Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 68 din 28 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 68 din 28 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 314 din 8 aprilie 2024

Comenteaza legea


┌─────────────────┬─┬──────────────────┐
│Marian Enache    │-│preşedinte        │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │-│judecător         │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga│-│judecător         │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan  │-│judecător         │
│Licu             │ │                  │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana    │-│judecător         │
│Scântei          │ │                  │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan    │-│judecător         │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Livia Doina      │-│judecător         │
│Stanciu          │ │                  │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Elena-Simina     │-│judecător         │
│Tănăsescu        │ │                  │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Varga Attila     │-│judecător         │
├─────────────────┼─┼──────────────────┤
│Fabian Niculae   │-│magistrat-asistent│
└─────────────────┴─┴──────────────────┘

        Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.690/288/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.398D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.435D/2021, nr. 3.460D/2021, nr. 3.569D/2021, nr. 3.968D/2021, nr. 34D/2022, nr. 35D/2022, nr. 95D/2022, nr. 240D/2022, nr. 429D/2022 şi nr. 790D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 77/2016 şi din Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în dosarele nr. 7.972/300/2021 şi nr. 4.551/300/2021 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 9.261/281/2021 al Judecătoriei Ploieşti, în Dosarul nr. 6.083/299/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 8.914/280/2021 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.753/202/2021 al Judecătoriei Călăraşi, în dosarele nr. 2.536/212/2021/a1 şi nr. 10.850/212/2021/a1 ale Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.835/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi în Dosarul nr. 6.053/212/2021 al Judecătoriei Medgidia.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.435D/2021, nr. 3.460D/2021, nr. 3.569D/2021, nr. 3.968D/2021, nr. 34D/2022, nr. 35D/2022, nr. 95D/2022, nr. 240D/2022, nr. 429D/2022 şi nr. 790D/2022 la Dosarul nr. 3.398D/2021.
    6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.435D/2021, nr. 3.460D/2021, nr. 3.569D/2021, nr. 3.968D/2021, nr. 34D/2022, nr. 35D/2022, nr. 95D/2022, nr. 240D/2022, nr. 429D/2022 şi nr. 790D/2022 la Dosarul nr. 3.398D/2021 care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, menţionându-se, în acest sens, deciziile nr. 431 şi nr. 432 din 17 iunie 2021.
                                                               CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 28 septembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 4.690/288/2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.398D/2021).
    9. Prin Încheierea din 3 noiembrie şi Sentinţa civilă nr. 12.335 din 11 noiembrie 2021 pronunţate în dosarele nr. 7.972/300/2021 şi nr. 4.551/300/2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 4-7 din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (dosarele nr. 3.435D/2021 şi nr. 240D/2022).
    10. Prin Încheierea din 19 octombrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 9.261/281/2021, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 4 [cu referire la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016], pct. 7 [cu referire la art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.460D/2021).
    11. Prin Încheierea din 19 octombrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 6.083/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1)-(1^3) şi (3), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. 5 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.569D/2021).
    12. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 1.753/202/2021, Judecătoria Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020, precum şi a legii, în ansamblul său (Dosarul nr. 3.968D/2021).
    13. Prin Sentinţa civilă nr. 7.773 din 8 decembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 8.914/280/2021, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 4 [cu referire la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016], pct. 7 [cu referire la art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 34D/2022).
    14. Prin încheierile nr. 17.689 din 29 decembrie 2021 şi nr. 1.147 din 4 februarie 2022, pronunţate în dosarele nr. 2.536/212/2021/a1 şi nr. 10.850/212/202Î/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, sub aspectul dispoziţiilor articolului unic pct. 2 şi 3, cu referire la art. 4 din Legea nr. 77/2016, punctele 4 şi 5, cu referire la art. 5 din Legea nr. 77/2016, punctele 6 şi 7, cu referire la art. 7 din Legea nr. 77/2016 şi, respectiv, punctul 8, cu referire la art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 (dosarele nr. 35D/2022 şi nr. 429D/2022).
    15. Prin Încheierea din 4 octombrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 7.835/302/2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a) şi b), alin. (1^2), (1^3) şi (3), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016, introduse prin pct. 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ale articolului unic din Legea nr. 52/2020, precum şi ale art. 8 alin. (5) prima teză din Legea nr. 77/2016 introdus prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 52/2020 (Dosarul nr. 95D/2022).
    16. Prin Încheierea din 17 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 6.053/212/2021, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 77/2016], pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 4 [cu referire la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016], pct. 5 [cu referire la art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016], pct. 6 [cu referire la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016], pct. 7 [cu referire la art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016] şi pct. 8 [cu referire la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016] din Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său (Dosarul nr. 790D/2022).
    17. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate de către Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca cu prilejul soluţionării unor cauze civile având ca obiect darea în plată.
    18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legea criticată este neconstituţională pentru că a fost adoptată în lipsa solicitării avizului Băncii Naţionale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Se subliniază că principiul legalităţii impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării.
    19. Se mai invocă faptul că Legea nr. 52/2020 aduce o gravă atingere dreptului la libertate economică şi libertăţii comerţului, întrucât intervine în raporturile juridice încheiate între profesionişti şi consumatori, afectând în mod direct contraprestaţia la care creditorul este îndreptăţit prin încheierea contractelor de credit. Modificarea condiţiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiţii care nu sunt sub influenţa creditorului, nu justifică modificarea obligaţiei esenţiale a debitorului, prin lipsirea creditorului de posibilitatea recuperării creanţei în integralitatea sa. Legea nr. 52/2020 modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părţile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părţi contractante, instituind o discriminare inacceptabilă între subiecţii de drept privat.
    20. Se mai susţine că legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, intervine peste principiul pacta sunt servanda, dispunând peste voinţa părţilor la mult timp după realizarea raportului juridic dintre acestea, şi creează un dezechilibru în interpretarea unitară a legii, fiind astfel inaccesibilă. Astfel, se arată că, prin natura sa, instituţia impreviziunii reprezintă o situaţie de excepţie de la principiul forţei obligatorii a unui contract şi are drept premise evenimente survenite după încheierea contractului care nu au fost prevăzute de părţi la momentul încheierii acestuia şi care nu au fost asumate de debitor şi în legătură cu care nu s-ar putea, în mod rezonabil, considera că debitorul şi-a asumat acest risc. Însă, deşi pretextul este echilibrarea contractului, prezumţia absolută de impreviziune nu porneşte de la observarea mecanismului contractual în ansamblul său, ci are în vedere exclusiv o parte din obligaţiile contractuale. Prin urmare, deşi impreviziunea nu poate fi definită doar prin raportare la cursul de schimb, se ajunge, prin efectul legii, la o mutare a riscului cursului către creditor printr-o abordare superficială fără legătură cu contractul în ansamblul său, ceea ce constituie o privare nejustificată de proprietate a creditorului.
    21. Se mai arată că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditorului, întrucât anularea debitelor deja scadente ar echivala cu o expropriere fără niciun fel de despăgubire. Mai mult decât atât, nu se poate justifica o ingerinţă şi o privare de proprietate a creditorului în condiţiile în care un imobil a fost deja executat silit în vederea stingerii creanţei. Din punct de vedere juridic, un imobil executat silit nu mai poate fi dat în plată. Totodată, executarea silită nu reprezintă, în sine, o situaţie de impreviziune.
    22. Se subliniază că arată că legea cuprinde o soluţie legislativă care a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate.
    23. Se susţine că instituirea unui anumit prag valoric al fluctuaţiei valutare, respectiv de 52,6%, reprezintă o încălcare a art. 44 şi 147 din Constituţie, precum şi a Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. În acelaşi sens, se apreciază că pentru a interveni impreviziunea este necesar ca, pe lângă condiţia privind consistenţa valorică şi persistenţa temporală, să fie îndeplinită şi condiţia potrivit căreia debitorul să nu fi avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit. Se mai arată că nu poate fi considerată impreviziune situaţia în care obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Obligaţia lunară de achitare a ratelor de credit trebuie să reprezinte o abatere majoră de la situaţia avută în vedere la momentul contractării. Or, având în vedere că debitorii au contractat credite pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 20-30 de ani, analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă, nu se poate concluziona că această creştere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă. Prin urmare, reglementarea celor două prezumţii absolute de impreviziune este complet deficitară.
    24. Prevederile legale criticate pornesc fie de la praguri valorice nefundamentate, fie de la împrejurarea executării, fără grija corelării acestora cu regimul de drept comun al impreviziunii (respectiv, normele în vigoare la data încheierii contractelor).
    25. De asemenea, raţiunea legii criticate este discutabilă în considerarea unor reglementări adoptate recent şi care asigură protecţia consumatorilor în cazul contractelor de credit în monedă străină. În acest sens, se face trimitere la art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (prin care a fost transpusă în legislaţia naţională Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010) care în materia împrumuturilor în monedă străină prevede dreptul de conversie al contractului (în condiţiile stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016).
    26. În concluzie, se apelează la o serie de prezumţii şi ipoteze de impreviziune care nu sunt proprii acestui mecanism, ajungându-se la modificări substanţiale ale regimului juridic al unor instituţii de drept comun, fără grija reală a prezervării echilibrului şi pentru creditor, cu afectarea securităţii juridice.
    27. Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, în Dosarul nr. 3.398D/2021, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    28. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 3.435D/2021 şi nr. 240D/2022, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    29. Judecătoria Ploieşti apreciază în Dosarul nr. 3.460D/2021 că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.
    30. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază în Dosarul nr. 3.569D/2021 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    31. Judecătoria Călăraşi arată în Dosarul nr. 3.968D/2021 că îşi însuşeşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432 din 17 iunie 2021.
    32. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază în Dosarul nr. 34D/2022 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    33. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază în dosarele nr. 35D/2022 şi nr. 429D/2022 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    34. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază în Dosarul nr. 95D/2022 că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în parte.
    35. Judecătoria Medgidia apreciază în Dosarul nr. 790D/2022 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    36. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    37. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
                                                                    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    38. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    39. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, în ansamblul său, respectiv dispoziţiile articolului unic pct. 1-8 din Legea nr. 52/2020. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia "Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", dar şi voinţa reală a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017), Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 52/2020, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, precum şi Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:
    - Art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4) din Legea nr. 77/2016:
    "(1^1) Reprezintă impreviziune:
    a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;
    b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.
(1^2) În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (1^1) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.
(1^3) Prezumţiile prevăzute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d).
        [...]
(3) Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5).
(4) Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale."

    – Art. 5 alin. (3) şi (3^1) din Legea nr. 77/2016:
    "(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.
(3^1) Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluţionării cererilor prevăzute la art. 7 şi 8, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art. 5 alin. (1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din iniţiativa creditorului sau a unei autorităţi centrale sau locale. Dispoziţiile prezentului alineat sunt aplicabile în mod corespunzător şi persoanelor şi procedurilor la care se referă art. 6 şi, respectiv, art. 8 alin. (5)."

    – Art. 7 alin. (4) şi (5^1) din Legea nr. 77/2016:
    "(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. De la data comunicării notificării de dare în plată, executările silite aflate în derulare, inclusiv popririle, se suspendă automat."
(5^1) În cazul admiterii contestaţiei creditorului prin hotărâre definitivă, penalităţile şi orice daune-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării prevăzute la art. 5 şi 6 vor putea fi pretinse doar dacă creditorul contestator probează că debitorul a fost de rea-credinţă la depunerea notificării."

    – Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016: "(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător."

    40. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale reglementate de art. 1 alin. (3)-(5) privind principiul statului de drept, al separaţiei puterilor în stat, al legalităţii, al calităţii legii şi al securităţii juridice, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 - Egalitatea în faţa legii, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 135 - Economia şi art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Se mai invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.
    41. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016, precum şi asupra Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021.
    42. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în faptul că la adoptarea Legii nr. 52/2020 nu s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, Curtea a statuat că Banca Naţională a României nu este o instituţie de rang constituţional, nefiind reglementată prin Constituţie, astfel că solicitarea avizului său nu reprezintă un standard de constituţionalitate, şi că în discuţie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la încetarea contractului de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat, astfel că nu intră în atribuţiile Băncii Naţionale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operaţiune esenţialmente de drept civil. Prin urmare, Curtea a reţinut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin raportare la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004.
    43. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea a reţinut că acestea vizează în mod principal problema reglementării unor prezumţii absolute de impreviziune. Pentru a determina dacă ele se plasează în sfera riscului supraadăugat al contractului de credit, trebuie să se aibă în vedere criteriile consistenţei valorice şi persistenţei temporale a fluctuaţiei în sensul Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 29 ianuarie 2020. Pe baza acestor criterii, legea analizată a fixat (i) consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar dintre valoarea monedei naţionale şi valoarea celei străine la un procent de 52,6% raportată la data contractării creditului şi (ii) persistenţa temporală circumscrisă la o perioadă de 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată, perioadă în care diferenţa de curs valutar antereferită trebuie să se menţină.
    44. Cu privire la consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar, s-a reţinut că art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 reglementează o prezumţie de impreviziune care valorifică o creştere a cursului valutar de peste 50%, ceea ce reprezintă o abatere de la obişnuitul unor fluctuaţii valutare. Curtea a subliniat că încheierea contractelor în monedă străină implică un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano într-o cauză de încetare a utilităţii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valenţe subiective, ci obiective, astfel că impreviziunea întemeiată pe acesta nu ţine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de percepţia ulterioară sau în timp a debitorului/creditorului. Ceea ce contează este ca legea să prezume că un risc valutar de o anumită consistenţă nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre părţile contractului, trecând dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod distinct diferenţele de risc valutar care se constituie în cazuri de impreviziune în funcţie de durata contractului de credit nu demonstrează decât că toate situaţiile trebuie tratate cu aceeaşi unitate de măsură, evitându-se, astfel, eventuale situaţii de inegalitate între debitori/creditori, după caz. Mai mult, pentru a preveni astfel de situaţii, creditorii (profesionişti) trebuie să fie diligenţi şi să stabilească în contractele de credit clauze prin care să se evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune. Nu este rolul Curţii Constituţionale să clasifice contractele de credit în contracte pe durată scurtă, medie sau lungă, în funcţie de care să stabilească un anumit regim juridic sub aspectul reţinerii impreviziunii şi astfel să impună ea însăşi anumite praguri pentru consistenţa valorică a diferenţei de curs valutar.
    45. Cu privire la consistenţa temporală a diferenţei de curs valutar, Curtea a reţinut că menţinerea pe o durată de 6 luni a diferenţei de 52,6% dintre cursul actual şi cel existent la data încheierii contractului de credit relevă un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuaţiei, care nu este una temporară/circumstanţială/particulară. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această perioadă trebuia să fie mai mare, ci doar să se asigure că este o perioadă raţională şi care previne arbitrarul.
    46. O altă chestiune invocată sub aspectul cerinţelor de calitate a legii a fost stabilirea procentului care se subsumează riscului inerent şi a celui care intră în registrul riscului supraadăugat. Această critică nu ţine seama de conţinutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar ţine de riscul inerent, ci stabileşte pur şi simplu că dacă se atinge o asemenea diferenţă valorică între cursul monedei străine de la momentul contractării creditului şi cel de la momentul invocării impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumată, iar debitorul are opţiunea de a da în plată imobilul ipotecat.
    47. Criticile vizând situaţia creditelor reeşalonate/ restructurate aduc în discuţie o problemă de aplicare a legii. În cazul contractului prin care se modifică contractul iniţial în sensul prelungirii termenului de plată (reeşalonarea), cauza de impreviziune se raportează tot la data încheierii contractului de credit iniţial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmând a se realiza într-un interval temporal mai extins. În cazul creditelor deja restructurate, este o problemă distinctă în sensul că (i) dacă principalul sumei de plată (capitalul) a format obiectul unei negocieri între părţi, diminuându-se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată şi (ii) a fost stinsă obligaţia iniţială prin încheierea în mod subsecvent a unui nou contract între debitor şi creditor, ipoteză în care invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibilă numai prin raportare la această nouă dată. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esenţială a contractului iniţial încheiat, astfel că modificările contractuale care afectează capitalul produc efecte şi în privinţa datei la care se raportează această cauză de impreviziune, data încheierii contractului de credit fiind data încheierii actului care "restructurează" capitalul.
    48. Raportat la criticile de neconstituţionalitate referitoare la faptul că instanţele naţionale s-au pronunţat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuaţiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, Curtea a observat că, potrivit noului cadru normativ, fluctuaţiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuaţia valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, printr-o definiţie legală, o prezumţie absolută de impreviziune, instanţa judecătorească trebuie să o aplice în consecinţă. Totodată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se raportează la norma aflată în vigoare, pe baza căreia a fost pronunţată, şi nu împiedică modificarea acesteia. De altfel, în sistemul constituţional românesc, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţele judecătoreşti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului. Prin urmare, noua reglementare nu încalcă exigenţele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică şi acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanţele judecătoreşti au considerat ca fiind întrunite condiţiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări.
    49. Prin urmare, Curtea a constatat că art. 4 alin. (1^1) lit. a), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    50. A doua prezumţie reglementată valorifică creşterea obligaţiei lunare de plată de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Întrucât obligaţia lunară de plată (rată lunară) constă din capital plus dobândă, rezultă că o creştere cu 50% a ratei lunare trebuie să fie determinată de creşterea dobânzii cu cel puţin acelaşi cuantum procentual. Această prezumţie valorifică în latura sa de consistenţă valorică două aspecte: ponderea dobânzii în cadrul obligaţiei lunare de plată şi, corelativ cu aceasta, creşterea cu minimum 50% a dobânzii, care duce la creşterea cu cel puţin 50% a ratei lunare. Aceasta este condiţia de consistenţă valorică, în timp ce criteriul persistenţei temporale este menţinerea pe o durată de 6 luni consecutive a acestei situaţii. Raportarea se face la rata precedentă perioadei de 6 luni consecutive în care trebuie să se menţină această creştere. Nu este rolul Curţii să stabilească dacă această fluctuaţie a valorii obligaţiei lunare de plată determinată de creşterea dobânzii trebuia să fie de 50%- 100%, ci doar să se asigure că este o fluctuaţie raţională luată în calcul şi care previne arbitrarul. Or, cele de mai sus indică o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art. 4 alin. (1^1) lit. b), alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    51. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat că, de principiu, o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare şi 2 judiciare), iar în cadrul acestei proceduri se interpune art. 4 alin. (4) din lege, care stabileşte că "Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale". Curtea a reţinut că întreaga procedură reglementată de Legea nr. 77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel că fiecare fază a acestei proceduri implică aplicarea cu prioritate a soluţiei de adaptare a contractului în raport cu cea de încetare a acestuia. Astfel, în cele două faze extrajudiciare, cele două părţi pot negocia atât adaptarea, cât şi încetarea contractului de credit, iar dacă se ajunge la un acord în acest sens, fără intervenţia instanţei, fie creditorul nu mai formulează contestaţie, fie debitorul nu mai formulează acţiunea în stingerea creanţei, după caz. Optându-se pentru soluţia adaptării contractului se ajunge la evitarea încetării contractului de credit prin darea în plată a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a art. 4 alin. (4) teza întâi din lege. Prin urmare, dacă art. 4 alin. (4) teza întâi din lege este o reglementare de principiu care priveşte relaţia dintre debitor şi creditor, atrăgându-le atenţia asupra necesităţii menţinerii utilităţii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce în discuţie obligaţia instanţei judecătoreşti de a aplica - în mod prioritar - soluţia adaptării contractului.
    52. Curtea a stabilit că atât debitorul, pe cale reconvenţională în cadrul contestaţiei, cât şi creditorul, în cadrul acţiunii în stingerea creanţei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formulării unor astfel de cereri reconvenţionale trebuie recunoscută în fiecare fază procesuală în parte întrucât, pe de o parte, evită multiplicarea corespunzătoare a cererilor formulate de debitor şi creditor, astfel că partea nu mai trebuie să formuleze o nouă cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de altă parte, asigură egalitatea juridică între cele două părţi. Prin urmare, ca o exigenţă a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art. 4 alin. (4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestaţie, cât şi în acţiunea în stingerea obligaţiei.
    53. În ipoteza intervenirii acordului părţilor pentru adaptarea contractului în cursul fazelor judiciare, instanţa judecătorească va dispune adaptarea acestuia. În schimb, în măsura în care nu se ajunge un asemenea acord, va evalua dacă în cauză există o imposibilitate vădită a continuării contractului, încetarea acestuia dispunându-se doar în această situaţie. Stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor echivalează cu încetarea contractului, însă art. 4 alin. (4) din lege stabileşte că aceasta reprezintă o ultimă soluţie aplicabilă în situaţia constatării impreviziunii, astfel că părţile trebuie să depună toate diligenţele pentru menţinerea utilităţii sociale a contractului, iar instanţa judecătorească trebuie să urmărească, în mod firesc, continuarea contractului. De aceea, ca regulă, instanţa trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepţia situaţiei în care este demonstrată existenţa unei imposibilităţi vădite de continuare a acestuia. Această imposibilitate nu se analizează prin raportare la situaţia patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual. Aşadar, sintagma "imposibilitate vădită a continuării contractului de credit" se raportează întotdeauna la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de credit, instanţa judecătorească neputând realiza un inventar al situaţiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau încetarea contractului.
    54. În deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului (spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018), tocmai pentru că, în mod greşit, instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că în acest mod se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze şi, în consecinţă, generează în mod automat dezechilibrul contractual (Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, precitată, paragraful 51). Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art. 4 alin. (1^1)-(3) din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.
    55. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât stabileşte în mod clar că soluţia adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele două soluţii, oferă instanţei judecătoreşti un criteriu raţional, şi anume aprecierea posibilităţii continuării executării contractului de credit prin raportare strict la prestaţiile la care părţile s-au obligat. Totodată, textul criticat nu încalcă art. 21 alin. (3) din Constituţie pentru că atât debitorul, cât şi creditorul în faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
    56. Cu privire la criticile aduse art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa în materie, potrivit căreia suspendarea de drept operată prin textele de lege criticate este proporţională cu scopul legitim urmărit. Cu privire la art. 7 alin. (4) teza a doua din lege, Curtea a constatat că acest text este unul precizator, fără ca ipoteza sa normativă să dubleze art. 7 alin. (4) teza întâi din lege. Astfel, suspendarea executării silite, inclusiv a popririi, era deja prevăzută chiar de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, în forma sa iniţială. Prin urmare, art. 7 alin. (4) teza a doua din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa privind calitatea legii. În aceste condiţii, art. 5 alin. (3^1) din Legea nr. 77/2016 nu este decât o consecinţă firească a art. 5 alin. (3), a art. 7 alin. (4) şi a art. 8 alin. (3) din lege, faptul depunerii notificării şi al desfăşurării procedurilor judiciare consecutive acesteia neputând antrena înscrierea debitorului în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanţi sau rău-platnici. Curtea a subliniat că textul criticat este unul de strictă interpretare, care se referă la datoria/penalităţile rezultate din contractul de credit supus notificării, şi nu din alte acte/fapte juridice ale debitorului străine acestui contract. Având în vedere cele expuse, art. 5 alin. (3) şi (3^1) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    57. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 în raport cu art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea a observat că acest text a fost introdus prin Legea nr. 52/2020 şi a format obiectul controlului a priori de constituţionalitate prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 114-116, fiind constatat neconstituţional, însă legiuitorul l-a pus în acord cu exigenţele stabilite prin decizia antereferită a Curţii Constituţionale. Redactarea actuală diferă în mod esenţial de cea constatată ca fiind neconstituţională, dispoziţia legală criticată fiind pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Noua reglementare se circumscrie ipotezei admiterii contestaţiei şi se referă exclusiv la penalităţile şi daunele-interese care ar rezulta din parcurgerea procedurii notificării, nu şi la rata plătită de debitor. Astfel, dacă se probează că debitorul a fost de rea-credinţă, acesta datorează, în ipoteza admiterii contestaţiei, pe lângă rată (capital şi dobândă), penalităţi şi daune-interese; în schimb, dacă a fost de bună-credinţă, va datora doar rata (capital şi dobândă). Având în vedere cele expuse, art. 7 alin. (5^1) din Legea nr. 77/2016 nu încalcă art. 44 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    58. Cu referire specifică la prevederile art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016, se impune reiterarea paragrafelor 196-199 din Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018. Astfel, Curtea a reţinut că, pentru o înţelegere clară a acestui text, se impune situarea sa în contextul mai larg al art. 8 din Legea nr. 77/2016 în integralitatea lui. Alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 77/2016 instituie un remediu judiciar de drept civil specific Legii nr. 77/2016, respectiv dreptul de a cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 mai reglementează, deopotrivă, două aspecte cu referire la acest remediu judiciar.
    59. În primul rând, dreptul debitorului de a cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor ce decurg din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor are o natură subsidiară, adică poate fi exercitat numai în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Aşadar, debitorul îşi poate exercita dreptul menţionat: 1) în situaţia în care creditorul nu procedează, potrivit art. 5 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 77/2016, la încheierea actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului constând în principal, dobânzi şi penalităţi izvorând din contractul de credit ipotecar, sau/şi 2) în situaţia, reglementată de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016, în care, în termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei formulate potrivit art. 7 din legea menţionată, creditorul nu se prezintă, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia, în vederea semnării actului de dare în plată.
    60. În al doilea rând, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la acest remediu judiciar specific, respectiv debitorul. Prevederile art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 reprezintă, la rândul lor, o clarificare a sferei titularului dreptului de a recurge la remediul judiciar specific instituit de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Astfel, dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu face decât să se refere la categoria generală a debitorilor, art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 se referă la o anumită categorie, specifică, de titulari ai acestui drept la acţiune, respectiv consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Cu alte cuvinte, legiuitorul a specificat, în mod expres, o anumită categorie de titulari ai remediului judiciar specific instituit de art. 8 din Legea nr. 77/2016 - consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. În sfârşit, în scopul clarificării sferei titularului dreptului la introducerea acţiunii instituite de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 8 alin. (5) teza întâi din aceeaşi lege dispune că acel consumator care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat poate formula această acţiune, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra sa.
    61. Rezultă că, în soluţionarea acţiunii în constatare instituite de art. 8 din Legea nr. 77/2016, deci inclusiv a celei formulate de către consumatorul care a fost supus executării silite a imobilului ipotecat, instanţa judecătorească va aplica, în mod obligatoriu, teoria impreviziunii. O asemenea concluzie este, de altfel, reţinută şi în paragraful 123 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, în care Curtea a subliniat că instanţa judecătorească are competenţa să aprecieze relativ la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii şi în faza executării silite. În urma procesului de aplicare a teoriei impreviziunii, inclusiv în faza executării silite, instanţa judecătorească, potrivit considerentelor de la paragraful 121 al deciziei antereferite, va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa. În acest context, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016.
    62. În aceste condiţii, pentru toate considerentele de mai sus, nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.
    63. întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    64. Curtea reţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată, motivat de faptul că nu respectă deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, şi Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019), fiind astfel contrare art. 147 alin. (4) din Constituţie prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie.
    65. Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a reţinut că prezumţia legală absolută instituită vizează debitorul împotriva căruia s-a derulat şi s-a finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinaţie de locuinţă, şi împotriva căruia se continuă executarea, având ca debit un rest neacoperit ca urmare a vânzării realizate. O asemenea măsură reprezintă o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate privată al creditorului, iar limitarea creanţei antereferite numai la valoarea bunului ipotecat, pe motiv că acesta a fost executat silit, aspect căruia i se dă eficienţa unei situaţii de impreviziune, fără ca aceasta să fie una reală şi efectivă, nu relevă existenţa unui scop legitim al ingerinţei, constituindu-se mai degrabă într-o măsură socială sau care valorifică o condiţie potestativă simplă din partea debitorului, cu consecinţa privării de proprietate a creditorului asupra unei părţi din creanţa sa. Prin urmare, aceasta, în realitate, reprezintă o cauză de limitare a răspunderii contractuale a debitorului ce împiedică executarea contractului de credit, în funcţie de voinţa debitorului. Practic, o circumstanţă personală, fără legătură cu clauzele contractului, este convertită într-un caz de impreviziune.
    66. Curtea a mai reţinut că art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 77/2016 cuprinde un element de procedură şi unul de drept substanţial. Cel de procedură priveşte faptul că debitorul care apelează la procedura reglementată de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu o poate face direct, ci prin depunerea unei notificări conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege. Această reglementare procedurală reprezintă o transpunere în plan normativ a paragrafului 44 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. În schimb, reglementarea de drept substanţial, şi anume prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituţionalitate reţinute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, afectând art. 8 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 77/2016. În concepţia Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, reţinerea impreviziunii pentru un creditor aflat în situaţia descrisă parcurge etapa notificării, a contestaţiei la notificare, a încheierii actului de dare în plată şi, în caz de neconformare a creditorului, etapa de stingere a datoriei izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, pentru etapa notificării, ipotezele de impreviziune sunt reglementate de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege, acestora neputându-le fi alăturată o nouă ipoteză care vizează o eventuală consecinţă a impreviziunii (faptul că bunul imobil ipotecat a fost executat şi că executarea continuă pentru că datoria iniţială/accesoriile acesteia nu a/au fost acoperită/acoperite). Aşadar, chiar dacă bunul imobil ipotecat a fost vândut la licitaţie publică, iar executarea silită continuă, debitorul trebuie să se încadreze în ipotezele de impreviziune prevăzute de art. 4 alin. (1^1)-(1^3) din lege pentru a putea solicita stingerea datoriei. În condiţiile constatării neconstituţionalităţii tezei a doua, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea tezei a treia pentru că aceasta devine restrictivă şi poate relativiza întreaga procedură prin introducerea unui dubiu, respectiv acela că numai art. 4 alin. (1^3) se aplică în mod corespunzător, nu şi celelalte dispoziţii cuprinse în art. 4. Rezultă că, în ipoteza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pentru a se reţine incidenţa impreviziunii, devin incidente art. 4 alin. (1) lit. e) şi alin. (1^1)-(1^3) din aceeaşi lege.
    67. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", precum şi faptul că actele de sesizare au fost pronunţate ulterior publicării Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016.
    68. Desigur, revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).
    69. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
                                      CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                        În numele legii
                                         DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua şi a treia din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.690/288/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, în dosarele nr. 7.972/300/2021 şi nr. 4.551/300/2021 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 9.261/281/2021 al Judecătoriei Ploieşti, în Dosarul nr. 6.083/299/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.753/202/2021 al Judecătoriei Călăraşi, în Dosarul nr. 8.914/280/2021 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 2.536/212/2021/a1 şi nr. 10.850/212/2021/a1 ale Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 7.835/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, precum şi în Dosarul nr. 6.053/212/2021 al Judecătoriei Medgidia.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1^1) - (1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1) şi ale art. 8 alin. (5) teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
        Definitivă şi general obligatorie.
        Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Călăraşi, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
        Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023.

                                                PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                                           MARIAN ENACHE
                                                         Magistrat-asistent,
                                                           Fabian Niculae

                                               -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 68 din 28 februarie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"