Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 5.688/111/2013/a8, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 463D/2014. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 noiembrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 19 noiembrie 2014. Ulterior, pentru acelaşi motiv, Curtea a amânat pronunţarea pentru 26 noiembrie 2014, când a decis cele ce urmează. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea penală nr. 47/C/2014 din 9 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.688/111/2013/a8, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală. 4. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cadrul contestaţiilor formulate de inculpaţi împotriva încheierii prin care s-au respins cererile acestora de constatare a încetării liberării provizorii sub control judiciar, respectiv de liberare provizorie pe cauţiune. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că plata cauţiunii reprezintă o garanţie pentru instanţă că inculpatul va participa la procesul penal şi că va respecta obligaţiile instituite de către aceasta, fără să mai fie necesară privarea sa de libertate. Întrucât cauţiunea constă într-o sumă de bani potrivit vechilor reglementări, spre deosebire de cele actuale potrivit cărora poate consta şi în garanţii mobiliare şi imobiliare, instanţa apreciază că, odată depusă la CEC, titularul acesteia devine creditor al statului, fiind vorba despre o creanţă care urmează să fie restituită în timp, doar în situaţia în care inculpatul respectă obligaţiile instituite de către magistrat, în caz contrar aceasta se confiscă şi rămâne în patrimoniul statului. Se constată că, în momentul în care inculpatul arestat decide să formuleze o cerere de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune evaluează propria situaţie financiară, precum şi posibilitatea respectării obligaţiilor care ar urma să fie impuse de instanţă. Instanţa apreciază că, în momentul în care formulează o cerere de acordare de control judiciar pe cauţiune, după care plăteşte taxa cauţiunii, inculpatul se raportează la o legislaţie actuală care prevede condiţiile acordării, restituirii sau refuzului restituirii acesteia, şi ar fi excesiv şi inechitabil ca, odată intrate în vigoare noile dispoziţii de procedură penală, soarta cauţiunii să depindă de noile prevederi, cu atât mai mult cu cât în acest mod s-ar încălca dreptul de proprietate privată. Se susţine că "linia urmată de către legiuitor aduce atingere calităţii de predictibilitate a legii, şi implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, în sensul că ar fi injust ca soarta restituirii cauţiunii să depindă de un element obiectiv, posterior care nu a fost avut în vedere de parte la momentul achitării cauţiunii şi nici nu ţine de conduita sa ulterioară neglijentă ori imprudentă. Dimpotrivă, aceasta depinde de puterea legiuitoare care, pe parcursul desfăşurării procesului penal, a modificat momentul şi condiţiile în care are loc restituirea cauţiunii, dispoziţii cu care inculpatul nu poate fi de acord, în condiţiile în care, probabil, acesta nu ar fi formulat cererea dacă avea în vedere noile prevederi, incertitudine care trebuie să profite acestuia". Se arată că "problema este sensibilă, întrucât, de multe ori, banii daţi drept garanţie pentru plata cauţiunii sunt adunaţi de reprezentanţii inculpatului de la diferite persoane, care, la rândul lor, se raportează la anumite prevederi legale privind modalitatea de restituire a cauţiunii şi implicit a banilor împrumutaţi". Se reţine în acest sens că, "potrivit vechilor prevederi ale art. 160^5 din Codul procedură penală din 1968, cauţiunea se restituia de regulă ori de câte ori inculpatul nu îşi încălca obligaţiile impuse de către instanţă în perioada liberării provizorii, spre deosebire de art. 217 din Codul de procedură penală care prevede că se restituie cauţiunea doar după plata despăgubirilor băneşti, a cheltuielilor judiciare sau a plăţii amenzii, după caz." 6. Se concluzionează că, "în situaţia unor legi procesuale penale succesive, soarta cauţiunii ar trebui să se raporteze strict la legislaţia existentă la momentul acordării măsurii preventive pentru care s-a plătit cauţiunea, chiar dacă normele procesuale penale sunt de imediată aplicabilitate, întrucât cauţiunea presupune existenţa unui drept de proprietate asupra unor sume de bani, drept care este garantat de lege şi de Constituţie şi nu trebuie să fie afectat prin raportare la o lege care nu exista la momentul constituirii acesteia. Altfel zis, cauţiunea are o componentă de drept material care beneficiază de protecţia prevăzută de lege şi, drept urmare, restituirea sau confiscarea acesteia trebuie să se raporteze strict la legislaţia existentă la momentul acordării." 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5.171 din 21 iulie 2014, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.467 din 22 iulie 2014, prin care apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile criticate sunt norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, cad în sarcina legiuitorului, acesta având deplina libertate de reglementare. Referitor la încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile, se arată că acest principiu vizează dispoziţii de drept substanţial or, în cauză, sunt în discuţie aspecte legate de drept procesual, unde, de principiu, se impune aplicarea imediată a legii procesual penale. Nu se încalcă nici normele constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, întrucât luarea măsurii prevăzute de textul de lege criticat se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească. Se apreciază că prin depunerea unei cauţiuni şi confiscarea acesteia, în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar pe cauţiune, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile ce îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, nu se aduce atingere dreptului de proprietate. Aşa fiind, "cauţiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 215 şi apare ca o măsură raţională, pe care legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie." Raţiunea în considerarea căreia legiuitorul a instituit exigenţa plăţii unei cauţiuni, constând în preocuparea de a garanta participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor prevăzute de lege, nu este de natură a conduce la atingerea accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând Încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Dispoziţiile alin. (5) şi (6) se aplică în măsura în care nu s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii." 12. Dispoziţiile alin. (5) şi (6) din acelaşi Cod au următorul cuprins: ".(5) Instanţa de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauţiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, pentru motivele prevăzute la alin. (9). (6) În celelalte cazuri, instanţa de judecată, prin hotărâre, dispune restituirea cauţiunii." 13. În opinia instanţei de judecată, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată în cadrul contestaţiilor formulate de inculpaţi împotriva Încheierii penale din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Bihor, prin care s-au respins cererile inculpaţilor de constatare a încetării liberării provizorii sub control judiciar, respectiv a liberării provizorii pe cauţiune. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins contestaţiile ca nefondate, reţinând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale potrivit cărora "Măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă şi se menţin pe durata pentru care au fost dispuse, în condiţiile prevăzute de legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz, menţinute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condiţiile legii noi". 15. Astfel, la fila 5 din Încheierea de sesizare se reţine că "în mod corect prima instanţă a statuat că cele două măsuri preventive dispuse în cauză liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune subzistă până la finalizarea procesului penal. [...] Nu se poate susţine că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010, efectele liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune dispuse în cauze au încetat de drept, întrucât cazurile de încetare a măsurilor preventive sunt reglementate expres de art. 241 Cod procedură penală. Totodată, nu se poate afirma că am fi în prezenţa unei abrogări exprese a dispoziţiilor care reglementau liberarea provizorie atâta timp cât această instituţie juridică subzistă şi în noua reglementare, însă sub o altă denumire, respectiv control judiciar şi control judiciar pe cauţiune având un conţinut similar cu liberarea provizorie." În continuare, instanţa de judecată reţine că "întrucât liberarea provizorie a fost luată pe tot parcursul judecării cauzei la instanţa de fond, se apreciază că aceasta nu trebuia înlocuită cu alta prevăzută de Legea nr. 135/2010 decât în situaţia în care instanţa considera că măsura dispusă trebuie înlocuită cu alta sau chiar revocată ori aceasta a ajuns la sfârşitul dezbaterilor când prin dispozitiv trebuie să se facă referire la măsurile preventive dispuse în cauză." Pentru aceste considerente, instanţa a respins contestaţiile ca nefondate, apreciind că "nu există niciun temei legal pentru revocarea măsurilor preventive dispuse şi implicit restituirea cauţiunii depuse, atâta timp cât subzistă motivele care au dus la luarea acestora." 16. În acest context, şi fără a face aplicarea art. 216-217 din Codul de procedură penală - Controlul judiciar pe cauţiune, respectiv fără a reţine incidenţa sau legătura cu cauza a instituţiei reglementate de aceste prevederi legale, instanţa a invocat neconstituţionalitatea alin. (7) al art. 217 din Codul de procedură penală, potrivit căruia cauţiunea (instituită ca urmare a instituirii măsurii controlului judiciar pe cauţiune) se confiscă sau se restituie, după caz, "în măsura în care nu s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii". Neconstituţionalitatea este motivată, în esenţă, prin aceea că textul criticat se aplică şi măsurilor instituite înainte de intrarea în vigoare a acestuia, respectiv pentru cauţiunile depuse în temeiul normelor care reglementau liberarea provizorie pe cauţiune. 17. Altfel spus, instanţa de judecată nu critică textul în sine în raport de prevederile constituţionale, adică nu motivează că acesta ar încălca, prin dispoziţiile sale, normele constituţionale menţionate, ci prin aplicarea lui unor măsuri instituite înainte de intrarea sa în vigoare. Astfel fiind, problematica asupra căreia Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe nu priveşte constituţionalitatea reglementărilor criticate, ci interpretarea şi aplicarea legii, într-o situaţie de succesiune în timp a unor reglementări procedural penale care reglementează măsuri preventive distincte, cu regim juridic distinct. Această problematică este adusă în faţa Curţii Constituţionale pentru o dezlegare de principiu, câtă vreme ea nu foloseşte cauzei de faţă, soluţionată de instanţă fără a face aplicarea normelor referitoare la controlul judiciar pe cauţiune. 18. Astfel fiind, şi având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]", excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 5.688/111/2013/a8. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
