Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 682 din 18 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 21 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie invocatã de Sorin Sabãu în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecãtoriei Reghin.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã admiterea excepţiei astfel cum a fost formulatã, expunând, pe larg, motivele de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, fãcând referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 329/289/2009, Judecãtoria Reghin a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie invocatã de Sorin Sabãu, într-o cauzã având ca obiect contestaţie la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional prin aceea cã instanţa de executare, primind apãrãrile de fond formulate împotriva titlului executoriu irevocabil, rejudecã pricina, ceea ce determinã încãlcarea autoritãţii instanţei care a emis titlul. Pe de altã parte, "debitorul, invocând apãrãri de fond împotriva unui titlu executoriu revocabil care emanã de la o instanţã superioarã în grad, şi a cãrui obiect are o valoare peste valoarea prevãzutã de competenţa dupã materie, instanţa de executare nu are autonomia procedurilor şi a actelor emise, aici intervenind practic rejudecarea fondului, asupra cãruia este competentã, dupã materie, a se pronunţa, instanţa de rang superior care a emis titlul." Se mai aratã cã "a judeca contestaţia la executare silitã instituitã prin prisma dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din legea menţionatã, pe argumentele deduse din ierarhia de drept a instanţelor sau a competenţelor materiale şi funcţionale, este o concluzie nelegalã, ce poate echivala cu denegarea de dreptate, ceea ce determinã (...) încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul la un proces echitabil".
Judecãtoria Reghin apreciazã cã excepţia invocatã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins: "Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apãrãri de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (2) şi (6) privind instanţele judecãtoreşti, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se invocã, totodatã, Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plãţilor în tranzacţiile comerciale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , prin raportare la textele din Constituţie invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 361 din 12 decembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003, Curtea a considerat ca fiind neîntemeiatã critica potrivit cãreia prevederile <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 ar încãlca dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Curtea a reţinut cu acel prilej cã "teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apãrãri de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat excepteazã de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeaşi ordonanţã, împotriva ordonanţei cu somaţia de platã, emisã de judecãtor, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentã pentru judecarea cauzei în primã instanţã, care va putea anula ordonanţa, situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun. Din conţinutul acestor dispoziţii legale nu rezultã nicio îngrãdire a accesului liber la justiţie pentru niciuna dintre pãrţile litigante. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de platã poate formula o cerere în anulare la instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã. El poate, de asemenea, formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul cãreia are dreptul sã invoce şi apãrãri de fond, dacã nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de platã. Excepţia prevãzutã în <>art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificatã, întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apãrãrile de fond."
În acelaşi sens, referindu-se la specificul cãilor de atac reglementate de <>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , Curtea a statuat, de exemplu prin <>Decizia nr. 895 din 16 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, cã reglementarea acestora nu relevã niciun aspect de neconstituţionalitate. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca, în considerarea anumitor particularitãţi, sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident, cu condiţia ca nicio normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa în materie sunt valabile şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte critica formulatã în raport de Directiva nr. 35/2000 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii plãţilor în tranzacţiile comerciale, aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii, care nu intrã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie invocatã de Sorin Sabãu în Dosarul nr. 329/289/2009 al Judecãtoriei Reghin.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
