Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 68 din 11 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 150 alin. 1 şi ale art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 25 aprilie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 150 alin. 1 şi ale art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Zoltan Boer în Dosarul nr. 4.418/102/2013 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului nr. 526D/2013 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că soluţia legislativă criticată nu se mai regăseşte în Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 110 din 7 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.418/102/2013, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 150 alin. 1 şi ale art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968.
Excepţia a fost ridicată de Zoltan Boer într-o cauză având ca obiect o cerere de revocare a măsurii arestării preventive.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece, pe de-o parte, este permisă continuarea urmăririi penale fără a-l asculta pe inculpat în situaţia în care acesta nu locuieşte în ţară, iar, pe de altă parte, este permisă arestarea preventivă a inculpatului fără a fi ascultat în prealabil, în situaţia în care acesta se află în străinătate, indiferent dacă a fost sau nu chemat în vederea ascultării în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului.
Condiţionarea ascultării inculpatului, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu ocazia formulării referatului cu propunerea de arestare preventivă sau la judecarea cererii de arestare preventivă, de împrejurarea de fapt a locuirii în ţară, indiferent dacă inculpatul a fost sau nu citat în vederea ascultării, aduce atingere dreptului la apărare. De asemenea, prevederile de lege criticate creează o discriminare între persoanele care locuiesc în ţară şi cele care locuiesc în străinătate sau se află temporar în străinătate, dar sunt cercetate în România pentru săvârşirea unor infracţiuni, acestea din urmă neavând posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.
Este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, prin îngrădirea dreptului persoanei care locuieşte/se află în străinătate de a se apăra pe baza declaraţiilor proprii date în faţa organului de urmărire penală sau a judecătorului.
Totodată se instituie o prezumţie de culpabilitate, situaţia inculpatului care locuieşte/se află în străinătate fiind asimilată cu aceea a inculpatului care, deşi citat, nu se prezintă în faţa organului de urmărire penală.
În susţinerea criticii de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 294/2002, prin care s-a constatat că dispoziţia "sau nu locuieşte în ţară" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 este neconstituţională.
Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, deoarece prevederile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care permit luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat aflat în străinătate, fără ca acesta să fie în prealabil ascultat de procuror şi de judecător se referă la o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, presupunând urgenţă, şi care nu este compatibilă cu îndeplinirea tuturor formalităţilor de citare din străinătate a persoanei şi de aşteptare a ei pentru a fi audiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, apreciază că acestea trebuie interpretate în ansamblul art. 150, şi nu în mod izolat, deoarece, potrivit dispoziţiilor alin. 2 ale acestui articol de lege, în cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat. Procedura arestării inculpatului, luată în conformitate cu dispoziţiile legale, poate suferi anumite limitări date de imposibilitatea ascultării inculpatului care, prin ipoteză, este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.
Cu toate acestea, drepturile inculpatului sunt pe deplin realizate de ansamblul normelor procesuale, care îi sunt aplicabile, cu observarea, în special, a prevederilor art. 150 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, care obligă la ascultarea acestuia imediat ce a fost prins sau s-a prezentat la organele judiciare, fiind asigurat în acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale şi respectarea normelor fundamentale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.332 din 11 octombrie 2011 şi nr. 594 din 8 noiembrie 2005.
Referitor la dispoziţiile art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, apreciază că acestea sunt în conformitate cu principiile cuprinse în Legea fundamentală. Faptul că inculpatul nu locuieşte în ţară nu creează o situaţie de discriminare faţă de persoanele având aceeaşi calitate şi care locuiesc în ţară şi nici nu sunt de natură să afecteze dreptul la apărare, deoarece textul alin. 2 obligă organul de cercetare penală să depună toate diligenţele în vederea anunţării inculpatului aflat în străinătate, pentru ca acesta să poată fi ascultat. Inculpatul aflat în străinătate beneficiază de toate drepturile şi garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală din 1968, normele legale în vigoare neconţinând limitări ale exerciţiului dreptului la apărare, accesului la justiţie ori ale prezumţiei de nevinovăţie.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Măsura arestării luată în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege nu lezează în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, câtă vreme acesta se bucură, la momentul punerii în executare a mandatului de arestare, de toate drepturile şi garanţiile desfăşurării unui proces echitabil. Legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârşirea infracţiunii - ceea ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare, rămasă definitivă -, ci prevede numai condiţiile pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv continuarea urmăririi şi fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară. În plus, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede la art. 5 posibilitatea arestării sau reţinerii persoanei în vederea aducerii ei în faţa autorităţii competente atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune. În spiritul Convenţiei, prezumţia de nevinovăţie nu exclude arestarea preventivă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 150 alin. 1 şi ale art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
- art. 150 alin. 1: "Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.";
- art. 237 alin. 4: "Organul de cercetare penală va continua urmărirea şi fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară."
Prevederile art. 149^1 alin. 6 din Codul de procedură penală la care textul art. 150 alin. (1) face trimitere au următorul cuprins: "În cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit art. 146 şi din cauza stării sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii."
Curtea observă că prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, acestea fiind abrogate potrivit art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, lege care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014. Totodată, Codul de procedură penală în vigoare nu păstrează soluţiile legislative criticate, acesta instituind prin art. 225 alin. (4) şi art. 309 alin. (5) reguli privind audierea inculpatului cu prilejul soluţionării propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale şi punerii în mişcare a acţiunii penale.
Totodată, art. 4 din Legea nr. 255/2013 stabileşte că "Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege."
De asemenea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
În aceste condiţii şi având în vedere că în cauza dedusă judecăţii şi-au produs efectele prevederile art. 150 alin. 1 şi art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea reţine că acestea constituie obiectul controlului de constituţionalitate.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) - dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (11) - prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 - dreptul la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că acestea trebuie coroborate cu cele ale art. 150 alin. (2), potrivit cărora "În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat", asigurându-se astfel exercitarea drepturilor prevăzute de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi în art. 24 alin. (1) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 594 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 28 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 1.332 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011).
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de acestea, Curtea reţine că executarea mandatului de arestare diferă după cum inculpatul a fost prezent şi ascultat la momentul dispunerii arestării. Astfel, când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, conducând-o la judecătorul care a emis mandatul. Judecătorul îl audiază pe inculpat, iar dacă persoana arestată ridică obiecţii, de exemplu, cu privire la conţinutul mandatului în ceea ce priveşte temeiurile arestării, judecătorul fixează termen de judecată pentru soluţionarea acestor obiecţii. De asemenea, în cazul în care contactul cu organele judiciare nu a fost posibil, termenul pentru care s-a dispus arestarea preventivă curge de la data punerii în executare a mandatului, iar nu de la data emiterii mandatului. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu creează o prezumţie de vinovăţie în sarcina inculpatului.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Prevederile de lege criticate potrivit cărora "organul de cercetare penală va continua urmărirea şi fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară" nu pot fi interpretate în sensul că exonerează organul de cercetare penală de obligaţia de a-l cita pe inculpat, cu prilejul continuării cercetării penale, în situaţia în care acesta nu locuieşte în ţară, de vreme ce art. 237 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 stabileşte că: "Dacă procurorul a pus în mişcare acţiunea penală, organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este învinuit şi îi dă explicaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. Atunci când inculpatul nu locuieşte în ţară, organul de cercetare penală va ţine seama, la fixarea termenului de prezentare în faţa acestuia, de reglementările speciale privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală."
În acelaşi timp, Curtea reţine că, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, legea procesual penală cuprinde prevederi clare privind citarea învinuitului/inculpatului care locuieşte în străinătate. În acest sens, art. 177 alin. 8 şi 8^1 din Codul de procedură penală din 1968 stabileşte că: "Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare."
În fine, invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 294 din 7 noiembrie 2002 nu are relevanţă în cauza de faţă, de vreme ce, cu acel prilej, Curtea a constatat că dispoziţia "sau nu locuieşte în ţară" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstituţională, deoarece permitea trimiterea în judecată fără ca inculpatului care locuieşte în străinătate să îi fie prezentat materialul de urmărire penală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Zoltan Boer în Dosarul nr. 4.418/102/2013 al Tribunalului Mureş - Secţia penală şi constată că prevederile art. 150 alin. 1 şi ale art. 237 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
