legi ordinare, dispoziţii de procedura sau referitoare la competenta instanţelor de contencios administrativ, în mãsura în care asemenea dispoziţii nu contravin celor cuprinse în legea contenciosului administrativ şi nu ar avea, astfel, caracterul unei modificãri implicite a acesteia". Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţionalã s-a pronunţat şi asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) fraza a doua şi <>art. 12 alin. (1) fraza a treia din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 . S-a statuat, în acest sens, ca "prezenta procurorului în litigiile la care se referã dispoziţiile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu contravin dispoziţiilor art. 130 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cãci soluţionarea acestor litigii se face de cãtre instanţele judecãtoreşti în cadrul unui proces public, contradictoriu şi echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au pãrţile în proces şi nici nu participa la deliberãri pentru a influenta în vreun fel hotãrârea judecãtorilor". Întrucât în cauza nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele <>Deciziei nr. 266/2002 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 506/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor impotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1^1) şi <>art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , astfel cum a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2001 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Continent Marine Enterprise" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 497/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 ianuarie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
