Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 673 din 10 octombrie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) si (4), art. 15 si   art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 673 din 10 octombrie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) si (4), art. 15 si art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 20 noiembrie 2006

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4), art. 15 şi <>art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Union Express" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.576/1/2005 (3.049/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 12.576/1/2005 (3.049/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4), art. 15 şi <>art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Union Express" - S.R.L. din Bucureşti într-un recurs având drept obiect o cerere de suspendare a unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele de lege atacate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 44, 53, 57, art. 124 alin. (1) şi (2) şi ale art. 129.
Articolul 14 alin. (1) şi (4) din <>Legea nr. 554/2004 , potrivit cãruia suspendarea executãrii actului se dispune pânã la pronunţarea instanţei de fond, contravine dreptului la un proces echitabil şi principiului egalitãţii în drepturi, deoarece: nu sunt aplicate, aşa cum prevede art. 28 alin. (1) din legea atacatã, prevederile corespunzãtoare din Codul de procedurã civilã, respectiv art. 403, referitor la soluţionarea cererilor de suspendare; instituie o discriminare în raport cu <>art. 15 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 , care prevede suspendarea actului administrativ pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a cauzei.
Textele de lege criticate pun în discuţie, totodatã, semnificaţia principiului egalitãţii pãrţilor şi a dreptului la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ. Principiul egalitãţii pãrţilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice nu semnificã uniformitate, ci impune chiar un drept la diferenţã pentru situaţii care nu sunt identice. Totodatã, dreptul la un proces echitabil presupune publicitatea dezbaterilor, termenul rezonabil de soluţionare a litigiului, precum şi principiul egalitãţii, al contradictorialitãţii, motivarea deciziilor etc. Or, textele de lege criticate instituie o inegalitate între poziţia pãrţilor, respectiv între drepturile şi obligaţiile reclamantului şi cele ale pârâtului, deoarece se distinge între dispunerea aceleiaşi mãsuri - suspendarea actului administrativ atacat - în funcţie de modalitatea de introducere a cererii, prin acţiune separatã sau prin acţiunea principalã. Suspendarea executãrii actului administrativ pânã la pronunţarea instanţei de fond nu este suficientã şi nici oportunã, deoarece nu se pot exercita cãile de atac care sã conducã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a fondului cauzei şi afecteazã, astfel, şi exercitarea dreptului la apãrare. Autorul excepţiei susţine şi încãlcarea prevederilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la egalitatea în drepturi a pãrţilor şi dreptul la un proces echitabil.
În concluzie, se apreciazã cã procedura de suspendare a executãrii actului administrativ formulatã prin acţiunea principalã ar trebui sã se aplice în mod similar şi celei formulate prin acţiune separatã, aceasta din urmã finalizându-se cu o hotãrâre executorie de drept, dar numai condiţionat, pânã la soluţionarea în fond a litigiului, instituindu-se, astfel, o discriminare între pãrţi în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor lor procesuale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã.
Invocând <>Decizia nr. 177/2006 a Curţii Constituţionale, aratã, în esenţã, cã dispoziţiile <>art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementeazã suspendarea unui act administrativ, care se dispune ca o mãsurã excepţionalã când existã o îndoialã cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului şi determinã încetarea temporarã a producerii efectelor juridice ale acestuia. Textul de lege criticat instituie, prin urmare, o garanţie pentru persoana vãtãmatã, în ceea ce priveşte evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executãrii actului administrativ pretins a fi nelegal, iar, pe de altã parte, prin stabilirea condiţiilor de admisibilitate, previne şi limiteazã eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre persoanele vãtãmate.
Prin <>Decizia nr. 257/2006 , Curtea Constituţionalã a respins şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din legea criticatã, arãtând cã acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 126 alin. (2) şi nici art. 129 din Legea fundamentalã. S-a arãtat, cu acel prilej, cã pãrţile beneficiazã de toate garanţiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative şi a recursului împotriva soluţiei de suspendare a acestor acte.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 692/2005 , Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , arãtând, pentru argumentele acolo reţinute, cã nu existã nicio încãlcare a prevederilor constituţionale la care se referã autorul excepţiei.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1), se apreciazã cã aceasta vizeazã aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, în privinţa cãrora nu Curtea Constituţionalã are competenţã, ci instanţele judecãtoreşti.
Guvernul considerã, de asemenea, cã prevederile art. 15, 44, 53, 57 şi ale art. 124 din Legea fundamentalã nu sunt incidente în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, acestea nu contravin art. 16 alin. (1) şi (2) şi nici art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece se aplicã tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu înlãturã posibilitatea pãrţilor de a beneficia în mod egal de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege.
Nici critica de neconstituţionalitate faţã de art. 21 şi 129 din Legea fundamentalã nu poate fi reţinutã. Dispoziţiile legale atacate nu împiedicã accesul liber la justiţie şi nici exercitarea dreptului la un proces echitabil, întrucât nu înlãturã posibilitatea acestora de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil.
Totodatã, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecatã, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cãilor de atac.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate faţã de art. 53 din Constituţie, se aratã cã textele de lege atacate nu pun în discuţie restrângeri ale drepturilor şi libertãţilor fundamentale, iar art. 44 şi 57 din Legea fundamentalã, de asemenea invocate, nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4), ale art. 15 şi <>art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 14 alin. (1) şi (4) (Suspendarea executãrii actului): "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o datã cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autoritãţii publice care a emis actul, persoana vãtãmatã poate sã cearã instanţei competente sã dispunã suspendarea executãrii actului administrativ pânã la pronunţarea instanţei de fond. (...)
(4) Încheierea sau, dupã caz, sentinţa prin care se pronunţã suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacatã cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare."
- Art. 15 (Solicitarea suspendãrii prin acţiunea principalã): "(1) Suspendarea executãrii actului administrativ unilateral poate fi solicitatã de reclamant şi prin cererea adresatã instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o datã cu acţiunea principalã sau printr-o acţiune separatã, pânã la soluţionarea acţiunii în fond.
(2) Dispoziţiile alin. (2) şi (4) ale art. 14 se aplicã în mod corespunzãtor.
(3) Hotãrârea datã cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendã executarea."
- Art. 28 alin. (1) (Completarea cu dreptul comun): "(1) Dispoziţiile prezentei legi se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã, în mãsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritãţile publice, pe de o parte, şi persoanele vãtãmate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altã parte, precum şi cu procedura reglementatã de prezenta lege. Compatibilitatea aplicãrii unor norme ale Codului de procedurã civilã se stabileşte de instanţã, cu prilejul soluţionãrii excepţiilor."
Autorul excepţiei considerã cã textele de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 consacrat dreptului de proprietate privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 referitor la exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 129 referitor la folosirea cãilor de atac. De asemenea, autorul excepţiei susţine şi încãlcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la egalitatea în drepturi a pãrţilor şi dreptul la un proces echitabil.
Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale invocate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
<>Art. 14 din Legea nr. 554/2004 instituie posibilitatea pãrţii vãtãmate prin actul administrativ de a solicita instanţei competente suspendarea executãrii actului, în cadrul procedurii prealabile prevãzute la art. 7, pânã la pronunţarea instanţei de fond asupra legalitãţii şi temeiniciei acestuia. Suspendarea prin hotãrâre judecãtoreascã a executãrii actului administrativ, reglementatã prin textul de lege criticat, reprezintã o excepţie de la principiul executãrii din oficiu a actelor administrative unilaterale şi se acordã, potrivit art. 14, doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. În redactarea sa, art. 14 alin. (1) dispune cu privire la condiţiile suspendãrii executãrii actului administrativ, care sunt norme de procedurã şi, ca atare, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc de legiuitor. În faza prealabilã introducerii acţiunii principale în anularea actului administrativ, mãsura suspendãrii executãrii actului administrativ se dispune pânã la pronunţarea instanţei de fond, având o duratã limitatã în timp.
Dupã parcurgerea procedurii prealabile şi fiind sesizatã potrivit <>art. 15 din Legea nr. 554/2004 , instanţa de judecatã va putea menţine mãsura suspendãrii executãrii actului pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a cauzei sau, dacã o asemenea mãsurã nu a fost solicitatã anterior în temeiul art. 14, reclamantul o poate cere fie o datã cu acţiunea principalã, fie prin acţiune separatã, dar pânã la momentul soluţionãrii acţiunii în fond.
Posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea executãrii actului administrativ unilateral prin cererea adresatã instanţei pentru anularea actului nu creeazã, prin ea însãşi, nicio discriminare. Instanţa va putea dispune suspendarea, fãrã ca una dintre pãrţi sã fie privilegiatã, iar cealaltã dezavantajatã, ţinând seama de toate garanţiile procedurale de care se bucurã pãrţile. Atât procedura de suspendare prevãzutã de art. 14, cât şi cea reglementatã de <>art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , nu contravin drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor invocate de autorul excepţiei. Cele douã proceduri sunt diferite deoarece reglementeazã situaţii juridice distincte, dar prin aceasta nu se creeazã o discriminare negativã a solicitantului suspendãrii executãrii actului, formulatã în temeiul art. 14, faţã de reclamantul aflat în procedura reglementatã de art. 15. Primului nu îi este împiedicat accesul liber la justiţie şi nici nu îi este afectat dreptul la apãrare sau dreptul la folosirea cãilor de atac, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei. Chiar dacã, în faza prealabilã acţiunii în anulare, acesta beneficiazã de suspendarea executãrii doar pânã la momentul pronunţãrii instanţei de fond, aceastã mãsurã se va putea menţine în continuare, respectiv pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a litigiului, fiind solicitatã în cadrul acţiunii în anulare a actului sau separat, în temeiul art. 15 alin. (1).
Pe de altã parte, dispoziţiile legale criticate se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu înlãturã posibilitatea pãrţilor de a beneficia în mod egal de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. De asemenea, reglementãrile criticate sub aspectul constituţionalitãţii nu înlãturã posibilitatea pãrţilor de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre instanţa independentã, într-un termen rezonabil.
Curtea Constituţionalã reţine, totodatã, cã autorul excepţiei construieşte critica de neconstituţionalitate pornind de la coroborarea a douã texte din <>Legea nr. 554/2004 , respectiv art. 14 alin. (1) şi (4) şi art. 15, apreciind, în final, cã dispoziţiile acestuia din urmã, referitoare la suspendarea executãrii actului administrativ atacat, pânã la soluţionarea definitivã şi irevocabilã a cauzei, ar trebui sã se aplice şi în cazul procedurii suspendãrii prin acţiune separatã, reglementatã la art. 14. Or, Curtea Constituţionalã, în exercitarea controlului a posteriori, nu examineazã dispoziţiile de lege criticate decât prin raportare la principiile şi drepturile fundamentale cuprinse în normele constituţionale şi convenţionale sau alte instrumente juridice la care România este parte, şi nu prin raportare la alte reglementãri din legislaţia internã. De asemenea, nici completarea sau modificarea unor texte legislative nu sunt atribuţii specifice instanţei de contencios constituţional. Prin urmare, sub acest aspect, aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 , Curtea Constituţionalã constatã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã. Ca regulã generalã, normele legilor speciale se completeazã cu normele dreptului comun, însã compatibilitatea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ cu dreptul comun procesual se stabileşte, potrivit textului de lege criticat, de cãtre instanţã, cu prilejul soluţionãrii excepţiilor, în mãsura în care normele Codului de procedurã civilã nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritãţile publice, pe de o parte, şi persoanele vãtãmate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altã parte, precum şi cu procedura reglementatã prin prezenta lege. Ca atare, numai judecãtorul, în calitate de suveran al actului de justiţie, poate decide asupra acestui aspect, care nu se constituie, aşadar, într-un motiv de neconstituţionalitate.
În consecinţã, nu se poate reţine încãlcarea, prin textele de lege criticate, a art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, art. 124 alin. (1) şi (2) şi a art. 129 din Constituţie şi nici a art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Autorul excepţiei a indicat, ca temei constituţional al sesizãrii, şi dispoziţiile art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi ale art. 57 referitoare la exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor din Legea fundamentalã. Examinând aceastã susţinere, Curtea constatã cã, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludenţã pentru soluţionarea acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4), art. 15 şi <>art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Union Express" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.576/1/2005 (3.049/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016