Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 686 din 20 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) si (4), art. 21, art. 31 alin. (1) si art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 25 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Glina - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, excepţie ridicatã de Vasile Iovu şi Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã autorii excepţiei Vasile Iovu, personal, şi Elena Iovu, personal şi asistatã de avocatul Hermina Ignat, cu împuternicire la dosar. De asemenea, se prezintã avocatul Maria Calciu, cu împuternicire la dosar, pentru partea Mânãstirea "Sfântul Vasile" din Bodeşti.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii faptul cã, la dosarul cauzei, Elena Iovu a depus note scrise prin care ridicã, direct în faţa Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a <>Hotãrârii Guvernului nr. 53/2008 , precum şi a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, partea Mânãstirea "Sfântul Vasile" din Bodeşti a depus la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicatã în faţa instanţei de judecatã, precum şi a noii excepţii invocate, ca fiind inadmisibilã.
Preşedintele Curţii acordã cuvântul pãrţilor cu privire la excepţia ridicatã direct în faţa instanţei de contencios constituţional.
Vasile Iovu solicitã admiterea excepţiei astfel cum aceasta a fost ridicatã direct în faţa Curţii.
Apãrãtorul Mânãstirii "Sfântul Vasile" din Bodeşti solicitã respingerea excepţiei ca inadmisibilã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilã, a excepţiei ridicate direct în faţa Curţii, invocând dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În replicã, apãrãtorul autorului excepţiei Elena Iovu aratã cã noua excepţie reprezintã, de fapt, o dezvoltare a excepţiei ridicate în faţa instanţei de judecatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, autorul excepţiei Vasile Iovu şi apãrãtorul autorului excepţiei Elena Iovu solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulatã.
Reprezentantul Mânãstirii "Sfântul Vasile" din Bodeşti aratã cã excepţia este neîntemeiatã şi solicitã respingerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã promisiunea de a vinde nu naşte un drept de proprietate şi cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 933/279/2007, Tribunalul Neamţ - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Vasile Iovu şi Elena Iovu într-o cauzã civilã ce are ca obiect constatarea dreptului de superficie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 nu rezultã, însã, din argumentarea autorilor excepţiei, care sunt dispoziţiile constituţionale considerate ca fiind încãlcate. Aratã cã, prin prevederile criticate, nu se poate garanta exercitarea unui control temeinic al statutelor de funcţionare a cultelor şi nici nu se asigurã o cale de intervenţie şi modificare a unor prevederi nelegale şi neconstituţionale din cadrul statutelor respective. Considerã cã era obligatorie menţinerea controlului legalitãţii şi constituţionalitãţii acestora, precum şi recunoaşterea lor de cãtre puterea legiuitoare prin lege, astfel cum era prevãzut în <>Decretul Marii Adunãri Naţionale nr. 177 din 14 august 1948 . Aratã, în acest sens, cã Legea fundamentalã şi <>Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative interzic modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ de nivel juridic superior printr-un act normativ de nivel juridic inferior. Considerã cã recunoaşterea cultelor ar fi trebuit sã fie fãcutã printr-o ordonanţã, şi nu printr-o hotãrâre de Guvern, care nu poate fi supusã controlului Curţii Constituţionale. Aratã cã, în speţa de faţã, Guvernul a emis, cu încãlcarea principiului separaţiei puterilor în stat, <>Hotãrârea de Guvern nr. 53 din 16 ianuarie 2008 , prin care a recunoscut Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, hotãrâre ce a abrogat <>Decretul Prezidiului Marii Adunãri Naţionale nr. 233/1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, act normativ de nivel juridic superior actelor pe care Guvernul are abilitarea de a le emite în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Autorii excepţiei considerã cã procedura prin care au fost modificate, completate sau abrogate Decretele Prezidiului Marii Adunãri Naţionale este neconstituţionalã. Aratã cã, abilitat fiind sã emitã hotãrâri prin care sã recunoascã statutul cultelor, Guvernul României ar fi trebuit sã sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţionalã cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã în prezenta cauzã, "şi nu sã procedeze la emiterea unor acte normative nelegale şi neconstituţionale, care astfel sunt lovite de nulitate de drept, fiind emise cu încãlcarea normelor de ordine publicã".
Autorii excepţiei considerã cã prevederile <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 contravin dispoziţiilor art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece constituie o prezumţie legalã a inadmisibilitãţii promovãrii oricãror acţiuni în justiţie, deoarece dispoziţia de lege criticatã prevede faptul cã bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicãrii lor ulterioare. Aratã cã acest text contravine prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituţia României, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De asemenea, considerã cã dispoziţiile <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 încalcã dreptul de proprietate prevãzut de art. 44 alin. (1) şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea dau posibilitatea aplicãrii regimului juridic al proprietãţii publice (bunurile proprietate publicã sunt insesizabile şi imprescriptibile) unor bunuri ale persoanelor juridice de drept privat. În acelaşi sens, aratã cã, potrivit prevederilor Codului civil, liberalitãţile fãcute între vii sau prin legate pot face obiectul acţiunilor de revocare, constatare a nulitãţii actului prin care s-a fãcut liberalitatea, sau reducţiune, fiind astfel posibilã şi legalã revendicarea acestor bunuri înstrãinate fãrã respectarea formelor şi condiţiilor legale.
Tribunalul Neamţ - Secţia civilã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã, în acest sens, cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu precizeazã în mod explicit ce dispoziţii din Constituţie încalcã prevederile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 . În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 , apreciazã cã interdicţia prevãzutã de acestea a fost instituitã pentru garantarea stabilitãţii materiale a unitãţilor de cult şi, deci, a drepturilor constituţionale prevãzute în art. 29 din Legea fundamentalã, precum şi a celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc fiinţa umanã prin prevalenţa vieţii spirituale asupra celei biologice şi materiale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul aratã cã Parlamentul, ca unicã putere legiuitoare a ţãrii, poate împuternici Guvernul sã reglementeze anumite aspecte prin acte normative. Apreciazã cã niciunul dintre textele de lege criticate nu conţine dispoziţii care sã afecteze în vreun fel accesul liber la justiţie al oricãrei persoane care considerã cã îi sunt afectate drepturile sau libertãţile fundamentale şi nici dreptul de proprietate. Invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 557/2005 , <>Decizia nr. 655/2005 , <>Decizia nr. 388/2006 şi <>Decizia nr. 737/2006 . Aratã cã, în situaţia de faţã, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintã o mãsurã pentru garantarea stabilitãţii materiale a unitãţilor de cult. Apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu îngrãdesc sub niciun aspect liberul acces la justiţie, nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţioneazã dreptul la un proces echitabil. În plus, art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege reprezintã o concretizare a accesului liber la justiţie, întrucât Hotãrârea Guvernului se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacatã în justiţie, conform legii. Constatã cã dispoziţiile de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu normele constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, considerã cã prevederile <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice. Apreciazã cã dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile pãrţilor prezente, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, având urmãtorul cuprins:
- Art. 17 alin. (1): "Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, de cãtre asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numãrul lor de membri, oferã garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.";
- Art. 20 alin. (1), (2) şi (4): "(1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţã asupra cererii, prin hotãrâre de recunoaştere sau de respingere motivatã.
(2) Hotãrârea Guvernului se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacatã în justiţie, conform legii. [...]
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calitãţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrãrii în vigoare a hotãrârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.";
- Art. 21: "Guvernul, prin hotãrâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securitãţii publice, ordinii, sãnãtãţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului.";
- Art. 31 alin. (1): "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicãrii lor ulterioare.";
- Art. 49 alin. (3): "Recunoaşterea se realizeazã prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17 alin. (2) se aplicã în mod corespunzãtor."
În privinţa <>Hotãrârii Guvernului nr. 53/2008 , precum şi a unor dispoziţii din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta nu se poate pronunţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct în faţa sa, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie doar textele citate mai sus.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei puterilor în stat, art. 11 alin. (2) referitor la tratatele ratificate de Parlament, art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 136 privind proprietatea şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementãrilor comunitare.
De asemenea, autorii invocã încãlcarea art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind protecţia proprietãţii, art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21 şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489 din 2006 , autorii excepţiei fac referire la acte normative diverse şi mai puţin la prevederi determinate ale încãlcãrii Constituţiei României în vigoare la acest moment, însã din examinarea argumentelor expuse, rezultã cã autorii considerã a fi încãlcate principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi cel al liberului acces la justiţie. Referitor la critica potrivit cãreia recunoaşterea cultelor ar fi trebuit sã fie fãcutã printr-o ordonanţã, şi nu printr-o hotãrâre de Guvern, care nu poate fi supusã controlului instanţei de contencios constituţional, Curtea aratã cã, în chiar textul <>art. 20 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 , este prevãzutã posibilitatea atacãrii în justiţie a hotãrârii Guvernului, conform legii, ceea ce reprezintã o concretizare a accesului liber la justiţie, iar nu o încãlcare a acestuia. Chiar şi în lipsa unei prevederi exprese precum cea a art. 20 alin. (2) din lege, hotãrârea de Guvern ca act administrativ tot ar fi putut fi atacatã în justiţie. Niciunul dintre textele criticate nu conţine dispoziţii care sã afecteze în vreun fel accesul liber la justiţie al oricãrei persoane care considerã cã îi sunt afectate drepturile sau libertãţile fundamentale şi nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţioneazã dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea apreciazã cã Parlamentul, ca unicã putere legiuitoare a ţãrii, poate împuternici Guvernul sã reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României. Autorii excepţiei considerã cã Guvernul României ar fi trebuit sã sesizeze, din oficiu, Curtea Constituţionalã cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã în prezenta cauzã. Curtea constatã, însã, cã acest lucru ar contraveni dispoziţiilor art. 29 alin. (2) şi <>art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã la cererea uneia dintre pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanţa de judecatã ori de arbitraj comercial, de procuror în faţa instanţei de judecatã, în cauzele la care participã, precum şi direct de Avocatul Poporului, enumerarea titularilor dreptului de sezinã fiind limitativã.
Referitor la pretinsa contradicţie a dispoziţiilor <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 cu prevederile art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea apreciazã cã textul de lege prevede interdicţia revendicãrii bunurilor care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi a altor bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult. Aceastã interdicţie a fost instituitã pentru garantarea stabilitãţii materiale a unitãţilor de cult şi, deci, a drepturilor constituţionale prevãzute în art. 29 din Legea fundamentalã, precum şi a celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care definesc fiinţa umanã prin prevalenţa vieţii spirituale asupra celei biologice şi materiale. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu încalcã dreptul de proprietate, neputând fi reţinutã critica potrivit cãreia aceste bunuri s-ar bucura de regimul juridic al proprietãţii publice, din moment ce ele nu pot face obiectul revendicãrii lor ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie sã se facã în limitele legii. În numeroase rânduri, Curtea Constituţionalã a statuat cã legiuitorul ordinar este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principalã oferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. În situaţia de faţã, stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor reprezintã o mãsurã pentru garantarea stabilitãţii materiale a unitãţilor de cult, astfel încât nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate ridicatã, prin raportare la dispoziţiile art. 1 al Primului Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind protecţia proprietãţii şi la cele ale art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Deosebit de aceste aspecte, Curtea constatã cã stabilirea caracterului inalienabil al bunurilor intrate legal în proprietatea cultelor nu înlãturã posibilitatea declarãrii nulitãţii absolute a actelor de dobândire, inalienabilitatea acestor bunuri fiind susţinutã tocmai prin caracterul legal al intrãrii bunurilor în patrimoniul acestor culte. Astfel, dispoziţiile <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu încalcã nici prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci dau expresie regulilor privind stabilitatea circuitului civil şi securitatea raporturilor juridice.
Cu privire la susţinerea de cãtre autorii excepţiei a posibilitãţii ca liberalitãţile fãcute între vii sã poatã fi revocate, acestea nu fac decât sã întãreascã diferenţa dintre inalienabilitate şi constatarea nulitãţii absolute. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin raportare la prevederile Codului civil, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat cã neconcordanţa dintre legile în vigoare în aceeaşi materie nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare în timp a acestora.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1), art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 21, art. 31 alin. (1) şi <>art. 49 alin. (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, excepţie ridicatã de Vasile Iovu şi Elena Iovu în Dosarul nr. 933/279/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
