Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 685 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) si b), art. 71 alin. 1 si 2 si art. 281 din Codul penal si ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 29 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 002147/221/2007 al Judecãtoriei Deva.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã referitor la prevederile art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, respectiv ca neîntemeiatã în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 002147/221/2007, Judecãtoria Deva a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Pompiliu Bota cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale privind sãvârşirea infracţiunii de exercitare fãrã drept a profesiei de avocat, infracţiune prevãzutã de art. 281 din Codul penal, raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 3 privind dreptul la alegeri libere din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât interzic persoanei condamnate la pedeapsa închisorii dreptul de a alege şi de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat. Invocã, în acest sens, Hotãrârea din 1 iulie 2008, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care aceastã instanţã a reţinut cã interzicerea automatã şi nediferenţiatã a dreptului de vot pentru toate persoanele condamnate depãşeşte limitele unei aprecieri rezonabile, fiind incompatibilã cu art. 3 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apãrare. Aratã cã, în cazul sãu, dupã darea rechizitoriului şi punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul nu a mai procedat la o nouã chemare a inculpatului pentru a-l înştiinţa despre soluţia datã în dosar şi pentru a-i prezenta materialul de urmãrire penalã, încãlcându-se astfel principiul contradictorialitãţii şi dreptul la un proces echitabil, prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În sprijinul susţinerilor, citeazã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 24/1999, a statuat cã "este [...] necesar ca rezolvarea cauzei sã se facã dupã chemarea învinuitului şi dupã înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenţa apãrãtorului sãu, care, alãturi de cel în cauzã, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de naturã sã excludã trimiterea în instanţã a dosarului".
În fine, susţine cã sintagma "legea specialã" din art. 281 al Codului penal este neconstituţionalã prin raportare la dispoziţiile Legii fundamentale cuprinse în art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi şi în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativã. Considerã cã Parlamentul nu poate adopta decât o singurã lege specialã, şi anume legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin urmare, legea specialã la care face trimitere art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât "legea avocaturii este lege organicã, nu specialã".
Judecãtoria Deva apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 49/2001, nr. 184/2001, nr. 1.198/2009, nr. 1.401/2009 şi nr. 208/2010.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însã cã aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b), art. 71 alin. 1 şi 2 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor texte de lege, având urmãtorul cuprins:
- Art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal: "Pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi constã în interzicerea unuia sau unora din urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat;";
- Art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006: "Pedeapsa accesorie constã în interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64.
Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevãzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã şi pânã la terminarea executãrii pedepsei, pânã la graţierea totalã sau a restului de pedeapsã ori pânã la împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei.";
- Art. 281 din Codul penal: "Exercitarea fãrã drept a unei profesii sau a oricãrei alte activitãţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacã legea specialã prevede cã sãvârşirea unor astfel de fapte se sancţioneazã potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 1 an sau cu amendã.";
- Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã: "Dacã procurorul constatã cã au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, cã urmãrirea penalã este completã, existând probele necesare şi legal administrate, procedeazã, dupã caz, astfel:
1. când din materialul de urmãrire penalã rezultã cã fapta existã, cã a fost sãvârşitã de învinuit sau de inculpat şi cã acesta rãspunde penal:
a) dacã acţiunea penalã nu a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, dã rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecatã;".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, ale art. 73 alin. (1) referitor la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativã, respectiv a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 3 privind dreptul la alegeri libere din primul Protocol adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei nu formuleazã veritabile critici de neconstituţionalitate. Astfel, acesta este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã de cãtre procurorul care a dat rechizitoriul în cazul sãu, precum şi de modul de interpretare şi aplicare de cãtre organele de urmãrire penalã şi de cãtre instanţa de judecatã a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal cu privire la distincţia între legi penale speciale şi generale. Or, aspectele ce ţin de aplicarea legii nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã va fi respinsã ca inadmisibilã.
II. Referitor la celelalte prevederi din Codul penal atacate de autorul excepţiei, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, în raport cu critici similare. În acest sens sunt Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, şi Decizia nr. 208 din 4 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 22 martie 2010, prin care Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând cã, dincolo de posibilitatea oferitã de Constituţia României prin art. 36 alin. (2) de a priva de dreptul de vot persoanele condamnate prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã, şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale lasã statelor libertatea unei asemenea reglementãri restrictive. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat cã, în termenii art. 3 al Protocolului adiţional la Convenţie, pãrţile se angajeazã sã organizeze alegeri libere şi nu rezultã din cuprinsul sãu cã ele recunosc oricãrei persoane dreptul la alegeri libere, altfel spus, dreptul de vot al unui individ nu este garantat de art. 3, întrucât nu este un drept subiectiv propriu. De asemenea, restricţiile referitoare la o categorie limitatã de persoane, anume cele condamnate, care sunt în executarea pedepselor privative de libertate, nu aduc atingere liberei exprimãri a opiniei poporului privitoare la alegerea corpului legislativ în sensul art. 3 din Protocolul adiţional.
În plus, prin deciziile mai sus-menţionate, Curtea a mai reţinut cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007, admiţând recursul în interesul legii, a statuat cã dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteazã în sensul cã interzicerea drepturilor prevãzute de art. 64 lit. a) (teza întâi)-c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus-menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 002147/221/2007 al Judecãtoriei Deva.
II. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 31 mai 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
