Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Cezar Cătălin Avrămuţă în Dosarul nr. 15.262/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 40 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Partea prezentă formulează o cerere prealabilă de recuzare a doamnei judecător Livia Stanciu şi a domnului judecător Daniel Morar, conform art. 42 alin. (1) din Codul de procedură civilă, susţinând că există relaţii de duşmănie între aceştia şi autorul excepţiei, precum şi a domnilor judecători Petre Lăzăroiu şi Mircea Ştefan Minea, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, arătând că la data susţinerii excepţiei există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un dosar penal în care aceştia au calitatea de inculpaţi. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de recuzare, ca inadmisibilă. 5. Curtea, conform art. 55 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea de recuzare, ca inadmisibilă. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, susţinând că textul criticat contravine prevederilor art. 39 din Constituţie, potrivit cărora adunările publice se organizează în mod liber. Mai mult, se arată că norma constituţională anterior menţionată nu prevede că textul constituţional poate fi completat cu dispoziţii ale actelor normative infraconstituţionale, or, art. 3 din Legea nr. 60/1991 prevede că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Se face trimitere, totodată, la cea de-a doua teză a art. 3 din Legea nr. 60/1991, conform căreia în cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate. Se conchide că, potrivit dispoziţiei legale citate, există un număr foarte mare de adunări publice care nu trebuie declarate în prealabil, motiv pentru care art. 3 din Legea nr. 60/1991 intră în contradicţie cu art. 1 din aceeaşi lege, potrivit căruia toate adunările publice trebuie declarate în prealabil; or, acest text, la rândul său, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 39, care nu prevăd o astfel de contradicţie. Se susţine că această obligaţie legală este una absurdă, în primul rând pentru că interzice ca cetăţenii să se poată manifesta în mod spontan în privinţa organizării unor astfel de manifestări. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Pe de o parte, se susţine că din motivele invocate de autor în susţinerea excepţiei nu rezultă contrarietatea dispoziţiilor legale invocate cu prevederile art. 39 din Constituţie. Pe de altă parte, se arată că aspectele învederate vizează interpretarea şi aplicare legii, atribute ale instanţelor judecătoreşti şi a căror verificare nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.262/303/2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie invocată de Cezar Cătălin Avrămuţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că sintagma "se pot organiza" din cuprinsul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este ambiguă şi creează confuzie, neînţelegându-se dacă "a organiza", în sensul textului criticat, înseamnă "a se desfăşura", "a planifica", "a concepe" sau "a aranja". Se arată că intenţia legiuitorului a fost aceea de a conferi verbului "a organiza" sensul de "a desfăşura", întrucât, pentru declararea unei adunări publice, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, se impune notificarea prealabilă a primarului unităţii administrativ-teritoriale, prin transmiterea informaţiilor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 60/1991. Prin urmare, autorul conchide că, potrivit textului criticat, orice întrunire trebuie să fie declarată cu 3 zile înainte de data desfăşurării ei, întrunirile organizate doar cu una sau două zile înainte sau cele spontane fiind interzise, aspect ce poate fi dedus şi prin interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, conform cărora organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise constituie contravenţie. Pentru acest motiv, se susţine că textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 39 referitor la libertatea întrunirilor. Se susţine, totodată, că expresia "în aer liber" din cuprinsul art. 1 al Legii nr. 60/1991 este ambiguă, potrivit acesteia legea criticată având ca obiect de reglementare doar adunările publice organizate, nu şi pe cele spontane. De asemenea, se arată că sintagma "orice alte întruniri" este neconstituţională, conform acesteia urmând a fi nelegale toate întrunirile la care iau parte două sau mai multe persoane. 10. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că statul are dreptul să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestărilor licite ale cetăţenilor şi că impunerea obligaţiei obţinerii autorizaţiei prealabile în cazul întrunirilor care au loc în public nu este exagerată, aceasta fiind pe deplin justificată de necesitatea ca autorităţile publice să vegheze asupra respectării ordinii desfăşurării acestor întruniri şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestărilor să fie pe deplin asigurată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 199 din 23 noiembrie 1999 şi nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile Legii nr. 60/1991 nu contravin libertăţii întrunirilor. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, nr. 1.351 din 19 octombrie 2010 şi nr. 797 din 16 iunie 2011, prin care Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 60/1991 în raport cu prevederile art. 39 din Constituţie. Se susţine că eventuala contrarietate între normele din cuprinsul Legii nr. 60/1991 nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. 13. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că exerciţiul libertăţii întrunirilor poate fi restrâns şi condiţionat, prin lege, în scopul protejării celorlalte drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor, a ordinii publice şi a securităţii naţionale. Se susţine, totodată, că impunerea înregistrării prealabile a întrunirilor publice este justificată obiectiv de realizarea scopului anterior precizat. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) lit. d) din lege, care au următorul conţinut: - Art. 1 alin. (2): "Adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege."; - Art. 26 alin. (1) lit. d): "(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: [...] d) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii;". 17. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii şi art. 39 referitor la libertatea întrunirilor. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, şi Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 21 iunie 1985 şi 10 octombrie 1979, pronunţate în cauzele Plattform "Arzte fur das Leben" împotriva Austriei şi Rassemblement jurassien împotriva Elveţiei, prin care instanţa europeană a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată. 19. Având în vedere jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea reţine că sintagmele invocate de autorul excepţiei au semnificaţia obligativităţii obţinerii unei autorizaţii prealabile în cazul organizării unor adunări publice dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 şi, prin urmare, a caracterului ilegal al adunărilor publice care nu respectă această condiţie legală, impusă de legiuitor în scopul protecţiei drepturilor fundamentale ale celorlalţi membri ai societăţii, care nu participă la respectivele adunări. Astfel, în vederea prevenirii dezordinii şi a menţinerii unei ordini în trafic legiuitorul a reglementat obligaţia declarării prealabile a oricărei adunări publice, fără ca, prin aceasta, să încalce dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea întrunirilor. 20. Curtea constată, totodată, că enumerarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este una exemplificativă, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei "şi altele asemenea". Această tehnică juridică de reglementare a definiţiei adunărilor publice nu este, însă, de natură a conferi normei juridice analizate un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil, textul criticat fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la calitatea legii. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cezar Cătălin Avrămuţă în Dosarul nr. 15.262/303/2015 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
