Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 673 din 18 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1-5 si 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII si ale anexei nr. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 16 iunie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, excepţie ridicatã de Nicolae Giurescu în Dosarul nr. 1.613/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta precizeazã cã, prin <>Decizia nr. 1.629/2009 , Curtea Constituţionalã a constatat neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţã criticate, motiv pentru care pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei având acest obiect.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.613/54/2009, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Nicolae Giurescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea actului administrativ, emis în baza prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , prin care s-a dispus eliberarea din funcţie a autorului excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã, în esenţã, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 nu este motivatã din punctul de vedere al urgenţei şi nu cuprinde justificarea situaţiei excepţionale care a determinat recurgerea la aceastã modalitate de reglementare. Totodatã, aratã cã ordonanţa de urgenţã criticatã afecteazã dreptul la salariu, care poate fi asimilat unui drept de proprietate, şi care este inclus în dreptul fundamental la muncã.
Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal precizeazã cã îşi însuşeşte argumentele reţinute de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.257/2009 , prin care a constatat cã Legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã menţionate este neconstituţionalã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât Curtea a constatat, printr-o decizie anterioarã, şi anume <>Decizia nr. 1.629/2009 , neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat, pânã la data întocmirii raportului, punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 privind unele mãsuri de îmbunãtãţire a activitãţii administraţiei publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009. Curtea observã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 fost abrogatã expres prin <>art. XIV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009. Dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 au fost însã preluate în integralitatea lor cu modificãri nesemnificative în cuprinsul actului normativ abrogator, astfel cã instanţa de contencios constituţional urmeazã sã se pronunţe asupra prevederilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 . De altfel, Curtea observã, în plus, cã la data de 12 martie 2010, Parlamentul a adoptat <>Legea nr. 41/2010 pentru respingerea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 16 martie 2010.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 contravine urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 115 alin. (4) şi (6) care prevãd condiţiile şi limitele în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã. De asemenea, autorul excepţiei invocã şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale care recunosc şi garanteazã dreptul la muncã şi cele ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, prin <>Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, a analizat constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 37/2009 şi a reţinut cã dispoziţiile acesteia au fost abrogate, dar, în acelaşi timp, preluate în integralitate cu modificãri nesemnificative în cuprinsul unor dispoziţii din actul normativ abrogator - <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 . Ca atare, Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 şi a constatat, pentru argumentele acolo arãtate, cã acestea sunt neconstituţionale.
Ulterior pronunţãrii acestei decizii, Curtea a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale cu care a fost sesizatã şi în cauza de faţã şi, ţinând cont de dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi de cele ale <>art. 29 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins-o ca devenitã inadmisibilã. Exemplificativã în acest sens este Decizia nr. 68 din 19 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 23 februarie 2010. Aceeaşi soluţie îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi ale anexei nr. 1 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 105/2009 privind unele mãsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întãrirea capacitãţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unitãţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publicã centralã şi localã, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, excepţie ridicatã de Nicolae Giurescu în Dosarul nr. 1.613/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 mai 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: