Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 68 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 si ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Ioan Muraru - judecãtor Nicolae Popa - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Gabriela Ghita - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Catalina Chiricuta în Dosarul nr. 3.280/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã. CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 4 iulie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 3.280/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca. Excepţia a fost formulatã de Catalina Chiricuta în cadrul unui proces civil aflat în recurs. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 21 alin. (2), care consacra accesul liber la justiţie, ale art. 24, referitor la dreptul la apãrare, precum şi ale art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã. Tribunalul Bucureşti -Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece "legiuitorul a urmãrit ca litigiile de munca sa fie soluţionate cu celeritate, într-un interval de timp mai scurt, având în vedere natura raporturilor juridice deduse judecaţii şi în acest sens a prevãzut termene procedurale scurte şi a suprimat calea de atac ordinarã apelului". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, ţinând seama şi de jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se arata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, deoarece prin acestea "sunt instituite reguli deosebite în vederea asigurãrii celeritatii soluţionãrii conflictelor de drepturi, al cãror obiect constau, în majoritatea cazurilor, în cererile salariaţilor privind anularea mãsurii desfacerii contractului individual de munca şi reintegrarea în munca ori pretenţii privind drepturi neacordate de cãtre angajator". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999. Aceste texte de lege au urmãtorul cuprins: - Art. 79 alin. (1): "Hotãrârile instanţei de fond sunt definitive."; - Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicãrii hotãrârii pronunţate de instanta de fond."; - Art. 81 alin. (1): "În caz de admitere a recursului, instanta va judeca în fond cauza." Autorul exceptiei susţine ca aceste texte de lege incalca urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; - Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, se considera ca dispoziţiile legale criticate intra în conflict cu cele ale art. 2 pct. 3 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora "Tribunalele judeca recursurile declarate impotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în ultima instanta". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce instituie principiul neretroactivitatii legii, întrucât nu conţin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate şi, în consecinta, hotãrârile instanţelor judecãtoreşti competente sa soluţioneze litigii de munca rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate, cum de altfel rezulta din dispoziţiile art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã. Curtea constata, de asemenea, ca, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie, ce garanteazã exercitarea dreptului la acces liber la justiţie şi, respectiv, a dreptului la apãrare, dispoziţiile legale a cãror neconstituţionalitate este invocatã nu contravin nici acestor prevederi constituţionale, întrucât accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte justiţia, instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti fiind de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta concluzie rezulta din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", şi din dispoziţiile art. 128 din Constituţie, potrivit cãrora "Impotriva hotãrârilor instanţelor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii." Curtea Constituţionalã, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat ca "Accesul la structurile judecãtoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la cãile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta şi procedura de judecata stabilite de lege." De asemenea, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituţionalã a statuat ca accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile "accesul la toate structurile judecãtoreşti - judecãtorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Suprema de Justiţie - şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, deoarece competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecãtoreşti, în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite." În acelaşi sens sunt şi alte decizii ale Curţii Constituţionale, ca de exemplu Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998. Considerentele pe care s-au bazat soluţiile anterioare ale Curţii Constituţionale sunt valabile şi în cauza de fata, astfel ca nu exista nici un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale <>art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Catalina Chiricuta în Dosarul nr. 3.280/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Doina Suliman
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
