Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 679 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 679 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 10 ianuarie 2017

Comenteaza legea


    Valer Dorneanu        - preşedinte
    Marian Enache         - judecător
    Petre Lăzăroiu        - judecător
    Mircea Ştefan Minea   - judecător
    Daniel Marius Morar   - judecător
    Mona-Maria Pivniceru  - judecător
    Livia Doina Stanciu   - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila          - judecător
    Ingrid Alina Tudora   - magistrat-asistent

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Diana Maria Vlad în Dosarul nr. 56/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 290D/2016.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru 17 noiembrie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Sentinţa civilă nr. 7.131 din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 56/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Diana Maria Vlad cu ocazia judecării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect obligarea emiterii unui act administrativ.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, fiind o persoană fizică ce derulează două contracte de închiriere, este discriminată în raport cu cei care derulează minimum 5 contracte de închiriere, având în vedere faptul că veniturile sale realizate ca urmare a acestor 2 contracte nu se iau în calcul la stabilirea cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului, în timp ce aceia care derulează minimum 5 contracte de închiriere beneficiază de acest drept, veniturile obţinute de aceştia fiind încadrate în categoria venituri din activităţi independente. În acest context, consideră că, întrucât veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt impozabile şi supuse plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului indemnizaţiei de creştere a copilului, ca orice alt venit realizat, supus impozitării. Aşa fiind, apreciază că se impune "modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor şi a Normelor de aplicare ale acesteia, bazate pe definirea activităţilor independente din art. 61 alin. (2) din Codul fiscal."
    5. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că din analiza art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal reiese că prin intermediul acestor prevederi de lege nu se stabileşte sfera veniturilor luate în calcul pentru acordarea unor drepturi patrimoniale, ci se reglementează modalitatea de impozitare a veniturilor persoanelor care au încheiat mai mult de 5 contracte de închiriere, respectiv faptul că aceste venituri sunt incluse în categoria venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie.
    8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Arată că, astfel cum a fost formulată, autoarea excepţiei solicită, în realitate, adoptarea unei noi soluţii legislative, în sensul modificării numărului de contracte de închiriere derulate de o persoană fizică care determină încadrarea acestora în categoria de activitate independentă. Or, acceptarea unei astfel de critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 alin. (1) din Constituţie. Totodată, învederează faptul că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că "(2) Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie. În aplicarea acestei reglementări se va emite ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
    12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, raportat la criticile autoarei acesteia, formulate din perspectiva veniturilor luate în considerare la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele metodologice din 31 ianuarie 2011 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 stipulează că beneficiază de drepturile prevăzute de aceste acte normative, fiind considerate persoane îndreptăţite, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului/copiilor, oricare dintre soţii cărora li s-a/s-au încredinţat copilul/copiii în vederea adopţiei sau au adoptat copilul/copiii, persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptaţi, precum şi persoana care a fost numită tutore.
    14. În cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se precizează, de asemenea, că persoanele care în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. Prin urmare, Curtea constată că la stabilirea cuantumului indemnizaţiei sunt luate în considerare veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, veniturile din activităţi independente, veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
    15. Referitor la categoria de venituri incluse în cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, Curtea menţionează că, în sensul art. 55 din codul fiscal din 2003 [art. 76 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal], veniturile realizate din salarii sunt considerate toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Totodată, art. 46 din codul fiscal din 2003 [art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal] defineşte veniturile din activităţi independente şi prevede că veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente. Curtea reţine că exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existenţa unei activităţi independente sunt: libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare a activităţii; riscul pe care şi-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi clienţi; activitatea se poate desfăşura nu numai direct, ci şi cu personalul angajat de întreprinzător în condiţiile legii.
    16. Curtea constată că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri supuse impozitului şi copilul nu a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Prin excepţie însă, art. 16 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă prevede că plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptăţită se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii, şi anume: primeşte diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu; primeşte indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora; realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel nu depăşeşte de trei ori cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.
    17. În contextul criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea precizează că în cuprinsul cap. IV din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la art. 61 (respectiv art. 83 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal), sunt definite veniturile impozabile din cedarea folosinţei bunurilor, astfel:
    "(1) Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.
    (2) Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie. În aplicarea acestei reglementări se va emite ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (3) Sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv.
    (4) În categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor se cuprind şi cele realizate de contribuabilii prevăzuţi la alin. (3) care, în cursul anului fiscal, obţin venituri din închirierea în scop turistic a unui număr mai mare de 5 camere de închiriat, situate în locuinţe proprietate personală. De la data producerii evenimentului, respectiv de la data depăşirii numărului de 5 camere de închiriat, şi până la sfârşitul anului fiscal, determinarea venitului net se realizează în sistem real potrivit regulilor de stabilire prevăzute în categoria venituri din activităţi independente.
    (5) Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, sunt calificate ca venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem real şi se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II din prezentul titlu."
    18. Curtea reţine că prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.474/2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, şi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, în anexa nr. 1 intitulată "Instrucţiuni de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011", ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 24 mai 2011, la poziţia 16 se precizează faptul că veniturile din chirii sunt venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi, potrivit art. 61 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, acestea nu sunt activităţi independente şi nu sunt luate în considerarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
    19. În situaţia în care persoana îndreptăţită la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu are calitatea de salariat, Curtea reţine că, aşa cum reiese din conţinutul normativ al art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, aceasta beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară, dacă, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, a realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    20. În contextul celor mai sus menţionate, Curtea consideră că indemnizaţia pentru creşterea copilului este un drept al părintelui prin care se suplinesc veniturile pe care acesta nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului. Totodată, problema indemnizaţiei pentru creşterea copilului reprezintă un aspect de politică legislativă asupra căruia legiuitorul este singur îndreptăţit să decidă în funcţie de realităţile social-economice şi demografice ale ţării.
    21. De altfel, aşa cum a subliniat Curtea în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, iar indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenţei dreptului în sine. Referitor la natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, Curtea, în jurisprudenţa sa constantă, exemplu fiind Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, sau Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, a statuat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, Curtea a reţinut că acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului este supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres.
    22. Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în concret, modificarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul ca veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mic de 5 contracte de închiriere să fie şi ele luate în considerare la stabilirea cuantumului privind indemnizaţia de creştere a copilului. În acest context, Curtea reţine faptul că legiuitorul a calificat, în cuprinsul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, că veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt acele venituri, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente. Însă, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere, acestea au fost calificate ca fiind venituri incluse în categoria veniturilor din activităţi independente.
    23. Din analiza conţinutului normativ al art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată faptul că prin intermediul acestor prevederi legiuitorul nu stabileşte sfera veniturilor luate în calcul pentru acordarea unor drepturi patrimoniale, ci reglementează doar modalitatea de impozitare a veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor ale persoanelor care au încheiat mai mult de 5 contracte de închiriere respectiv faptul că aceste venituri sunt incluse în categoria veniturilor din activităţi independente şi se supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie.
    24. Pe de altă parte, în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt nominalizate condiţiile în care o persoană poate beneficia de concediu pentru creşterea copilului şi de o indemnizaţie lunară, precum şi categoria de venituri care sunt luate în calcul la stabilirea cuantumului acestei indemnizaţii, respectiv veniturile din salarii şi asimilate salariilor, veniturile din activităţi independente, veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, fără a fi incluse în sfera acestor venituri şi cele realizate din cedarea folosinţei bunurilor (realizate din derularea unui număr mai mic de 5 contracte de închiriere, astfel cum doreşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate).
    25. Curtea remarcă faptul că în cuprinsul reglementării legale criticate din codul fiscal legiuitorul a stabilit că numai veniturile din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sunt calificate ca fiind venituri din categoria veniturilor din activităţi independente, acestea fiind asimilate cu veniturile comerciale, şi considerate a fi obţinute din desfăşurarea cu caracter de regularitate a unei activităţi independente. S-a apreciat faptul că exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit (cu caracter de regularitate), pe cont propriu (în esenţă, fără ca persoana care desfăşoară activitatea să fie dependentă de o altă persoană, în ceea ce priveşte remuneraţia sau condiţiile de muncă) şi urmărind un scop lucrativ.
    26. Aşa fiind, Curtea apreciază că reglementarea criticată nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în drepturile persoanelor fizice care obţin venituri din chirii, ci, dimpotrivă, reprezintă doar o schimbare a tratamentului fiscal în funcţie de caracteristicile activităţii prestate, aspect esenţial în respectarea principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale. Numărul de contracte de închiriere derulate care determină schimbarea categoriei juridice ţine de opţiunea legiuitorului, acesta fiind în măsură să stabilească condiţiile şi limitele în care o activitate desfăşurată de o persoană fizică poate fi considerată ca fiind independentă, în accepţiunea legii fiscale.
    27. În acest context, Curtea consideră că prevederile legale criticate nu conţin, în sine, niciun viciu de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal califică doar natura veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere ca fiind venituri din activităţi independente, iar nu regimul aplicabil acestei categorii de venituri sub aspectul includerii/neincluderii sale în stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor.

    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Diana Maria Vlad în Dosarul nr. 56/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. Valer Dorneanu

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 679 din 17 noiembrie 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 679 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 679 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal