Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 68 din 2 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Visairi" - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, în Dosarul nr. 25.908/245/2010 al Judecãtoriei Iaşi. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 95D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra notelor scrise depuse la dosar de cãtre autorul excepţiei, prin care acesta solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulatã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 168D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euro Team Solutions" - S.R.L în Dosarul nr. 344/103/2010 al Curţii de Apel Bacãu - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 168D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 95D/2011 şi nr. 168D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 168D/2011 la Dosarul nr. 95D/2011, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 257/2010.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 13 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 25.908/245/2010, Judecãtoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Visairi" - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. Prin Încheierea din 10 decembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 344/103/2010, Curtea de Apel Bacãu - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euro Team Solutions" - S.R.L., într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã cã dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 11, 16, 20, 42, 44, 56 şi art. 108 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 17, 18 şi 53 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aratã cã dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât nu au în vedere ponderea cheltuielilor materiale şi celelalte impozite şi taxe în cifra de afaceri a societãţilor comerciale. Astfel, indiferent de mãrimea acestor cheltuieli, toţi contribuabilii - societãţi comerciale sunt obligaţi la aceleaşi tranşe de impozit minim. Totodatã, pentru emiterea ordonanţei criticate, Guvernul nu a avut o lege specialã de abilitare, care sã stabileascã limitele şi condiţiile emiterii acestui act normativ, astfel cum impun prevederile art. 108 alin. (3) din Legea fundamentalã. De asemenea, dispoziţiile criticate nu fac diferenţa între contribuabilii inactivi sau declaraţi inactivi şi cei activi, ceea ce determinã existenţa unei discriminãri evidente între contribuabili. Totodatã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 încalcã principiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi regulile privind data intrãrii în vigoare a modificãrilor aduse acestuia. Astfel, sunt încãlcate prevederile art. 3 lit. d) şi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În continuare, se susţine cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, întrucât modificãrile aduse Codului fiscal trebuiau realizate numai printr-o lege adoptatã de Parlament, iar nu printr-o ordonanţã de urgenţã. Judecãtoria Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Curtea de Apel Bacãu - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul aratã cã autorul excepţiei vizeazã, prin critica sa de neconstituţionalitate, modificãrile aduse dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal prin intermediul art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009. Art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal a fost modificat potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, dispoziţiile introduse prin art. 32 pct. 1 al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 fiind abrogate. Prin urmare, soluţiile legislative criticate nu mai sunt incluse actualmente în cuprinsul art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind preluate nici în cuprinsul altei reglementãri în vigoare. Având în vedere cele expuse, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 este inadmisibilã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Prin încheierile de sesizare, instanţele de judecatã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32, respectiv art. 32 pct. 1, 2, 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobatã prin Legea nr. 227/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate rezultã cã autorii acesteia sunt nemulţumiţi de instituirea impozitului minim prin dispoziţiile art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009. Totodatã, Curtea constatã cã art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 modificã art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 11 - dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 20 - tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 42 - interzicerea muncii forţate, art. 44 - dreptul de proprietate privatã, art. 56 - contribuţii financiare, art. 108 alin. (3) - actele Guvernului şi art. 139 alin. (1) - impozite, taxe şi alte contribuţii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 17, 18 şi 53 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. I. Curtea constatã cã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicatã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţa de urgenţã, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal se abrogã. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal produc în continuare efecte juridice. Astfel, aceste prevederi constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul impozitului datorat de autorul excepţiei. În acest caz, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constatã cã are competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, chiar dacã ele nu mai sunt în vigoare la data pronunţãrii prezentei decizii. II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, conform art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementãri constituţionale rezultã cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective. Întrucât, astfel cum s-a arãtat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intrã în competenţa legiuitorului, adoptând reglementarea criticatã, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care sã asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine cã astfel ar fi contravenit principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia se realizeazã o neconcordanţã între prevederile Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi cele ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã. Astfel, în jurisprudenţa sa constantã, instanţa de contencios constituţional a statuat cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, şi Decizia nr. 1.359 din 21 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia nu existã o lege specialã de abilitare care sã stea la baza Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, Curtea reţine cã ordonanţa de urgenţã a fost emisã în temeiul delegãrii legislative prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie. În aceastã situaţie, reglementarea constituţionalã nu cere existenţa unei legi speciale de abilitare, ci existenţa unor situaţii extraordinare, care impun intervenţia imediatã a Guvernului, prin adoptarea unor ordonanţe de urgenţã. Astfel, se constatã cã prevederile constituţionale ale art. 108 alin. (3) nu sunt incidente în cauzã. De asemenea, Curtea constatã cã instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a reţinut cã art. 4 alin. (1) din codul fiscal reprezintã un text de principiu ce consfinţeşte regula modificãrii şi completãrii sale cu 6 luni înainte de data intrãrii în vigoare şi, prin urmare, pot apãrea excepţii de la aceastã regulã, fiind permise nu numai de Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În momentul adoptãrii Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinarã, care impune mãsuri urgente menite tocmai sã consolideze situaţia economicã a ţãrii şi sã menţinã în efectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine cã prin adoptarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 Guvernul ar fi luat mãsuri ce s-ar situa deasupra legii şi, prin urmare, nici Parlamentul, aprobând ordonanţa de urgenţã, nu a încãlcat prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie. În final, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 257 din 16 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, a statuat cã nu se poate reţine înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 139 alin. (1) de cãtre dispoziţiile de lege criticate, deoarece ordonanţa de urgenţã este un act normativ cu putere de lege pânã la o eventualã respingere de cãtre Parlament. În speţã, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 a fost aprobatã prin Legea nr. 227/2009. Cât priveşte noţiunea de "lege" utilizatã în Constituţie în art. 139 alin. (1), Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa cã aceasta are în vedere un sens larg ce acoperã ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în Legea fundamentalã şi actele normative ce formeazã dreptul intern, precum şi mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce opereazã între criteriul formal sau organic şi cel material. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Visairi" - S.R.L., prin administrator Andrei Victor, în Dosarul nr. 25.908/245/2010 al Judecãtoriei Iaşi şi de Societatea Comercialã "Euro Team Solutions" - S.R.L. în Dosarul nr. 344/103/2010 al Curţii de Apel Bacãu - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 februarie 2012.
