Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 680 din 10 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 si 278^1 din Codul de procedura penala
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Caraş în Dosarul nr. 537/2006 al Judecãtoriei Feteşti. La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.746 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.057 D/2006, având ca obiect excepţia de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Caraş în Dosarul nr. 536/2006 al Judecãtoriei Feteşti. La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã Curţii cã autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei concluzii scrise. Curtea, având în vedere conţinutul excepţiilor de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.219 D/2006, 1.746 D/2006 şi 2.057 D/2006, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor. Constantin Caraş este de acord cu conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public solicitã conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.746 D/2006 şi nr. 2.057 D/2006 la Dosarul nr. 1.219 D/2006, care a fost primul înregistrat. Având cuvântul, Constantin Caraş aratã cã excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat au fost "rãstãlmãcite" de instanţa de judecatã. Susţine cã, în realitate, în Dosarul înregistrat la Curtea Constituţionalã cu nr. 1.219 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, iar în Dosarul nr. 2.057 D/2006, a criticat dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 şi 7 din acelaşi cod, aspecte precizate în concluziile scrise depuse în cele douã dosare. Solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost precizatã în notele scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 28 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 537/2006, şi Încheierea din 22 august 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 536/2006, Judecãtoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Caraş în dosarele menţionate. Prin Încheierea din 21 iunie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 5.166/P/2005, Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Popa în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Constantin Caraş susţine, în esenţã, cã nu este constituţional ca prim-procurorul sã soluţioneze plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecatã sã soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori. Se aratã cã, în acest mod, s-a creat situaţia ca procurorii "sã se verifice ei între ei, dupã interesul lor". Adrian Popa susţine cã textele de lege criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece nu reglementeazã posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei în cazul în care cauza treneazã la parchet, "neefectuându-se niciun act, deşi, formal, existã o anchetã în curs de desfãşurare", limitând actele procurorului care pot fi controlate de cãtre instanţa de judecatã. Judecãtoria Feteşti considerã cã excepţia de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi, de asemenea, nu încalcã liberul acces la justiţie şi dreptul la apãrare al persoanei. Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã ceea ce se solicitã, în realitate, este completarea prevederilor legale criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecãtoreşti nu doar a actelor la care fac referire aceste prevederi, ci şi a altor acte şi mãsuri ale procurorului. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile din Codul de procedurã penalã cuprinse în art. 278, privind plângerea contra actelor procurorului, şi în art. 278^1, privind plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. În ceea ce priveşte precizãrile autorului Constantin Caraş, care, atât în concluziile orale susţinute în faţa Curţii Constituţionale, cât şi în concluziile scrise depuse în dosarele nr. 1.219 D/2006 şi nr. 2.057 D/2006, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate are alt obiect decât cel reţinut în încheierile de sesizare a Curţii, acestea nu pot fi primite. Astfel, atât din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi din cererile referitoare la ridicarea acestei excepţii, rezultã cã autorul sãu a criticat dispoziţiile art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã în mod generic. În plus, Curtea nu se poate învesti cu soluţionarea excepţiei astfel cum a fost precizatã, deoarece dreptul de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi legale se realizeazã în faţa instanţelor de judecatã, inclusiv prin exercitarea cãilor legale de atac împotriva încheierilor de sesizare în care s-au strecurat, eventual, erori. Curtea mai constatã cã, ulterior sesizãrii sale prin încheierile din 28 aprilie 2006 şi, respectiv, din 21 iunie 2006, dispoziţiile <>art. 278^1 din Codul de procedurã penalã au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, pãstrându-se însã substanţa reglementãrii legale supuse controlului. Aşa fiind, Curtea este legal sesizatã şi urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã, în actuala redactare. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins: - Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului): "Plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvã de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul când mãsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de cãtre aceştia, plângerea se rezolvã de procurorul ierarhic superior. În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau al ordonanţei ori, dupã caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţã sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2. Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţioneazã plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmãririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã ori de încetare a urmãririi penale, se comunicã persoanei care a fãcut plângerea şi celorlalte persoane interesate. Dispoziţiile art. 275-277 se aplicã în mod corespunzãtor."; - Art. 278^1 (Plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã): Dupã respingerea plângerii fãcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror, persoana vãtãmatã, precum şi orice alte persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicãrii de cãtre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecãtorul de la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. Plângerea poate fi fãcutã şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecatã cuprinse în rechizitoriu. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevãzut în art. 277, termenul prevãzut în alin. 1 curge de la data expirãrii termenului iniţial de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet judecãtorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi persoana care a fãcut plângerea se citeazã. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedicã soluţionarea cauzei. Când judecãtorul considerã cã este absolut necesarã prezenţa persoanei lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecãtorul dã cuvântul persoanei care a fãcut plângerea, persoanei faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale şi apoi procurorului. Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor. În cazul prevãzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referã alin. 1. Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacatã cu recurs de procuror, de persoana care a fãcut plângerea, de persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi de orice altã persoanã ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate. În situaţia prevãzutã în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa cãreia judecãtorul, prin hotãrâre definitivã, a decis cã nu este cazul sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã nu mai poate fi urmãritã pentru aceeaşi faptã, afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute în art. 10. Judecãtorul este obligat sã rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plângerea greşit îndreptatã se trimite organului judiciar competent." Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate prin textele de lege criticate sunt cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 privind accesul liber la justiţie, în art. 24 privind dreptul la apãrare şi în art. 52 privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sã fie respinsã. Astfel, contrar susţinerilor lui Constantin Caraş, în opinia cãruia textele de lege criticate sunt contrare Constituţiei, întrucât stabilesc ca prim-procurorul sã soluţioneze plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror şi ca instanţa de judecatã sã soluţioneze plângerea împotriva rezoluţiilor date de procurori, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei reprezintã chiar expresia unor dispoziţii cuprinse în Legea fundamentalã. Astfel, art. 278 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã plângerea contra actelor procurorului, constituie concretizarea dispoziţiilor constituţionale privind rolul Ministerului Public şi dã expresie principiului controlului ierarhic ce guverneazã activitatea procurorilor, prevãzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentalã. Art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã posibilitatea formulãrii plângerii la instanţa de judecatã împotriva acelor acte prin care procurorul soluţioneazã cauza penalã fãrã ca aceasta sã mai ajungã în faţa instanţei, reprezintã concretizarea prevederilor constitu-ţionale ce consacrã liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Aceste texte de lege nu cuprind privilegii sau discriminãri în raport de criteriile egalitãţii în drepturi prevãzute de art. 4 din Legea fundamentalã, orice persoanã vãtãmatã în drepturile sale prin mãsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea sã promoveze împotriva acestora cãile de atac prevãzute de lege, iar în acest cadru, sã beneficieze de toate garanţiile specifice dreptului la apãrare, criticile formulate în raport de dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare fiind, prin urmare, neîntemeiate. De asemenea, art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã nu conţin nicio dispoziţie de naturã sã încalce dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, prevãzut de art. 52 din Legea fundamentalã. În ceea ce priveşte susţinerile lui Adrian Popa, Curtea constatã cã ceea ce solicitã acesta, în realitate, este completarea prevederilor de lege criticate, în sensul reglementãrii posibilitãţii persoanei interesate de a se adresa instanţei în cazul în care cauza treneazã la parchet. O asemenea solicitare excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "[...] se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". De altfel, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalitãţii art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã, statuând, în mod constant, cã acestea nu încalcã egalitatea în drepturi, liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale. În acest sens sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 182 din 29 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 mai 2005, <>Decizia nr. 405 din 14 iulie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 4 august 2005, şi <>Decizia nr. 141 din 21 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006. Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în deciziile mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru cele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Caraş în dosarele nr. 537/2006 şi nr. 536/2006 ale Judecãtoriei Feteşti şi de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.166/P/2005 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
