Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 682 din 27 iunie 2012 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 11 iulie 2012
I.1. Cu Adresa nr. 51/2.251 din 31 mai 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea art. 48 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
2. Autorii sesizãrii sunt urmãtorii: Mircea-Nicu Toader, Iulian Vladu, Valeriu Tabãrã, Dãnuţ Liga, Victor Boiangiu, Samoil Vîlcu, Mihai Doru Oprişcan, Adrian Gurzãu, Toader Stroian, Marius Rogin, Maria Stavrositu, Zanfir Iorguş, Stelian Fuia, Adrian Popescu, Mihai Banu, Vasile Gherasim, Costicã Canacheu, Gheorghe Albu, Ioan-Nelu Botiş, Valerian Vreme, Mihai Stroe, Adrian Henorel Niţu, Constantin Dascãlu, Stelian Ghiţã-Eftemie, Cristina Elena Dobre, Sever Voinescu-Cotoi, Daniel Buda, Carmen Axenie, Alin Augustin Florin Popoviciu, Viorel Arion, Sorin Ştefan Zamfirescu, Claudia Boghicevici, Ioan Bãlan, Sanda Maria Ardeleanu, Mihai Surpãţeanu, Cãtãlin Ovidiu Buhãianu-Obuf, Dumitru Pardãu, Gelu Vişan, Marius-Sorin Gondor, Ioan Oltean, Bogdan Cantaragiu, Ioan Holdiş, Adrian Florescu, Doiniţa-Mariana Chircu, Florian Daniel Geantã, Elena Gabriela Udrea, Ştefan-Daniel Pirpiliu, Sulfina Barbu, Dan Gabriel Gospodaru, Cristian Alexandru Boureanu, Tinel Gheorghe, Dan-Radu Zãtreanu, Sorin Andi Pandele şi Lucian Nicolae Bode.
3. Sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.834 din 31 mai 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.042 A/2012.
II. Obiectul sesizãrii, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea art. 48 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
III. Criticile de neconstituţionalitate sunt, în esenţã, urmãtoarele:
1. Modificãrile aduse legii electorale privitoare la alegerile parlamentare încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 2, potrivit cãrora suveranitatea naţionalã se exercitã prin organele reprezentative ale statului român şi prin referendum.
1.1. În opinia autorilor sesizãrii, legea criticatã "încalcã voinţa cetãţenilor români exprimatã în referendumul din 22 noiembrie 2009", referendum la care majoritatea participanţilor la vot au fost în favoarea trecerii la un Parlament unicameral şi a reducerii numãrului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
1.2. Chiar dacã voinţa exprimatã la referendum ar trebui transpusã prin modificarea Constituţiei, "totuşi trebuie avutã în vedere atunci când se doreşte modificarea legilor electorale". Se apreciazã cã este neconstituţionalã o lege care, "pe lângã faptul cã modificã substanţial modul de alocare a mandatelor, aduce şi un plus de parlamentari faţã de numãrul în vigoare la data organizãrii referendumului, ignorând art. 62 alin. (3) din Constituţie, care specificã în mod expres faptul cã numãrul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electoralã, în raport cu populaţia ţãrii". Or, conform ultimului recensãmânt, populaţia României a scãzut în numãr considerabil.
2. Modificãrile aduse prin legea contestatã sunt de naturã sã perturbe stabilitatea dreptului electoral
2.1. Se încalcã astfel, potrivit sesizãrii, recomandãrile Comisiei de la Veneţia cuprinse în Raportul explicativ adoptat în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), reţinute şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2012, potrivit cãrora trebuie evitatã modificarea frecventã a sistemelor de scrutin sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri.
2.2. Se apreciazã cã şi în cauzã este aceeaşi situaţie cu aceea sancţionatã de Curte prin decizia mai sus menţionatã, adicã "modificarea legii electorale cu puţine luni înainte de alegeri şi inducerea unei confuzii pentru alegãtori în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a mandatelor". Se încalcã astfel principiul securitãţii juridice, normele internaţionale în materie la care Curtea Constituţionalã face referire în Decizia nr. 51/2012, precum şi principiile desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, într-o jurisprudenţã constantã (invocatã în cuprinsul aceleiaşi decizii la care autorii sesizãrii fac referire), subliniazã importanţa stabilitãţii legii "indiferent din ce domeniu, însã cu prioritate în materie electoralã".
2.3. Invocându-se acelaşi document al Comisiei de la Veneţia, se mai aratã şi cã, "din moment ce prin legea contestatã se modificã procedura electoralã şi modalitatea de atribuire a mandatelor de deputat şi senator, apar în mod inevitabil dificultãţi suplimentare autoritãţilor însãrcinate cu aplicarea sa".
2.4. Se prezintã, în fundamentarea aceloraşi susţineri, considerentele Deciziei nr. 51/2012 a Curţii Constituţionale, prin care se aratã deficienţele legislaţiei electorale şi se reţine faptul cã se impune o reconsiderare a acesteia "din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care sã asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfãşurarea unor alegeri democratice în România".
3. Punctul 16 din legea supusã controlului de constituţionalitate, care introduce la art. 48 din lege douã noi alineate - (11^1) şi (11^2) - încalcã principiul egalitãţii în drepturi, al reprezentativitãţii şi echilibrului politic, legea, în ansamblul ei, afectând ideea reprezentativitãţii prevãzute de Legea fundamentalã.
3.1. Se aratã cã din modul de redactare a textului alin. (11^2) rezultã o inegalitate între cetãţenii aparţinând diferitelor judeţe ale ţãrii.
3.2. Astfel, la un numãr relativ egal de cetãţeni, numãrul mandatelor pentru Camera Deputaţilor va fi diferit, respectiv numãrul va fi stabilit nu în funcţie de principiul reprezentativitãţii, ci în raport cu ponderea minoritãţilor naţionale sau a comunitãţii româneşti, care poate sau nu depãşi pragul minim de 7% stabilit în mod aleatoriu de cãtre legiuitor.
3.3. În colegiile în care existã aceastã situaţie de fapt se poate ajunge ca numãrul mandatelor sã fie majorat semnificativ în raport cu numãrul mandatelor atribuite pentru colegiile în care nu locuiesc minoritãţi naţionale.
3.4. Se poate ajunge astfel ca, în douã judeţe în care existã aproximativ acelaşi numãr de locuitori, cetãţenii sã fie reprezentaţi diferit în Parlament, astfel încât în judeţul în care existã o comunitate româneascã/minoritate naţionalã care depãşeşte 7% din totalul de locuitori al întregului judeţ, numãrul de mandate sã îl depãşeascã pe cel aferent unui judeţ a cãrui comunitate româneascã/minoritate naţionalã nu atinge acest procent.
3.5. Pentru aceste motive, autorii sesizãrii apreciazã cã reglementãrile criticate au un caracter discriminatoriu şi abuziv, determinând o reprezentare incorectã şi inegalã a voturilor cetãţenilor în Parlamentul României, având în vedere în acest sens şi prevederile art. 62 alin. (2) din Constituţie.
4. Prevederile alin. (11^2) al art. 48 din Legea nr. 35/2008, nou-introduse, conţin o noţiune care nu se regãseşte în Constituţie şi care este contrarã art. 62 alin. (2) din Legea fundamentalã, respectiv sintagma de "comunitate româneascã".
4.1. Se aratã cã, pe lângã faptul cã acest concept nu este definit prin lege şi aduce, în acest sens, dificultãţi în aplicarea noilor modificãri, acesta stabileşte un mod de alocare a mandatelor de deputaţi care nu este conform Constituţiei.
4.2. Prin aplicarea noilor prevederi s-ar atribui mandate în plus faţã de cele stabilite pentru judeţul respectiv pentru locuitorii comunitãţilor româneşti ce depãşesc 7% din populaţia întregului judeţ. Or, potrivit Constituţiei, aceastã excepţie se aplicã, în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţie, doar organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale. Prin urmare, doar aceste organizaţii au dreptul instituit de Constituţie la câte un loc de deputat dacã nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament.
4.3. Se creeazã, pe de o parte, o confuzie între noţiunea de minoritate naţionalã şi minoritate localã, instituind reguli diferite pentru fiecare categorie. Pe de altã parte, se permite ca minoritatea sã fie reprezentatã proporţional, în schimb majoritatea este lipsitã de o reprezentativitate realã, conducând la derapaje antidemocratice.
4.4. Se încalcã astfel şi statuãrile obligatorii din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2012 privind necesitatea raţionalizãrii Parlamentului.
4.5. În concluzie, prin legea contestatã se urmãreşte modificarea semnificativã a sistemului electoral, ajungându-se chiar la o majorare a numãrului de mandate de deputaţi sau de senatori, ignorându-se, în mod flagrant, voinţa cetãţenilor de a reduce numãrul de parlamentari la 300 şi de restructurare a Parlamentului bicameral în unul unicameral, precum şi rezultatele recensãmântului.
IV. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
V. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. L 213 din 13 iunie 2012, punctul sãu de vedere în sensul cã legea criticatã este neconstituţionalã.
1. Se apreciazã cã legea supusã controlului de constituţionalitate încalcã prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 2 coroborate cu cele ale art. 61 şi ale art. 62 alin. (3) din Constituţia României, sub aspectul nerespectãrii exigenţei constituţionale referitoare la necesitatea asigurãrii stabilitãţii normelor juridice în domeniul electoral.
2. Referindu-se la principiile statuate de Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 61/2010 şi nr. 51/2012, se apreciazã cã modificãrile aduse legislaţiei electorale cu câteva luni înainte de alegeri aduc atingere stabilitãţii electorale şi încalcã principiul securitãţii juridice instituit de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se încalcã totodatã şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie potrivit cãrora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.
3. Totodatã, prin modificãrile aduse sistemului electoral, legea dedusã controlului de constituţionalitate încalcã voinţa cetãţenilor exprimatã la referendumul din 22 noiembrie 2009, în sensul reducerii numãrului de parlamentari şi a modificãrii structurii Parlamentului. Se încalcã astfel prevederile art. 2 din Constituţia României, prin raportare şi la prevederile art. 62 alin. (3), care specificã expres faptul cã numãrul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electoralã, în raport cu populaţia ţãrii.
4. Se mai aratã cã, în dezacord cu principiile şi recomandãrile Comisiei de la Veneţia, legea criticatã induce alegãtorului ideea cã dreptul sãu electoral este utilizat într-un mecanism manipulat de cei care sunt la putere. În plus, câtã vreme se modificã procedura electoralã şi modalitatea de atribuire a mandatelor de deputat şi de senator, apar în mod inevitabil dificultãţi suplimentare în aplicarea sa de cãtre autoritãţile competente în materie.
5. Cu privire la alin. (11^2) al art. 48, introdus prin legea criticatã, se aratã cã încalcã principiul egalitãţii în drepturi, al reprezentativitãţii, dar şi echilibrului politic, legea în ansamblul ei afectând ideea reprezentativitãţii prevãzute de Legea fundamentalã.
6. Astfel, din conţinutul normativ al textului menţionat rezultã o inegalitate între cetãţenii aparţinând diferitelor judeţe ale ţãrii. La un numãr relativ egal de cetãţeni, numãrul mandatelor pentru Camera Deputaţilor va fi diferit, fiind stabilit nu în funcţie de principiul reprezentativitãţii, ci în raport cu ponderea minoritãţilor naţionale sau a comunitãţii româneşti, care poate sau nu depãşi pragul de minimum 7% stabilit în mod aleatoriu de cãtre legiuitor. În colegiile în care existã aceastã situaţie de fapt se poate ajunge ca numãrul mandatelor sã fie majorat semnificativ în raport cu numãrul mandatelor atribuite pentru colegiile în care nu locuiesc minoritãţi naţionale. Dispoziţiile criticate determinã astfel o reprezentare incorectã şi inegalã a voturilor cetãţenilor în Parlamentul României.
7. Se mai aratã cã sintagma "comunitate româneascã", prevãzutã în aceleaşi dispoziţii nou-introduse, nu se regãseşte în Constituţie, fiind contrarã prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea fundamentalã. Prin aplicarea modificãrilor aduse legii electorale s-ar atribui mandate în plus faţã de cele stabilite pentru judeţul respectiv, în condiţiile în care aceastã excepţie se aplicã, potrivit art. 62 alin. (2) din Constituţie, doar organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale. Totodatã, se creeazã o confuzie între noţiunea de minoritate naţionalã şi minoritate localã, se permite ca minoritatea sã fie reprezentatã proporţional, în timp ce majoritatea este lipsitã de o reprezentativitate realã, ceea ce conduce la derapaje antidemocratice şi încalcã atât principiul egalitãţii, cât şi al reprezentativitãţii.
VI. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.453 din 13 iunie 2012, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
1. Legea criticatã nu respectã principiul statului de drept, încãlcând voinţa cetãţenilor exprimatã în referendumul din 22 noiembrie 2009, în sensul trecerii la un Parlament unicameral şi al reducerii numãrului de parlamentari. Astfel, din conţinutul acesteia rezultã cã numãrul parlamentarilor nu numai cã nu se va reduce, ci va creşte într-o anumitã mãsurã, "ceea ce este neconform voinţei populare exprimate".
2. Se mai aratã cã adoptarea acestei legi cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor parlamentare încalcã principiul securitãţii juridice instituit implicit de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
3. Potrivit aceluiaşi punct de vedere, legea criticatã, la pct. 16, încalcã grav prevederile art. 62 alin. (2) din Constituţie, pentru cã se creeazã o nouã grupare socialã, şi anume comunitãţile româneşti din cadrul unor judeţe, comunitãţi asimilate astfel cu minoritãţile sociale judeţene. Se apreciazã cã "acest text este contrar tuturor dispoziţiilor din Constituţie referitoare la minoritãţi, care nu pot fi decât naţionale şi nicidecum judeţene". Se invocã Hotãrârea pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Grosaru împotriva României, 2010.
4. Cu privire la procentul de 7% instituit prin dispoziţiile criticate, se aratã cã nu este reglementat de art. 62 alin. (2) din Constituţie şi "modificã neconstituţional modalitatea de a caracteriza un grup social ca fiind format din persoane aparţinând minoritãţilor naţionale". Se aratã cã "minoritãţile naţionale rezultã din raportarea numãrului de persoane care le aparţin la numãrul total al locuitorilor unui stat, şi nu la cel al unui judeţ", apreciindu-se cã "este profund neconstituţional ca raportarea în cauzã sã se facã la numãrul de locuitori ai unui judeţ, mai ales cã în acel judeţ este posibil ca persoane care aparţin majoritãţii etnice la nivel naţional sã devinã minoritate".
5. Se mai aratã şi cã prin legea criticatã se aduce atingere caracterului reprezentativ al Parlamentului României, încãlcându-se astfel prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, tipul de scrutin trebuie sã fie conform sistemului de partide, adicã într-un sistem de douã partide este posibil un scrutin majoritar uninominal cu un tur, în timp ce într-un sistem multipartidist sunt posibile doar reprezentarea proporţionalã şi scrutinele mixte. Într-un stat multipartidist, cum este cazul României, nu poate fi asiguratã reprezentativitatea printr-un tip de scrutin majoritar uninominal cu un tur specific sistemului de douã partide.
VII. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.992/2012, înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 4.217 din 21 iunie 2012, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
1. Cât priveşte criticile aduse legii în ansamblul ei în sensul cã reglementãrile propuse intervin chiar în anul electoral, ceea ce ar aduce atingere stabilitãţii electorale, în punctul de vedere exprimat se observã cã şi legislaţia electoralã anterioarã a fost modificatã cu mai puţin de un an înainte de alegeri, fapt ce nu a fost sancţionat de Curtea Constituţionalã cu ocazia exercitãrii controlului de constituţionalitate, şi nu a creat dificultãţi deosebite autoritãţilor însãrcinate cu aplicarea sa. Referitor la dispoziţiile Codului bunelor practici în materie electoralã elaborat de Comisia de la Veneţia, se aratã cã nu are caracter obligatoriu; statele îşi pot manifesta opţiunea liberã în materie electoralã, având în vedere respectarea drepturilor omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special, considerente reţinute în Decizia nr. 61/2010 a Curţii Constituţionale.
2. Se mai aratã cã prin reglementãrile criticate s-a dorit corectarea unora dintre problemele majore relevate din alegerile parlamentare precedente, în acord cu constatãrile Curţii Constituţionale cuprinse în Decizia nr. 61/2010.
3. Referitor la susţinerea autorilor sesizãrii privind importanţa asigurãrii accesibilitãţii şi previzibilitãţii legii, se remarcã faptul cã legea criticatã nu aduce modificãri procedurii de vot, stabilind doar un nou mecanism de repartizare a mandatelor, specific tipului de scrutin majoritar uninominal. Se opineazã cã "acest fapt nu este de naturã a crea probleme cetãţenilor în procesul votãrii, nefiind susceptibil a aduce atingere drepturilor electorale, ci, dimpotrivã, aduce noi garanţii pentru respectarea principiilor constituţionale ale egalitãţii în faţa legii şi reprezentativitãţii".
4. Referitor la referendumul privind reducerea numãrului de parlamentari, se aratã cã este unul consultativ şi, prin urmare, nu obligã autoritãţile statului la adoptarea unei decizii în concordanţã cu voinţa poporului rezultatã în urma referendumului.
5. În ceea ce priveşte art. 16 din lege, se apreciazã cã includerea unei asemenea dispoziţii a reieşit din necesitatea reglementãrii situaţiei unor cetãţeni români aparţinând comunitãţii româneşti sau unor minoritãţi naţionale pentru care actuala lege electoralã nu asigurã respectarea principiilor egalitãţii şi reprezentativitãţii. Invocându-se sub acest aspect considerente cuprinse în Decizia nr. 148/2003 a Curţii Constituţionale, se apreciazã cã reglementarea criticatã dã eficienţã principiului egalitãţii şi reprezentativitãţii, dat fiind faptul cã atât minoritãţile naţionale care au un anumit procent în anumite circumscripţii electorale, cât şi comunitatea româneascã minoritarã în alte circumscripţii primesc în egalã mãsurã mandate, de drept, în temeiul legii. În plus, circumscripţiile electorale sunt egale ca numãr de locuitori, indiferent de numãrul mandatelor atribuite suplimentar.
6. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 15 din Constituţie, se aratã cã autorii obiecţiei nu motiveazã în niciun fel viciile de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
VIII. Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de cei 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
IX.1. Obiectul sesizãrii, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea art. 48 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
2. Examinând actele dosarului, precum şi fişa legislativã a actului contestat, Curtea constatã cã, în realitate, obiectul sesizãrii îl constituie Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
X. Criticile formulate de autorii sesizãrii privesc atât legea în ansamblul sãu, cât şi, în mod distinct, dispoziţii ale acesteia, respectiv alin. (11^1) şi (11^2), introduse la art. 48 din Legea nr. 35/2008, care au urmãtorul cuprins:
"(11^1) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la douã sãptãmâni de la primul tur. La al doilea tur de scrutin participã numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat ales candidatul care a obţinut numãrul cel mai mare de voturi valabil exprimate.
(11^2) Dacã într-un judeţ în care locuitorii aparţinând comunitãţii româneşti sau unei minoritãţi naţionale depãşesc, conform datelor oficiale finale ale ultimului recensãmânt al populaţiei 7% din totalul locuitorilor judeţului, niciun candidat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunitãţi nu a obţinut mandat conform alin. (11), se acordã un mandat în Camera Deputaţilor candidatului cel mai bine plasat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunitãţi. Acest mandat se atribuie peste numãrul de mandate ce revin judeţului respectiv."
XI.1. Se susţine cã legea supusã controlului de constituţionalitate încalcã urmãtoarele dispoziţii din Constituţie : art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 2 - Suveranitatea, art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului) şi art. 62 - Alegerea Camerelor.
2. Se invocã, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacrã caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, considerentele care au fundamentat pronunţarea de cãtre Curtea Constituţionalã a Deciziei nr. 51 din 25 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modifi carea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012. De asemenea, se invocã şi actele internaţionale la care aceastã decizie a Curţii Constituţionale face referire, respectiv: art. 21 alin. (3) din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi recomandãrile Comisiei de la Veneţia cuprinse în Raportul explicativ adoptat în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002).
XII. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este întemeiatã şi urmeazã a fi admisã, pentru urmãtoarele considerente:
1. Legea criticatã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cãrora "România este stat de drept [...]", ale art. 2 - Suveranitatea şi ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacrã o soluţie legislativã contrarã voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009.
1.1. Autorii sesizãrii susţin cã legea ce face obiectul sesizãrii încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 2 potrivit cãrora suveranitatea naţionalã se exercitã prin organele reprezentative ale statului român şi prin referendum, întrucât nu respectã voinţa cetãţenilor români exprimatã la referendumul din 22 noiembrie 2009 în sensul trecerii la un Parlament unicameral şi al reducerii numãrului de parlamentari la maximum 300 de persoane. În opinia acestora, prin modul de atribuire a mandatelor, legea aduce un plus de parlamentari faţã de numãrul în vigoare la data organizãrii referendumului, ignorând art. 62 alin. (3) din Constituţie, care specificã în mod expres faptul cã numãrul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electoralã, în raport cu populaţia ţãrii, care, conform ultimului recensãmânt, a scãzut în numãr considerabil.
1.2. Curtea constatã cã, la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, dupã consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român sã îşi exprime voinţa cu privire la douã probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numãrului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
1.3. Pânã la momentul adoptãrii legii criticate în prezenta cauzã, opţiunea poporului în sensul reducerii numãrului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementãri legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticatã, aceasta modificã legea electoralã, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin, poate determina o creştere a numãrului de parlamentari, care nu respectã voinţa poporului exprimatã la referendum.
1.4. Or, referendumul, indiferent de caracterul sãu - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintã o modalitate de exercitare a suveranitãţii naţionale.
1.5. Art. 2 din Constituţie prevede în acest sens cã "Suveranitatea naţionalã aparţine poporului român, care o exercitã prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum." Cu privire la acest text din Legea fundamentalã, Curtea Constituţionalã a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, cã "exprimã voinţa constituantului român, potrivit cãreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţionalã aparţine într-adevãr poporului român, însã aceasta nu poate fi exercitatã într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectã, mijlocitã, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmã reprezintã expresia suveranitãţii naţionale, manifestatã prin exprimarea voinţei cetãţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum".
1.6. Întrucât pot exista situaţii în care problematica asupra cãreia poporul este chemat sã îşi exprime voinţa sã afecteze interesele reprezentanţilor aleşi (cum este cazul reducerii numãrului de parlamentari sau al reducerii indemnizaţiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneţia, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenarã (13-14 octombrie 2007), a reţinut cã efectele referendumului trebuie sã fie expres prevãzute în Constituţie sau prin lege, fie cã referendumul este consultativ, fie cã este decizional. Totodatã, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic sã aibã caracter consultativ. Dacã însã are caracter decizional, trebuie sã existe norme care sã prevadã în mod expres procedura ulterioarã.
1.7. Faptul cã, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilitã o astfel de procedurã ulterioarã nu se traduce într-o lipsã a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa popularã, exprimatã cu o largã majoritate (în cazul de faţã, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), sã fie ignoratã de reprezentanţii aleşi ai poporului.
1.8. În acelaşi sens, într-o cauzã în care a avut a se pronunţa cu privire la efectele referendumului consultativ, Curtea Supremã a Canadei a statuat cã "ordinea constituţionalã canadianã existentã nu poate rãmâne indiferentã în faţa expresiei clare a unei majoritãţi clare a cetãţenilor din Quebec [...]" exprimatã cu prilejul unui asemenea referendum. (Renvoi relatif a la secession du Quebec, 1998, R.C.S. 217, paragraful 92).
1.9. Tot astfel, practica statelor democratice relevã faptul cã reprezentanţii poporului sunt în mod substanţial legaţi de rezultatele consultãrilor populare. Astfel, de exemplu, în Norvegia, un referendum consultativ a condus, în anul 1972, la respingerea aderãrii la Comunitãţile Europene, în contextul în care majoritatea membrilor Parlamentului erau în favoarea aderãrii. Tot astfel, în Danemarca, un referendum consultativ a permis ca Actului Unic European, iniţial respins de Parlamentul danez, sã fie ratificat. Aşadar, chiar dacã, teoretic, reprezentanţii aleşi ai poporului sunt liberi sã decidã distinct de voinţa popularã, în practicã se supun acestei voinţe.
1.10. Din aceastã perspectivã, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - aceastã voinţã nu poate fi ignoratã de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranitãţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul cã necesitã intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operã voinţa exprimatã de corpul electoral.
1.11. Aceastã interpretare se întemeiazã şi pe principiul loialitãţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea şi art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), principiu care, în aceastã materie, impune ca autoritãţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusã referendumului (în cazul de faţã Parlamentul) sã ia în considerare, sã analizeze şi sã identifice modalitãţi de punere în practicã a voinţei exprimate de popor. O altã viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.
1.12. Pentru aceste considerente, Curtea constatã cã reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativã care nu respectã voinţa exprimatã de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.
2. Legea criticatã încalcã principiul securitãţii juridice, consacrat implicit de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât modificã legislaţia electoralã în anul în care au loc alegeri, iar aceastã modificare are consecinţe negative asupra bunei desfãşurãri a procesului electoral şi a exercitãrii dreptului la vot.
2.1. Autorii sesizãrii susţin cã modificãrile aduse prin legea contestatã sunt de naturã sã perturbe stabilitatea dreptului electoral, încãlcând o serie de dispoziţii constituţionale şi din documente internaţionale, recomandãrile Comisiei de la Veneţia cuprinse în Raportul explicativ adoptat în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2012, potrivit cãrora trebuie evitatã modificarea frecventã a sistemelor de scrutin sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
2.2. Curtea constatã cã Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în calitate de Camerã decizionalã în data de 4 martie 2008, fiind publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008.
2.3. La douã luni de la adoptare, legea a fost modificatã substanţial prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 66/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 30 mai 2008, iar, la 5 luni de la adoptare, prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 august 2008.
2.4. În anul 2009, Legea nr. 35/2008 a fost modificatã prin legile de aprobare a celor douã ordonanţe de urgenţã a Guvernului menţionate ( Legea nr. 50/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009, şi Legea nr. 323/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009), iar în anul 2012 a fost modificatã prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.
2.5. Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii cu privire la dispoziţii ale Legii nr. 35/2008. De referinţã sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate formulate, în sensul cã este invocatã ca temei al acestora, este jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale începând cu anul 2010, orientatã cãtre evidenţierea unor obligaţii ale legiuitorului în aceastã materie, determinate de constatarea numeroaselor modificãri ale legislaţiei electorale şi a deficienţelor sistemului electoral sesizate cu prilejul alegerilor parlamentare din anul 2008 şi a celor prezidenţiale din 2009. În aceastã jurisprudenţã, Curtea Constituţionalã a subliniat necesitatea reexaminãrii întregii legislaţii electorale, evidenţiind aspectele care trebuie supuse reexaminãrii şi principiile pe care legiuitorul trebuie sã le aibã în vedere în acest sens şi, totodatã, a subliniat necesitatea stabilitãţii legii în materie electoralã, expresie a principiului securitãţii juridice.
2.6. Astfel, prin Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, Curtea a reţinut urmãtoarele: "În activitatea sa Curtea Constituţionalã a soluţionat mai multe cauze privind constituţionalitatea unor dispoziţii ale Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, constatând cã actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintã o serie de imperfecţiuni şi, ca atare, se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care sã asigure, sub toate aspectele, organizarea şi desfãşurarea unor alegeri democratice în România. În aceastã privinţã, Curtea considerã cã trebuie, în primul rând, sã se porneascã de la realitãţile economice, politice şi sociale ale ţãrii, de la rolul partidelor politice în procesul electoral, de la necesitatea raţionalizãrii Parlamentului şi, în final, sã fie reglementat un tip de scrutin corespunzãtor concluziilor desprinse şi care sã aibã corespondent în tipurile de scrutin care se regãsesc în majoritatea statelor europene."
2.7. Curtea a reţinut, totodatã, cã " Legea nr. 35/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reglementeazã un mecanism electoral care nu are nicio legãturã cu elementele de conţinut ale tipului de scrutin majoritar uninominal, organizat cu un singur tur şi care este practicat în alte state. Este de reţinut cã niciun sistem electoral în care este reglementat un tip de scrutin majoritar uninominal cu un singur tur de scrutin nu prevede vreun prag electoral, în timp ce Legea nr. 35/2008 prevede douã tipuri de praguri electorale alternative. Rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 au arãtat cã mecanismul utilizat pentru atribuirea mandatelor a avut drept consecinţã rezultate neconforme celor specifice unui tip de scrutin majoritar uninominal, rezultate determinate de calculele matematice reglementate de regulile procedurii electorale ale scrutinului uninominal prevãzut de Legea nr. 35/2008. Aşa se face cã desemnarea unor parlamentari s-a realizat pe baza unor calcule, fãrã ca o asemenea desemnare sã rezulte din alegeri, în urma exprimãrii prin vot a opţiunilor politice".
2.8. Prin Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (17) din Legea nr. 35/2008, întrucât îndepãrta de la procesul electoral, în cazul alegerilor parţiale, candidatura ca independent a unei persoane, încãlcând astfel prevederile art. 37 din Constituţie - "Dreptul de a fi ales".
2.9. Prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru autoritãţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
2.10. Cu acel prilej, Curtea a reţinut în mod critic frecventele modificãri ale legislaţiei electorale, observând cã " Legea nr. 35/2008 fost modificatã, la douã luni de la adoptarea de cãtre Parlament prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 66/2008, [...], şi la 5 luni de la adoptare prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2008, [...]. Prin aceastã din urmã ordonanţã au fost aduse 92 de modificãri şi completãri legii, în condiţiile în care legea adoptatã iniţial de Parlament cu respectarea art. 75 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie cuprindea 76 de articole şi o anexã referitoare la circumscripţiile electorale".
2.11. Totodatã, statuând cã "dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilitãţii normelor juridice în domeniul electoral", respectiv cã "stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securitãţii juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie ", şi observând cã modificarea legislativã intempestivã "poate fi de naturã sã creeze dificultãţi suplimentare autoritãţilor însãrcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptãrii la procedura nou- instituitã şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune", respectiv cã "aceastã reglementare este de naturã sã determine dificultãţi în exercitarea dreptului de vot, dificultãţi care pot avea ca efect, în cele din urmã, restrângerea exerciţiului acestui drept", Curtea a constatat neconstituţionalitatea legii criticate. Considerentele deciziei au avut în vedere şi Codul bunelor practici în materie electoralã adoptat de cãtre Comisia de la Veneţia, act în care se aratã faptul cã stabilitatea dreptului este un element important al credibilitãţii procesului electoral, iar modificarea frecventã a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegãtorul, respectiv cã ceea ce trebuie evitat nu este atât modificarea sistemelor de scrutin, ci modificarea lor frecventã sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri.
2.12. Referindu-se la considerentele Deciziei nr. 61/2010, Curtea a arãtat din nou cã "actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintã o serie de imperfecţiuni, [...], şi, ca atare, se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care sã asigure sub toate aspectele organizarea şi desfãşurarea unor alegeri democratice în România", subliniind "necesitatea ca întreaga legislaţie electoralã referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a Preşedintelui României, alegerile pentru Parlamentul European, precum şi la alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale sã fie reexaminatã, urmând a fi concentratã într-un cod electoral, ale cãrui dispoziţii comune şi speciale sã asigure, în concordanţã cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent".
2.13. Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa invocatã, Codul bunelor practici în materie electoralã - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeanã pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), accentueazã stabilitatea unor reguli ale dreptului electoral, "în special cele care reglementeazã sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorialã a circumscripţiilor". În acelaşi document se mai statueazã cã "ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin - ele pot fi întotdeauna îmbunãtãţite - ci modificarea lor frecventã sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificãrile vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic".
2.14. Subliniind aceleaşi principii, Raportul asupra calendarului şi inventarului criteriilor politice de evaluare a alegerilor adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice cu ocazia celei de-a 34-a Reuniuni (Veneţia, 14 octombrie 2010) reţine, totodatã, cã "orice reformã care vizeazã legislaţia electoralã care urmeazã sã se aplice unor alegeri trebuie sã aibã loc suficient de devreme pentru a putea fi cu adevãrat aplicabilã". Cu toate acestea, în anumite situaţii, "pot fi acceptate excepţii de la regula de un an, de exemplu, dacã este necesar sã fie remediate pe cale legislativã probleme neprevãzute, sau pentru a rectifica legislaţia electoralã, acolo unde aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internaţional".
2.15. Cu privire la forţa juridicã a dispoziţiilor Codului bunelor practici în materie electoralã, elaborat de Comisia de la Veneţia, invocat de autorii sesizãrii, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 61/2010, cã "într-adevãr acest act nu are un caracter obligatoriu, însã recomandãrile sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizeazã ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberã în materie electoralã, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a dreptului de a fi ales şi de a alege, în special".
2.16. De altfel, Codul bunelor practici în materie electoralã este reţinut ca document internaţional relevant şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotãrârea pronunţatã în Cauza Petkov şi alţii împotriva Bulgariei din 11 iunie 2009 sau Hotãrârea pronunţatã în Cauza Grosaru împotriva României din 2 martie 2010).
2.17. Autorii sesizãrii invocã şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat cu privire la cerinţele accesibilitãţii şi previzibilitãţii legii, respectiv reperele pe care legiuitorul trebuie sã le aibã în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe (hotãrârile pronunţate în cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Amman împotriva Elveţiei, 2005).
2.18. Jurisprudenţa şi documentele examinate relevã instabilitatea legislaţiei româneşti în materie electoralã, în contradicţie cu principiile statului de drept, existenţa unor deficienţe ale sistemului electoral actual, necesitatea modificãrii legislaţiei electorale şi faptul cã aceasta trebuie sã aibã o solidã fundamentare, respectiv sã se concretizeze într-un act complex - un cod electoral, precum şi faptul cã modificarea trebuie sã respecte principiul securitãţii juridice, respectiv sã nu intervinã (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri.
2.19. Examinând legea criticatã, Curtea constatã cã aceasta modificã, în principal, tipul de scrutin stabilit de reglementarea electoralã actualã în materie, în încercarea de a corecta unele dintre deficienţele acesteia. Astfel, potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul de lege, modificãrile aduse Legii nr. 35/2008 "vizeazã eliminarea elementelor discriminatorii, prin reglementarea atribuirii mandatului de parlamentar candidaţilor care au obţinut numãrul cel mai mare de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat [...]."
2.20. Demersul legiuitorului nu este însã fundamentat în sensul reţinut de Curte în jurisprudenţa sa (în raport cu realitãţile economice, politice şi sociale ale ţãrii, rolul partidelor politice în procesul electoral, necesitatea raţionalizãrii Parlamentului), aspect criticat de autorii sesizãrii cu referire la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacrã caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
2.21. Curtea constatã în acest sens cã dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instituie obligaţia fundamentãrii actelor normative. Potrivit alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 24/2000, soluţiile pe care proiectul de act normativ le cuprinde "[...] trebuie sã fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativã a statului român şi cerinţele corelãrii cu ansamblul reglementãrilor interne şi ale armonizãrii legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitarã şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "pentru fundamentarea noii reglementãri se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivã, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare".
2.22. Lipsa unei fundamentãri temeinice a actului normativ în discuţie determinã, pentru motivele arãtate, încãlcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cãrora, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", precum şi ale art. 147 alin. (4) potrivit cãrora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.
2.23. Se constatã, totodatã, cã modificarea Legii nr. 35/2008 - în esenţa acesteia, câtã vreme modificarea priveşte tipul de scrutin reglementat de actuala legislaţie - intervine cu aproximativ 6 luni înaintea alegerilor, ceea ce, astfel cum susţin şi autorii sesizãrii în motivarea acesteia, încalcã principiile statuate de Curtea Constituţionalã în aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, interpretat în concordanţã cu dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu raportare şi la Codul bunelor practici în materie electoralã adoptat de Comisia de la Veneţia.
2.24. Curtea constatã cã şi legislaţia electoralã actualã a fost modificatã cu mai puţin de un an înainte de alegeri. Spre deosebire însã de situaţiile în care a avut a examina prevederi ale acestei legislaţii, situaţii când nu a fost sesizatã cu critici în acest sens, în prezenta cauzã Curtea a fost sesizatã şi trebuie sã se pronunţe cu privire la modificarea intempestivã a legislaţiei electorale din perspectiva consecinţelor pe care aceasta le produce - la fel ca în precedentul soluţionat prin Decizia nr. 51/2012 -, precum şi cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacrã caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
2.25. Pentru a rãspunde acestor critici, Curtea trebuie sã aibã în vedere evoluţia legislaţiei electorale şi a problemelor de constituţionalitate pe care aceasta le-a ridicat de-a lungul timpului, reflectate în jurisprudenţa sa în materie, jurisprudenţã care a încorporat, în raport cu aceastã evoluţie, prin receptarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o serie de principii statuate în documente internaţionale de referinţã.
2.26. Astfel, de-a lungul timpului, instabilitatea legislativã în materie electoralã, determinatã de modificarea acestei legislaţii, cu precãdere, în anii electorali, s-a relevat a fi nu doar un factor de incertitudine juridicã, ci şi o cauzã a deficienţelor acestei legislaţii, constatate cu prilejul aplicãrii sale. De aceea, Curtea a constatat şi a subliniat în repetate rânduri necesitatea fundamentãrii actului de legiferare, precum şi a realizãrii unui demers legislativ complex în materie electoralã - a unei reexaminãri "de ansamblu" a Legii nr. 35/2008. Ceea ce a sancţionat Curtea prin Decizia nr. 51/2012, invocatã de autorii sesizãrii, nu a fost doar modificarea legislaţiei electorale într-un an în care au loc alegeri. Reţinând încãlcarea, prin legea criticatã, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a analizat consecinţele acestei modificãri: "dificultãţi suplimentare autoritãţilor însãrcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptãrii la procedura nou instituitã şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune", "dificultãţi în exercitarea dreptului de vot, dificultãţi care pot avea ca efect, în cele din urmã, restrângerea exerciţiului acestui drept".
2.27. Sunt astfel încãlcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art. 2.
3. Punctul 16 din legea ce face obiectul sesizãrii, respectiv alin. (11^2) introdus la art. 48 din Legea nr. 35/2008, încalcã prevederile constituţionale ale art. 2 - Suveranitatea, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 alin. (1) teza întâi potrivit cãruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român [...]" şi art. 62 alin. (1) potrivit cãruia "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale".
3.1. În opinia autorilor sesizãrii, alin. (11^2) al art. 48 din Legea nr. 35/2008 încalcã principiul egalitãţii în drepturi, al reprezentativitãţii şi echilibrului politic, legea, în ansamblul ei, afectând ideea reprezentativitãţii prevãzute de Legea fundamentalã.
3.2. Faţã de aceste susţineri, Curtea constatã, mai întâi, cã pun în discuţie modul de atribuire a mandatelor de deputaţi şi senatori, aşadar tipul de scrutin reglementat de lege. În principiu, opţiunea pentru un anume tip de scrutin aparţine legiuitorului, soluţie care rezultã din dispoziţiile art. 62 din Constituţie care obligã la alegerea prin vot a Parlamentului, lãsând legiuitorului posibilitatea de a stabili prin lege tipul sistemului electoral, precum şi modalitãţile concrete de organizare şi desfãşurare a scrutinului.
3.3. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturiloromului şi a libertãţilor fundamentale. Cu privire la aceste dispoziţii, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri "libere", "la intervale rezonabile", "prin scrutin secret", "în condiţii care sã asigure libera exprimare a voinţei poporului", fãrã a impune introducerea unui sistem determinat de vot, cum ar fi votul proporţional sau cel majoritar, cu unul sau douã tururi de scrutin (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 54).
3.4. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut, de asemenea, cã existã numeroase moduri de a organiza şi de a face sã funcţioneze sistemele electorale, dupã cum se constatã existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în aceastã materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversitãţii culturale şi de gândire politicã, astfel cã fiecare stat va "încorpora" aceste elemente în propria viziune despre democraţie (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Hirst împotriva Regatului Unit, din 6 octombrie 2005, paragraful 61).
3.5. Aceeaşi Curte a mai statuat cã, pentru a rãspunde scopurilor art. 3, orice sistem electoral are a fi apreciat în funcţie de evoluţia politicã a unui stat, încât detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot sã aparã ca justificate în altul, cerinţa esenţialã rãmânând aceea ca sistemul adoptat sã îndeplineascã, în esenţã, condiţiile asigurãrii liberei exprimãri a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, din 2 martie 1987, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacã este cazul, nu trebuie sã împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, ele trebuie sã reflecte sau sã nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmãreşte sã determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, din 8 iulie 2008, paragraful 109). Aceastã alegere, dictatã de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine în principiu de domeniul de competenţã exclusivã a statului (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, din 9 aprilie 2002, paragraful 34).
3.6. Indiferent de sistemul electoral sau tipul de scrutin pentru care opteazã legiuitorul, Curtea Constituţionalã este competentã sã se pronunţe dacã sunt respectate, în reglementarea acestora, principiile şi dispoziţiile Constituţiei.
3.7. Curtea constatã în acest sens cã, dacã alin. (11) al art. 48 din Legea nr. 35/2008, astfel cum a fost modificatã, prevede un scrutin majoritar uninominal, potrivit cãruia mandatele de deputaţi şi senatori se atribuie candidaţilor care au obţinut cel mai mare numãr de voturi în cadrul colegiilor uninominale, alin. (11^2) al aceluiaşi articol, introdus ca urmare a admiterii unui amendament formulat la Camera Deputaţilor, prevede reguli suplimentare de atribuire a mandatelor de deputat.
3.8. Astfel, în plus faţã de mandatele rezultate din alegerea prin scrutin majoritar uninominal, la nivelul fiecãrui judeţ "în care locuitorii aparţinând comunitãţii româneşti sau unei minoritãţi naţionale depãşesc, conform datelor oficiale finale ale ultimului recensãmânt al populaţiei, 7% din totalul locuitorilor judeţului", "se acordã un mandat în Camera Deputaţilor candidatului cel mai bine plasat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunitãţi" în cazul în care "niciun candidat al competitorilor electorali aparţinând acelei comunitãţi nu a obţinut mandat conform alin. (11)".
3.9. Aşadar, la numãrul de mandate stabilite pe baza normei de reprezentare reglementate de art. 5 din Legea nr. 35/2008, se va adãuga un numãr de mandate variabil în funcţie de douã criterii: ponderea unei minoritãţi naţionale, respectiv comunitãţi româneşti în populaţia unui judeţ şi opţiunea alegãtorilor din judeţul respectiv (care îl poate plasa ori nu pe unul sau mai mulţi reprezentanţi ai minoritãţii/comunitãţii printre cei aleşi pe baza scrutinului uninominal). Astfel, în afara mandatelor de deputaţi şi senatori ce rezultã direct din scrutin, poate exista un numãr de mandate de deputaţi rezultate indirect din scrutin, altele decât cele la care se referã dispoziţiile art. 62 alin. (2) teza a doua din Constituţie (a cãrei aplicare este realizatã în legea electoralã de un alt text - art. 9 din Legea nr. 35/2008 ).
3.10. Aceastã reglementare este neconstituţionalã prin:
a) lipsa de legitimitate şi reprezentativitate a unui mandat astfel stabilit şi obţinut;
b) incompatibilitatea cu dispoziţiile art. 62 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cãrora "organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale";
c) incompatibilitatea cu dispoziţiile constituţionale a conceptului de "comunitate româneascã" cu referire la populaţia unui judeţ al României.
3.11. Astfel, mandatele atribuite în conformitate cu regula stabilitã de alin. (11^2) al art. 48 din Legea nr. 35/2008 rezultã indirect din scrutin, iar numãrul voturilor pe care îl obţin persoanele cãrora li se atribuie aceste mandate, în raport cu numãrul voturilor competitorilor electorali care obţin mandate prin scrutin majoritar uninominal la nivel de colegiu, respectiv circumscripţie electoralã, determinã o reprezentare incorectã şi inegalã a voturilor cetãţenilor în Parlamentul României, în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 2 - Suveranitatea, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului şi art. 62 alin. (1) potrivit cãruia "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale".
3.12. Acest numãr de mandate nu se stabileşte în funcţie de principiul reprezentativitãţii, ci în raport cu ponderea minoritãţilor naţionale sau a comunitãţii româneşti în cadrul circumscripţiei electorale, care poate sau nu depãşi pragul minim de 7% stabilit în mod aleatoriu de cãtre legiuitor. Se observã cã stabilirea acestui prag nu are niciun temei constituţional sau legal. De altfel, reglementarea sa nu este motivatã nici în Raportul întocmit de Comisia juridicã de disciplinã şi imunitãţi din Camera Deputaţilor, acolo unde amendamentul a fost introdus.
3.13. Curtea Constituţionalã a reţinut în jurisprudenţa sa ( Decizia nr. 53 din 12 februarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 18 martie 2004 ) cã în România "însãşi Constituţia conferã un regim special organizaţiilor aparţinând minoritãţilor naţionale, care sã le permitã acestora reprezentarea politicã în cadrul autoritãţii legiuitoare". Acest regim special este reglementat prin dispoziţiile art. 62 alin. (2).
3.14. Textul de lege criticat este în contradicţie cu dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în temeiul sãu, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament pot dobândi mai multe locuri de deputat, în funcţie de numãrul circumscripţiilor electorale aflate în ipoteza reglementatã de textul de lege. Or, potrivit art. 62 alin. (2) din Constituţie, aceste organizaţii aflate în ipoteza prevãzutã de norma constituţionalã (aceeaşi cu a textului legal criticat) "au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale". "Condiţiile legii electorale" la care face trimitere dispoziţia citatã se referã la reglementarea modului de atribuire a acestui loc şi nu poate fi interpretat în sensul cã, prin legea electoralã, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament ar putea dobândi un numãr mai mare de locuri de deputat într-un alt mod decât prin vot "universal, egal, direct, secret şi liber exprimat".
3.15. O reprezentare diferitã în Parlament în raport cu structura etnicã a circumscripţiilor electorale (judeţele ţãrii) - în sensul cã la un numãr identic sau apropiat de alegãtori, cãrora, potrivit normei de reprezentare, le revine un numãr identic de mandate de parlamentari, va exista, în realitate, un numãr diferit de mandate rezultate în mod diferit - direct sau indirect din scrutin - corespunzãtor structurii etnice a judeţelor în cauzã, contravine principiilor constituţionale enunţate şi, totodatã, încalcã prevederile art. 4 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "statul are ca fundament unitatea poporului român [...]".
3.16. Curtea constatã, totodatã, cã dispoziţiile alin. (11^2) al art. 48 din Legea nr. 35/2008 determinã o dublã reglementare a situaţiei minoritãţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, câtã vreme Legea nr. 35/2008 stabileşte, în art. 9 alin. (1), cã "(1) Organizaţiile cetãţenilor aparţinând unei minoritãţi naţionale definite potrivit art. 2 pct. 29, legal constituite, care nu au obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, potrivit art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, la un mandat de deputat, dacã au obţinut, pe întreaga ţarã, un numãr de voturi egal cu cel puţin 10% din numãrul mediu de voturi valabil exprimate pe ţarã pentru alegerea unui deputat".
3.17. Mai mult, textul criticat extinde excepţia prevãzutã de Constituţie pentru cetãţenii aparţinând minoritãţilor naţionale (definitã de Legea nr. 35/2008, în art. 2 pct. 29, ca fiind "acea etnie care este reprezentatã în Consiliul Minoritãţilor Naţionale") şi în ceea ce priveşte persoanele de etnie românã, pe care, printr-o sintagmã fãrã niciun suport constituţional, respectiv aceea de "comunitate româneascã", le asimileazã, sub acest aspect, minoritãţilor naţionale.
3.18. Or, sintagma "poporul român" pe care legiuitorul constituant o foloseşte atunci când, în art. 2 alin. (1) stabileşte cã "suveranitatea naţionalã aparţine poporului român", implicã în mod necesar unitatea şi unicitatea poporului, fiind incompatibilã cu identificarea, în cadrul poporului român şi pe teritoriul României, a unor structuri bazate pe apartenenţa la etnia românã - "comunitãţi româneşti", ai cãror membri sã beneficieze, în virtutea unui statut asimilat minoritãţilor naţionale, de drepturi conferite cetãţenilor aparţinând unei minoritãţi naţionale în considerarea acestei apartenenţe. O astfel de reglementare încalcã şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri".
3.19. În ceea ce priveşte reglementãrile internaţionale, Convenţia-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, ratificatã prin Legea nr. 33/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 mai 1995, prevede în preambul "protecţia efectivã a minoritãţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinând acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integritãţii teritoriale şi a suveranitãţii naţionale".
3.20. Art. 2 din convenţia menţionatã stabileşte în acest sens obligaţia pãrţilor semnatare de a adopta, "dacã este cazul, mãsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplinã şi efectivã între persoanele aparţinând unei minoritãţi naţionale şi cele aparţinând majoritãţii. Ele vor ţine seama în mod corespunzãtor, în aceastã privinţã, de condiţiile specifice în care se aflã persoanele aparţinând minoritãţilor naţionale".
3.21. Referitor la raporturile majoritate - minoritate, Convenţia statueazã cã "În exercitarea drepturilor şi libertãţilor decurgând din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, orice persoanã aparţinând unei minoritãţi naţionale va respecta legislaţia naţionalã şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinând majoritãţii sau altor minoritãţi naţionale".
3.22. Unul dintre documentele internaţionale care trateazã problema reprezentãrii minoritãţilor naţionale, receptat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi evocat chiar în contextul examinãrii unei cauze împotriva României (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Grosaru împotriva României, 2010) îl constituie Recomandãrile de la Lund cu privire la participarea efectivã a minoritãţilor naţionale la viaţa publicã.
XIII. În final, Curtea reţine cã, întrucât calitatea reprezentãrii politice depinde într-o mare mãsurã de aspecte tehnice precum sistemul electoral, opţiunea pentru un anume astfel de sistem trebuie sã reflecte realitãţile şi situaţia specificã a statului, schimbarea tipului de scrutin presupunând nu doar o modificare a modului de atribuire a mandatelor de deputaţi şi senatori, ci o nouã concepţie cu privire la întregul sistem electoral.
XIV. Pentru toate aceste considerente, Curtea constatã cã legea criticatã încalcã, în ansamblul sãu, dispoziţiile Constituţiei cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), art. 62 - Alegerea Camerelor şi art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
În final, Curtea constatã cã, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã aceasta". În consecinţã, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autoritãţile şi instituţiile publice urmeazã sã respecte atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constatã cã Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali este neconstituţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 27 iunie 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Pentru
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta,
semneazã
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
