Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 673 din 20 octombrie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 673 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Elena Peter în Dosarul nr. 25.034/211/2014/a2 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 204D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, au fost depuse note scrise de către Daniela Aurica Gramatovici, prin care susţine, în esenţă, că este reclamantă într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca şi că a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate similară celei din prezenta cauză.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea civilă nr. 490/CC/2015 din 14 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 25.034/211/2014/a2, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Peter cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru într-un dosar având ca obiect partaj şi stabilire drept de servitute.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că pentru cerere de sistare a coproprietăţii/ieşire din indiviziune taxa de timbru a fost stabilită de către instanţă potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Însă, dacă aceasta ar fi fost considerată o simplă cerere evaluabilă în bani, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, atunci taxa judiciară de timbru ar fi fost mult mai mică. Prin urmare, este cert că legiuitorul a dorit să stabilească taxe judiciare de timbru pentru că este vorba de cereri evaluabile în bani, însă, s-a ajuns la crearea unei situaţii defavorabile reclamantei doar pentru că s-a procedat la stabilirea unei altfel de taxe în cazul cererilor de partaj/ieşire din indiviziune.
    7. De asemenea consideră că, în condiţiile în care se solicită ieşirea din indiviziune, iar părţile au cote determinate, nu este judicios ca taxa judiciară de timbru să fie calculată la total, respectiv la întreaga masă partajabilă, astfel cum lasă să se înţeleagă, în mod criticabil, art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Arată că, deşi s-au plătit taxe către stat la momentul intabulării, nu este judicios ca la o simplă sistare a coproprietăţii să fie achitată o taxă de timbru (tot către stat) într-un cuantum atât de mare. Prin urmare, dacă s-ar datora o taxă pentru ieşire din indiviziune, ea ar trebui să ţină cont de aceste circumstanţe, deci să fie mai mică decât cea stabilită potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nu mai mare cum se ajunge în situaţiile reglementate de art. 5 din acelaşi act normativ. Totodată, susţine că se creează o situaţie defavorabilă şi mai împovărătoare pentru reclamantă în faţa instanţei de judecată decât în cadrul procedurii notariale.
    8. Referitor la critica privind încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie arată că, deşi liberul acces la justiţie poate suferi anumite limitări, inclusiv prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru, totuşi, limitările trebuie să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanţa dreptului, să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.
    9. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia ar putea fi întemeiată doar în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, deşi legiuitorul are deplina legitimare constituţională de a impune taxe judiciare de timbru în funcţie de diferite criterii şi nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie, totuşi discrepanţa mare de valoare între cererile prevăzute de art. 3 şi cele prevăzute de art. 5 alin. (1) este de natură să aducă atingere principiului egalităţii în faţa legii de vreme ce acelaşi caracter evaluabil în bani îl prezintă ambele categorii de cereri din textele legale comparate. De asemenea, instanţa arată că mecanismul oferit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, este de natură să garanteze accesul liber la justiţie.
    10. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, instanţa consideră excepţia ca neîntemeiată având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece situaţia generată de acestea nu este de natură a aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, doar pentru că legiuitorul a ales să instituie taxe judiciare de timbru diferite pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani şi pentru cererile formulate în materia partajului judiciar. De asemenea consideră că normele de lege criticate nu îngrădesc dreptul persoanei de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:
    - Art. 4 alin. (2): "Taxa judiciară de timbru pentru acţiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate se calculează la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituţi taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituţii.";
    - Art. 5 alin. (1): "Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:
    a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii - 3% din valoarea acestora;
    b) stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;
    c) creanţe pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună - 3% din valoarea creanţelor a căror recunoaştere se solicită;
    d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
    e) cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive - 3% din valoarea părţii de rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor;
    f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.".
    16. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, a răspuns unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor din cauza de faţă, statuând constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate.
    18. Astfel, cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), prin Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, precitată, Curtea a statuat că "legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. Stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel şi a cuantumului lor, este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie."
    19. De asemenea, referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea accesului liber la justiţie, prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, precitată, Curtea a reţinut că art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 preia, în esenţă, în ceea ce priveşte modul de taxare al cererilor în materia partajului judiciar, reglementarea cuprinsă iniţial în art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Curtea a constatat că aceste prevederi de lege au mai făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, şi Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că "accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor."
    20. În ceea ce priveşte critica autoarei excepţiei potrivit căreia, "deşi s-au plătit taxe către stat la momentul intabulării, nu este judicios ca la o simplă sistare a coproprietăţii să fie achitată o taxă de timbru (tot către stat) într-un cuantum atât de mare", prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, Curtea a subliniat faptul că taxa judiciară de timbru în materia partajului nu este datorată pentru dobândirea unui bun, ci în vederea realizării actului de justiţie. În acest sens sunt şi prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. Cum dispoziţiile de lege criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autoarea excepţiei, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a prevederilor art. 53 din Constituţie.

    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Peter în Dosarul nr. 25.034/211/2014/a2 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Bianca Drăghici

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016