Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia-Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă în Dosarul său nr. 4.636/189/2013 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.345D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Vasile Ciobotaru, doamna avocat Daniela Silvia Anton, din cadrul Baroului Iaşi, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi, Denis-Andrei Papafil, citat prin reprezentantul său legal, Mihaela Papafil. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Denis-Andrei Papafil, prin reprezentantul său legal, Mihaela Papafil, a depus note scrise prin care precizează că, în opinia sa, textul de lege criticat este neconstituţional. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului părţii Vasile Ciobotaru, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în opinia sa, nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care, prin mai multe decizii, a constatat constituţionalitatea prevederilor de lege criticate. Arată că, pentru a putea invoca prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Tribunalul Vaslui ar fi trebuit să verifice dacă între minor şi presupusul tată au existat raporturi care să poată intra sub incidenţa acestuia, întrucât o simplă legătură biologică nu poate fi considerată suficientă. Ca atare, pentru a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţa ar fi trebuit să facă referire la o altă jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului decât cea invocată în motivarea excepţiei. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, reprezentată de Decizia nr. 201 din 10 februarie 2011 sau nr. 114 din 11 aprilie 2002. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 2 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.636/189/2013, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei a unui minor, introdusă în numele acestuia de mama sa. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa autoare a acesteia arată că asupra problemei de drept constând în prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii, în lumina noilor dispoziţii legale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în practica judiciară internă s-a conturat opinia conform căreia principiul aplicării imediate a legii noi - care, în cauză, constă în imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii, instituită prin Legea nr. 288/2007 - trebuie să se întindă asupra a tot ce înseamnă efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute. Astfel, situaţia juridică a copiilor născuţi în afara căsătoriei care doresc să îşi clarifice statutul prin stabilirea filiaţiei faţă de un anumit bărbat poate fi calificată drept o veritabilă situaţie juridică durabilă în timp, neconsumată sub imperiul legii vechi, situaţie în care acţiunea ar trebui să fie imprescriptibilă. 8. Precizează că, în ce priveşte relaţiile dintre părinţi şi copiii născuţi în afara căsătoriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că o simplă legătură biologică, fără alte elemente factuale care să indice existenţa unor raporturi personale strânse între părinte şi copilul său, nu poate fi considerată suficientă pentru a intra sub protecţia instituită de art. 8 din Convenţie. Instanţa autoare a excepţiei arată, însă, că, în Hotărârea din 25 februarie 2014, pronunţată în Cauza Ostace împotriva României, Curtea Europeană a statuat că "nu este cazul să fie examinată problema de a stabili dacă procedura vizând dizolvarea în faţa legii a legăturilor de familie existente intră sub incidenţa vieţii de familie a reclamantului, având în vedere că, în orice caz, stabilirea raporturilor juridice ale unui tată cu copilul său putativ ţine de viaţa privată a persoanei în cauză" (paragraful 30). A fortiori, stabilirea raporturilor juridice ale unui copil faţă de prezumtivul său tată intră în sfera noţiunii de viaţă privată şi a celui dintâi, situaţie care atrage aplicabilitatea art. 8 din Convenţie. 9. Instanţa arată, în susţinerea excepţiei că, dacă s-ar admite că dreptul material la acţiunea în stabilirea paternităţii este imprescriptibil numai pentru copiii născuţi după data intrării în vigoare a textului, excluzându-i pe cei care sunt născuţi anterior momentului modificării legii, am fi în prezenţa unei discriminări, deoarece şi unii, şi alţii se găsesc într-o situaţie juridică identică - de copil din afara căsătoriei, care doreşte să îşi stabilească filiaţia - deosebirea dintre aceştia fiind făcută numai de hazardul momentului naşterii. Consideră că argumentul potrivit căruia legea nu poate fi aplicată retroactiv şi copiilor născuţi înaintea momentului intrării ei în vigoare nu poate să constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă, deoarece poate fi combătută prin evocarea obligaţiei statului de a crea şi adopta legislaţia în vederea asigurării respectării egale a drepturilor resortisanţilor săi şi obligaţia negativă de a se abţine de la orice tratament discriminatoriu. Arată că, sub imperiul reglementărilor anterioare, acţiunea în stabilirea paternităţii era prescriptibilă în termenul de un an, dar, în raport cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea caracterului imprescriptibil al acestei acţiuni reprezintă o opţiune legitimă pe deplin justificată, care dă expresie principiului interesului superior al copilului şi dreptului acestuia de a-şi stabili descendenţa. 10. În opinia instanţei autoare a excepţiei, condiţionarea unor subiecţi de drept, în funcţie de hazardul datei naşterii lor, să respecte anumite termene, este de natură să genereze o situaţie discriminatorie, contravenind prevederilor art. 8 din Convenţie prin neasigurarea unui echilibru just între interesele reclamantului (respectarea vieţii private, interesul superior al minorului) şi cele ale societăţii în general (evitarea eventualelor scandaluri şi şantaje). Totodată, precizează că, în jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Ostace împotriva României), s-a evidenţiat cerinţa ca hotărârile instanţelor române în materia stabilirii raporturilor juridice de filiaţie să fie conforme cu evoluţia dreptului român în această privinţă, în legătură cu care Curtea Europeană a reţinut că "pare a fi în favoarea prevalenţei realităţii biologice asupra ficţiunilor legale, renunţând, de exemplu, la termenele de prescripţie rigide" (paragraful 50). 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, arătând, în acest sens, că, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, susţinerile apărătorului părţii Vasile Ciobotaru, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei. Textul criticat are următorul conţinut: "Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului". 16. Codul familiei a fost abrogat expres prin art. 230 lit. m) cuprins în capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, "Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare". 17. Întrucât în speţă se pune problema stabilirii filiaţiei faţă de tată a unui copil născut la data de 22 mai 2002, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil, Curtea constată că, deşi abrogat, textul de lege criticat este aplicabil în cauza în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În consecinţă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, Curtea urmând a se pronunţa pe fondul acesteia. 18. În opinia instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie care consacră prioritatea tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, atunci când există neconcordanţe între acestea şi legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Prin urmare, Curtea va analiza constituţionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile corespondente din Constituţia României, cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, prin prisma exigenţelor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei a unui minor, introdusă în numele acestuia de mama sa, după expirarea termenului de un an de la naşterea acestuia. În primă instanţă, Judecătoria Bârlad a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi a constatat că pârâtul este tatăl minorului care a formulat - prin mama sa, în calitate de reprezentant legal - acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Pentru a aprecia că dreptul material la acţiune nu este prescris, Judecătoria Bârlad a considerat că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei care stabilesc un termen de 1 an de la data naşterii copilului pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii contravin prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în aplicarea cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un termen rigid în exercitarea procedurilor de paternitate aduce atingere chiar esenţei dreptului reclamantului la respectarea vieţii sale private (Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Phinikaridou împotriva Ciprului). Împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Bârlad pârâtul a introdus apel, în cursul soluţionării căruia Tribunalul Vaslui a ridicat din oficiu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 20. Curtea observă că, în principal, critica de neconstituţionalitate este formulată din perspectiva regimului juridic diferit ce ar rezulta din aplicarea reglementărilor legale care s-au succedat în timp referitoare la termenul în care se poate introduce o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Prin această acţiune, copilul al cărui tată este necunoscut în momentul naşterii, ca şi cel care a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti de admitere a unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii, urmăreşte stabilirea identităţii tatălui natural şi înscrierea acesteia ca atare în certificatul său de naştere. În această privinţă, Curtea Constituţională reţine că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că respectarea vieţii private presupune ca oricine să poată să îşi stabilească detaliile referitoare la identitatea sa, asemenea informaţii fiind esenţiale prin influenţa lor asupra formării personalităţii (Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza Mikulic împotriva Croaţiei, paragrafele 53-54, şi Hotărârea din 7 iulie 1989, pronunţată în Cauza Gaskin împotriva Regatului Unit, paragrafele 36-37 şi 39), iar identitatea părinţilor este un aspect important al identităţii personale (Hotărârea din 7 iulie 1989, pronunţată în Cauza Jaggi împotriva Elveţiei, paragraful 25, şi Hotărârea din 6 iulie 2010, pronunţată în Cauza Backlund împotriva Finlandei, paragraful 37). 21. Textul de lege criticat este cel consacrat iniţial prin Codul familiei, text care, deşi abrogat, este aplicabil în speţă ţinând cont de data naşterii copilului care este titular al acţiunii în stabilirea paternităţii. Dispoziţiile de lege criticate prevăd că termenul de prescripţie al acţiunii este de un an de la data naşterii copilului. 22. Prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, s-a instituit imprescriptibilitatea acţiunii aparţinând copilului (art. I pct. 5) şi, totodată, s-a stabilit că modificările operate referitor la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată (art. II). 23. Prin Decizia nr. 1.345 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi privind [...] acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată", apreciind că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare. Ca efect al acestei decizii, imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii s-a menţinut doar pentru copiii născuţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, adică 8 noiembrie 2007. 24. Actualul Cod civil, care a abrogat Codul familiei, a instituit, de asemenea, imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii promovată de copil [prin art. 427 alin. (1)], regulă aplicabilă copiilor născuţi după data de 1 octombrie 2011, adică data intrării în vigoare a Codului civil, conform art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. 25. Potrivit textului de lege criticat, termenul de prescripţie al acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este de un an şi începe să curgă de la momente diferite, în funcţie de situaţiile posibile: fie de la data naşterii copilului (art. 60 alin. 1 din Codul familiei), fie de la data la care acesta a pierdut prin efectul unei hotărâri judecătoreşti calitatea de copil din căsătorie (art. 60 alin. 2 din Codul familiei), fie de la data la care încetează convieţuirea ori întreţinerea în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere. Totodată, art. 59 alin. 1 din Codul familiei precizează că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal. 26. Curtea Constituţională constată că prevederile de lege criticate, care stabilesc că termenul de 1 an în care poate fi introdusă acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei începe să curgă de la data naşterii copilului, încalcă dreptul acestuia la viaţă privată, întrucât îl privează de posibilitatea de a acţiona în mod conştient şi voluntar, după dobândirea capacităţii de exerciţiu depline, în vederea stabilirii filiaţiei sale faţă de tată. Faptul că, în condiţiile textului de lege criticat, acţiunea în stabilirea paternităţii este lăsată la dispoziţia exclusivă a mamei sau a reprezentantului legal al copilului, îl face dependent de conduita unui terţ. Aceasta, deoarece în interiorul termenul stabilit de textul de lege criticat, de un an de la naştere, copilul este, prin ipoteză, în imposibilitatea biologică de a acţiona. Or, stabilirea filiaţiei faţă de tată, ca atribut al persoanei, ca element care configurează identitatea acesteia, nu poate fi lăsată la discreţia altcuiva. În situaţia în care, din neglijenţă, din ignoranţă sau chiar din rea-voinţă ori din cauza unei situaţii obiective care să constituie o piedică insurmontabilă, mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia nu a introdus în interval de un an de la naşterea acestuia acţiunea în stabilirea paternităţii, copilului îi este blocată definitiv orice posibilitate ulterioară de a cere clarificarea situaţiei sale personale prin introducerea unei acţiuni în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. 27. Curtea reţine că, din textul de lege supus controlului de constituţionalitate rezultă că titularii dreptului de a introduce acţiune în stabilirea paternităţii nu vor avea niciodată posibilitatea de a intenta personal o asemenea acţiune, după expirarea termenului de un an de la naşterea acestora intervenind prescripţia dreptului la acţiune, aceasta urmând să fie respinsă ca tardiv introdusă în situaţia inactivităţii mamei sau a reprezentantului legal în interiorul termenului menţionat. 28. Aşadar, prevederile de lege criticate instituie un obstacol insurmontabil în demersul persoanei interesate de a-şi stabili date esenţiale referitoare la propria identitate, ceea ce aduce atingere dreptului la viaţă familială şi privată. Astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 13 februarie 2003, pronunţată în Cauza Odievre împotriva Franţei, paragraful 42), dreptul de a-şi cunoaşte originile - în ipoteza de faţă, prin stabilirea paternităţii din afara căsătoriei - îşi are fundamentul în interpretarea extensivă a noţiunii de viaţă privată, iar obţinerea informaţiilor indispensabile pentru descoperirea adevărului asupra unui aspect important al identităţii personale şi pentru disiparea tuturor incertitudinilor în această privinţă este considerat un interes vital, protejat prin Convenţie (Cauza Mikulic împotriva Croaţiei, mai sus amintită, paragrafele 64 şi 65). 29. Prin urmare, Curtea Constituţională constată că prevederile de lege criticate în prezenta cauză contravin dispoziţiilor art. 26 din Legea fundamentală în componenta referitoare la garantarea dreptului la viaţă privată, având în vedere că persoana care doreşte să îşi stabilească filiaţia faţă de un anumit bărbat se află în imposibilitatea de a introduce personal o acţiune în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei în termenul prevăzut de lege, în intervalul de un an de la naştere stabilit în textul criticat fiind, în mod evident, lipsită de capacitate de exerciţiu. Blocarea oricărei modalităţi de acţiune ulterioară momentului dobândirii capacităţii depline de exerciţiu şi condiţionarea beneficiului acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei de diligenţa mamei lor sau a reprezentantului lor legal afectează grav dreptul la viaţă de familie, anihilând persoanei interesate orice posibilitate juridică de a-şi clarifica statutul personal prin stabilirea paternităţii. 30. De altfel, Curtea reţine că, prin Hotărârea din 19 iulie 2016, pronunţată în Cauza Călin şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin atingerea adusă dreptului la respectarea vieţii private a petenţilor ca urmare a imposibilităţii acestora de a-şi stabili filiaţia faţă de tată în condiţiile existenţei în legislaţia internă a unui termen de prescripţie, în interiorul căruia aceştia nu aveau capacitatea juridică de a acţiona. În acest sens, Curtea Europeană a considerat că, în principiu, o perioadă de un an, astfel cum era prevăzută în legislaţia românească, nu este nerezonabilă din punct de vedere al duratei sale. Cu toate acestea, dies a quo pune probleme, deoarece nu permite copilului să contracareze lipsa de acţiune a mamei sau a reprezentantului legal din timpul minorităţii sale. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea unui termen de prescripţie, aşa cum acesta îşi produce efectele în sistemul românesc, a limitat dreptul părţilor interesate de a iniţia o acţiune în stabilirea paternităţii până la punctul de a stinge acest drept (paragraful 98). 31. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, considerând că lacunele identificate pot genera şi pe viitor plângeri întemeiate, a recomandat statului român să ia măsuri generale pentru a asigura respectarea dreptului la viaţă privată al persoanelor în cauză (paragraful 110). În acelaşi timp, prin hotărârea mai sus amintită, Curtea Europeană a remarcat evoluţia legislaţiei româneşti în domeniul filiaţiei, favorabilă prevalenţei realităţii biologice asupra ficţiunii juridice, evidenţiată de împrejurarea că actualul Cod civil stabileşte că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este imprescriptibilă pe tot parcursul vieţii copilului (paragrafele 99 şi 101). 32. În cauza de faţă, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, sunt constituţionale în măsura în care termenul de un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este incident doar în ce priveşte mama copilului sau reprezentantul legal al acestuia, fără să fie aplicabil şi acţiunii introduse de copil, altminteri fiind nesocotite dispoziţiile art. 26 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă în Dosarul său nr. 4.636/189/2013 şi constată că prevederile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, sunt constituţionale în măsura în care nu privesc acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei introdusă de copil. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
