Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 675 din 10 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) si ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, precum si a dispozitiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 940 din 21 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã faptul cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis, prin Serviciul de Registraturã al Curţii Constituţionale, note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogatã prin <>Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, soluţiile juridice de principiu conţinute de dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanţã fiind preluate de art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi, respectiv, art. 81 alin. (1) lit. b) din noul act normativ. Întrucât faţã de jurisprudenţa constantã prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţii de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 21 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu au intervenit elemente noi, solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi, respectiv, ale <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, fiind aplicabile aceleaşi considerente reţinute, de exemplu, în deciziile nr. 473/2006 şi nr. 152/2006.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , aratã cã acestea nu au fost preluate în cuprinsul noului act normativ în materie, astfel cã, fiind abrogate, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã ca devenitã inadmisibilã, în temeiul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 aprilie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 787/302/2006, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România". Excepţia a fost ridicatã de Aaron Musa într-o cauzã având ca obiect plângerea acestuia împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
În esenţã, se susţine cã termenul imperativ de 10 zile, prevãzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticatã, înãuntrul cãruia instanţa de judecatã este obligatã sã se pronunţe în procedurã acceleratã asupra unor probleme ce necesitã administrarea unui probatoriu complex, este un termen prea scurt faţã de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale cãror cereri sunt soluţionate în procedurã ordinarã. Considerã cã astfel se creeazã o stare de inegalitate şi discriminare între cele douã categorii de petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, aceastã parte în proces fiind "favorizatã" pe parcursul soluţionãrii cauzei.
Totodatã, potrivit <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implicã un control judiciar asupra fondului cererii, fie admite plângerea, însã fãrã a putea acorda una dintre formele de protecţie umanitarã, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi spre reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie încã o datã, însã în procedurã ordinarã.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), ale art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), se aratã cã acestea reprezintã norme legale statuate în favoarea petentului, prin aceea cã acordã acestuia posibilitatea unei reexaminãri a cazului sãu de cãtre structura administrativã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c), apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, având în vedere cã reglementarea cazurilor în care cererea este consideratã evident nefondatã este atributul exclusiv al legiuitorului.
Deşi autorul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , instanţa de judecatã respinge aceastã excepţie pe motivul lipsei legãturii directe dintre dispoziţia de lege criticatã şi soluţionarea cauzei, întrucât termenul de 10 zile prevãzut de aceasta a expirat.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiatã. Textele de lege criticate reprezintã norme de procedurã a cãror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului. Acestea sunt în concordanţã şi cu art. 124 din Legea fundamentalã, întrucât nu creeazã nicio discriminare între persoanele cãrora le sunt destinate şi asigurã premisele aplicãrii lor în mod unitar tuturor cetãţenilor aflaţi în situaţii juridice identice, ceea ce garanteazã, totodatã, respectarea principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei.
Termenul de 10 zile prevãzut de <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost instituit tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiaţilor şi a urgenţei pe care acest tip de cauze îl comportã, asigurând solicitantului, în acelaşi timp, exercitarea drepturilor sale procesuale. De asemenea, acest termen este conceput sã vinã în sprijinul persoanelor care solicitã acordarea statutului de refugiat şi ale cãror cauze comportã o urgenţã evidentã, prin asigurarea unui proces rapid.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 18 alin. (1) lit. a), ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt constituţionale. Acestea reglementeazã procedura acceleratã de acordare a statutului de refugiat, care este una specialã, derogatorie de la dreptul comun, instituitã în considerarea unor situaţii deosebite şi care nu este de naturã a impieta asupra independenţei judecãtorilor şi nu reprezintã un obstacol în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia strãinii care o urmeazã. Aceastã protecţie constã în dreptul strãinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau conţinut conceptului de proces echitabil. Or, dreptul la apãrare, liberul acces la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reprezintã principalele garanţii constituţionale ale drepturilor procesuale ale justiţiabililor, valori ce exprimã, totodatã, esenţa principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile "art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România". Autorul excepţiei indicã în motivarea sa "dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) şi b)", însã instanţa de judecatã, prin încheierea de sesizare, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza întâi.
Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, a fost abrogatã în mod expres prin dispoziţiile <>art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006 şi intratã în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii (16 august 2006).
Din analiza comparativã a celor douã acte normative, respectiv actul normativ abrogat şi cel abrogator, Curtea constatã cã soluţiile legislative cuprinse în art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România au fost preluate, în principiu, de art. 75 alin. (1) lit. a), de art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi de <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Totodatã, Curtea constatã cã soluţia legislativã conţinutã de <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , criticatã în prezenta cauzã, nu a fost preluatã în mod identic în noul act normativ.
Având în vedere cã, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, dispoziţiile de lege criticate iniţial au fost abrogate, dar preluate în mod identic sau parţial, dupã cum s-a arãtat, în cuprinsul noului act normativ abrogator, respectiv în <>Legea nr. 122/2006 , rezultã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în prezent, dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, asupra cãrora Curtea Constituţionalã se va pronunţa. Aceste dispoziţii de lege au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 - Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate:
"(1) Fac obiectul procedurii accelerate:
a) cererile de azil evident nefondate;"
- <>Art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 - Cererile de azil evident nefondate: "(1) Cererea de azil este consideratã evident nefondatã dacã se constatã:
a) lipsa de fundament al invocãrii unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine, în condiţiile art. 23 alin. (1) sau ale art. 26;
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credinţã, la procedura de azil.
(2) Lipsa de fundament al invocãrii unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine existã în urmãtoarele cazuri: (...)
b) solicitantul nu oferã date sau informaţii în sensul cã ar fi expus unei temeri de persecuţie sau unui risc serios ori relatãrile sale nu conţin detalii circumstanţiale sau personale;
c) cererea de azil este evident lipsitã de credibilitate, în sensul cã relatarea solicitantului este incoerentã, contradictorie sau flagrant neadevãratã faţã de situaţia din ţara sa de origine;";
- <>Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 - Hotãrârea instanţei de judecatã: "(1) Instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care: a) (...)
b) menţine hotãrârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.";
- <>Art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 : "(4) Instanţa soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care: a) (...)
b) admite plângerea şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotãrârea sã analizeze cererea în procedurã ordinarã."
În motivarea excepţiei ridicate, autorul invocã încãlcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, referitor la principiul unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 19 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, abrogate şi preluate, în conţinutul lor juridic, de art. 75 alin. (1) lit. a), respectiv de <>art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, Curtea Constituţionalã constatã cã acestea sunt indicate doar ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, fãrã ca în cuprinsul motivãrii autorului sã fie însã evidenţiatã relaţia de contrarietate în raport cu art. 124 alin. (2) din Constituţie sau cu altã prevedere constituţionalã. Motivarea autorului se referã exclusiv la art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din ordonanţa abrogatã, fãrã a se face nicio referire la celelalte douã texte de lege criticate, cuprinse, de altfel, şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , Curtea observã urmãtoarele:
Soluţia legislativã de principiu, prevãzutã de art. 21 alin. (4) teza a doua lit. a), este aceea potrivit cãreia instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã prin care respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 19 alin. (1), respectiv: a) cererea este consideratã evident nefondatã dacã se constatã lipsa de fundament a invocãrii unei temeri de persecuţie în ţara de origine pe considerente de rasã, religie, naţionalitate, apartenenţã la un anumit grup social sau opinie politicã; b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţã, la procedura de acordare a statutului de refugiat.
Aceastã reglementare se regãseşte parţial în conţinutul <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 , potrivit cãruia instanţa de judecatã soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care menţine hotãrârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi. Rezultã, în mod implicit, cã este vorba de fapt de o hotãrâre a instanţei de respingere a plângerii formulate de cel cãruia, prin hotãrârea contestatã, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi i-a respins cererea de azil, fãrã a se mai preciza însã temeiul legal al soluţiei, acesta urmând a fi acelaşi în baza cãruia a fost respinsã, iniţial, cererea de azil.
Aceastã soluţie legislativã, menţinutã, de principiu, în noul act normativ, este consideratã, în opinia autorului excepţiei, a fi contrarã principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie. Or, se constatã cã aceastã criticã de neconstituţionalitate nu poate fi reţinutã. <>Art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 cuprinde norme de procedurã, reglementate în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora competenţa instanţelor de judecatã şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege. Dispoziţiile de lege criticate nu impieteazã cu nimic asupra drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor, se aplicã în mod unitar tuturor celor vizaţi în ipoteza normei legale şi nu împiedicã în niciun fel soluţionarea cauzei de cãtre o instanţã de judecatã independentã şi imparţialã. Ca atare, nu se poate reţine contrarietatea art. 81 alin. (1) lit. b) faţã de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie.
În ceea ce priveşte soluţia legislativã prevãzutã de <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , potrivit cãreia instanţa de judecatã, chematã sã soluţioneze plângerea solicitantului împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, o admite şi dispune ca structura competentã a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, care a emis hotãrârea, sã analizeze cererea în procedurã ordinarã, Curtea constatã cã aceasta nu mai este preluatã în aceeaşi redactare şi cu acelaşi conţinut juridic în noul act normativ. Astfel, <>art. 81 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006 prevede cã, în cazul pronunţãrii unei hotãrâri de admitere a plângerii, instanţa reţine cauza spre soluţionare în procedurã ordinarã.
Curtea constatã, aşadar, cã procedura de soluţionare a plângerilor adresate instanţei împotriva hotãrârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi şi admise prin hotãrâre motivatã s-a modificat în mod esenţial în optica <>Legii nr. 122/2006 . Având în vedere şi faptul cã procedura reexaminãrii cererii de cãtre Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, în urma admiterii de cãtre instanţã a plângerii, reprezenta unul dintre aspectele esenţiale supuse criticii de neconstituţionalitate, rezultã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România urmeazã sã fie respinsã, în temeiul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , ca devenitã inadmisibilã, întrucât textul de lege criticat iniţial nu mai este în vigoare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale <>art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicatã de Aaron Musa în Dosarul nr. 787/302/2006 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
II. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocatã de acelaşi autor în acelaşi dosar şi în faţa aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
